stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Bilantul Primarului Dominic Fritz pe 2023!

Publicat

în

“2023 a fost un an de succes. Iar acest succes nu este o întâmplare, e meritul vostruVă mulțumesc pentru implicarea și efortul de a face zi de zi din Timișoara, orașul în care ne place să fim! La final de an, vă propun o scurtă retrospectivă a lui 2023: momentele care transformă Timișoara.

Ianuarie. Începeam să montăm linia de tramvai pe Bogdăneștilor. Pe Cetății era deja montată și se lucra la rețele edilitare încă din primele zile din ianuarie.
După ani de somații, am început tăierea cablurilor care atârnă pe stâlpi. Într-un an, am dat jos peste 200 de km de cabluri.

Februarie. Începea Capitala Culturală: un an de succes cu peste 1,4 milioane de participanți la mai mult 2.000 de evenimente. Am repus împreună Timișoara, pe harta culturală, turistică și diplomatică a Europei.

Martie. Primele 500 de milioane de lei câștigate din fonduri europene. Acum am ajuns la 1,1 miliarde de leicontracte de finanțare semnate în ultimii 2 ani. 
Împreună cu 30 de parteneri depuneam unul din cele mai importante proiecte strategice pentru Timișoara: campus-ul dual, unde tinerii vor putea o meserie, cu ajutorul firmelor și al mediului universitar.

Aprilie. Primele 2 autobuze electrice intră în circulație. Acum sunt 44 și am câștigat 75 de milioane de euro cu care vom înnoi întreaga flotă de transport public.
Am semnat dispozițiile de demolare pentru localuri sau cluburi ilegale care au acaparat peste 5 hectare de teren din domeniul public. Valoarea acestor terenuri: cel puțin 22 milioane de Euro.

Mai. Campanie de reparații de străzi și trotuare în toate cartierele, inclusiv în curțile școlilor. 50 de artere și străzi reparate anul acesta.
După mai bine de un deceniu am făcut primele plantări masive de trandafiri în Parcul Rozelor: 280 de trandafiri din 25 de specii diferite și mii de fire de arbuști.

Iunie. ANAF a aprobat planul de restructurare pe care l-am cerut pentru Societatea de Transport Public, după ce am plătit 52 de milioane de lei din datoriile istorice ale companiei. Compania era sugrumată 130 de milioane de lei, datorii.

Iulie. Avem în construcție 84 de noi săli de clasă. Pentru încă 1.300 de clase am câștigat 17,5 milioane de euro, cu care schimbăm tot ce înseamnă bancă, dulap sau scaun mai vechi de 5 ani. Inclusiv echipamentele IT.

August. Am terminat de schimbat 30 de km de conducte de termoficare și de modernizat 25 de puncte termice. Am pregătit Timișoara pentru iarnă cu stocuri de cărbune și gaz cum nu a avut vreodată.
Am atins borna de 150 de milioane de lei, bani europeni, atrași pentru modernizarea Spitalelor Municipal și de Copii. Pregătim investițiile.

Septembrie. Am recâștigat prima vila de pe Loga, furată de niște clanuri prin anii 90.
Am câștigat 6 milioane de lei pentru modernizarea iluminatului public pe 64 de bulevarde și străzi din Timișoara.

Octombrie. Am redeschis Cinema Timiș, al doilea cinema deschis în decurs de un an.  După 20 de ani, Timișoara are în sfârșit, Plan Urbanistic General nou. Anul acesta am emis aproape 1.000 de autorizații de construire.

Noiembrie. Am început eliberarea malurilor Begăi, de construcții ilegale. Unde interlopii au închis malul Begăi timp de zeci de ani, copiii și tinerii Timișoarei vor avea acces la terenuri de sport și o mare zonă verde și de agrement.

Decembrie. Am plantat 2.600 de arbori în toate cartierele, toamna aceasta. Piața Bălcescu din nou verde.
Am deschis pentru comunitatea din Kuncz-Plopi noul centru educațional și cultural din cartier.

Cetății și Bogdăneștilor sunt aproape gata. Solventul e la jumătate și Vidrighin îl terminăm anul viitor.
Am lansat o nouă licitație pentru 33 de firobuze moderne. Am semnat contractul pentru încă 17 tramvaie noi.
Am dus absorbția de fonduri europene de la 0,2% când am preluat mandatul la 90%. Niciodată nu am fost mai încrezător în Timișoara ca acum.

