stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României

Publicat

în

El rămâne astăzi cel mai puternic model contemporan pentru o politică de stat ruptă de viciile comunismului și ale tranziției, o legendă vie a politicii și a istoriei deopotrivă, simbolul unei confruntări care a marcat ultimii 70 de ani, cei mai dificili din trecutul statului român modern.

A fost, cum se știe, ultimul monarh al României, cel mai tânăr rege din toată istoria noastră, primul și singurul nostru rege născut în granițele României Mari, cel mai longeviv rege istoria omenirii care a supraviețuit 90 de ani de la propria încoronare, ultimul șef de stat participant efectiv la cel de-al doilea război mondial, ultimul Suveran al Europei de Est înaintea prăbușirii democrațiilor.

Dar viața lui Mihai I nu a fost simplă și lipsită de griji niciodată. Forța caracterului în fața vitregiei destinului s-a arătat încă din primii ani de viață, atunci când a fost nevoit să înfrunte nu doar relația complicată dintre părinți, ci și o situație neașteptată, de a prelua Coroana, abandonată de tatăl său, și provenind de la bunicul său, care întregise România Mare. Regele-copil simboliza și atunci speranțele celor care vedeau în el un nou Carol I, pregătit să fie crescut în tradiția românească, cu spiritul german și integritatea străbunicului său, dar cu blândețea și empatia lui Ferdinand. Detronat de propriul tată, Mihai a trăit tragedia cea mai mare a unei copilării, aceea de a fi despărțit de mama sa, experiență care avea să-i impregneze o fire emotivă pentru tot restul vieții. Încoronat din nou la 19 ani, acest adolescent a fost ținut departe de treburile publice de unul din cei mai mari dictatori și criminali pe care istoria Europei i-a avut în anii 40, Ion Antonescu. Confruntarea dintre mareșal și rege nu a fost doar una politică, ori militară, a fost din prima clipă confruntarea dintre bine și rău, dintre spiritul totalitar și păstrarea statului român, dintre decizii genocidale și apărarea vieții semenilor săi.

Prin actul de la 23 August 1944, atunci când a întors armele de partea aliaților – „îmbinare de clarviziune și curaj”, cum îl descria Șerban Papacostea – Mihai I va rămâne pentru eternitate în istoria românilor drept cel care a salvat integritatea și statalitatea României, a scurtat frontul hitlerist cu 500 de Km și a cruțat sute de mii de vieți omenești. Gestul său, prin care a întors destinul continentului european, lăudat de liderii lumii, a fost momentul astral despre care a vorbit toată viață, cu amărăciunea de a se justifica și cu modestia de a izbăvi ceea ce o întreagă pleiadă de politicieni, militari de carieră sau servicii secrete nu reușiseră. 23 August 1944 rămâne proba vieții lui de mare monarh și Suveran, un act făcut de cel mai tânăr Rege al românilor, maturizat grăbit de viața-i dură. Până la ruptura de la 1947, regele a fost încrustarea statalității românești, apărător al valorilor europene, al năzuințelor românești și al drumului european. De la înfruntarea directă cu Stalin, Groza și Vîșinski, la actul unic în lume pe care l-a născut – „greva regală”, și toată lupta imposibilă pe care a dus-o, cu riscul propriei vieți, refuzând să legitimeze actele unui guvern de ocupație, cu armatele împânzite în toată țara și travaliul supraomenesc de a te împotrivi unui sistem care lichida zilnic adversarii, Mihai a fost un erou al întregii Europe și al celor mai concrete idealuri de libertate și democrație. A fost, încă de la ocuparea timpurie a instituțiilor de către comuniști și sovietici, cea mai puternică și reprezentativă instanță a luptei împotriva comunismului, un bastion al legalismului și al constituționalismului. Necontenitele încercări la care a fost supus dezvăluie astăzi, așa cum istoricii au reclădit în ultimii prin accesul la documentele diplomatice, mărturia ochiului vigilent al aliaților, nu doar pericolul iminent al anihilării sale, pe care l-a trăit cu un curaj și o demnitate epocale, ci și o forță a caracterului copleșitoare, sobrietatea și demnitatea voievodului temerar, vigoarea și constanța unui tânăr pe care viața nu l-a cruțat de drame și tragedii. Biruința sa stă pentru eternitate tocmai în încăpățânarea și în înțelegerea desăvârșită a rațiunii de a nu pune de-a curmezișul domnia cu viața a o mie de tineri, sacrificiul personal întruchipat pentru a salva pe cei pentru care era pe Tron.

