stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Am intrat in Săptămâna Mare

Publicat

în

În ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se încheie Postul Mare şi începe Săptămâna Mare a Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi: „săptămână de post aspru, de mai multă rugăciune acasă şi de slujbe aşa de frumoase la biserică”, spune părintele Cleopa Ilie („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, Episcopiei Romanului, 1996).

Din seara acestei zile încep deniile, cu patimile lui Hristos.

„Sunt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cântări de peste an”, arată părintele Cleopa („Predică la Duminica Floriilor”, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 1996; https://doxologia.ro)

„Veniţi seară de seară cât mai mulţi la sfânta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică când Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să râdem şi să bem când Fiul lui Dumnezeu este dat în mâinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mâncăm acum când Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, când Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vândut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit?” („Predică la Duminica Floriilor”).

La prima denie, cea din Duminica Floriilor, se va citi Evanghelia cu smochinul blestemat, pentru că nu avea roade.

În sfânta şi marea Luni se citeşte Evanghelia de la Matei despre sfârşitul lumii, „ca să fim mereu gata şi în aşteptarea venirii Domnului ca să judece vii şi morţii (Matei 24, 3-35)” („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhimandrit Ilie Cleopa, 1996). La denia de luni seară se va citi Evanghelia despre dajdia Cezarului (Matei 22, 17-22) şi despre făţărnicia fariseilor (Matei 23, 1-39).

Marţi seară la denie se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: „Puţină vreme mai este Lumina cu voi. Umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul. Că cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12, 35).

În sfânta şi marea zi de Miercuri se citeşte Evanghelia cu femeia păcătoasă care a uns capul Lui Hristos cu mir de mare preţ. Tot acum Iuda vânzătorul s-a înţeles cu iudeii să-l vândă pe Mântuitorul lumii pe treizeci de arginţi (Matei 26, 6-16). Miercuri seară la denie se citeşte Evanghelia pregătirii Cinei de Taină (Luca 22, 1-39).

La denia din seara zilei de Joia Mare se citesc cele douăsprezece evanghelii despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Hristos. Este o seară de priveghere, de rugăciune şi de simţire, împreună cu Mântuitorul, a înfricoşătoarelor Sale patimi, spune părintele Cleopa.

În Vinerea Mare, la Vecernie se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Aer (Sfântul Epitaf), ce are pictat pe el punerea Domnului în mormânt. În seara din Sfânta şi Marea Vineri se cântă slujba prohodului Domnului, apoi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf cu lumânări aprine în mâini, acum este înmormântat Domnul şi este petrecut de la Golgota la Mormânt.

Sâmbăta Mare este zi de adâncă tăcere, acum Hristos coboară în adâncul iadului ale cărui porţi le va sfărâma şi îi va scoate la lumină pe cei care de la începutul lumii au murit în nădejdea vieţii veşnice şi a învierii.

Să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mântuirii, îndeamnă părintele Cleopa, căci fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui.

„Hristos este vândut de Iuda la iudei pe 30 de arginţi. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm şi noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, ca să ne înveţe smerenia pe toţi. Hristos Mântuitorul nostru săvârşeşte prima Sfântă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază deci jertfa liturgică şi împărtăşeşte pe ucenici, înainte de patima Sa” („Predică la Duminica Floriilor”).

În Vinerea Mare, Fiul lui Dumnezeu este răstignit între doi tâlhari. Să mergem cu sfintele femei mironosiţe să plângem pe Iisus Hristos, dar mai ales să ne plângem păcatele noastre lângă Crucea Lui, spune părintele Cleopa.

„Hristos îşi dă duhul şi apoi este pus în mormânt. Să îngenunchem cu mare credinţă la Mormântul Domnului, să-L tămâiem, să ne rugăm şi să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alţii şi în noaptea sfântă a Sfintelor Paşti să aşteptăm clipa de taină a Învierii Domnului şi a învierii noastre.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tesla recheamă aproape 3 milioane de mașini în China din cauza mânerelor portierelor

Publicat

în

De către

Tesla recheamă aproape 3 milioane de mașini în China din cauza mânerelor portierelor

Tesla se confruntă cu o amplă campanie de rechemare în China, care vizează aproape 3 milioane de vehicule electrice produse de companie. Problema semnalată ține de mânerele retractabile ale portierelor, care ar putea fi dificil de utilizat în anumite situații de urgență, în special după accidente grave.

Rechemarea face parte dintr-o campanie mai largă care afectează peste 4 milioane de vehicule electrice produse de mai mulți constructori auto, potrivit BBC.

