Sârbii din Banat sărbătoresc Revelionul pe rit vechi

Comunitatea sârbă din Banat marchează în această perioadă una dintre cele mai importante tradiții: Revelionul pe rit vechi, sărbătorit în noaptea de 13 spre 14 ianuarie. Acest moment festiv aduce împreună familii și prieteni, păstrând vie o tradiție veche și un simbol al identității culturale.

🎉 Obiceiuri și tradiții

Revelionul pe rit vechi este sărbătorit cu mese bogate, dansuri tradiționale și muzică sârbească autentică. În multe sate și orașe din Banat, comunitățile organizează evenimente speciale, care includ spectacole de folclor și petreceri ce durează până în zorii zilei.

🥂 Semnificația sărbătorii

Această celebrare este mai mult decât o simplă petrecere – este o reafirmare a identității sârbești și o ocazie de a păstra vie legătura cu rădăcinile culturale. În multe familii, generațiile se întâlnesc pentru a împărtăși povești, rețete tradiționale și momente de bucurie.

✨ Sărbătoare pentru toți

De-a lungul anilor, această tradiție a devenit o ocazie de celebrare nu doar pentru sârbi, ci și pentru prietenii lor din alte comunități. În Banat, spiritul de unitate și respect pentru diversitate se face simțit în fiecare colț.

🎊 La mulți ani!

Comunitatea sârbă din Banat le urează tuturor un An Nou Fericit, plin de sănătate, bucurii și împliniri!

#TradițiiSârbești #RevelionPeRitVechi #Banat #Comunități #Sărbătoare

SINAXAR

Sfânta Muceniță Tatiana, diaconița; Sfânta Muceniță Eutasia; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Imnului Acatist”; După-prăznuirea Botezului Domnului; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa).

APOSTOLUL

Prochimen, glas 1 (Psalm 32: 21, 18)

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit și noi întru Tine.

Stih: Iată, ochii Domnului sunt spre cei ce se tem de El, ca să izbăvească din moarte sufletele lor.

DIN EPISTOLA CĂTRE EFESENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(4: 7-13)

„Fraților, fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos. Pentru aceea zice: «Suindu-Se la înălțime, a robit robime și a dat daruri oamenilor». Iar aceea că: «S-a suit» – ce înseamnă decât că S-a pogorât în părțile cele mai de jos ale pământului? Cel ce S-a pogorât, Acela este Care S-a suit mai presus de toate cerurile, ca pe toate să le umple. Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, spre desăvârșirea sfinților, la lucrul slujirii, la zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârșit, la măsura vârstei deplinătății lui Hristos.

Aliluia, glasul al 5-lea (Psalm 88: 1-2, 3)

Stih 1: Milele Tale, Doamne, în veac le voi cânta, din neam în neam voi vesti adevărul Tău.
Stih 2: Că ai zis: În veac mila se va zidi, în ceruri se va întări adevărul Tău.

Sursa textului Apostolului – Platforma Doxologia aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și volumul „Apostol” – Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2014; rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintei Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2025.

SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE

DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MATEI, CITIRE:
(4: 12-17) – Începutul propovăduirii Domnului

„În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia Prorocul, care ­zice: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; ­poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”. De atunci a ­început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor.”

Să ascultăm cuvântul Domnului cât mai avem timp de pocăință!

Una din învățăturile Sfintei Evanghelii din duminica de azi spune: „De atunci a început Iisus a propovădui și a zice: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Îm­părăția cerurilor” (Matei 4, 17). Același cuvânt l-a spus și Sfântul Ioan Botezătorul când a început să propovăduiască în pustiul Iordanului: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 3, 2). Același cuvânt au primit și Sfinții Apostoli, când au fost trimiși să propovăduiască Evanghelia, că le-a zis lor: „Și mergând, propovăduiți, zicând: S-a apropiat Împărăția cerurilor” (Matei 10, 7).

Dumnezeiasca Evanghelie de azi zice: „De atunci a început Iisus a propovădui”… (Matei 4, 17). Dar ce înseamnă „de atunci”? Adică de când a fost prins și pus la închisoare Sfântul și marele Proroc Ioan Botezătorul. Acest adevăr îl arată Sfânta Evanghelie de azi, zicând: „Și Iisus, auzind că Ioan a fost pus în temniță, a plecat în Galileea” (Matei 4, 12). Dar oare Mântuitorul a plecat de frică în Galileea? Nicidecum. Ci s-a dus în Galileea ca să înceapă a propovădui Evanghelia de acolo, după profeția prorocului Isaia, care zice: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea nea­murilor. Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumina mare. Și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a strălucit” (Isaia 9, 1; Matei 4, 15-16).

