Actualitate
DNA , la Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea SA !
DNA structura centrală împreună cu poliţiştii de la DGA au descins în această dimineaţă în peste 60 de locaţii din întreaga ţară, inclusiv în judeţul Timiş. Ancheta vizează modul în care s-au desfăşurat operaţiunile de la Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea SA, societate aflată în subordinea Ministerului Agriculturii.
Această firmă a fost înfiinţată în epoca Dragnea şi a avut ca scop declarat sprijinirea fermierilor români, ca aceştia să-şi vândă produsele direct către populaţie Din primele informaţii investigaţia vizează modul în care au fost sifonaţi bani publici, prejudiciul fiind de peste 41 de milioane de lei. În această dimineaţă anchetatorii au descins în Timişoara, Dumbrăviţa, Bucureşti, Ialomiţa, Oradea, Ilfov, Cluj, Arad, Prahova. După finalizarea percheziţiilor suspecţii urmează să fie duşi pentru audieri la sediul DNA Bucureşti. Curtea de conturi a gasit urmatoarele nereguli :
„Din suma totală de mărfuri facturate de CASA UNIREA pe parcursul anului 2023, în valoare de aproximativ 79.600.000 lei, până la data de 10 ianuarie 2024, societatea a încasat aproximativ 26.600.000 lei. Astfel, CASA UNIREA înregistrează facturi neîncasate în valoare de aproximativ 53.000.000 lei, rezultate din derularea contractelor cadru de furnizare de produse. Peste 95 % din această sumă, reprezintă sume aferente facturilor neîncasate provenind de la 14 societăți comerciale partenere (clienți).Precizăm că din cei 53 milioane de lei, aproximativ 45 milioane reprezintă facturi neîncasate de la 3 societăți comerciale. Termenele scadente aferente facturilor emise de către societatea CASA UNIREA înregistrează și peste 100 de zile întârziere, cea mai veche factură emisă și neîncasată având scadența la data de 24.07.2023.
Pe durata controlului, directorul general al societății CASA UNIREA nu a putut prezenta documente privind inițierea vreunui demers în vederea calculării și facturării penalităților de întârziere conform prevederilor contractuale.
În plus, ca urmare a solicitărilor echipei de control, directorul general al societății a comunicat faptul că au fost inițiate demersuri pentru notificarea debitorilor și că la data de 29.12.2023 au fost depuse în bancă instrumentele de plată – bilete la ordin și file CEC. La data de 15.01.2024 instrumentele de plată (file CEC și bilete la ordin) au fost însă retrase de către directorul general al societății CASA UNIREA, deși acesta se afla în concediu de odihnă în perioada 03-19.01.2024. Prin acest demers a fost împiedicată recuperarea sumelor restante de la clienții societății, directorul general acționând împotriva intereselor societății CASA UNIREA”, se precizează în raportul Corpului de Control.
Riscul ca facturile emise de Casa Unirea să nu fie încasate a fost expus de către reprezentantul AGA în ședința comună a Adunării Generale a Acționarilor și a Consiliului de Administrație a societății Casa Unirea din data de 02.08.2023. Acesta a propus sistarea livrărilor de marfă către aceștia și constituirea de garanții contra riscului de neplată.Pe de altă parte, s-a constatat că produsele achiziționate de Casa Unirea, și comercializate ulterior, provin în cea mai mare parte de la mărci consacrate la nivel international, din producție UE sau NON UE. Astfel că produsele luate de la fermieri sau producători români erau într-o proporție nesemnificativă, fapt ce a dus la dispariția, practic, a obiectului societățiui atunci când a fost creată, și anume acela de a facilita vânzarea mărfurilor agroalimentare produse în fermele din România.
Un alt aspect l-a vizat pe directorul general și a urmărit derularea raporturilor comerciale ale societății Casa Unirea cu unele dintre societățile partenere. Astfel, s-a constatat un mod de lucru prin care fie clientul final îi indica de la început Casei Unirea furnizorul de la care să facă achiziția, fie furnizorul îi transmitea Casei Unirea cine este clientul final al produselor intermediate.
De asemenea, se constată că prin selecția superficială a unor parteneri comerciali ai societății Casa Unirea – firme care nu au raportat indicatori sau nu au prezentat garanții care să susțină un parteneriat sigur – prin continuarea relațiilor comerciale cu partenerii care înregistrau facturi care aveau scadența depășită, precum și prin lipsa unor acțiuni de somare a societăților cu privire la depășirea termenele scadente sau de emitere a facturilor aferente penalităților, directorul general nu și-a respectat obligațiile ce decurg din Contractul de mandat.
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, nota de control privind verificarea și analizarea activității Societății Naționale ”Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea” SA a fost transmisă oamenilor legii care, astăzi, au făcut mai multe percheziții
Totodată, rezultatele controlului au fost transmise AGA pentru a lua la cunoștință despre constatările și concluziile rezultate în urma verificărilor efectuate de către echipa de control, precum și Consiliului de Administrație, care în ședința din data de 7 februarie 2024, analizând activitatea directorului general a dispus revocarea din funcție a acestuia și numirea unei alte persoane în funcția de director general, în condițiile legii.
