stiriacum.ro

Suntem sociabili

Social

Radu Drăguşin – Ne-am calificat de pe primul loc, putem învinge pe oricine

Publicat

în

Fotbalistul echipei naţionale a României, Radu Drăguşin, a declarat, miercuri seara, după calificarea în optimile de finală ale EURO 2024 de pe locul 1 al Grupei E, că prima reprezentativă a demonstrat că poate învinge orice adversar.

„Nu contează ce adversar vom avea mai departe, ne vom bate cu oricine. Putem învinge pe oricine, ne-am calificat de pe primul loc într-o grupă în care lumea spunea că vom fi ultimii. Ne-am calificat la turneul final de pe primul loc, acum în optimi ne-am calificat de pe primul loc, aşa că orice e posibil”, a afirmat Drăguşin la finalul partidei cu Slovacia, scor 1-1.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Scandal șocant între copii la un loc de joacă: un minor a scos o macetă; au intervenit mascații și i-au încătușat

Publicat

în

De către

Un conflict violent a izbucnit într-un loc de joacă din Galați între șase adolescenți, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani. Disputa, inițial verbală, a degenerat rapid când unul dintre minori a scos o macetă, provocând panică în rândul celor prezenți.
Martorii, alarmați de escaladarea situației, au sunat imediat la 112. Forțele speciale au intervenit prompt pentru a calma spiritele și a preveni alte incidente. Adolescenții implicați au fost încătușați și duși la audieri.
Părinții minorilor au fost chemați de urgență la secția de poliție, unde au oferit declarații împreună cu copiii lor. Poliția a anunțat că părinții vor fi, de asemenea, audiați și că vor fi luate măsuri suplimentare pentru a preveni repetarea unor astfel de incidente.

Continuă să citești

Social

13 octombrie 2024 – Duminica a 21-a după Rusalii ✝ Pilda semănătorului – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic

Publicat

în

De către

 

 

SINAXAR

✝Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sfântul Mucenic Carp; Sfântul Mucenic Papil; Sfântul Mucenic Florentie; Sfântul Mucenic Agatodor; Sfânta Muceniță Agatonica; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Șapte lacuri”; Aducerea Icoanei Maicii Domnului din Iviron la Moscova; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Sedmiezerskaya”.

APOSTOLUL

Prochimen, glasul al 8-lea (Cântarea celor trei Tineri 1: 2, 3)

Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, și lăudat și preaslăvit este numele Tău în veci.

Stih: Că drept ești întru toate câte ai făcut nouă, și toate lucrurile Tale sunt adevărate.

1. Apostolul Duminicii a 21-a după Rusalii

DIN EPISTOLA CĂTRE GALATENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(2: 16-20)

„Fraților, știind că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credința în Hristos Iisus, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptăm din credința în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii nimeni nu se va îndrepta. Dacă însă, căutând să ne îndreptăm în Hristos, ne-am aflat și noi înșine păcătoși, este, oare, Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum! Pentru că, de zidesc iarăși ceea ce am dărâmat, mă arăt pe mine însumi călcător (de poruncă). Fiindcă eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.”

2. Apostolul Sfinților Părinți de la al șaptelea Sinod Ecumenic

DIN EPISTOLA CĂTRE TIT A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(3: 8-15)

„Fiule Tit, vrednic de crezare este cuvântul şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca aceia care au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te să vii la mine la Nicopole, întrucât acolo m-am hotărât să iernez. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apolo trimite-i mai înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie fără de roadă. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine. Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc, întru credinţă. Harul fie cu voi cu toţi! Amin.”

Aliluia, glaasul al 4-lea (Psalm 43: 1, 9)

Stih 1: Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit, părinții noștri ne-au spus nouă.
Stih 2: Că ne-ai izbăvit de cei ce ne necăjesc și pe cei ce ne urăsc i-ai rușinat.

Sursa textelor Apostolului – Platforma Doxologia aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și volumul „Apostol” – Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2014; rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintei Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2024.

SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE

1. Sfânta Evanghelie a Duminicii a 21-a după Rusalii

DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ LUCA, CITIRE:
(8: 5-15) – Pilda semănătorului

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Și, semănând el, una a căzut lângă drum și a fost călcată cu picioarele și păsările cerului au mâncat-o. Și alta a căzut pe piatră și, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbușit-o. Iar alta a căzut pe pământul cel bun și, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă! Și Ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți, în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu; cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască; iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar, umblând cu grijile și cu bogăția și cu plăcerile vieții, se înăbușă și nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit să audă!”

De ce vorbea Mântuitorul în pilde?

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Treia, Cap. 6, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (2000), vol. 41, pp. 364-365

„Era obiceiul Mântuitorului Hristos, când vorbește despre tainele dumnezeiești și vestite mai înainte, să le expună prin ghicituri și nu să le prezinte în mod foarte străveziu. Căci nu dă­ru­ieș­te neacoperit cuvântul atât de sfânt celor întinați și lipsiți de evla­vie ca să-l calce fără sfială; dar, ascunzându-l în vălul ghiciturilor, nu-l face nestrăveziu celor înțelegători. Însă când vede pe unii dintre ascultători lipsiți de învățătură și neînțelegând nimic din cele grăite, înălbește clar ceea ce voiește să arate și, înlăturând toată ceața din cuvânt, înfățișează goa­lă și ușor de văzut toată cunoș­tința tainei, făcân­du-le nejustificată și prin aceasta necre­dința. Iar că Îi era obișnuit, precum am spus, să acopere cuvântul în oarecare umbră și ascunzime, ne arată El Însuși, spunând în Cartea Psalmilor: Deschide-voi în pilde gura Mea (Psalmi 77, 2). Dar va întări nu mai puțin această afirmație a noastră și ne va dovedi că nu e greșită și fericitul proroc Isaia, zicând: Că iată împărat drept va împărăți și căpeteniile cu judecată vor stăpâni. Și va fi omul ascunzând cuvintele sale (Isaia 32, 1). Iar Împărat care va îm­părăți peste noi spune că este Acela care zice: Eu am fost pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, ca să vestesc porunca Domnului (Psalmi 2, 6). Iar cu judecată, adică cu drep­ta­te în toate, zice că vor stăpâni căpeteniile sau Sfinții Ucenici, care au cerut Mântuitorului Hristos de multe ori să le explice cuvintele Lui ascunse, zicând: Lămu­rește-ne pilda (Matei 13, 36). Iar când L-au întrebat: Pentru ce vorbești mulțimii în pilde?, arată, spunând clar: Pentru că văzând, nu văd și auzind, nu aud, nici nu înțeleg (Luca 8, 10). Căci nu erau vrednici de Dumnezeu, Care judecă drept și Care a hotărât aceasta pentru ei.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLVII, I, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (1994), vol. 23, p. 545

„(…) Evanghelistul ne-a arătat care era gândul lui Hristos, anu­me că le grăia în pilde, nu pentru ca ascultătorii Săi să nu pricea­pă nimic, ci ca să-i facă să-L întrebe.”

Cuvânt patristic, Preot Narcis Stupcanu

2. Sfânta Evanghelie a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic

DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ IOAN, CITIRE:
(17: 1-13) – Rugăciunea lui Iisus

„În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una, precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit niciunul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei.”

Avem nevoie de rugăciune

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Isaac, Cap. X, 2-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 483-484