Cine nu ascultă şi împlineşte cuvântul lui Dumnezeu nu se mântuieşte

Iată, deci, care a fost pricina venirii Mântuitorului în Galileea: predicarea Evangheliei și luminarea celor ce zăceau în întuneric. Căci propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în lume aduce adevărata lumină în inimile oamenilor credincioși, care nu numai că aud cuvântul, ci îl și împlinesc cu fapta, după cuvântul Mântuitorului, care zice: „Fericiți cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu și îl păzesc pe dânsul” (Luca 11, 28). Cuvântul lui Dumnezeu aduce mare fericire celor ce îl ascultă și îl pun în practică. Altfel, cuvântul Evangheliei ne aduce osândă în loc de mântuire.

Dar, frații mei creștini, cine sunt datori să predice cuvântul lui Dumnezeu în Biserica Ortodoxă? Numai slujitorii Bisericii, adică episcopii, preoții și diaconii hirotoniți canonic au puterea și dreptul să predice Evanghelia lui Hristos. Mirenii, în cazuri speciale, pot deveni misionari, ca ajutori ai clericilor, numai cu binecuvântarea ierarhilor respectivi. Așadar, nimeni din clerici și laici nu pot predica cuvântul lui Dumnezeu dacă nu vor fi trimiși la această misiune cu aprobarea Bisericii. Marele Apostol Pavel adeverește acest lucru, zicând: „Cum vor propovădui de nu vor fi trimiși” (Romani 10, 15). Numai sectele rupte de Biserică au căzut cu totul în extrema opusă, dând totală libertate laicilor să predice cuvântul lui Dumnezeu fără a fi trimiși și să explice Sfânta Scriptură după mintea lor. De aceea, astăzi, lumea s-a umplut de erezii și secte, căci toate acestea predică cuvântul Sfintei Scripturi, nu după înțelesul cel adevărat explicat de Sfinții Părinți, ci după mințile lor rătăcite, stăpânite de mândrie.

Biserica a avut de la începuturi propovăduitori şi misionari atât clerici, cât şi mireni

Nu putem tăgădui că au fost în Biserică și misionari laici, în primele secole, care au predicat cuvântul lui Dumnezeu și care nu au fost nici preoți, nici episcopi. Așa au fost marii misionari și apologeți creștini, oameni învățați care au apărat cauza creștinis­mului în fața împă­raților și filosofilor păgâni, din secolele II-III, începând cu Țuadrat, pe care Eusebiu, istoricul bisericesc, îl numește ­„părintele apologeticei”, între anii 125-126. Apoi a fost Aristide de Atena, între anii 125-130. Apoi Ariston de Pella, cel mai vechi apărător în scris al creștinismului contra iudeilor, pe la 134-135. Alți apologeți de mare renume au fost: Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (anii 140-170); Tațian Asirianul, către anul 170; filosoful Hermia, care a trăit la mijlocul secolului al II-lea; Atenagora, filosoful creștin din Atena (170); Minucius Felix la începutul secolului al III-lea; Tertulian din Cartagina, între anii 160-240, și alții. Toți acești mari apologeți creș­tini și misionari de mare seamă ai Bisericii lui Hristos au fost mireni, dar, fiind foarte învățați, au contribuit mult la propovăduirea Evangheliei și la apărarea dreptei credințe apostolice.

Așadar, frații mei, vedem că încă de la început Biserica lui Hristos a avut și misionari laici care au predicat cuvântul lui Dumnezeu înaintea împăraților și a filosofilor și au apărat crești­nismul cu prețul vieții lor, cum a fost Sfântul Iustin Martirul și Filosoful. Însă aceștia au fost foarte bine orientați în adevărul dreptei credințe și de aceea au adus mare folos Bisericii lui Hristos prin învățăturile lor cele luminate și pătrunse de lumina adevărului.

Care erau condițiile principale ce se cereau misionarilor laici care apărau dreapta credință? Prima condiție a misionarilor laici în Biserica dreptmăritoare era ca cel trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu să fie un creștin verificat, evlavios, cu viața curată și să cunoască bine dogmele cre­dinței ortodoxe, deoarece dogmele sunt orientate după Sfânta și dumnezeiasca Scriptură și după Sfânta Tradiție a Bisericii lui Hristos.

Apoi, să cunoască bine Sfintele Canoane apostolești, ale celor șapte Sinoade Ecumenice și cele ale Sfinților Părinți, deoarece Sfintele Canoane sunt norme ce rânduiesc și reglementează viața Bisericii ca organism special ce-i conduce pe credincioși pe calea mântuirii. Apoi, cei ce predicau cuvântul lui Dumnezeu dintre creștinii mireni erau întotdeauna sub ascultarea Bisericii, fiind trimiși, controlați și subordonați ierarhilor în eparhia cărora acționau. Fără respectarea acestor condiții principale și obligatorii, misionarii laici care lucrau în afara Bisericii de multe ori contribuiau la crearea de secte și eresuri, dezbinând unitatea apostolică a Bisericii lui Hristos.