Nu a încetat nicio clipă, de la vârsta de la 6 ani, să fie Rege. Prin atitudine, prin felul de fi, prin felul de a trăi, prin felul de a gândi, de a se raporta la ceilalți și mai ales la noi, românii. Nici în Exil, nicio clipă nu s-a îndoit de menirea sa, i-au rămas indiferente orice fel de privilegii sau avantaje, orice fel de planuri, propuneri sau variante care nu corespundeau principiilor sale. A trăit demn și când rostea discursul Tronului cu parlamentul plin de comuniști, și când îi sfida înfruntând pericolul morții și atunci când Antonescu îl considera un copil uzurpându-I rolul. A înfruntat ca nimeni altul o viață care-i răpise tot: țara, tronul,  continuitatea constituțională, domnia, pe cei mulți din jurul său. Și a rămas mereu același român de o desăvârșită onoare. A avut cele mai diverse și mai neobișnuite slujbe pentru un monarh exilat, de la crescător de păsări la agent de bursă sau pilot de încercare. Dar niciodată nu a putut duce, precum majoritatea monarhilor exilați, o viață ușoară. A trăit o existență plină de lipsuri și limitări, imagine ipostaziată cel mai bine de mărturisirile românilor care-i treceau pragul.

Ilegitima abdicare, falsă și nerecunoscută de Mihai niciodată, l-a unit prin jurământ, pentru eternitate, așa cum avea să spună atunci când a denunțat actul samavolnic, raptul de la 30 decembrie 1947, pentru prima dată, pe teritoriul aliaților britanici și americani, în martie 1948: „Nu mă consider obligat în nici un fel de acest act care mi-a fost impus. Cu neclintită credință în viitorul nostru, animat de același devotament şi dorință de a munci, voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil.”

Singur împotriva unui sistem, de unul singur împotriva unui Occident nepăsător, simbolul desăvârșit al Exilului a fost până în ultima clipă întruchiparea legitimității, a verticalității și a onoarei, a statalității refugiate la Versoix, una dintre cele câteva reședințe temporare ale lui Mihai I în pribegie, dar care devenise în anii grei ai dictaturii centrul lumii libere, izvorul de speranță al românilor. Cum spunea un filosof, „Mihai fără de țară” era formula care întruchipa nu pierderea contactului cu românii sau abandonarea speranței, ci ipostazierea celor care îl uitaseră pe rege sau abandonaseră și care pierduseră simțul nobleței, a demnității, conștiința devotamentului pentru binele public. Regele detronat – victima și simbolul unei inconștiențe a Occidentului, cum avea să afirme, a unei „lăsări de izbeliște” a răsăritului continental – ipostazia cel mai important arhetip politic, istoric și dinastic al Europei de Est și al simbolisticii victimelor din spatele Cortinei de Fier.

 Prăbușirea comunismului i-a dat speranța unui nou început, moment în care viața sa a căpătat, din nou, o altă dimensiune. Dar după 1989 a trăit tragedia de a fi ținut, în continuare, departe de țara sa, de a fi umilit, alungat cu mitraliera, de a fi calomniat și acuzat prin atâtea neadevăruri și nelegiuiri. El a devenit astfel ultimul exilat și simbolul prin suferință al continuității, metafora fricii vremelnicilor administratori ai politicului de tot ce însemna istoria ca sursă a tradițiilor și a regăsirii drumului întrerupt la 1947. Demnității, determinării, curajului și loialității Suveranului după 1989 i s-au opus, rând pe rând, minciuna, ipocrizia, abuzul, grosolănia, forța, manipularea, impostura. Abnegația celui care a văzut Cortina de Fier lăsându-se peste Europa transformând totul într-o lume a medievalului a stârnit frustrarea, ura, furia și împotrivirea totală a celor care nu voiau ca România să revină în familia europeană. Regele era simbolul desăvârșit al neutralității, al ordinii și al legalității, al moralei și modestiei, al conștiinței, integrității și al credinței, al repunerii celor mai valoroase principii și idealuri la locul lor. Cum ar fi putut ei să permită așa ceva? Nimic din viața, conștiința și felul lor de a fi și de a acționa nu trecea prin aceste coordonate. Când l-au izgonit pe rege de Crăciun, în 1990 și, mai târziu, 1994, ținându-l departe de țară încă șapte ani nefericiți, ducând astfel exilul la jumătate de secol, ei au alungat România toată, cu speranțele și șansele ei. Ei au alungat cea mai legitimă instituție. Exasperarea acestor chiriași ai istoriei a fost confruntată mereu cu imaginea Suveranului, atitudinea sa, încăpățânarea sa legendară. Când ei îl alungau și îl ponegreau aici, regele acolo, în Europa sau în SUA milita pentru cauza poporului său implorând cancelariile vestice să aibă îngăduință pentru țara sa. Mai târziu, iertându-i pe toți, și pe cei care l-au alungat, și pe cei care l-au ignorat și pe cei care l-au ponegrit, regele nu doar a dat sens creștineștii clemențe, dar a oferit lecția sa de bunătate, frumusețe sufletească, onoare, biruindu-i cu aura sa legendară.