Actualitate
Mesajul ministrului Educației, Mihai Dimian, către elevi, părinți și profesori, la începutul anului școlar
Mesajul ministrului Educației, Mihai Dimian, către elevi, părinți și profesori, la începutul anului școlar
Ministrul Educației, Mihai Dimian, a transmis un mesaj adresat elevilor, părinților, bunicilor și cadrelor didactice cu ocazia începerii noului an școlar. În mesajul său, ministrul a pus accent pe rolul educației în dezvoltarea copiilor și în crearea unor oportunități, indiferent de mediul social sau familial din care provin.
La început de an școlar, ministrul Educației le-a vorbit elevilor despre șansa pe care o reprezintă accesul la educație, dar și despre dificultățile care pot apărea pe parcurs.
Mihai Dimian a recunoscut că mulți copii și adolescenți și-ar fi dorit o vacanță mai lungă, mai mult timp pentru odihnă sau chiar se întreabă, uneori, la ce le folosește ceea ce învață la școală. În acest context, ministrul a subliniat că educația poate oferi oportunități indiferent de locul în care s-a născut un copil, de situația financiară a familiei sale sau de etnie.
Mesaj pentru elevi: „Originea nu determină destinația”
Ministrul Educației a vorbit despre diferențele care există între condițiile în care cresc și învață copiii. Unii elevi au acces la mai multe cărți, dispun de un birou propriu și de un spațiu liniștit pentru studiu, în timp ce alții nu beneficiază de aceleași condiții.
În opinia sa, școala trebuie să contribuie la reducerea acestor diferențe și să ofere fiecărui copil posibilitatea de a-și construi propriul drum.
Pentru a explica importanța educației, Mihai Dimian a făcut referire și la experiența personală. Ministrul a povestit că provine dintr-o familie modestă și că a crescut într-un cartier mărginaș al unui oraș muncitoresc din România.
În perioada facultății, acesta a lucrat ca ghid turistic și a oferit meditații la matematică și fizică pentru a se putea întreține. Ulterior, parcursul său academic l-a dus în Franța, Germania și Statele Unite, unde a ajuns profesor și coordonator de doctorat la Washington D.C.
Prin această experiență, ministrul a încercat să le transmită elevilor că educația poate deschide accesul către oportunități care, la început, pot părea greu de imaginat.
Mihai Dimian îi îndeamnă pe elevi să nu renunțe la educație
Ministrul Educației a recunoscut că anii de școală nu sunt lipsiți de dificultăți. Elevii se pot confrunta cu lecții greu de înțeles, greșeli, critici sau situații în care au impresia că munca și rezultatele lor nu sunt suficient apreciate.
În ciuda acestor obstacole, mesajul transmis este acela de a nu renunța la educație și la propriile obiective.
Mihai Dimian a arătat că fiecare elev are un potențial care trebuie descoperit și valorificat și a comparat viitorul copiilor cu o „foaie albă” pe care aceștia au posibilitatea să își scrie propriul drum.
Alegerile pot fi foarte diferite: unii vor deveni medici, profesori, ingineri, antreprenori sau tehnicieni, alții vor ajunge în orașe precum București, Paris sau Washington, iar o parte dintre tineri pot alege să rămână în comunitățile din care provin și să contribuie la dezvoltarea acestora.
Potrivit mesajului ministrului, toate aceste opțiuni sunt valoroase, iar educația este cea care le poate oferi tinerilor libertatea de a alege.
„Nu trebuie să fiți cei mai buni din clasă, trebuie doar să nu renunțați la voi înșivă”, este ideea transmisă elevilor la începutul noului an școlar.
Mesajul adresat acestora se încheie cu un îndemn: „Priviți către cer pentru a înțelege că nu există limite. Și sper să vă găsiți astfel și o stea adăpost pentru visurile voastre. Vă mulțumesc și vă doresc tuturor un an școlar minunat!”
Mesajul ministrului Educației pentru părinți și bunici
O parte a mesajului a fost adresată părinților și bunicilor, cărora Mihai Dimian le-a cerut să se asigure că elevii merg la școală în fiecare zi și să fie implicați în educația acestora.
Ministrul a recunoscut că situația financiară poate face dificilă asigurarea tuturor lucrurilor pe care o familie și le-ar dori pentru un copil. În același timp, a atras atenția asupra unor gesturi care nu presupun costuri, dar care pot avea un rol important în relația copiilor cu școala.
Părinții și bunicii sunt îndemnați să îi întrebe pe copii, la finalul zilei, ce au învățat la școală, să le vorbească despre importanța educației și să îi încurajeze să își respecte profesorii.
Mesaj pentru profesori: școala trebuie să fie un loc în care elevii vor să vină
Ministrul Educației s-a adresat și cadrelor didactice, cărora le-a mulțumit pentru alegerea profesiei și le-a reamintit responsabilitatea pe care o au în formarea și dezvoltarea copiilor.
