stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

László Tőkés: Preşedintele României trebuie să demisioneze fără întârziere!

Publicat

în

László Tőkés îi cere într-un comunicat demisia lui Klaus Iohannis, președintele României.

„Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (Erdelyi Magyar Nemzeti Tanacs) condamnă cu toată severitatea declaraţia televizată făcută de domnul Klaus IOHANNIS, preşedintele României în data de 29 aprilie 2020. Subiectul declaraţiei respective, rostite chiar în faţa opiniei publice internaţionale, a fost adoptarea tacită în Camera Deputaţilor a proiectului de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc. Totodată, CNMT se menţine în mod consecvent pe poziţia sprijinirii autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc şi îşi exprimă susţinerea deplină pentru acest proiect de act normativ, care a fost între timp respins de Senat ca şi cameră decizională.

Discursul instigator şi incitator la ură rostit de către şeful statului român încalcă prevederi ale Codului Penal din România, provoacă tensiuni interetnice şi prin urmare este profund antiminoritar, antidemocratic şi antieuropean. Ne putem aştepta în mod justificat ca atât principala forţă guvernamentală, Partidul Naţional Liberal, cât şi Forumul Democrat al Germanilor din România, al cărui preşedinte anterior a fost tocmai domnul Klaus IOHANNIS, să se desolidarizeze de acest discurs. Considerăm un fapt ruşinos că preşedintele nostru, care este sas din Transilvania, şi domnul Ludovic ORBAN, prim-ministrul ţării noastre, care are rude maghiare pe linie ascendentă, generează sentimente antimaghiare şovine în loc să promoveze înţelegerea şi reconcilierea româno-maghiară.

Chiar cu treizeci de ani în urmă, domnul Ion ILIESCU, fostul şef de stat social-democrat, a acuzat de separatism maghiarii, care s-au raliat dorinţei de autonomie, şi jucând cartea maghiară a dat cale liberă agresiunii antimaghiare de la Târgu Mureş. Maniera similiară şi lipsa de scrupule, ce caracterizează prezenta acţiune la care s-a dedat succesorul său de etnie germană şi de religie evanghelic luterană, Klaus IOHANNIS, prin care el sperie din nou, fără vreo bază reală, faptică, opinia publică română cu anexarea Transilvaniei de către Ungaria, este consternantă.

Prin ce se deosebeşte liberalul IOHANNIS de social-democratul ILIESCU? Ambii interpretează partitura intitulată „separatismul” maghiar, compusă de Securitatea reînfiinţată în martie 1990, a cărei secţie responsabilă de cazurile legate de maghiari se numea „Iredentiştii maghiari”.

Protestăm împotriva însuşirii şi continuării moştenirii politice antimaghiare şi antiminoritare lăsate de Securitate, poliţia politică a lui Ceauşescu, ce se manifestă în mod strident şi prin climatul politic general de respingere a autonomiei, încarcerarea nedreaptă a lui BEKE Istvan şi SZOCS Zoltan, respectiv profanarea mormintelor Cimitirului Eroilor din Valea Uzului.

În cuvântarea rostită cu ocazia aniversării a treizeci de ani de la Revoluţia din România, domnul ORBAN Viktor, premierul Ungariei, a chemat la „edificarea împreună cu românii a unei noi Europe Centrale”. Cu toate acestea, domnul preşedinte IOHANNIS, a lansat acuze la adresa prim-ministrului maghiar şi în cadrul acestui discurs televizat, în loc să fi acţionat – conform menirii sale de şef al statului – în direcţia cooperării dintre popoarele noastre şi a reconcilierii româno-maghiare.

În virtutea celor expuse, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (EMNT/CNMT) consideră că domnul Klaus IOHANNIS nu este vrednic de înalta demnitate de stat pe care o îndeplineşte şi îi cere demisia”, se arată în comunicat semnat de László Tőkés.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Cum a reușit avocatul Alexandru Mușătoiu să câștige din nou trofeul în Timișoara?

Publicat

în

De către

Gala Romanian Legal Awards 2025: Recunoașterea excelenței în avocatură


Pe 7 noiembrie 2025, Capitala României a găzduit gala prestigioasă Romanian Legal Awards, un eveniment care a adunat peste 200 de firme juridice și case de avocatură din țară. Această gală este considerată cea mai importantă manifestare din domeniul juridic românesc, având ca scop recunoașterea și promovarea excelenței în avocatura locală.