„Așadar, pentru a vă aminti întotdeauna de Dumnezeu, vi se dă această formulă de pietate de care să nu vă despărțiți niciodată: Doamne, vino în ajutorul meu; grăbește-Te, Doamne, să mă ajuți. Pe drept a fost ales acest scurt verset din tot textul Scripturilor, căci el cuprinde toate sentimentele pe care le poate avea omul și se potrivește destul de propriu și de bine cu orice stare și-n orice situație. Se găsește în el chemarea ajutorului lui Dumnezeu împotriva tuturor primejdiilor, se găsește umilința mărturisirii evlavioase, se găsește scutul în fața grijilor și a temerilor fără număr, se găsește recunoașterea șubrezeniei ome­nești, încrederea mântuirii, convingerea că ajutorul Domnului este întotdeauna alături de noi. Cel care-L cheamă permanent ca oblăduitor este sigur că-L are întotdeauna lângă el. Are ardoarea dragostei și a milei, are în vedere curse­le vrăjmașe, se teme și, împresurat de ele zi și noapte, măr­turi­sește că nu se poate salva fără ajutorul Apărătorului său. Acest verset este un zid peste care nu pot trece atacurile demonilor, o platoșă de nepătruns și o chivără foarte puternică. Acesta nu îngăduie să-și piardă nădejdea mântuirii sufletelor cuprinse de neli­niște și plictiseală sau apăsate de gânduri triste, ci arată că Acela pe care-L cheamă le vede permanent lupta și nu le părăsește în chinurile lor. Acesta ne sfătuiește ca în biruințele duhovnicești și în bucuriile inimii să nu ne trufim, să nu ne îngâmfăm când suntem într-o stare bună, pe care, să recu­noaș­tem, n-am putea-o dobândi sau păstra fără ocrotirea lui Dumnezeu, pe care-L chemăm să vină întotdeauna și cât mai repede în ajutorul nostru. Acest verset, zic, se constată a fi necesar și util fiecăruia dintre noi, în orice lipsă ne-am găsi. Cel ce dorește să fie ajutat întotdeauna și în toate arată că nu numai în împrejurări grele și triste, ci chiar în cele vesele și mulțu­mi­toare are deopotrivă nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, Care poate face să scăpăm de cele rele și să rămânem în cele bune, fiindcă El știe că firea omenească, șubredă cum e, nu poate trăi fără ajutorul Lui. Mă tulbură patima poftei de mâncare multă, doresc mâncăruri pe care pustiul nu le cunoaște, în singurătatea înspăimântătoare simt mirosul ospețelor împărătești și îmi dau seama că fără voia mea le doresc; de aceea trebuie să spun: Doamne, vino-mi în ajutor; Doamne, grăbește-Te să mă ajuți.”

Cuvânt patristic, Preot Narcis Stupcanu

Cuvintele lui Hristos sunt duh și viață

În Duminica a 21-a după Pogorârea Sfântului Duh, în bisericile noastre ortodoxe, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, se citește Pilda semănătorului, o pildă care, aparent, este ușor de înțeles. Această pildă ne descoperă felul în care Dumnezeu lucrează în lume și modul diferit prin care anumite categorii de oameni se fac părtași, sau nu, la această lucrare a lui Dumnezeu. Poate tocmai datorită acestui fapt, dar și datorită rugăminții ucenicilor Săi, Pilda semănătorului este singura pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos o interpretează.

Din interpretarea făcută de Mântuitorul nostru știm că semănătorul este Dumnezeu, știm că sămânța pe care o seamănă este cuvântul Său și aflăm că în lume există patru categorii de oameni, catalogați fiecare în funcție de cum se raportează la cuvântul lui Dumnezeu, dar și în funcție de prioritățile pe care aceștia le au în viață.

Această parabolă este redată de trei din cei patru evangheliști, Matei, Marcu și Luca, fiecare venind cu amănunte care, dacă le analizăm, ne ajută să înțelegem mult mai bine cele spuse și explicate de către Hristos Domnul.

În textul evanghelic de la Luca, din a cărui Evanghelie s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie, la cererea ucenicilor de a li se explica parabola, Mântuitorul le spune următoarele cuvinte: „Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu înțe­leagă”. Aceste cuvinte ne pun un mare semn de întrebare. De ce ar vorbi Mântuitorul pentru a nu fi înțeles? Oare El i-a îm­părțit pe oameni în două categorii, una care să înțeleagă cele spuse de El, iar alta care să nu înțeleagă? Dacă ar fi așa, cu ce sunt vinovați aceia care se regăsesc în prima categorie? Procedând așa, oare Domnul nu-i discriminează pe cei care nu înțeleg? Înțelesul acestor cuvinte nu este cel care ni se pare la prima citire sau auzire a textului. La o analiză mai profundă a acestui pasaj din Evanghelie, înțele­gem că ucenicilor le este dat să cunoască tainele Împă­răției lui Dumnezeu, taine care sunt date spre a fi cunoscute și de către ceilalți, doar că celorlalți le este dat să cunoască aceste taine în pilde, pilde care, în mod normal, erau ușor de înțeles chiar de către cei neștiutori de carte sau de către cei mai puțin înțelepți. Să nu uităm că una dintre ocupațiile de bază ale iudeilor era agricultura, iar Hristos Domnul se folosește de această îndeletnicire a poporului iudeu, rostindu-le Pilda semănătorului, tocmai pentru ca aceștia să înțeleagă și să cunoască tainele Împărăției. Cercetând alte traduceri, în alte limbi, ale finalului acestui verset scripturistic, găsim o traducere mult mai exactă și mai fidelă a acestui verdict dat de Mântuitorul. Traducerea în limba română ar fi următoarea: „ …dar pentru ceilalți, în pilde, pentru ca ei să vadă fără să vadă și ca să audă fără să înțeleagă”. Din această traducere tragem concluzia că Domnul le vorbește în pilde ca totuși oamenii să vadă, chiar dacă nu văd, și să audă chiar dacă nu înțeleg.