Ce modele Tesla sunt afectate

Campania de rechemare include anumite exemplare din gamele Tesla Model 3, Model Y, Model S și Model X.

Potrivit informațiilor disponibile, una dintre probleme este legată de faptul că anumite mânere ale portierelor pot fi greu de identificat și utilizat, deoarece culoarea acestora este apropiată de cea a finisajelor interioare.

Situația poate deveni importantă în cazul unui accident sever, când sistemul electric de joasă tensiune al vehiculului este afectat. Într-un astfel de scenariu, deschiderea portierelor poate fi îngreunată, ceea ce ar putea întârzia evacuarea pasagerilor sau intervenția echipelor de salvare.

Ce măsuri pregătește Tesla

Pentru remedierea situației, Tesla intenționează să introducă etichete de avertizare și să distribuie o actualizare software.

Actualizarea ar urma să permită coborârea automată a geamurilor după producerea unui accident, astfel încât ocupanții să poată avea o alternativă pentru evacuare în cazul în care deschiderea portierelor este problematică.

Rechemarea este, în primul rând, o măsură preventivă menită să reducă riscurile asociate evacuării în situații de urgență.

Nu doar Tesla este vizată

Problema mânerelor retractabile a atras atenția autorităților chineze și nu este specifică Tesla. În campania de rechemare sunt incluse și vehicule produse de companii chineze precum XPeng, Xiaomi și Geely.

Subiectul a devenit și mai sensibil în China după două accidente mortale în care au fost implicate vehicule electrice Xiaomi. În aceste cazuri au existat suspiciuni privind dificultățile de deschidere rapidă a portierelor după întreruperea alimentării cu energie.

Este important de precizat că aceste situații au alimentat dezbaterea privind siguranța sistemelor de acces, însă investigațiile și cauzele exacte ale accidentelor trebuie diferențiate de problema generală a mânerelor retractabile.

Mânerele retractabile, sub lupa autorităților

Mânerele de portiere integrate în caroserie au devenit un element tot mai întâlnit pe automobilele electrice moderne. Tesla a contribuit semnificativ la popularizarea acestui design, iar ulterior soluția a fost adoptată de numeroși producători auto, în special pe piața chineză.

Avantajul este unul în primul rând estetic, dar tehnologia ridică și întrebări legate de accesul rapid în habitaclu atunci când sistemele electrice ale mașinii nu mai funcționează.

Pentru autorități, una dintre principalele preocupări este ca atât pasagerii, cât și echipele de intervenție să poată deschide portierele în situații de urgență, indiferent de starea sistemului electric.

China pregătește reguli mai stricte pentru mașinile noi

Autoritățile chineze au decis deja înăsprirea cerințelor privind mecanismele de deschidere a portierelor.

Începând cu 1 ianuarie 2027, vehiculele noi comercializate în China vor trebui să dispună de un mecanism de deschidere mecanică atât la interior, cât și la exterior.

Noua regulă ar putea determina producătorii să regândească modul în care sunt concepute sistemele de acces ale automobilelor și să ofere soluții mecanice mai ușor de utilizat în caz de urgență.

Și SUA analizează problema mânerelor Tesla

Problema nu este analizată doar în China. Administrația Națională pentru Siguranța Traficului Rutier din SUA (NHTSA) a investigat, la rândul său, situații în care mânerele unor automobile Tesla ar fi încetat să funcționeze.

Investigațiile americane au inclus cazuri în care pasagerii, inclusiv copii, ar fi întâmpinat dificultăți în a ieși din vehicule.

În luna iulie, autoritatea americană a propus, de asemenea, introducerea unui nou standard formal de siguranță aplicabil tuturor producătorilor auto.

Ar putea ajunge rechemarea și în Europa?

Deocamdată, rămâne de văzut dacă producătorii auto implicați vor extinde campaniile de rechemare și pe alte piețe, inclusiv în Europa.

Pentru Tesla și ceilalți producători de vehicule electrice, situația reprezintă un semnal că elementele de design trebuie evaluate nu doar din perspectiva aspectului sau a tehnologiei, ci și prin prisma comportamentului lor în situații extreme.

În cazul automobilelor moderne, unde tot mai multe funcții depind de software și de alimentarea electrică, existența unor soluții mecanice de rezervă poate deveni un criteriu important de siguranță.