Câștigătorii ediției din acest an

Printre laureați s-a numărat și avocatul timișorean Alexandru Mușătoiu, care a obținut pentru a doua oară consecutiv trofeul „Timișoara Law Firm of The Year”. Această distincție premiază nu doar performanțele constante ale echipei sale, ci și contribuția semnificativă la evoluția pieței juridice din vestul țării.

Un cadou deosebit

„Sunt onorat și recunoscător pentru această distincție. Le mulțumesc colegilor, colaboratorilor și clienților care ne-au fost alături. Coincidența că premiul a venit de ziua mea, pe 7 noiembrie, îl face un cadou perfect! Acest premiu ne motivează să ne depășim limitele și să oferim clienților aceeași dedicație și profesionalism”, a declarat Mușătoiu.

Abordarea inovatoare a echipei

Firma condusă de Alexandru Mușătoiu este apreciată pentru metodele inovatoare și pentru rezultatele obținute în cazuri complexe. De-a lungul anilor, casa de avocatură s-a impus ca un reper în domeniul dreptului civil și comercial, oferind servicii atât în consultanță, cât și în litigii.

Trofeul național

La nivel național, „Romanian Law Firm of The Year 2025” a fost câștigat de Stoica & Asociații, un nume de referință pe piața juridică din România.

Rolul evenimentului

Romanian Legal Awards nu este doar o competiție profesională, ci și o platformă fundamentală pentru liderii din domeniu. Gala oferă oportunități pentru dialog, schimb de idei și identificarea noilor tendințe în avocatura românească, subliniind importanța esențială a profesiei de avocat în apărarea statului de drept și protejarea drepturilor cetățenilor.

Întrebări pentru cititori

Care considerați că ar trebui să fie prioritățile în avocatura românească în următorii ani? Ați participat vreodată la un astfel de eveniment? Vă invităm să împărtășiți gândurile voastre în comentarii și să distribuiți acest articol pe rețelele sociale!

#Avocatul #Alexandru #Mușătoiu #adjudecă #din #nou #trofeul #Firma #avocatură #anului #în #Timișoara
2025-11-15 09:10:00

Continuă să citești

Actualitate

Ce aduc cinci noi troleibuze Bozankaya pe traseul liniei 16 din Timișoara?

Publicat

în

De către

Ce aduc cinci noi troleibuze Bozankaya pe traseul liniei 16 din Timișoara?

Timișoara introduce noi troleibuze electrice pentru un transport public modernizat


Recent, în centrul orașului Timișoara, au fost prezentate presei primele cinci troleibuze de 12 metri din flota modernă destinată transportului public. Aceste vehicule au intrat oficial pe linia 16 și reprezintă un pas important în modernizarea sistemului de transport din oraș, fiind complet electrice și prietenoase cu mediul.

Troleibuzele Bozankaya pentru Timișoara

Bozankaya, companie responsabilă cu livrarea, va furniza un total de 33 de troleibuze de ultimă generație pentru Timișoara. Până acum, au fost livrate 8 vehicule de 12 metri și 6 dintre cele 25 de troleibuze articulate de 18 metri, restul de 19 fiind așteptate până la finalul acestui an.

Beneficii și specificații tehnice

  • Reduce emisiile de CO2.
  • Confort sporit pentru pasageri, cu aer condiționat și încălzire în scaune.
  • Internet wireless și prize pentru încărcarea telefoanelor.
  • Capacitate de transport de 100 de pasageri, dintre care 34 pe scaune.
  • Viteza maximă de circulație: 80 km/h, cu o autonomie de până la 40 km în zonele fără rețea de contact.

Aceste vehicule sunt primele achiziționate de municipalitate în ultimii 15 ani, subliniind angajamentul orașului pentru modernizarea și sustenabilitatea transportului public.

Parteneriatul Timișoara – Bozankaya

Bozankaya nu este la prima colaborare cu orașul Timișoara, având în trecut livrări de 40 de tramvaie echipate cu tehnologie avansată. Aytunç Günay, președintele Bozankaya, a declarat că parteneriatul cu Timișoara este mai mult decât o relație comercială; este o contribuție la transformarea urbană sustenabilă.