Această înțelegere a celor spuse de Mântuitorul o găsim în aceeași parabolă, relatată de Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, într-o traducere în limba franceză, în Noul Testament interliniar, greacă/franceză, interpretare pe care o dă și părintele profesor dr. Stelian Tofană. El afirmă faptul că acest cuvânt, μηποτε mipote, din limba greacă, pe care-l găsim în textul de la Marcu, în acest context ar trebui tradus cu expresia „dacă nu”. Deci, am avea următoarea traducere: „ … și așa – vorbindu-le în pilde – ei pot bine să privească, dar fără să vadă cu adevărat, ei pot să audă bine, dar fără să înțeleagă cu adevărat, dacă nu se vor întoarce la Dumnezeu și Dumnezeu le va ierta lor”.

Dumnezeu nu nedreptățește pe nimeni

Voia Mântuitorului este ca lumea să înțeleagă cuvintele Sale și înțelegându-le să se întoarcă la El, iar El să mântuiască lumea. Acest mare adevăr îl aflăm tot de la Mântuitorul, care le explică ucenicilor de ce se adresează lumii în pilde. Tocmai datorită faptului că, din nefericire, se împlinește cu ei – cu lumea – prorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei”. Mântuitorul se confruntase deja cu neputința poporului descrisă de profetul Isaia când a vorbit ucenicilor Săi pe față, nu în pilde, despre necesitatea împăr­tășirii cu Trupul și Sângele Său. „Dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi”. Reacția unora dintre ucenicii Lui a venit imediat. „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Și de atunci mulți dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi și nu mai umblau cu El.”

Cuvântul lui Dumnezeu este adresat tuturor oamenilor, atât celor care se consideră drepți, cât și păcătoșilor. Hristos s-a jertfit pentru tot omul care vine în lume. Chiar și în slujirea cea cuvântătoare, duhovnicească, în care Hristos Domnul se aduce jertfă pe Sine Însuși, în Sfânta Liturghie, facem cunoscut cre­din­cioșilor, prin rugăciunea pe care preotul o citește după ce darurile de pâine și de vin s-au transformat în Trupul și Sângele Mântuitorului nostru, faptul că Îi aducem lui Dumnezeu „această slujire cuvântătoare pentru toată lumea” și mai apoi „pentru Sfânta, Sobornicească și Apostolică Biserică”. Prin urmare, tot omul este chemat să se desăvârșească prin jertfa lui Hristos. De aceea, Semănătorul nu ține cont de faptul că sămânța pe care o seamănă, una cade pe drum, alta pe piatră, alta între mărăcini, iar alta în pământ bun. Dumnezeu, în lucrarea lui, nu este nepăsător cu cuvântul Său, El nu risipește niciodată, ci dimpotrivă, este bogat în darurile Sale, pe care cu îmbelșugare le revarsă asupra tuturor oamenilor și asupra întregii creații, voind și dorind mântuirea omului. Cert este faptul că, din cauza afundării în păcat, inima omului era învâr­toșată, era un pământ nearat (a), nepregătit întru totul pentru a primi sămânța, pentru a primi cuvântul. Dar, cu toate acestea, Semănătorul își duce la capăt lucrarea Sa, semănând cu nădejde și dându-ne pildă de smerenie și de pocăință.

a – Trebuie să știm faptul că, în perioada în care Mântuitorul a rostit această parabolă, în Țara Sfântă mai întâi se semăna și doar după aceea se ara pământul, astfel încât sămânța să fie acoperită de acesta.

