stiriacum.ro

Suntem sociabili

Editorial

Alfred Simonis, președinte PSD Timiș: „Unii politicieni vin în Timiș doar în pragul alegerilor”

Publicat

în

 

Depunerea candidaturilor pentru alegerile parlamentare din această toamnă a readus în atenția publică o meteahnă mai veche a unor partide: punerea pe liste a unor politicieni care nu au nicio legătură cu Timișul și Timișoara.

Ca și acum patru ani, și în ciclul electoral care urmează PNL și USR deschid listele de candidați cu oameni, spun social-democrații, „parașutați” de la București în căutarea unui loc călduț în Parlament.

A devenit deja o obișnuință pentru USR și PNL să pună pe liste în Timiș oameni care ne trec pragul doar în ani electorali. Aceștia apar ciclic, o dată la patru ani și fac promisiuni pe care le uită până în următoarea campanie electorală. Este jignitor la adresa timișenilor și timișorenilor, iar noi, Partidul Social Democrat, am ales să trimitem în Camera Deputaților și Senat oameni de-ai locului, pe care lumea îi cunoaște și care până acum au dovedit cu fapte că se zbat pentru interesele județului nostru. Să știți că multe dintre obiectivele realizate în ultimii ani, fie că vorbim despre infrastructură de transport sau sănătate, se datorează și colegilor mei Sorin Grindeanu, Eugen Dogariu și Sebastian Răducanu”, a declarat președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.

Social-democrații timișeni cred că alegătorii vor sancționa acest mod de lucru al partidelor care optează pentru „implanturi” de la București.

Adevărul este unul singur: toți parlamentarii de Timiș, indiferent de partidul din care provin, trebuie să facă front comun pentru interesele județului și Timișoarei. Din păcate, unii dintre ei sunt total dezinteresați de acest aspect pentru că unica lor țintă este un loc în Parlament, nicidecum vreun proiect al Timișoarei, de exemplu. Colegii mei au forța să suplinească dezinteresul altor deputați sau senatori de Timiș, dar e păcat ca unii să ne treacă pragul doar când au nevoie de voturi”, a conchis Alfred Simonis

Editorial

Primarul din Jimbolia, Postelnicu : Salariu de oraș, rezultate mai slabe decât la sat

Publicat

în

De către

 

Deși ocupă funcția de primar al orașului Jimbolia din 2012, Darius Postelnicu pare să fie mai preocupat de acumularea unei averi personale decât de bunăstarea comunității pe care o reprezintă. Cu un salariu anual de 143.204 RON (aproximativ 2.400 euro pe lună), primarul este plătit regește, dar orașul continuă să sufere de lipsa unor investiții esențiale și de o administrație eficientă.

Averea impresionantă a familiei Postelnicu

În timp ce orașul stagnează, familia Postelnicu prosperă. Primarul și soția sa, Carmen, au acumulat o avere impresionantă, incluzând:

  • Terenuri: 685 mp, 1.789 mp și un teren agricol de 5,2 hectare.
  • Două vile: una de 180 mp și alta de 290 mp, ambele impunătoare și simboluri ale luxului.

Aceste proprietăți ridică întrebări serioase despre sursele de finanțare, mai ales având în vedere salariile oficiale ale familiei. Carmen Postelnicu, angajată la Inspectoratul Județean Timiș, câștigă un salariu lunar de aproximativ 5.100 RON, o sumă modestă în comparație cu stilul de viață afișat.

Deși este primar de peste un deceniu, Darius Postelnicu este criticat pentru lipsa inițiativelor și proiectelor care să aducă beneficii reale locuitorilor. Criticii spun că „tace și nimic nu face”, dar salariul consistent îl încasează fără probleme.

Într-un oraș cu potențial de dezvoltare, administrația locală pare să fie blocată în incompetență, lipsă de transparență și dezinteres pentru nevoile comunității.

Familia Postelnicu nu este străină de sinecuri și beneficii obscure. Deși detaliile complete despre acestea vor fi prezentate într-o ediție viitoare, este clar că relațiile și influența joacă un rol important în menținerea pozițiilor lor.

Jimbolia merită mai mult decât un primar care se preocupă doar de propriile interese. În timp ce locuitorii se confruntă cu probleme reale, Darius Postelnicu și familia sa par să trăiască într-o bulă de prosperitate, deconectați de nevoile comunității. Rămâne de văzut dacă alegătorii vor continua să tolereze această situație sau vor cere o schimbare.

Continuă să citești

Editorial

Nemulțumiri la Jimbolia: Primarul Darius Postelnicu doarme în bocanci de mai bine de 10 ani

Publicat

în

De către

 

De ani buni, locuitorii orașului Jimbolia își exprimă nemulțumirea față de primarul Darius Postelnicu, pe care îl acuză că „doarme în bocanci” în loc să ia măsuri pentru dezvoltarea comunității.

Promisiuni fără rezultate

Cetățenii spun că sunt sătui de promisiuni deșarte și proiecte care rămân doar pe hârtie. În ciuda planurilor grandioase prezentate periodic, Jimbolia nu a cunoscut o schimbare semnificativă în ultimii ani, iar oamenii simt că orașul stagnează.

„Ne promite mereu câte ceva, dar nu vedem nimic concret. Totul e doar vorbărie,” spune unul dintre locuitorii orașului.

Nemulțumirea generală crește

Lipsa realizărilor și a inițiativei reale a început să erodeze încrederea oamenilor în administrația locală. Drumuri deteriorate, investiții întârziate și lipsa unor soluții pentru problemele de zi cu zi sunt doar câteva dintre reproșurile cetățenilor.

„Ne-a ajuns cuțitul la os. Orașul arată la fel ca acum 20 de ani, dacă nu mai rău,” adaugă un alt localnic.

Pe măsură ce nemulțumirea crește, tot mai mulți cetățeni cer o schimbare în conducerea orașului. Rămâne de văzut dacă Darius Postelnicu va reuși să recâștige încrederea comunității prin acțiuni concrete sau dacă dezamăgirea generală va determina alegătorii să îi întoarcă spatele la următoarele alegeri.

Jimbolia are nevoie de o administrație activă, care să răspundă nevoilor cetățenilor, iar răbdarea oamenilor pare să fi ajuns la limită.

Continuă să citești

Editorial

Dan Negru nu mai prezintă Revelioane cǎ este putred de bogat ! Sǎrbǎtorește Revelionul în Dubai!

Publicat

în

De către

 

Dan Negru, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți moderatori de televiziune din România, a luat o decizie care a surprins pe toată lumea: nu va mai prezenta tradiționalele Revelioane care l-au consacrat. Motivul? Se pare că succesul financiar l-a adus la un alt nivel de viață, iar acum își petrece timpul în Dubai, alături de cei bogați.

Cunoscut pentru stilul său inconfundabil și pentru faptul că ani la rând a fost liderul incontestabil al audiențelor de Anul Nou, Dan Negru a preferat să lase reflectoarele deoparte. „Normal că nu mai are chef să muncească să filmeze Revelioane,” spun mulți. Milionar în euro, acesta pare să fi ajuns într-o etapă în care prioritățile s-au schimbat.

Pe pagina sa de Facebook, Dan Negru a oferit explicații pentru decizia sa, dar internauții nu au ezitat să comenteze ironic.

„Ce mai la deal, la vale… ești bogat, Dane!”

 

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și