stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

✝) Duminica a 2-a din Post (a Sfântului Grigorie Palama)

Publicat

în

 

DUMINICA
A DOUA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Evanghelia de la Marcu
(II, 1-12)

n vremea aceea, a intrat iarăşi Iisus în Capernaum după câteva zile şi s’a auzit că este acasă. Şi s’au adunat atât de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii; şi le grăia lor Cuvântul. Şi au venit la El aducându-I un slăbănog pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei să se apropie de El din pricina mulţimii, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul pe care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: „Fiule, iertate fie păcatele tale!“ Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: „Pentru ce vorbeşte acesta astfel? El blasfemiază. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?“ Şi îndată cunoscând Iisus cu Duhul Său că aşa cugetau ei în sinea lor, le-a zis: „De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai lesne, a-i zice slăbănogului: Iertate fie-ţi păcatele!, sau a-i zice: Ridică-te, ia-ţi patul şi umblă!? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului să ierte păcatele pe pământ – i-a zis slăbănogului –: ţie-ţi spun: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!“ Şi el de’ndată s’a ridicat şi, luându-şi patul, a ieşit afară de faţă cu toţi, încât toţi erau uimiţi şi-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Asemenea lucruri niciodată n’am văzut“. 

În aceiaşI zi se citeşte şI Evanghelia Ierarhului
de la Ioan
(X, 9-16)
Zis-a Domnul: „Eu sunt uşa. De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Furul nu vine decât să fure şi să’njunghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă, şi din belşug s’o aibă. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun, sufletul său şi-l pune pentru oi. Dar simbriaşul şi cel ce nu este păstor şi cel ce nu este stăpân al oilor vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Iar simbriaşul fuge, fiindcă simbriaş este, şi nu de oi îi este lui aminte. Eu sunt Păstorul cel bun, şi Mi le cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Aşa cum Tatăl Mă cunoaşte pe Mine, tot aşa Îl cunosc Eu pe Tatăl. Şi viaţa Mea Mi-o pun pentru oi. Şi alte oi am, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; şi glasul Mi-l vor auzi, şi va fi o turmă şi un păstor.
Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Accident în lanț pe autostrada A1, în Timiș. O femeie a rămas încarcerată după impactul dintre patru vehicule

Publicat

în

De către

 

Accident în lanț pe autostrada A1, în Timiș. O femeie a rămas încarcerată după impactul dintre patru vehicule

Un accident rutier în care au fost implicate patru vehicule s-a produs vineri pe autostrada A1, în județul Timiș. În urma impactului, o femeie a rămas încarcerată și a fost transportată la spital, iar traficul spre Deva a fost blocat temporar.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș, accidentul a avut loc la kilometrul 428 al autostrăzii A1, în apropierea localității Margina.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din Făget cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

Patru vehicule implicate în accident

În coliziune au fost implicate două autoturisme, un autocamion și o autoplatformă care transporta trei autoturisme. Potrivit autorităților, în fiecare vehicul se afla doar șoferul.

În urma impactului, o femeie aflată într-unul dintre autoturisme a rămas blocată între fiarele mașinii. Salvatorii au intervenit pentru extragerea acesteia, iar ulterior victima a fost preluată de echipajele medicale și transportată la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Din fericire, toate persoanele implicate în accident erau conștiente și cooperante în momentul sosirii echipajelor de intervenție.

Trafic blocat pe sensul spre Deva

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au anunțat că traficul rutier a fost blocat temporar pe autostrada A1, la kilometrul 427+900, în zona Margina, pe sensul de mers către Deva, pentru desfășurarea intervenției și îndepărtarea vehiculelor avariate.

Șoferii care tranzitează zona sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor și ale echipajelor de intervenție, întrucât valorile de trafic pot crește până la reluarea circulației în condiții normale.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Continuă să citești

Actualitate

Picătura de istorie – partea CLXXIX. Investițiile Aquatim în rețelele de apă și canalizare din județul Timiș continuă prin PNRR

Publicat

în

De către

 

Picătura de istorie – partea CLXXIX. Investițiile Aquatim în rețelele de apă și canalizare din județul Timiș continuă prin PNRR

Aquatim continuă să modernizeze infrastructura de apă și canalizare din județul Timiș prin investiții realizate atât din fonduri proprii, cât și din fonduri europene. Pe lângă proiectul regional major finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD), în valoare totală de 239,5 milioane de euro, compania implementează și o serie de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), menite să îmbunătățească serviciile de alimentare cu apă și canalizare în mai multe localități din județ.

Investiții Aquatim în Recaș și Cenad

La finalul anului 2025, Aquatim a recepționat contractul de lucrări CL 5 – Extindere rețea de distribuție apă potabilă și canalizare menajeră, branșamente apă și racorduri în orașul Recaș, investiție cu o valoare de peste 1,2 milioane de lei, fără TVA. Proiectul a contribuit la extinderea infrastructurii de utilități și la creșterea accesului populației la servicii moderne de apă și canalizare.