Vă mulțumesc! Mișcăm Timișoara împreună. La mulți ani!”

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mesajul ministrului Educației, Mihai Dimian, către elevi, părinți și profesori, la începutul anului școlar

Publicat

în

De către

 

Mesajul ministrului Educației, Mihai Dimian, către elevi, părinți și profesori, la începutul anului școlar

Ministrul Educației, Mihai Dimian, a transmis un mesaj adresat elevilor, părinților, bunicilor și cadrelor didactice cu ocazia începerii noului an școlar. În mesajul său, ministrul a pus accent pe rolul educației în dezvoltarea copiilor și în crearea unor oportunități, indiferent de mediul social sau familial din care provin.

La început de an școlar, ministrul Educației le-a vorbit elevilor despre șansa pe care o reprezintă accesul la educație, dar și despre dificultățile care pot apărea pe parcurs.

Mihai Dimian a recunoscut că mulți copii și adolescenți și-ar fi dorit o vacanță mai lungă, mai mult timp pentru odihnă sau chiar se întreabă, uneori, la ce le folosește ceea ce învață la școală. În acest context, ministrul a subliniat că educația poate oferi oportunități indiferent de locul în care s-a născut un copil, de situația financiară a familiei sale sau de etnie.

Mesaj pentru elevi: „Originea nu determină destinația”

Ministrul Educației a vorbit despre diferențele care există între condițiile în care cresc și învață copiii. Unii elevi au acces la mai multe cărți, dispun de un birou propriu și de un spațiu liniștit pentru studiu, în timp ce alții nu beneficiază de aceleași condiții.

În opinia sa, școala trebuie să contribuie la reducerea acestor diferențe și să ofere fiecărui copil posibilitatea de a-și construi propriul drum.

Pentru a explica importanța educației, Mihai Dimian a făcut referire și la experiența personală. Ministrul a povestit că provine dintr-o familie modestă și că a crescut într-un cartier mărginaș al unui oraș muncitoresc din România.

În perioada facultății, acesta a lucrat ca ghid turistic și a oferit meditații la matematică și fizică pentru a se putea întreține. Ulterior, parcursul său academic l-a dus în Franța, Germania și Statele Unite, unde a ajuns profesor și coordonator de doctorat la Washington D.C.

Prin această experiență, ministrul a încercat să le transmită elevilor că educația poate deschide accesul către oportunități care, la început, pot părea greu de imaginat.

Mihai Dimian îi îndeamnă pe elevi să nu renunțe la educație

Ministrul Educației a recunoscut că anii de școală nu sunt lipsiți de dificultăți. Elevii se pot confrunta cu lecții greu de înțeles, greșeli, critici sau situații în care au impresia că munca și rezultatele lor nu sunt suficient apreciate.

În ciuda acestor obstacole, mesajul transmis este acela de a nu renunța la educație și la propriile obiective.

Mihai Dimian a arătat că fiecare elev are un potențial care trebuie descoperit și valorificat și a comparat viitorul copiilor cu o „foaie albă” pe care aceștia au posibilitatea să își scrie propriul drum.

Alegerile pot fi foarte diferite: unii vor deveni medici, profesori, ingineri, antreprenori sau tehnicieni, alții vor ajunge în orașe precum București, Paris sau Washington, iar o parte dintre tineri pot alege să rămână în comunitățile din care provin și să contribuie la dezvoltarea acestora.

Potrivit mesajului ministrului, toate aceste opțiuni sunt valoroase, iar educația este cea care le poate oferi tinerilor libertatea de a alege.

„Nu trebuie să fiți cei mai buni din clasă, trebuie doar să nu renunțați la voi înșivă”, este ideea transmisă elevilor la începutul noului an școlar.

Mesajul adresat acestora se încheie cu un îndemn: „Priviți către cer pentru a înțelege că nu există limite. Și sper să vă găsiți astfel și o stea adăpost pentru visurile voastre. Vă mulțumesc și vă doresc tuturor un an școlar minunat!”

Mesajul ministrului Educației pentru părinți și bunici

O parte a mesajului a fost adresată părinților și bunicilor, cărora Mihai Dimian le-a cerut să se asigure că elevii merg la școală în fiecare zi și să fie implicați în educația acestora.

Ministrul a recunoscut că situația financiară poate face dificilă asigurarea tuturor lucrurilor pe care o familie și le-ar dori pentru un copil. În același timp, a atras atenția asupra unor gesturi care nu presupun costuri, dar care pot avea un rol important în relația copiilor cu școala.