După 1997, regele a venit acasă, iar istoria ultimilor douăzeci de ani este partea frumoasă din această poveste, pentru că, într-o anumită măsură, întruchiparea celui mai frumos român a biruit. Prin străduință, prin cutezanță, prin punerea la dispoziția țării sale a imaginii sale internaționale și a disponibilității sale. Atunci când, în 1997 și 2001, a realizat turneele pentru susținerea candidaturii noastre pentru Alianța Nord-Atlantică, regele a fost o reflectarea sublimă a prototipului monarhului occidental modern, omului de stat cu viziune pentru Europa și pentru lumea secolului XXI, cu un comportament public ireproșabil, obiectiv, garantat de neutralitatea sa și de experiența sa istorică și statală. Pilda sa este grăitoare pentru că ea vorbea despre prestanță regală, iertare, convingere, speranță, trecut și viitor în același timp. Conștiință a demnității și a onoarei unor alte vremuri, Mihai a trăit visul de a-și vedea țara acolo unde o lăsase când o putere străină îi răpise tronul: în Europa și în cele mai puternice alianțe politico-militare din istorie. Reflectarea celor douăzeci de ani scurși de la revenirea sa până la trecerea la cele veșnice este cea mai veritabilă și coerentă lecție de politică și istorie pentru generația mea și pentru România următoarelor decenii. În ea regăsim conviețuirea cu zbuciumul istoriei, reconcilierea națională, întruchiparea democrației și a libertății, statornicia, sprijinirea temeinică a instituțiilor, a reprezentativității, a constituționalismului și parlamentarismului, o vocație pentru națiune și pentru cetățeni.

Cei ca mine l-au descoperit mai întâi pe Mihai I, în chip surprinzător, din amintirile și povestirile bunicilor, atunci când nimeni nu mai credea că vom fi martorii unei prăbușiri globale a comunismului. Era ca un astru miraculos și îndepărtat la care visau foarte puțini. Astfel, Mihai I a intrat inițial în conștiința și în viețile noastre indirect, iar alții nu au mai apucat să-l vadă reîntors acasă. Până la vârsta de aproape șaptezeci de ani, pe Mihai I românii aproape că nu l-au cunoscut deloc, iar astfel personalitatea sa a beneficiat de o încărcătură emoțională și simbolică aparte, grație singurei modalități de a lua contact cu țara sa, interviurile acordate și publicate. Pentru mulți ani, de fapt pentru cei mai mulți ani ai vieții sale, aceasta a fost, pe lângă mesajele regale radiofonice, singura cale de a comunica românilor. Târziu, abia odată cu anii 80, atunci când zorii noului timp se întrezăreau, Suveranul a început să fie înconjurat cu o apreciabilă atenție de mass-media internațională și de nume publice românești cunoscute în cancelariile occidentale.

Regele a fost încrustarea statalității românești, apărător al valorilor europene, al năzuințelor românești și al drumului european.

Mihai I a depășit prin tot ceea ce a făcut epoca sa, inclusiv statutul său istoric și politic, de rege, de fost șef de stat, de personalitate reprezentativă a exilului și a rezistenței împotriva comunismului, de simbol al luptei pentru democrație și libertate, de întruchipare a celor mai curate valori asociate umanității și spiritului liber, de cel mai înalt reprezentant al regalității și al interbelicului, al valorilor României autentice.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Scandal la Școala de Poliție din Câmpina. O elevă acuză un profesor că i-ar fi făcut avansuri și ar fi atins-o nepotrivit

Publicat

în

De către

 

Scandal la Școala de Poliție din Câmpina. O elevă acuză un profesor că i-ar fi făcut avansuri și ar fi atins-o nepotrivit

Un caz grav este anchetat la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina, după ce o elevă a reclamat comportamentul unui cadru didactic. Tânăra susține că profesorul de drept penal i-ar fi făcut avansuri și ar fi atins-o într-un mod nepotrivit, în urma unei întâlniri care ar fi avut loc după terminarea orelor. Conducerea școlii a sesizat Parchetul și a declanșat o cercetare disciplinară. 