Mihai Dimian a subliniat că simpla solicitare ca elevii să participe la cursuri nu este suficientă. În opinia sa, sistemul de educație trebuie să creeze un mediu în care copiii să simtă că prezența lor la școală contează și că merită să fie acolo.
Școala ar trebui să fie un spațiu în care fiecare elev își poate valorifica potențialul și în care este respectat, sprijinit și încurajat, indiferent de mediul din care provine, de familie sau de etnie.
Mesajul transmis la începutul anului școlar pune astfel accent atât pe responsabilitatea elevilor și a familiilor, cât și pe cea a profesorilor și a sistemului de educație, obiectivul comun fiind crearea unor condiții în care fiecare copil să aibă posibilitatea de a învăța și de a-și construi propriul viitor.
Actualitate
România a câștigat patru noi medalii de aur la Campionatul European Under 23 de canotaj din Polonia
România a câștigat patru noi medalii de aur la Campionatul European Under 23 de canotaj din Polonia
România și-a continuat seria rezultatelor bune la Campionatul European Under 23 de canotaj din Polonia. Echipajele tricolore au obținut duminică alte patru medalii de aur, la care s-au adăugat și alte clasări pe podium în finalele competiției.
În proba de 8+1 masculin (BM8+), echipajul României format din Antonel Avăcăriţei, Andrei Perdei, Patrick Francisc Sebestyen, Sebastian Alexandru Taşcă, Nicolae Răzvan Stoian, Sergiu Anfimov, Mateus-Simion Cozminciuc, Fabrizio-Alexandru Scripcariu și Maria-Antonia Iancu a câștigat medalia de aur, după o evoluție categorică în finală.
Aur pentru România la patru rame feminin
O nouă medalie de aur a venit în proba de patru rame feminin (BW4-). Andreea Bianca Marin, Mădălina-Dumitriţa Ursaciuc, Iuliana Irina Cantoriu și Iuliana Isabela Boldea au încheiat cursa pe prima poziție și au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
România s-a impus și în finala probei de patru vâsle feminin (BW4x). Echipajul alcătuit din Ioana Gabriela Cristescu, Francesca Iulia Stejar, Sonia Teodora Biţă și Daria-Elena Maximiuc a câștigat medalia de aur.
Echipajul feminin de 8+1, pe primul loc
Tot cu aur au încheiat competiția Maria Ariana Balint, Andreea Petras, Beatrice Piseru, Georgiana Blănariu, Stejara Olariu, Bianca-Elena Drăghici, Iulica-Maria Ursu, Denisa Cristina Ailincăi și Irina Lucia Andreea Despa.
Cele nouă sportive au ocupat primul loc în proba de 8+1 feminin (BW8+), adăugând astfel o nouă medalie de aur în palmaresul delegației României la Campionatul European Under 23 de canotaj.
Alte medalii obținute de canotorii români
În aceeași zi, Iulica-Maria Ursu și Andreea Petras au câștigat medalia de aur în proba de dublu rame feminin (BW2-).
La masculin, Cosmin Iulian Pleşescu, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamaniuc și Leontin Nuţescu s-au clasat pe primul loc în proba de patru rame (BM4-), obținând o altă medalie de aur pentru România.
Delegația tricoloră a urcat pe podium și în proba de dublu rame masculin (BM2-). Mateus-Simion Cozminciuc și Fabrizio-Alexandru Scripcariu au încheiat finala pe locul al doilea și au cucerit medalia de argint.
Rezultatele de duminică completează bilanțul României la Campionatul European Under 23 de canotaj din Polonia, competiție în care mai multe echipaje tricolore au reușit să ajungă pe podium.
Actualitate
Evanghelia duminicii – Chemati-i la nuntă
Evanghelia duminicii 📖 Matei 22:2-14
Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar Împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.
-
Actualitateacum 4 aniO rachetă ce aparține forțelor rusești a căzut, luni dimineață, în Republica Moldova, după ce a fost doborâtă de de armata ucraineană
-
Actualitateacum 4 ani308.500.000 lei bani europeni pentru timișoreni! Asta înseamnă 8 troleibuze noi, 30 de autobuze electrice noi și 17 tramvaie noi.
-
Actualitateacum 6 aniAmenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care merg, de astăzi, în afara localității fără declarație sau care nu poartă mască în spațiile publice închise !
-
Actualitateacum 6 aniBĂUTURĂ SI ȚIGĂRI, asta arată GUVERNUL Orban!
-
Actualitateacum 6 aniCE SE ÎNTÂMPLĂ CU PERSOANELE CARE VIN DIN ALTE ȚĂRI DIN 15 IUNIE!?
-
Actualitateacum 6 aniDr.Virgil Musta, medicul care a făcut minuni la Timișoara, pentru pacienții cu COVID-19, vorbește despre controversatul medicament Hidroxiclorochină!
-
Actualitateacum 6 aniAccident sambata dupa-amiaza la Sannicolau Mare!
-
Actualitateacum 6 aniDe azi, toate persoanele care sosesc în România intră în izolare obligatorie!