Părinții și bunicii sunt îndemnați să îi întrebe pe copii, la finalul zilei, ce au învățat la școală, să le vorbească despre importanța educației și să îi încurajeze să își respecte profesorii.

Mesaj pentru profesori: școala trebuie să fie un loc în care elevii vor să vină

Ministrul Educației s-a adresat și cadrelor didactice, cărora le-a mulțumit pentru alegerea profesiei și le-a reamintit responsabilitatea pe care o au în formarea și dezvoltarea copiilor.

Mihai Dimian a subliniat că simpla solicitare ca elevii să participe la cursuri nu este suficientă. În opinia sa, sistemul de educație trebuie să creeze un mediu în care copiii să simtă că prezența lor la școală contează și că merită să fie acolo.

Școala ar trebui să fie un spațiu în care fiecare elev își poate valorifica potențialul și în care este respectat, sprijinit și încurajat, indiferent de mediul din care provine, de familie sau de etnie.

Mesajul transmis la începutul anului școlar pune astfel accent atât pe responsabilitatea elevilor și a familiilor, cât și pe cea a profesorilor și a sistemului de educație, obiectivul comun fiind crearea unor condiții în care fiecare copil să aibă posibilitatea de a învăța și de a-și construi propriul viitor.

Continuă să citești

Actualitate

România a câștigat patru noi medalii de aur la Campionatul European Under 23 de canotaj din Polonia

Publicat

în

De către

 

România a câștigat patru noi medalii de aur la Campionatul European Under 23 de canotaj din Polonia

România și-a continuat seria rezultatelor bune la Campionatul European Under 23 de canotaj din Polonia. Echipajele tricolore au obținut duminică alte patru medalii de aur, la care s-au adăugat și alte clasări pe podium în finalele competiției.

În proba de 8+1 masculin (BM8+), echipajul României format din Antonel Avăcăriţei, Andrei Perdei, Patrick Francisc Sebestyen, Sebastian Alexandru Taşcă, Nicolae Răzvan Stoian, Sergiu Anfimov, Mateus-Simion Cozminciuc, Fabrizio-Alexandru Scripcariu și Maria-Antonia Iancu a câștigat medalia de aur, după o evoluție categorică în finală.

Aur pentru România la patru rame feminin

O nouă medalie de aur a venit în proba de patru rame feminin (BW4-). Andreea Bianca Marin, Mădălina-Dumitriţa Ursaciuc, Iuliana Irina Cantoriu și Iuliana Isabela Boldea au încheiat cursa pe prima poziție și au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

România s-a impus și în finala probei de patru vâsle feminin (BW4x). Echipajul alcătuit din Ioana Gabriela Cristescu, Francesca Iulia Stejar, Sonia Teodora Biţă și Daria-Elena Maximiuc a câștigat medalia de aur.

Echipajul feminin de 8+1, pe primul loc

Tot cu aur au încheiat competiția Maria Ariana Balint, Andreea Petras, Beatrice Piseru, Georgiana Blănariu, Stejara Olariu, Bianca-Elena Drăghici, Iulica-Maria Ursu, Denisa Cristina Ailincăi și Irina Lucia Andreea Despa.

Cele nouă sportive au ocupat primul loc în proba de 8+1 feminin (BW8+), adăugând astfel o nouă medalie de aur în palmaresul delegației României la Campionatul European Under 23 de canotaj.

Alte medalii obținute de canotorii români

În aceeași zi, Iulica-Maria Ursu și Andreea Petras au câștigat medalia de aur în proba de dublu rame feminin (BW2-).

La masculin, Cosmin Iulian Pleşescu, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamaniuc și Leontin Nuţescu s-au clasat pe primul loc în proba de patru rame (BM4-), obținând o altă medalie de aur pentru România.

Delegația tricoloră a urcat pe podium și în proba de dublu rame masculin (BM2-). Mateus-Simion Cozminciuc și Fabrizio-Alexandru Scripcariu au încheiat finala pe locul al doilea și au cucerit medalia de argint.

Rezultatele de duminică completează bilanțul României la Campionatul European Under 23 de canotaj din Polonia, competiție în care mai multe echipaje tricolore au reușit să ajungă pe podium.

Continuă să citești

Actualitate

Evanghelia duminicii – Chemati-i la nuntă

Publicat

în

De către

 

Evanghelia duminicii 📖 Matei 22:2-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar Împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și