Eleva spune că profesorul ar fi chemat-o într-o sală

Potrivit informațiilor apărute în presă, cadrul didactic i-ar fi trimis elevei un mesaj și ar fi chemat-o într-o sală, motivând că trebuie să îi ofere materiale pentru studiu.

Discuția ar fi depășit însă rapid cadrul academic. Conform relatării tinerei, profesorul ar fi început să îi pună întrebări despre viața personală și despre relația ei cu un băiat. Totodată, i-ar fi cerut să nu vorbească despre întâlnirea respectivă. 

Situația ar fi devenit și mai incomodă în momentul plecării. Eleva susține că profesorul ar fi îmbrățișat-o, i-ar fi făcut complimente, apoi ar fi prins-o din spate și ar fi atins-o în zona bustului, după care ar fi sărutat-o pe obraz. A doua zi, tânăra i-ar fi blocat numărul de telefon și a sesizat conducerea instituției. 

Conducerea Școlii de Poliție din Câmpina a sesizat Parchetul

Reacția conducerii a venit după sesizarea elevei. Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina a anunțat că situația a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, pentru verificarea faptelor și stabilirea eventualelor răspunderi. 

În paralel, instituția a declanșat o cercetare disciplinară și a luat o măsură administrativă prin care ofițerul a fost mutat într-un alt spațiu de lucru, astfel încât să fie evitat contactul cu elevii. Școala precizează că va coopera cu autoritățile pe parcursul verificărilor. 

Instituția subliniază însă un aspect esențial: măsurile luate nu înseamnă stabilirea vinovăției profesorului. Acest lucru urmează să fie decis exclusiv de autoritățile competente, în urma anchetei. 

Ancheta urmează să stabilească ce s-a întâmplat

Cazul de la Școala de Poliție din Câmpina se află acum în atenția organelor judiciare. Instituția afirmă că tratează cu seriozitate sesizările privind conduita personalului și că siguranța și protejarea elevilor reprezintă o prioritate. 

Până la finalizarea verificărilor, acuzațiile formulate de elevă rămân acuzații care trebuie confirmate sau infirmate de anchetatori, iar cadrul didactic beneficiază de prezumția de nevinovăție.

 

Continuă să citești

Actualitate

Mii de persoane au participat în Serbia la înmormântarea lui Ratko Mladić, fostul comandant sârb bosniac condamnat pentru genocid

Publicat

în

De către

 

Mii de persoane au participat în Serbia la înmormântarea lui Ratko Mladić, fostul comandant sârb bosniac condamnat pentru genocid

Mii de persoane s-au adunat la Belgrad, capitala Serbiei, pentru a participa la înmormântarea lui Ratko Mladić, fostul comandant al forțelor sârbe bosniace, condamnat definitiv pentru genocid și crime de război. Mladić, supranumit „Măcelarul Bosniei”, a murit la vârsta de 84 de ani, în timp ce executa o pedeapsă cu închisoarea pe viață într-o unitate penitenciară a ONU de la Haga, în Olanda.

Ceremonia a atras o mulțime numeroasă, în contextul în care Ratko Mladić rămâne una dintre cele mai controversate figuri asociate războiului din Bosnia. Pentru o parte dintre sârbi, el continuă să fie privit drept un apărător al intereselor naționale, în timp ce pentru victimele conflictului și familiile acestora numele său este legat de unele dintre cele mai grave atrocități comise în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Ratko Mladić, condamnat pentru genocidul de la Srebrenica

Tribunalul ONU pentru crime de război l-a găsit vinovat pe Ratko Mladić de genocid pentru rolul său în masacrul de la Srebrenica din 1995. Aproximativ 8.000 de bărbați și băieți musulmani bosniaci au fost uciși după ce forțele sârbe bosniace au preluat controlul asupra enclavei.

Masacrul de la Srebrenica este considerat cea mai gravă atrocitate comisă pe teritoriul Europei după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Mladić a fost condamnat și pentru alte crime comise în timpul războiului din Bosnia, conflict desfășurat între 1992 și 1995.

