stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Vicepreşedintele ANAT, Cristian Bărhălescu, a anunţat că se aşteaptă peste 70.000 de turişti pe litoral în minivacanţa de 1 Mai

Publicat

în

Vicepreşedinte ANAT: Se aşteaptă peste 70.000 de turişti pe litoral de 1 Mai

Vicepreşedintele ANAT, Cristian Bărhălescu, a anunţat că se aşteaptă peste 70.000 de turişti pe litoral în minivacanţa de 1 Mai, precizând că şi staţiunile de munte vor fi căutate în această perioadă.

Cristian Bărhălescu a declarat, vineri, că evenimentele sunt cele care atrag turiştii în această perioadă pe litoral.

„Discutăm de cifre apropiate de 2018 şi 2019 şi mă refer la rezervările din agenţiile de turism pentru litoral, că discutăm foarte mult de litoral, acum de 1 Mai merg mulţi pe litoral, dar şi în vară ştim că fluxul va fi către mare, către plaje, iar acum de 1 Mai evenimentele sunt cele care atrag, din Vama Veche, Costineşti sau Mamaia, avem un spectacol de muzică electronică în Mamaia Nord, cluburile sunt deschise, hotelurile şi restaurantele au barbecue, au tot felul de evenimente locale şi cele două evenimente de muzică rock şi muzica pentru tineret care au loc în Costineşti cu siguranţă vor aduce câteva zeci de mii de turişti. Se aşteaptă peste 70.000 de turişti pe litoral în această perioadă. Rezervările spun că vom avea o vară bună”, a precizat Cristian Bărhălescu.

El a fost întrebat ce fac oamenii care de 1 Mai merg la munte.

„Peste tot am văzut pregătiri pentru grătare. Vom vedea Branul foarte aglomerat, Dino-Parkul aglomerat, la Râşnov, de asemenea. Vom vedea şi weekendul acesta Braşovul plin, Sinaia, Predealul cu toate că ne supără aglomeraţia, dar până la urmă contează orele în care ne relaxăm şi ne bucurăm de destinaţie”, a transmis vicepreşedintele ANAT.

Cosmin Vasile, managerul unei agenţii de turism, a spus care sunt tarifele la cazare în această perioadă.

„Au fost turişti care au ales doar două nopţi de cazare, dar au fost şi turişti care au ales trei nopţi de cazare. Tarifele au început de pe la 250 de lei, 270 de lei pentru un pachet cu două nopţi şi mic dejun. Media unor astfel de preţuri este pe la 5-600 de lei pentru două nopţi cu mic dejun. Mulţi dintre turiştii pe care i-au avut au ales aceste pachete doar cu mic dejun. Avem şi turişti care au ales demipensiune pentru anumite hoteluri, multe din aceste hoteluri fiind în partea de nord a litoralului. Dintre preţurile ceva mai ridicate pachetele au ajuns pe la 1.500 de lei pentru un astfel de weekend cu demipensiune la un hotel de patru stele”, a afirmat Cosmin Vasile.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mafiotii din comertul cu legume fructe i-au dat foc masinii directorului Mirel Pop de la Piete S.A.!!!

Publicat

în

De către

Comertul din piata de gros de la Mehala ascunde afaceri cu legume fructe scapate de sub controlul ANAF-ului.

Evaziunea practicata  produce statului pierderi apreciabile de zeci de mii de euro.Actualul director Mirel Pop s-a apucat sa aduca organe control in piata de gros.S-au dat si amenzi dupa cateva controale.

Raspunsul mafiotilor din acest domeniu a fost incendierea masinii lui Mirel Pop.

Politia cauta pe posibilii autori.Mari sperante nu sunt dar nu se stie ,noi am dori sa aflam cine sunt autorii.

Continuă să citești

Actualitate

Cel mai valoros politician din Banat , Sorin Grindeanu isi sarbatoreste ziua de nastere.

Publicat

în

De către

Cel mai valoros politician din Banat ,Sorin Grindeanu isi sarbatoreste ziua de nastere.

A ocupat functia de Prim-ministru , cea mai inalta ocupata de un politician din Banat in Statul Roman si de mai multe ori  a detinut portofolii de ministru in guvernele Romaniei.

Este singurul om politic ce a reusit sa acorde o sustinere Banatului din functiile avute..Din partea oamenilor din vestul tarii ii uram succes in continuare si un cald LA MULTI ANI!

Continuă să citești

Actualitate

Primar cu un salariu de 1000 de euro/lunar, și este milionar?!

Publicat

în

De către

Primarul milionar din comuna Orțișoara, Aleodot Sobolu continuă să își ascundă averea pe care a făcut-o de când este în funcția de primar.

La nici 30 de ani a fost votat primar de cetățenii comunei, astăzi însă cetățenii s-au săturat de miniciunile primarului, care dint-un salar de 1000 de euro/lunar , deține Mercedes din anul 2016, și o Toyota Yaris, mai are și o casă de peste 900mp.

Toate aceste lucruri, par să piardă încrederea comunității la următoarele alegeri, din anul următor.

 

O undă de scandal lovește comuna Orțisoara, iar protagonistul este primarul cu un salariu aparent modest de doar 1000 de euro pe lună, dar cu o avere care stârnește întrebări și controverse. Cu o funcție publică considerată adesea modest remunerată, primarul comunei Orțisoara pare să fi reușit să strângă o avere impresionantă, potrivit unor surse.

Cu un salariu care nu se ridică la standardele așteptate pentru o astfel de avere, se ridică întrebarea: Cum a reușit primarul să acumuleze atât de mult în timp ce se află în funcție?

Detaliile privind averea primarului sunt încă vagi, dar zvonurile și discuțiile în comunitatea locală au pus sub semnul întrebării transparența și integritatea acestuia în exercitarea mandatului. Localnicii, aflați acum în centrul unui scandal care tulbură apele politice, cer explicații clare și verificări ale averii primarului.

Se pare că această descoperire a fost făcută în urma unor investigații ale presei locale și a unor cetățeni curioși cu privire la diferența dintre veniturile declarate și resursele financiare aparent exorbitante ale edilului. În timp ce primarul nu a făcut încă nicio declarație oficială cu privire la aceste acuzații, cererile pentru o anchetă independentă și transparentă cresc în intensitate.

Această situație aduce în prim-plan întrebări despre integritatea și etica primarului, aruncând o umbră asupra încrederii comunității în liderul lor ales.

Oamenii din comuna Orțisoara așteaptă răspunsuri clare și acțiuni ferme din partea autorităților competente, întrucât scandalul continuă să adâncească fisurile în relația dintre cetățeni și administrația locală.

Este un moment de mare incertitudine în viața politică a comunei, iar evoluția acestui scandal rămâne să fie urmărită cu atenție.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și