Când ți-e inima bătătorită ca-n drum, nu poate răsări nimic bun din ea

Domnul este Cel care ne-a arătat pocăința ca fiind calea care duce la mântuire și la bucurie, pentru că „cei ce seamănă cu lacrimi de pocăință cu bucurie vor secera”. El este Cel care, așa cum citim în rugăciunea a șasea de la Taina Sfântului Maslu, se căiește sau îi pare rău de faptele rele făcute de om. Lipsa cre­dinței, nepăsarea pentru cele duhovnicești și egoismul, aceste fapte rele fac ca inima omului să se bătătorească asemenea unui drum. O astfel de inimă devine insensibilă. Nu doar la cuvântul lui Dumnezeu, ci la tot ce este frumos. Un om care are o astfel de inimă nu este în stare să iubească, să primească nici o învățătură, de nici un fel, oricare ar fi ea sau de unde și de la cine ar veni ea. Un astfel de om se crede atotștiutor, își este autosuficient, iar de cele mai multe ori îi nesocotește pe toți cei care se află în fața lui. Despre acești oameni putem spune că sunt cei care aud cuvântul, dar dispre­țuindu-l, nu-i dau nici o șansă acestuia să încolțească în inima lor. Drept urmare, vine diavolul, asemenea unei păsări de pradă, care stă la pândă, și fură imediat cuvântul din inima unui astfel de om, „ca nu cumva să se mântuiască”.

Sfântul Apostol și Evanghelist Matei vine cu un detaliu important. Din relatarea lui, acei oameni care au inimile bătătorite sunt cei care totuși aud cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-l înțeleg. Dumnezeu nu ne vorbește după nici o logică omenească sau după cum i se pare drept omului. Un alt detaliu al parabolei, la care trebuie să fim atenți și care ne clarifică de ce unii oameni nu înțeleg cuvântul lui Dumnezeu, este faptul că sămânța este furată de către diavol din inima omului, nu din mintea lui. Sămânța nu este semănată în mintea omului, ci în inima lui. Datorită acestui fapt, cuvântul lui Dumnezeu nu se pătrunde și nu se poate înțelege cu mintea. Matematicianul și teologul francez Blaise Pascal, care a trăit în secolul al 17-lea, a ajuns să confirme acest adevăr când a spus: „Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște”, iar Antoine de Saint-Exupéry, în una din cărțile copilăriei noastre, „Micul prinț”, pune în gura vulpii următoarea afirmație: „Bine nu vedem decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi”. Pentru om esențialul nu este nimic altceva decât mântuirea care ne vine prin Hristos și de la Hristos, Cel ce este iubitor de oameni și bogat în milă, iar acest esențial nu-l vom descoperi sau îl vom dobândi cu ochii trupești, ci cu ochii duhovnicești, care sunt adânciți în inimă.

Aceia care aud cuvântul lui Dumnezeu, dar îl trec pe acesta prin minte, prin rațiune, și nu îl lasă să coboare în inimă au puține șanse de mântuire. Sfântul Apostol Pavel spune: „De vreme ce întru înțelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înțelep­ciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred, prin nebunia propovăduirii”. De aceea Hristos caută la inima omului și se străduiește să așeze sămânța cuvântului în inimă, prin propovăduire, fie ea și în pilde, iar nu în minte.

O inimă de piatră nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu

Tot la fel se întâmplă și cu aceia care au sufletele și inimile de piatră. Aceștia se pare că primesc cuvântul, unii dintre ei chiar cu bucurie, dar se leapădă foarte repede din cauza faptului că nu au rădăcină, pe de o parte, pentru că nu sunt statornici în credința lor, iar pe de alta, pentru că nu nădăjduiesc în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și, la vreme de încercare, din frică, se leapădă de El. Toți cei care am primit Taina Sfântului Botez, am fost altoiți pe Hristos. Doar rămânând altoiți pe El putem să ne hrănim cu hrana cea duhovnicească, ce ne vine de la Dumnezeu prin lucrarea harului. Harul Domnului nostru Iisus Hristos este de fapt seva cea hrănitoare, apa cea vie de care are nevoie cuvântul pentru a încolți în sufletele noastre. În Sfânta Scriptură avem un exemplu rău, pe Irod, care știm că îl stima pe Sfântul Ioan Botezătorul, „și au­zindu-l multe făcea și cu drag îl asculta”, dar acest lucru nu l-a împiedicat să-i taie capul prorocului.