UE a condamnat orice tentativă de glorificare a lui Mladić

Un ministru al guvernului sârb anunțase inițial că Ratko Mladić ar urma să beneficieze de funeralii de stat. Planurile au fost însă revizuite în urma reacțiilor venite din partea unor lideri europeni.

Potrivit BBC, Uniunea Europeană a condamnat orice formă de „glorificare” a fostului comandant sârb bosniac.

„Orice glorificare a criminalilor de război, negare a genocidului și revizionism contrazic cele mai fundamentale valori europene și nu își au locul în UE sau în țările candidate la aderare”, a transmis Uniunea Europeană într-o declarație.

Reacția Bruxelles-ului are o semnificație aparte în condițiile în care Serbia este țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană din 2012. Procesul de integrare europeană a Belgradului a avansat însă lent în ultimii ani.

Rolul lui Ratko Mladić în războiul din Bosnia

În anii 1990, Ratko Mladić a condus Armata Republicii Srpska în timpul conflictului cu forțele bosniace și croate.

În timpul războiului din Bosnia, desfășurat între 1992 și 1995, forțele aflate sub comanda sa au fost implicate în campanii de „epurare etnică”, prin care populațiile non-sârbe au fost expulzate forțat din mai multe zone ale Bosniei și Herțegovinei.

Mladić a avut, de asemenea, un rol central în asediul orașului Sarajevo. Asediul, care s-a întins pe aproape patru ani, s-a soldat cu moartea a peste 10.000 de persoane.

Arestat după 16 ani în care s-a ascuns

Ratko Mladić a fost inculpat pentru prima dată în 1995, însă a reușit să evite arestarea timp de 16 ani.

A fost capturat în Serbia în 2011 și transferat ulterior la Haga pentru a fi judecat. După un proces îndelungat, a fost condamnat la închisoare pe viață, iar sentința definitivă a fost confirmată în 2021.

Instanța internațională l-a găsit vinovat de genocid, crime împotriva umanității și crime de război.

Miniștri sârbi, prezenți la funeraliile lui Ratko Mladić

În ciuda condamnărilor pronunțate de justiția internațională, Ratko Mladić continuă să fie considerat un erou de o parte a societății sârbe, în special în cercurile naționaliste din Serbia și din Republica Srpska, entitatea majoritar sârbă din Bosnia și Herțegovina.

Potrivit presei locale, mai mulți membri ai guvernului sârb au fost prezenți printre persoanele care i-au adus un ultim omagiu. Printre aceștia s-au numărat ministrul Apărării, Bratislav Gašić, și ministrul Justiției, Nenad Vujić.

Oamenii s-au adunat în fața bisericii unde a fost depus trupul neînsuflețit al fostului comandant înaintea ceremoniei de înmormântare.

Slujba religioasă a fost oficiată de Patriarhul Porfirije, conducătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe.

În discursul său, acesta a afirmat că numele lui Ratko Mladić va rămâne „profund întipărit în memoria și rugăciunile majorității poporului nostru ortodox sârb”, despre care a spus că păstrează „un profund sentiment de recunoștință față de el”.

Moartea și funeraliile lui Ratko Mladić readuc astfel în atenție diviziunile care persistă în Balcani la mai bine de trei decenii de la războiul din Bosnia, precum și disputa privind memoria conflictului și responsabilitatea pentru crimele comise în perioada 1992-1995.

Continuă să citești

Actualitate

Mesajul ministrului Educației, Mihai Dimian, către elevi, părinți și profesori, la începutul anului școlar

Publicat

în

De către

 

Mesajul ministrului Educației, Mihai Dimian, către elevi, părinți și profesori, la începutul anului școlar

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a transmis un mesaj adresat elevilor, părinților, bunicilor și cadrelor didactice cu ocazia începerii noului an școlar. În mesajul său, ministrul a pus accent pe rolul educației în dezvoltarea copiilor și în crearea unor oportunități, indiferent de mediul social sau familial din care provin.

La început de an școlar, ministrul Educației le-a vorbit elevilor despre șansa pe care o reprezintă accesul la educație, dar și despre dificultățile care pot apărea pe parcurs.

Mihai Dimian a recunoscut că mulți copii și adolescenți și-ar fi dorit o vacanță mai lungă, mai mult timp pentru odihnă sau chiar se întreabă, uneori, la ce le folosește ceea ce învață la școală. În acest context, ministrul a subliniat că educația poate oferi oportunități indiferent de locul în care s-a născut un copil, de situația financiară a familiei sale sau de etnie.

