stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Cod galben de ploi puternice, vijelii şi grindină, în 33 de judeţe

Publicat

în

ANM a emis sâmbătă o alertă meteo de instabilitate atmosferică până duminică la prânz și un avertisment cod galben de ploi puternice, vijelii și grindină pentru 33 de județe, până luni seara.

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile estice, sud-vestice și în zona montană. Vor fi perioade în care se vor semnala averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp, conform Mediafax.

De asemenea, începând de duminică de la ora 12 până luni la ora 22, județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Alba, Hunedoara, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Teleorman și Olt vor fi sub alertă cod galben, ANM anunțând perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 25…30 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Muntenia și în zona de munte, 40…60 l/mp.

Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu viteze, în general, de 60…70 km/h, vijelii și, izolat, grindină.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Actualitate

Ciucă: Preţurile la carburanţi au scăzut, este o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării

Publicat

în

De către

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că preţurile la carburanţi au scăzut, acest lucru fiind „o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării”, iar în perioada următoare este obligatoriu ca ANPC, ANAF şi Consiliul Concurenţei să urmărească situaţia din teren şi să ia măsuri imediate.

„Preţurile la carburanţi au scăzut, este o realitate care se vede în dimineaţa aceasta în benzinării. În perioada următoare, este obligatoriu ca ANPC, ANAF şi Consiliul Concurenţei să urmărească situaţia din teren şi să ia măsuri imediate. Instituţiile au acum un cadru legal, au instrumentele care le permit intervenţia: ordonanţa de urgenţă în ceea ce priveşte compensarea şi ordonanţa anti-speculă”, a scris Ciucă, pe Facebook.

Continuă să citești

Actualitate

Rusia și-a retras trupele militare din Insula Șerpilor. Ministrul Apărării rus: „O mișcare de bunăvoință”

Publicat

în

De către

Rusia confirmă că și-a retras trupele militare din Insula Șerpilor. Ministrul Apărării din Rusia a confirmat că decizia a fost „un pas de bunăvoință” pentru a facilita transporturile de cereale.

„La 30 iunie, ca un pas de bunăvoință, forțele armate le Federației Ruse au finaizat sarcinile atribuite pe Insula Șerpilor și au retras garnizoana staționată acolo”, a declarat ministrul Apărării din Rusia.

„Astfel, s-a demonstrat comunității mondiale că Federația Rusă nu interferează cu eforturile ONU de a organiza un cordon umanitar pentru exportul de produse agricole din Ucraina”, a adăugat acesta, citat de The Guardian.

Continuă să citești

Actualitate

BREAKING. Președintele Biden anunță creșterea prezenței militare a SUA în România

Publicat

în

De către

Președintele Biden a anunțat miercuri la Madrid, înaintea summit-ului NATO, că SUA își vor crește prezența militară în România. E vorba despre o nouă forță de luptă, o brigadă rotativă cu 3.000 de militari și 2.000 de angajați.

„Statele Unite își vor îmbunătăți poziția de apărare în Europa pentru a răspunde provocărilor și mediului de securitate și vor servi, de asemenea, la consolidarea securității noastre colective. La începutul acestui an, am trimis încă 20.000 de soldați în Europa pentru a întări Alianța și pentru a răspunde mișcărilor Rusiei, ceea ce duce forțele militare în Europa la 100.000 de trupe”, a spus Biden într-o scurtă declarație de presă împreună cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și