 

Continuă să citești

Actualitate

Rezultate finale Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Când se afișează notele după contestații și unde pot fi verificate

Publicat

în

De către

 

Rezultate finale Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Când se afișează notele după contestații și unde pot fi verificate

Rezultatele finale la Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă, vor fi afișate luni, 24 august, până la ora 12:00. Candidații vor afla notele definitive după soluționarea contestațiilor, iar rezultatele vor putea fi verificate online, pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro. Publicarea notelor finale marchează încheierea celei de-a doua sesiuni a examenului de Bacalaureat din acest an.

Candidații care au susținut Bacalaureatul 2026 în sesiunea de toamnă vor afla luni, 24 august, rezultatele finale obținute la examen. Notele definitive, stabilite după soluționarea contestațiilor, urmează să fie publicate până la ora 12:00.

Rezultatele sunt așteptate în special de absolvenții care au contestat notele primite inițial și pentru care reevaluarea lucrărilor poate face diferența între promovarea și nepromovarea examenului.

La ce oră se afișează rezultatele finale la Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă

Conform calendarului examenului, rezultatele finale la Bacalaureat 2026 vor fi publicate luni, 24 august, până la ora 12:00, după soluționarea tuturor contestațiilor depuse de candidați.

Rezultatele inițiale ale sesiunii de toamnă au fost afișate marți, 18 august. Ulterior, candidații nemulțumiți de notele primite au avut posibilitatea să își vizualizeze lucrările și să depună contestații, în intervalele prevăzute de calendar.

Lucrările contestate au fost reevaluate, iar nota stabilită în urma acestui proces devine nota definitivă a candidatului.

Unde pot fi verificate rezultatele finale la Bacalaureat 2026

Rezultatele finale la Bacalaureat 2026, sesiunea august, vor putea fi verificate pe bacalaureat.edu.ro, platforma oficială destinată publicării rezultatelor examenului național.

Candidații își vor putea consulta notele și mediile finale folosind codul individual primit la prima probă susținută.

La fel ca în cazul rezultatelor inițiale, informațiile vor fi publicate în format anonimizat. Numele și prenumele candidaților nu sunt afișate public, identificarea rezultatului făcându-se pe baza codului individual.

Pe platformă vor putea fi consultate notele obținute la probele scrise, precum și media finală a examenului.

Ce notă trebuie să obții pentru a promova Bacalaureatul

Pentru a fi declarat promovat la examenul național de Bacalaureat, un candidat trebuie să îndeplinească în mod cumulativ condițiile prevăzute pentru promovare.

Astfel, candidatul trebuie să fi susținut probele de evaluare a competențelor și toate probele scrise la care este obligat să participe.

La fiecare dintre probele scrise este necesară obținerea unei note de minimum 5.

Totodată, media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie de cel puțin 6.

Prin urmare, obținerea notei 5 la fiecare probă nu garantează automat promovarea. Candidatul trebuie să aibă și media generală a probelor scrise de minimum 6.

Candidații care îndeplinesc toate aceste condiții sunt declarați promovați.

Ce se întâmplă după afișarea rezultatelor finale

Publicarea rezultatelor finale din 24 august 2026 încheie sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat.

Pentru absolvenții care promovează examenul, următorul pas poate fi înscrierea la facultate. Unele universități organizează sesiuni de admitere la sfâritul verii sau în luna septembrie, în funcție de numărul locurilor rămase disponibile după sesiunile anterioare.

Calendarul de admitere, numărul locurilor, criteriile de selecție și documentele necesare sunt stabilite separat de fiecare instituție de învățământ superior.

Din acest motiv, candidații care doresc să continue studiile trebuie să verifice direct informațiile publicate de universitatea și facultatea la care intenționează să se înscrie.

Ce pot face elevii care nu promovează Bacalaureatul în sesiunea de toamnă

Candidații care nu reușesc să promoveze Bacalaureatul în sesiunea din august 2026 vor avea posibilitatea de a susține din nou examenul într-o sesiune viitoare, conform calendarelor care vor fi stabilite pentru următoarele sesiuni.

În anumite condiții, rezultatele obținute la probele promovate anterior pot fi recunoscute.

La o nouă înscriere, candidatul poate solicita recunoașterea probelor deja promovate, conform regulilor aplicabile, urmând să susțină doar probele necesare pentru promovarea examenului.

Rezultate Bacalaureat 2026 după contestații

Ziua de luni, 24 august, este ultima etapă a sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2026. Până la ora 12:00 vor fi publicate rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor.

Candidații își vor putea verifica notele finale la Bacalaureat 2026 pe platforma oficială bacalaureat.edu.ro, folosind codul individual primit la examen.

