stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Prins la furat de lemne cu o mașină neînmatriculată

Publicat

în

REȚINUT PENTRU FURT DE MATERIAL LEMNOS,PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE A UNUI AUTOVEHICUL NEÎNMATRICULAT ȘI CONDUCEREA UNUI AUTOVEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii Secției 7 Rurală Lugoj au oprit pe DC 136, în localitatea Petroasa Mare județul Timiș, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani,care transporta cantitatea de 0,9 mc material lemnos, fără a deține documente legale.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta a tăiat ilegal 2 arbori nemarcați din pădurea din apropierea localității. Atât materialul lemnos depistat în autoturism cât și cel găsit tăiat la locul faptei, a fost lăsat în custodia pădurarului.

Ulterior, la locul faptei, au mai fost găsiți alți 9 arbori, pe care bărbatul îi tăiase în data de 14 ianuarie 2022,iar materialul se afla la domiciliul acestuia, de unde a fost ridicat și predat Ocolului Silvic Lugoj.

În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat, că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar autovehicul nu era înmatriculat.

În urma celor constatate, bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de material lemnos, punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat și conducere fără permis.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Aquatim – Sânnicolau Mare participă la proiectul educațional ECO-GRĂDINIȚA dedicat protecției mediului

Publicat

în

De către

Aquatim Sânnicolau Mare participă la proiectul educațional ECO-GRĂDINIȚA dedicat protecției mediului

Aproape 100 de copii din Sânnicolau Mare, de la grădiniță și din clasele primare, au participat la acțiunea „Pași spre un mediu mai curat”, organizată în cadrul proiectului educațional ECO-GRĂDINIȚA.

Evenimentul a reunit elevi, cadre didactice, părinți și reprezentanți ai instituțiilor partenere într-o activitate dedicată protecției mediului și educației ecologice.

Aquatim, partener în proiectul ECO-GRĂDINIȚA

Aquatim – prin sucursala din Sânnicolau Mare – este partener în proiect alături de Primărie, Romsilva – Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului și alte instituții locale.

Programul face parte din inițiativele derulate de Inspectoratul Școlar Județean Timiș și urmărește dezvoltarea unor comportamente responsabile față de mediu încă de la vârste fragede.

Copiii au participat la o acțiune de ecologizare în centrul orașului

Prima activitate din cadrul proiectului a constat într-o acțiune de colectare a deșeurilor din zona centrală a orașului Sânnicolau Mare.

Copiii, echipați cu șepci și insigne oferite de Aquatim, au strâns deșeurile rămase în apropierea coșurilor de gunoi, folosind materiale speciale pentru curățenie.

La activitate au participat și reprezentanți ai instituțiilor partenere, profesori și părinți, care i-au sprijinit pe cei mici pe parcursul acțiunii.

Educație pentru protejarea mediului

Reprezentanții Aquatim au transmis că astfel de proiecte au rolul de a încuraja responsabilitatea față de mediu și implicarea comunității în păstrarea curățeniei orașului.

Șeful sucursalei Aquatim Sânnicolau Mare, Karoly Mezei, a subliniat importanța exemplelor pozitive și a educației ecologice în formarea copiilor.

Potrivit acestuia, acțiunea s-a bucurat și de aprecierea trecătorilor, mulți dintre aceștia felicitând copiii pentru implicare și spirit civic.

Aquatim va continua implicarea în proiectele de mediu

Reprezentanții companiei au anunțat că Aquatim va participa și la viitoarele activități organizate în cadrul proiectului „Pași spre un mediu mai curat”.

Inițiativa promovează colaborarea dintre instituții, școli și comunitate pentru dezvoltarea unei atitudini responsabile față de natură și spațiile publice.

Continuă să citești

Actualitate

Protejarea albinelor, esențială pentru agricultură și mediu. Autoritățile reamintesc regulile privind tratamentele fitosanitare

Publicat

în

De către

Protejarea albinelor și a altor insecte polenizatoare rămâne o responsabilitate comună pentru agricultori, apicultori, autorități și întreaga comunitate. Specialiștii atrag atenția că respectarea regulilor privind aplicarea tratamentelor fitosanitare este esențială pentru menținerea unui echilibru sănătos în agricultură și în natură.

