stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Perioda de carantinare în România se reduce la 5 zile. România renunță la multe reguli privind intrarea în țară

Publicat

în

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat o hotărâre pentru eliminarea clasificării țărilor în funcție de riscul epidemiologic și adoptarea unor noi criterii pentru plasarea în carantină a celor care se întorc din străinătate. Noile decizii au fost prezentate de secretarul de stat Raed Arafat:

 

Se elimină încadrarea statelor în funcție de situația epidemiologică, în state verzi, galbene sau roșii.Se instituie carantina cu o durată de 5 zile pentru cei ce vin în România și NU prezintă certificatul digital al UE și alte documente care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea negativă PCR efectuată cu 72 de ore înainte.Excepții: Copii de 12 sau mai puțini ani, persoane aflate în tranzit care părăsesc țara în 24 de ore, transportatorii de mărfuri sau de persoane, personalul navigant, persoanele care merg la muncă sau la studii peste graniță.Măsura de carantină pentru contacții direcți va fi de 5 zile, iar exceptați sunt cei care au trecut prin boală și care au cel mult 90 de zile de la terminarea izolării.Ce aveți în această hotărâre CNSU nu necesită o ședință de guvern pentru validare.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

BMW , marca de glorie a Germaniei se prabuseste!

Publicat

în

De către

În pofida măsurilor de stimulare din partea guvernului, încrederea consumatorilor rămâne slabă in automobilele BMW recunosc constructorii masinii de lux. BMW se asteapta ca marja de profit inainte de dobanzi si impozite sa fie intre 6% si 7% cea ce inseamna aproape zero dupa trasul liniei.Cererea scazuta din China va duce sigur la inchiderea unor unitati de productie  si la punerea pe liber a mii de angajati.

Acţiunile BMW şi Continental au scăzut ambele cu aproximativ 11% în urma informaţiilor, fiind în topul declinului indicelui de referinţă DAX al Germaniei şi, de asemenea, trăgând în jos acţiunile auto europene.

BMW a declarat că blocajele livrărilor, legate de sistemul de frânare cuj probleme, vor avea un efect negativ asupra vânzărilor în a doua jumătate a anului, adăugând că peste 1,5 milioane de maşini au fost afectate.

Continuă să citești

Actualitate

Amânări în Programul Rugii Timișoarei din cauza Vremii Nefavorabile

Publicat

în

De către

 

 

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile anunțate pentru weekendul viitor, organizatorii Rugii Timișoarei au decis amânarea unor evenimente importante. Componenta laică a sărbătorii, inclusiv jocul de Rugă, va fi reprogramată pentru data de 6 octombrie, iar Ziua Minorităților se va desfășura pe 5 octombrie.

Cu toate acestea, Praznicul Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș se va desfășura conform programului stabilit de Mitropolia Banatului, în respectul tradițiilor religioase.

Organizatorii și-au exprimat respectul pentru tradițiile Banatului și au asigurat publicul că toate deciziile au fost luate pentru a garanta o experiență plăcută și sigură pentru participanți.

Continuă să citești

Actualitate

S-a batut palma la CJ Timis !Vicepresedinti vor fi Alin Popoviciu (PNL) si A.Iovescu (PSD)!

Publicat

în

De către

Partidul Social Democrat Organizația Timiș și Partidul Național Liberal Timiș au încheiat astăzi un protocol de colaborare administrativă la nivelul Consiliului Județean Timiș. Cele două partide au avut pentru alegerile locale o alianță politică, iar în baza acesteia s-a semnat astăzi și protocolul administrativ.
Astfel, în baza acestui document, cele două formațiuni politice au convenit să desemneze fiecare, din rândul consilierilor județeni aleși, câte un vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. Reprezentantul PSD pentru această funcție este Alexandru Iovescu, în timp ce PNL Timiș a hotărât ca Alin Popoviciu să ocupe cel de-al doilea post de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. În cadrul aceluiași document, semnat de președinții celor două partide, s-au trasat și câteva linii directoare în ceea ce privește desfășurarea coerentă a actului administrativ, dar și pentru creșterea performanței instituției.
„Am stabilit încă din campania electorală această arhitectură a conducerii Consiliului Județean Timiș, iar astăzi am oficializat-o prin acest protocol pentru că suntem oameni de cuvânt. Fiecare partid a desemnat un reprezentant pentru cele două funcții de vicepreședinți. Însă nu totul este despre funcțiile de conducere, așa că am stabilit și câteva criterii de care trebuie să ținem cont pentru a avea un act administrativ performant, am stabilit o serie de obiective pe care le vom respecta. Îmi doresc o bună colaborarea nu doar cu partenerii de la PNL, ci și cu aleșii județeni din opoziție pentru că este nevoie de efortul fiecăruia pentru a realiza ceea ce ne-am propus: să finalizăm proiectele demarate, dar mai ales să atragem alte mari investiții în județul Timiș” – Alfred Simonis, președintele PSD Timis.Vasile Blaga, președinte PNL Timiș: „Am semnat astăzi un protocol de colaborare administrativă la
nivelul Consiliului Județean Timiș, care vine ca o concretizare a rezultatului alegerilor locale din 9
iunie 2024, prin care a fost câștigată funcția de Președinte al Consiliului Județean Timiș de către
alianța formată de PNL alături de PSD Timiș. Ne dorim rezultate vizibile în următorii ani, transparență
și corectitudine în activitatea CJT, dar și o coordonare a grupurilor de consilieri județeni, pentru o
guvernare responsabilă și transparentă, în interesul cetățenilor județului Timiș.”

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și