stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Cum vor fi alocați banii din programul ”Anghel Saligny”

Publicat

în

Cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, 4 milioane pentru fiecare comună şi de 7 milioane de lei pentru fiecare oraş sunt prevăzute prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”.

De asemenea, pentru fiecare municipiu (în afară de reşedinţele de judeţ) vor fi alocate 10 milioane de lei, iar pentru fiecare reşedinţă de judeţ – 43 de milioane de lei. Fiecare sector al municipiului Bucureşti poate accesa fonduri în valoare totală de 35 milioane lei pentru proiecte, conform unui proiect de ordin al ministrului Dezvoltării.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) anunţă că a supus consultării publice ordinul pentru aprobarea “Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.

“Pentru a evita creşterea disparităţilor şi pentru a asigura coeziunea teritorială, fiecare unitate administrativ-teritorială va avea prealocată finanţarea minimă pentru cel puţin un proiect eligibil, în limita sumei prevăzute în normele metodologice. Totodată, localităţile care accesează împreună fondurile disponibile prin acest program, prin Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară, vor putea beneficia de o finanţare sporită cu 10%”, a precizat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Actualitate

Indicele ROBOR la 3 luni a ajuns azi la 5,90%, de la 5,83% ieri.

Publicat

în

De către

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a atins astăzi nivelul de 5,90%. La începutul săptămânii era situat la 5,79%, iar marți la 5,83%.

Și ROBOR la 6 luni a crescut de la 6.03% ieri, la 6.06% azi.

Continuă să citești

Actualitate

19 Copii au fost ucisi cu o arma automata

Publicat

în

De către

Un tânăr de 18 ani a deschis focul într-o școală primară din orașul Uvalde, la aproximativ 133 km de San Antonio, Texas, din motive încă necunoscute, relatează BBC și Fox News.

Acesta este cel mai grav atac armat care are loc într-o școală din SUA din ultimii 10 ani.

 

Autorul masacrului, Salvador Ramos, și-a cumpărat armele cu câteva zile înainte de atac. „A fost primul lucru pe care l-a făcut când a împlinit 18 ani”, a declarat senatorul american Roland Gutierrez.

Continuă să citești

Actualitate

A murit IONEL MARCHIȘ, fostul întemeietor al Festivalului TimTock

Publicat

în

De către

IONEL MARCHIȘ, fostul întemeietor al Festivalului TimTock, PM – 6, alături de Petru Umanschi, dar și unul dintre pionierii primei televiziuni libere, din România. Ionel Marchiș, împreună cu Svetlana Pomorișaț, ca reprezentanți al Frontului Salvării Naționale, au avut o contribuție importantă la apariția Televiziunii Libere Timișoara – TLT, în seara zilei de 22 decembrie 1989, atunci când TLT a emis pentru prima oară. Să-i fie țătâna ușoară și drumul lin spre eternitate. El se alătură celorlalți colegi din TLT, plecați prematur dintre noi : Zoltan Panczel, Onuț Danciu, Emarich Gnandt, toți membri ai TLT de la inființarea ei.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și