„Noile troleibuze îmbină eficiența energetică cu un design modern și confortabil, făcând din mobilitatea electrică o realitate prezentă,” a adăugat Günay.

Continuitatea inovației

Bozankaya investește constant în soluții tehnologice inovatoare ce ajută la transformarea orașelor europene și la reducerea impactului asupra mediului. Timișoara joacă un rol esențial în această misiune, având ca obiectiv să devină un exemplu de mobilitate durabilă.

Investiții în transportul public

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a subliniat importanța acestor vehicule pentru călătorii de pe linia 16, menționând că această inițiativă este sprijinită prin fonduri europene și reprezintă un pas esențial în modernizarea transportului public.

Bozankaya în România

Compania este activă și în Iași, unde continuă livrările în cadrul a două proiecte cu tramvaie. După finalizarea livrărilor, Iașiul va avea 34 de tramvaie Bozankaya în exploatare.

Despre Bozankaya

Fondată cu 36 de ani în urmă, Bozankaya este lider în dezvoltarea vehiculelor ecologice pentru transportul public urban, având facilități moderne de producție în Ankara și investind semnificativ în cercetare și dezvoltare.

Ce părere aveți despre noile troleibuze electrice din Timișoara? Credeți că această inițiativă va avea un impact pozitiv asupra mediului urban? Răspundeți în comentarii și distribuiți articolul pe rețelele sociale!

#Cinci #troleibuze #Bozankaya #început #astăzi #să #circule #străzile #Timișoarei #traseul #liniei
2025-11-14 19:30:00

Continuă să citești

Actualitate

„De ce refuzăm o investiție de 130 milioane euro în arenă?”

Publicat

în

De către

Construirea unei noi arene în Timișoara: Noutăți și perspective

Planuri pentru noua arenă „Dan Păltinișanu”

Consiliul Județean Timiș a anunțat recent că lucrările la noua arenă „Dan Păltinișanu” vor începe în 2026, cu finanțare parțială din partea autorităților locale. Acest proiect vizează revitalizarea infrastructurii sportive din oraș, având în vedere că Timișoara nu are echipă în primele două ligi ale țării, Poli Timișoara fiind activă în Liga 3.

Sprijin financiar și estimări de costuri

Timișul va aloca între 30-35 de milioane de euro în următorii trei ani pentru construcția stadionului, restul finanțării fiind asigurată de Guvern. Valoarea totală a proiectului este estimată la aproximativ 130 de milioane de euro.

  • Sumă alocată de CJ Timiș: 30-35 milioane euro
  • Cost total estimat: 130 milioane euro
  • Structură de finanțare: cofinanțare de la Guvern

Dispute și planuri de început

Se așteaptă o decizie finală din instanță în legătură cu licitația, iar odată ce aceasta este soluționată, demararea lucrărilor va urma în 2026. Autoritățile sunt pregătite să suporte integral prima etapă a cheltuielilor pentru a nu întârzia proiectul.

Două stadioane pentru Timișoara

Pe lângă noul stadion „Dan Păltinișanu”, orașul va mai avea și arena „Eroii Timișoarei”, cu o capacitate de aproximativ 10.000 de locuri. Aceasta va fi construită cu fonduri de la Primărie, având un cost estimat de 23 milioane de euro și inaugurarea planificată pentru 2026.

Concluzie

Proiectele sportive din Timișoara sunt esențiale pentru dezvoltarea orașului, mai ales într-un context în care infrastructura sportivă din alte regiuni se extinde rapid. Este crucial ca orașul să nu rămână pe dinafară.

Întrebări pentru cititori

Ce părere aveți despre planurile de construcție a noilor stadioane în Timișoara? Credeți că această dezvoltare va transforma orașul în centrul sportiv al țării?

Vă invităm să răspundeți în comentarii și să distribuiți acest articol pe rețelele sociale!

#nebunie #care #acceptăm #Noi #detalii #despre #construcția #arenei #milioane #euro #poți #face #stadioane #București #și #aici
2025-11-14 21:15:00

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și