Cuvântul lui Hristos, dacă nu este lăsat să se înrădăcineze în sufletul omului, iar odată înrădăcinat, dacă nu este voință și împreună lucrare a omului cu harul primit de la Hristos, de la sine, nu are putere de a-l schimba pe om și de a-l face duhovnicesc. Datorită acestui fapt, Sfântul Apostol Pavel ne atrage atenția: „Nici unul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului”. Păcatul este piedică în sălășluirea harului în om.

Plăcerile vieții, avuția și grijile față de lucrurile lumești sunt spinii care sufocă cuvântul semănat de Dumnezeu din inima omului, chiar dacă acesta poate avea pământ bun. Nu putem sluji la doi domni.

Lipiți de bogății, sufletele ne devin asemeni regelui Midas, nevii

Sfântul Ioan Gură de Aur ne atrage atenția că singurii vinovați suntem noi de faptul că, odată încolțită fiind sămânța în inimile noastre, aceasta se usucă din cauza spinilor care cresc odată cu ea. Încă de la căderea în păcat a protopărinților noștri, noi, oamenii, am prins un prost obicei, acela de a nu ne asuma responsabilitatea pentru faptele noastre. De multe ori ne scuzăm și dăm vina pe alții. Zice el: „Dacă cuvântul dumnezeiesc se ofilește, nu este din cauza spinilor, ci din cauza celui care a lăsat spinii să crească. Pentru că, dacă vrei doar, poți să oprești acea plantă rea de la încolțire. Deci, nu trebuie să arunci vina pe lucruri, ci pe voința ta cea dăunătoare”. Nu lucrurile din jurul nostru sunt rele, ci modul în care noi ne raportăm la ele și le folosim pe acestea ne poate dăuna. Cert este că, pentru a aduce rod în inimile noastre Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să-L iubim pe Dumnezeu, să ne legăm inimile noastre de lucrurile cele dumne­zeiești și folositoare și să lepădăm de la noi lucrurile lumești și trecătoare, să lepădăm toată grija cea lumească, așa cum suntem îndemnați la fiecare Sfântă Liturghie și de către Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, care zice: „Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubește lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului și pofta ochilor și trufia vieții, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume. Și lumea trece și pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”.

Acei oameni în care rămâne iubirea Tatălui sunt pământul cel bun. Ei sunt cei care primesc sămânța cuvântului dumnezeiesc cu inimă curată și bună, fără de care nu ne este cu putință a se păstra cuvântul. Din Sfânta Scriptura știm că Maica Domnului păstra cuvintele Mântuitorului în inima ei. Numai păstrând, cu răbdare, cuvintele Lui în inima noastră, vom aduce rod îmbelșugat, deoarece cuvintele lui Hristos sunt pentru noi „duh și viață”.

Inima omului, după cum ne învață Mântuitorul Hristos, poate fi izvor al faptelor și lucrurilor rele, mai ales atunci când ea nu este trecută prin focul curățitor al rugăciunii și nu este îndeletnicită cu pocăința, dar poate deveni izvor al bunătăților, și este de dorit să fie așa, atunci când, prin mărturisirea păcatelor și a gândurilor celor rele, precum și prin împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ea este curățită de păcate, devenind pământ bun și fertil.

Prin urmare, este foarte important să ne lucrăm inima, asemenea unui ogor care se pre­gătește pentru însămânțare, pentru a o transforma în „pământ bun”, în care să răsară, să crească și să rodească sămânța cea bună pe care o seamănă Hristos Domnul, fiind conștienți că Hristos ne va cere de la fiecare inima, iar mântuirea ni se va da în dar, în funcție de ce Domnul va găsi în ea, atunci când o va cerceta.