Pentru promovare este necesară obținerea a minimum 5 la fiecare probă scrisă și a unei medii de cel puțin 6 la probele scrise.

 

Continuă să citești

Actualitate

CFR Cluj a intrat oficial în insolvență. Decizia Tribunalului Cluj și ce urmează pentru clubul din Gruia

Publicat

în

De către

 

CFR Cluj a intrat oficial în insolvență. Decizia Tribunalului Cluj și ce urmează pentru clubul din Gruia

CFR Cluj a intrat oficial în insolvență, după ce Tribunalul Specializat Cluj a admis, joi, 20 august, cererea depusă de club. Decizia nu înseamnă falimentul formației din Gruia, însă CFR intră într-o perioadă complicată, în care trebuie să își reorganizeze activitatea și să rezolve problemele financiare pentru a nu avea dificultăți inclusiv în privința licenței pentru SuperLiga. (Flashscore)

Dosarul a fost înregistrat pe 14 august, iar instanța a decis deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva societății Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA. Cererea a fost formulată chiar de club, prin reprezentantul său legal. (Flashscore)

Tribunalul Cluj a admis cererea CFR Cluj

Hotărârea instanței confirmă oficial intrarea clubului în procedura de insolvență.

Potrivit soluției citate de Flashscore, Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea depusă de societatea care administrează echipa.

„Admite cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de către debitoarea FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA”, se arată în soluția instanței.

Prin aceeași hotărâre, judecătorii au dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva clubului.

Este un moment important pentru una dintre cele mai de succes echipe ale fotbalului românesc din ultimele două decenii, dar insolvența nu trebuie confundată cu falimentul.

CFR Cluj nu a intrat în faliment

Deschiderea procedurii de insolvență îi permite clubului să încerce să își reorganizeze activitatea și să gestioneze datoriile acumulate.

Cu alte cuvinte, CFR Cluj își poate continua activitatea, însă situația financiară va fi analizată în cadrul procedurii prevăzute de lege.

Un rol esențial îl va avea administratorul judiciar. În termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii, acesta trebuie să întocmească un raport privind cauzele care au dus la insolvența societății. Totodată, va fi analizată situația financiară și patrimonială și se va stabili dacă există premise pentru reorganizarea clubului. (Flashscore)

CFR Cluj are un termen important: 31 decembrie

Una dintre cele mai mari provocări pentru conducerea clubului este legată de licențierea pentru sezonul următor.

Conform informațiilor prezentate de sursa citată, CFR Cluj trebuie să obțină confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul-sindic până la 31 decembrie.

Respectarea acestui termen este importantă pentru îndeplinirea condițiilor prevăzute de regulamentul de licențiere pentru sezonul următor.

Dacă planul de reorganizare nu va fi confirmat până la termenul stabilit, CFR Cluj riscă să nu obțină licența necesară participării în SuperLiga. (Flashscore)

Problemele financiare de la CFR Cluj au ieșit la suprafață

Decizia instanței vine după o perioadă în care dificultățile financiare ale clubului au devenit tot mai vizibile.

Antonio Folha, fostul antrenor al CFR-ului, a vorbit după plecarea din Gruia despre probleme cu banii și despre instabilitatea existentă la echipă. Portughezul a susținut că el și membrii portughezi ai staffului său nu au fost plătiți în perioada petrecută la CFR Cluj. (Flashscore)

Folha a rezistat doar șase meciuri pe banca echipei, perioadă în care CFR a obținut două victorii și un rezultat de egalitate și a suferit trei înfrângeri.

Despărțirea s-a produs după eșecul categoric, 0-5 cu Tromso, din prima manșă a turului al treilea preliminar al Conference League. Ulterior, Marius Șumudică a preluat echipa. (Flashscore)

Ce înseamnă insolvența pentru viitorul CFR Cluj

Intrarea în insolvență deschide o etapă decisivă pentru viitorul clubului. CFR va trebui să își restructureze datoriile și să demonstreze că există un plan viabil prin care societatea poate continua să funcționeze.

Pe termen scurt, activitatea sportivă poate continua. Marea miză este însă stabilizarea financiară și îndeplinirea criteriilor necesare pentru licențiere.

Următoarele luni vor arăta dacă procedura de insolvență va deveni pentru CFR Cluj o soluție de redresare sau dacă problemele financiare vor avea consecințe și mai serioase asupra unuia dintre cele mai importante cluburi din fotbalul românesc.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și