Mesaj pentru elevi: „Originea nu determină destinația”

Ministrul Educației a vorbit despre diferențele care există între condițiile în care cresc și învață copiii. Unii elevi au acces la mai multe cărți, dispun de un birou propriu și de un spațiu liniștit pentru studiu, în timp ce alții nu beneficiază de aceleași condiții.

În opinia sa, școala trebuie să contribuie la reducerea acestor diferențe și să ofere fiecărui copil posibilitatea de a-și construi propriul drum.

Pentru a explica importanța educației, Mihai Dimian a făcut referire și la experiența personală. Ministrul a povestit că provine dintr-o familie modestă și că a crescut într-un cartier mărginaș al unui oraș muncitoresc din România.

În perioada facultății, acesta a lucrat ca ghid turistic și a oferit meditații la matematică și fizică pentru a se putea întreține. Ulterior, parcursul său academic l-a dus în Franța, Germania și Statele Unite, unde a ajuns profesor și coordonator de doctorat la Washington D.C.

Prin această experiență, ministrul a încercat să le transmită elevilor că educația poate deschide accesul către oportunități care, la început, pot părea greu de imaginat.

Mihai Dimian îi îndeamnă pe elevi să nu renunțe la educație

Ministrul Educației a recunoscut că anii de școală nu sunt lipsiți de dificultăți. Elevii se pot confrunta cu lecții greu de înțeles, greșeli, critici sau situații în care au impresia că munca și rezultatele lor nu sunt suficient apreciate.

În ciuda acestor obstacole, mesajul transmis este acela de a nu renunța la educație și la propriile obiective.

Mihai Dimian a arătat că fiecare elev are un potențial care trebuie descoperit și valorificat și a comparat viitorul copiilor cu o „foaie albă” pe care aceștia au posibilitatea să își scrie propriul drum.

Alegerile pot fi foarte diferite: unii vor deveni medici, profesori, ingineri, antreprenori sau tehnicieni, alții vor ajunge în orașe precum București, Paris sau Washington, iar o parte dintre tineri pot alege să rămână în comunitățile din care provin și să contribuie la dezvoltarea acestora.

Potrivit mesajului ministrului, toate aceste opțiuni sunt valoroase, iar educația este cea care le poate oferi tinerilor libertatea de a alege.

„Nu trebuie să fiți cei mai buni din clasă, trebuie doar să nu renunțați la voi înșivă”, este ideea transmisă elevilor la începutul noului an școlar.

Mesajul adresat acestora se încheie cu un îndemn: „Priviți către cer pentru a înțelege că nu există limite. Și sper să vă găsiți astfel și o stea adăpost pentru visurile voastre. Vă mulțumesc și vă doresc tuturor un an școlar minunat!”

Mesajul ministrului Educației pentru părinți și bunici

O parte a mesajului a fost adresată părinților și bunicilor, cărora Mihai Dimian le-a cerut să se asigure că elevii merg la școală în fiecare zi și să fie implicați în educația acestora.

Ministrul a recunoscut că situația financiară poate face dificilă asigurarea tuturor lucrurilor pe care o familie și le-ar dori pentru un copil. În același timp, a atras atenția asupra unor gesturi care nu presupun costuri, dar care pot avea un rol important în relația copiilor cu școala.

Părinții și bunicii sunt îndemnați să îi întrebe pe copii, la finalul zilei, ce au învățat la școală, să le vorbească despre importanța educației și să îi încurajeze să își respecte profesorii.

Mesaj pentru profesori: școala trebuie să fie un loc în care elevii vor să vină

Ministrul Educației s-a adresat și cadrelor didactice, cărora le-a mulțumit pentru alegerea profesiei și le-a reamintit responsabilitatea pe care o au în formarea și dezvoltarea copiilor.

Mihai Dimian a subliniat că simpla solicitare ca elevii să participe la cursuri nu este suficientă. În opinia sa, sistemul de educație trebuie să creeze un mediu în care copiii să simtă că prezența lor la școală contează și că merită să fie acolo.

Școala ar trebui să fie un spațiu în care fiecare elev își poate valorifica potențialul și în care este respectat, sprijinit și încurajat, indiferent de mediul din care provine, de familie sau de etnie.

Mesajul transmis la începutul anului școlar pune astfel accent atât pe responsabilitatea elevilor și a familiilor, cât și pe cea a profesorilor și a sistemului de educație, obiectivul comun fiind crearea unor condiții în care fiecare copil să aibă posibilitatea de a învăța și de a-și construi propriul viitor.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și