Tot în aceeași perioadă a fost finalizată recepția lucrărilor pentru extinderea rețelei de canalizare menajeră și a racordurilor de canal în localitatea Cenad, contract în valoare de peste 2,3 milioane de lei, fără TVA.

Lucrări finalizate în Timișoara

La începutul anului 2026 au fost recepționate două investiții importante în municipiul Timișoara. Prima a vizat extinderea rețelei de canalizare pe Calea Șagului, etapa a III-a, pe tronsonul cuprins între Calea Chișodei și sensul giratoriu din zona centrelor comerciale, proiect cu o valoare de 2.318.506,54 lei, fără TVA.

În paralel, s-au încheiat lucrările pentru extinderea rețelelor de distribuție a apei potabile și canalizării menajere, inclusiv branșamente și racorduri, investiție în valoare de 2.405.958,92 lei, fără TVA.

Rețele modernizate în mai multe localități din județ

În luna martie 2026, Aquatim a recepționat și lucrările aferente contractului CL 3 PNRR, care a inclus extinderea rețelelor de apă și canalizare în localitățile Gătaia, Deta, Ciacova și Liebling. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 2.252.181,93 lei, fără TVA.

Aceste proiecte completează programul amplu de investiții derulat de Aquatim și contribuie la dezvoltarea infrastructurii de utilități din județul Timiș, cu beneficii directe pentru comunitățile locale și pentru protecția mediului.

Legenda imaginii: Aspect dintr-un șantier. Sursa: Arhiva Aquatim.

Continuă să citești

Actualitate

Cum sa facem treabă pe dezvoltarea armelor în România cand directorii sunt corupți…

Publicat

în

De către

 

Trei directori din industria de apărare, reținuți de DNA într-un dosar de luare de mită

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au reținut trei directori din industria românească de apărare, într-un dosar care vizează suspiciuni de luare de mită. Este vorba despre directorul Uzinei Mecanice București, precum și despre directorul general și directorul comercial ai Uzinei Mecanice Plopeni, două dintre cele mai importante companii din cadrul ROMARM.

Potrivit informațiilor confirmate de DNA, anchetatorii urmează să solicite arestarea preventivă a celor trei. Aceștia sunt suspectați că ar fi cerut bani de la un om de afaceri, promițând că își vor folosi influența pentru a facilita încheierea unor contracte prin intermediul unor factori de decizie.

Două uzine-cheie pentru industria de apărare

Uzina Mecanică București este una dintre cele mai importante unități din industria națională de apărare, fiind specializată în producția, modernizarea și mentenanța tancurilor și vehiculelor blindate utilizate de Armata Română. Compania este cunoscută pentru implicarea în dezvoltarea și modernizarea tancului TR-85M1, dar și pentru colaborarea cu General Dynamics Land Systems la producția transportoarelor blindate Piranha V destinate forțelor armate.

Din punct de vedere financiar, uzina a înregistrat în 2025 o cifră de afaceri de aproximativ 344 de milioane de lei, un profit de 12,5 milioane de lei și avea în jur de 200 de angajați.

La rândul său, Uzina Mecanică Plopeni produce muniție de artilerie, muniție de calibru mediu, componente pirotehnice și sisteme de contramăsuri, fiind un furnizor important pentru sectorul de apărare. În 2025, compania a raportat o cifră de afaceri de 108,5 milioane de lei, un profit de 10,6 milioane de lei și 410 angajați.

Suspiciuni privind influențarea unor contracte

Conform anchetatorilor, cei trei directori ar fi solicitat sume de bani unui om de afaceri, în schimbul promisiunii că vor interveni pe lângă persoane cu putere de decizie pentru a facilita atribuirea unor contracte. Dosarul se află în faza de urmărire penală, iar procurorii urmează să prezinte instanței propunerea de arestare preventivă.

În această etapă a anchetei, acuzațiile formulate de DNA reprezintă suspiciuni care vor fi analizate de instanță, beneficiind de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Un precedent la Uzina Mecanică Plopeni

Nu este pentru prima dată când conducerea Uzinei Mecanice Plopeni ajunge în atenția procurorilor anticorupție. În 2022, un director comercial și un consilier juridic ai companiei au fost trimiși în fața justiției într-un dosar de trafic de influență.

Potrivit acuzațiilor formulate atunci, cei doi ar fi solicitat și primit bani și alte foloase de la un om de afaceri în schimbul promisiunii că vor interveni asupra directorului general pentru aprobarea unor plăți, emiterea unor bilete la ordin și menținerea relațiilor comerciale dintre uzină și firma acestuia.

Noul dosar deschis de DNA readuce în prim-plan una dintre cele mai importante ramuri ale industriei strategice din România și ridică semne de întrebare privind integritatea proceselor de atribuire a contractelor din sectorul apărării. Ancheta este în desfășurare, iar procurorii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele investigate.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și