În încheiere, cred că e bine să ne amintim de un sfat dat fiului său de Înțeleptul Solomon. „Fiul meu, păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea țâșnește viața.”

† Prea Sfințitul Timotei, Episcopul Ortodox Român Al Spaniei și Portugaliei

Sursa textelor Sfintelor Evanghelii și omilia Sfintei Duminici + foto: Ziarul Lumina – cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române și volumul SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE – tipărită la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2013; rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintei Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2024.

VIEȚILE SFINȚILOR

† Viața Sfinților Mucenici Carp, Papil, Agatodor, Agatonica şi Florentie

Sfântul Mucenic Carp, Episcopul din Tiatira (Asia Mică), şi Sfântul Mucenic Papil, diaconul său, au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timpul persecuţiei împăratului Deciu (249-251), din porunca lui Valerian, guvernatorul Asiei. Fiind chinuiţi în oraşul Tiatira, aceştia nu s-au lepădat de credinţa creştină, ci au fost puternici, cu ajutorul harului dumnezeiesc, până la sfârşit. Valeriu le-a confiscat averea şi i-a trimis în Sardes, unde, pentru a-i speria, în speranţa că vor renunţa la Hristos-Domnul, l-a omorât pe Agatador, un slujitor credincios al sfinţilor, care îi urmase în Sardes. Din acest oraş au fost duşi în Pergam, oraşul lor natal, unde au fost supuşi chinurilor. În timp ce erau spânzuraţi pe lemn şi li se strujeau trupurile, Sfântul Carp a zâmbit. Când a fost întrebat de ce a zâmbit, acesta a răspuns: „Am văzut slava Dumnezeului meu şi m-am bucurat!” Pe când erau chinuiţi, a venit şi Agatonica, sora diaconului Papil, care voia să moară şi ea pentru Hristos. Şi cu toate că i-a aruncat pe toţi trei într-un cuptor cu foc, aceştia au rămas nevătămaţi. Atunci, Valeriu a dat poruncă să li se taie capetele cu sabia şi aşa au primit cununile muceniciei de la Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos.

† Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași

Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte astăzi şi Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi. În anul 1996 a fost adusă la Iaşi racla cu capul Sfântului Apostol Andrei, de la Catedrala Mitropolitană din Patras (Grecia). La propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Daniel, astăzi Patriarhul României, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca în data de 13 octombrie să se facă pomenirea Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi.

Preot Ștefan Sfarghie

Sursa textelor din rubrica Viețile Sfinților + foto – Ziarul Lumina – cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române

Continuă să citești

Social

Prezență de spirit demonstrată de comisar șef de poliție Cristian Dimofte, șeful Poliției Buziaș, județul Timiș

Publicat

în

De către

Pe 9 octombrie 2024, un incident dramatic a avut loc în Buziaș, unde comisarul șef Cristian Dimofte, șeful Poliției locale, a demonstrat o remarcabilă prezență de spirit și profesionalism. În jurul orei 14:30, în timp ce se întorcea de la o ședință de tragere și se oprea să ia prânzul, Cristian a observat un bărbat în vârstă de 70 de ani prăbușindu-se brusc la pământ, având probleme cardiace.

Fără ezitare, comisarul a intervenit imediat, acordându-i primul ajutor victimei. A efectuat masaj cardiac și a monitorizat starea bărbatului până la sosirea echipajului medical. Datorită reacției rapide și eficiente a lui Cristian Dimofte, bărbatul a fost preluat conștient de paramedici, ceea ce a contribuit semnificativ la salvarea vieții sale.

După ce a fost transportat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, victima a fost operată cu succes, iar în prezent starea sa este stabilă. Această intervenție promptă subliniază nu doar abilitățile profesionale ale comisarului, ci și angajamentul său față de comunitate.

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a transmis un mesaj de apreciere către Cristian Dimofte, subliniind că acesta a fost un adevărat salvator în acele momente critice. Acest incident nu doar că a evidențiat curajul și dedicarea lui Cristian, dar a și adus în prim-plan importanța pregătirii în acordarea primului ajutor, care poate face diferența între viață și moarte.

Felicitări, Cristian! Eforturile tale sunt un exemplu de urmat pentru toți.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și