În contextul sezonului agricol, autoritățile reamintesc obligațiile legale care trebuie respectate pentru desfășurarea în siguranță a tratamentelor asupra culturilor agricole.

Ce reguli trebuie respectate pentru protejarea albinelor

Potrivit recomandărilor oficiale, tratamentele fitosanitare trebuie aplicate strict conform instrucțiunilor de pe eticheta produselor utilizate.

De asemenea:

  • apicultorii și autoritățile locale trebuie informați înainte de efectuarea tratamentelor;
  • este interzisă folosirea produselor toxice pentru albine în perioada înfloririi culturilor;
  • colaborarea dintre fermieri și apicultori este esențială pentru prevenirea incidentelor care pot afecta coloniile de albine.

Respectarea acestor măsuri contribuie la reducerea riscurilor pentru insectele polenizatoare și la protejarea biodiversității.

De ce sunt importante albinele pentru agricultură

Albinele și celelalte insecte polenizatoare joacă un rol esențial în producția agricolă și în menținerea ecosistemelor naturale. O mare parte dintre culturile agricole depind direct de procesul de polenizare pentru a produce fructe, legume și semințe.

Specialiștii avertizează că reducerea populațiilor de albine poate avea efecte serioase atât asupra agriculturii, cât și asupra echilibrului ecologic.

Agricultură responsabilă și protecția mediului

Autoritățile subliniază că o agricultură modernă și productivă trebuie să fie realizată în mod responsabil, cu grijă față de natură și mediul înconjurător.

Prin comunicare, respectarea legislației și colaborare între agricultori, apicultori și instituțiile locale, pot fi prevenite situațiile care pun în pericol insectele polenizatoare.

Protejarea albinelor înseamnă, în același timp, protejarea producției agricole, a biodiversității și a sănătății mediului pentru generațiile viitoare.

Continuă să citești

Actualitate

Traseu modificat pentru tramvaiul 4 din Timișoara. Cum circulă în perioada lucrărilor din Piața Traian

Publicat

în

De către

Traseu modificat pentru tramvaiul 4 din Timișoara. Cum circulă în perioada lucrărilor din Piața Traian

Călătorii care folosesc linia 4 de tramvai din Timișoara trebuie să țină cont de modificările temporare de traseu introduse din cauza lucrărilor desfășurate în Piața Traian.

Potrivit anunțului transmis de Societatea de Transport Public Timișoara, traseul liniei 4 este modificat în perioada 1 mai – 1 august 2026.

Cum circulă tramvaiul 4 pe traseul modificat

Sensul tur:

  • Calea Torontalului;
  • Cetății;
  • Balta Verde;
  • Nemoianu;
  • Catedrala Metropolitană;
  • Piața Sfânta Maria;
  • Piața Nicolae Bălcescu;
  • Piața Crucii;
  • Sala Olimpia;
  • 1 Decembrie 1918;
  • Banatim;
  • AEM.

Sensul retur:

  • AEM;
  • Banatim;
  • 1 Decembrie 1918;
  • Sala Olimpia;
  • Piața Crucii;
  • Piața Nicolae Bălcescu;
  • Piața Sfânta Maria;
  • Catedrala Metropolitană;
  • Nemoianu;
  • Balta Verde;
  • Cetății;
  • Calea Torontalului.

Lucrările din Piața Traian modifică temporar transportul public

Modificarea traseului vine pe fondul lucrărilor de infrastructură și modernizare desfășurate în zona Piața Traian, una dintre cele mai importante zone istorice ale orașului.

Reprezentanții STPT îi roagă pe călători să țină cont de noile opriri și de schimbările temporare în circulația tramvaielor pentru a evita întârzierile sau confuziile în timpul deplasărilor.

Unde poate fi consultat programul tramvaiului 4

Pentru informații actualizate despre orarul și circulația tramvaiului 4, călătorii pot consulta pagina oficială STPT:

Program linia 4 tramvai – STPT

Societatea de Transport Public Timișoara și-a cerut scuze pentru eventualele neplăceri create și recomandă utilizatorilor să verifice din timp traseele și orele de circulație în această perioadă.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și