Familia Aquatim: Ovidiu, omul care a ales să rămână aproape de casă

Sursa: Crenguța Radosav – Familia Aquatim

La 46 de ani, Ovidiu este unul dintre oamenii care dau sens, prin munca lor de zi cu zi, ideii de „Familia Aquatim”. Este din Bethausen și lucrează în cadrul Sucursalei Făget, ca operator circuite și rețele de apă, având în responsabilitate zona comunelor.

Iar când spune că are multe de făcut, nu exagerează deloc. Activitatea lui înseamnă citirea apometrelor, monitorizarea stației de epurare, intervenții în cazul avariilor mai mici și întreținerea spațiilor din jurul obiectivelor. Dacă apare o problemă mai serioasă, colegii îi vin în ajutor. În rest, Ovidiu este omul bun la toate, obișnuit să se autogospodărească și să găsească soluții.

Nu se plânge de muncă. Dimpotrivă, este bucuros că acum lucrează aproape de casă.

Înainte de Aquatim, viața profesională l-a purtat ani buni prin țară. A lucrat aproximativ 15 ani pe excavator, pe șantiere, drumuri și autostrăzi, de la Timișoara, Nădrag și Reșița până la Oradea și Sibiu. Au fost ani cu zile lungi de muncă, în care, după cum spune chiar el, l-a ajutat și tinerețea.

Prin comparație, ritmul de acum i se pare firesc. Îi plac oamenii, interacțiunea cu ei și are două calități importante într-o meserie în care întâlnești zilnic situații diferite: răbdarea și înțelegerea.

Acasă, la Bethausen

Viața lui Ovidiu este una simplă și așezată. Nu este căsătorit. Ani la rând a fost mai mult plecat cu munca și spune că nu prea a avut vreme să se gândească serios la însurătoare. Nu privește însă lucrurile cu regret. Viața își urmează cursul, iar soarta se poate schimba oricând.

Are în schimb o gașcă mare de prieteni, oameni pe care îi cunoaște de-o viață. Discuțiile lor ajung inevitabil la sport, politică și agricultură. Iar atunci când părerile devin prea diferite, soluția este simplă și eficientă: schimbă subiectul.

Ovidiu are și un frate mai mare, stabilit în Belgia, și o soră care locuiește la Blaj. A încercat, la rândul său, pentru o perioadă, viața în străinătate, muncind în construcții. Câștigurile și confortul nu au fost însă suficiente pentru a-l convinge să rămână. Străinătatea nu era pentru el.

A ales Bethausenul.

Aici are o mică gospodărie, un solar și o grădină, un câine și o pisică, iar părinții îi sunt aproape. Știe și să gătească și nu intră în bucătărie doar pentru că trebuie.

De fapt, munca nu l-a speriat niciodată. De la 16 ani tăia lemne în pădure și săpa, iar obișnuința de a munci a rămas cu el.

Când vine vorba despre fotbal, ține cu Poli și, într-o măsură ceva mai mică, cu Barcelona. Pentru televizor nu prea mai rămâne timp, dar nici nu consideră că pierde mare lucru din această cauză.

Bucuria de a te ști om bun

Dincolo de meserie, drumuri, gospodărie sau fotbal, povestea lui Ovidiu vorbește despre un anumit fel de a privi viața: fără pretenții inutile, cu respect pentru muncă și pentru oamenii din jur.

Este unul dintre acei oameni care nu simt nevoia să transforme lucrurile simple în lucruri complicate.

Iar portretul realizat de Crenguța Radosav se încheie printr-un gând al lui Ioan Slavici care i se potrivește foarte bine:

„Una din marile mulțumiri ale vieții e să te știi om bun.”

Este și una dintre convingerile pe care Familia Aquatim spune că le susține și le promovează: dincolo de conducte, stații, intervenții și responsabilități, o companie este făcută, înainte de toate, din oameni.

Iar Ovidiu este unul dintre ei.

Sursa textului și a informațiilor: Crenguța Radosav – Familia Aquatim
#FamiliaAquatim