Ierarhia bisericească şi slujirea învăţătorească

Datoria principală a propovăduirii Evangheliei lui Hristos cade însă în sarcina păstorilor Bisericii, adică a episcopilor și a preoților. Mai puțin în sarcina diaconilor și a călugărilor care ajută și ei la propovăduirea cuvântului, însă în chip secundar. Primul care a propovăduit Sfânta Evanghelie în lume a fost Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea a venit pe pământ și Se cheamă Cuvânt, căci a vestit tuturor oamenilor prin cuvânt Evanghelia mântuirii, a întemeiat Biserica și cele șapte Taine și și-a dat viața pe Cruce ca să răscumpere lumea din robia morții, a necredinței și a osândei. Apoi, înălțându-Se la cer de-a dreapta Tatălui, a încredințat datoria propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu celor doisprezece Apostoli mari și celor șaptezeci de apostoli, numiți mici, cărora le-a poruncit, zicând: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”… (Matei 28, 19-20).

Apostolii sunt cei dintâi propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu în Legea Harului. Ei au hirotonit primii preoți și episcopi, pe care i-au rânduit peste tot să păstorească turma lui Hristos. Iar prin episcopi, harul s-a transmis prin rugăciune și punerea mâinilor, până astăzi și cât va fi lumea. În Biserica lui Hristos, preoții propovăduiesc cel mai mult cuvântul lui Dumnezeu pentru că sunt toată viața în mijlocul credincioșilor. Ei sunt martorii vieții noastre de la naștere și până la moarte. Ei sunt părinții duhov­nicești ai satelor și parohiilor noastre. De felul cum preoții de parohie își îndeplinesc misiunea lor apostolică, de felul cum stăpânesc sfintele slujbe, în frunte cu Sfânta Liturghie, și de felul cum propovăduiesc cuvântul Sfintei Evanghelii și, mai ales, cum își duc viața în marea familie a credincioșilor noștri ortodocși depinde mântuirea lor și a păs­toriților lor.

Condiţiile unei propovăduiri eficace

În marea lor misiune evanghelică, propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu are un rol foarte mare. Un preot bun trebuie să fie și un predicator bun, știind că, prin predică vie, caldă, plină de har și lumină, preotul poate transforma total parohia și adunarea eno­riașilor săi. Dar pentru ca predica sa să poată ajunge la inima credincioșilor și să aibă puterea Duhului Sfânt de a transforma sufletul și a-l întoarce la pocăință, preotul trebuie să îndeplinească câteva condiții duhovnicești absolut obligatorii.

Prima și cea mai importantă condiție care încununează activitatea pastorală a preotului este viața morală exemplară a lui și a familiei sale. Fără o viață curată, model, a preotului, predica sa nu va reuși să ajungă la inima credincioșilor, nici nu va putea câștiga multe suflete pentru Împărăția cerurilor.

A doua condiție obligatorie unui preot și predicator bun este sfânta rugăciune. Preotul trebuie să fie un om de rugăciune, să iubească mai mult ca orice Biserica, sfintele slujbe, Sfânta Liturghie, cântarea în comun a credin­cioșilor. Rugăciunea stăruitoare a preotului, unită cu a credin­cioșilor săi, îi sporește credința și dragostea pentru Dumnezeu și oameni, îl face mai înțelept în gândire și predică, îi deschide inima pentru milostenie și îi dă multă putere și har în predică. Un preot care se roagă mult este un preot cu har în toate și un bun predicator al cuvântului lui Dumnezeu.

A treia condiție principală a unui bun preot și predicator este necesitatea cunoașterii profunde a Sfintei Scripturi, a Sfinților Părinți, a învățăturii de credință ortodoxă și a Canoanelor Bisericii. Un păstor bun trebuie să fie și un teolog bun și un apărător al dreptei credințe în fața prozelitismului sectar. Fără cunoașterea dreptei credințe, preotul nu poate fi predicator și apologet.

Cine nu știe că un preot bun îi transformă sufletește pe credin­cioșii săi, prin slujbe frumoase, prin catehizare stăruitoare și prin predici bune și pline de căldură duhovnicească? Cine nu știe că predica bună umple bisericile și mănăstirile de credincioși, apără și sporește dreapta cre­dință, risipește prozelitismul sectar și întoarce la pocăință multe suflete? Iar bisericile fără slujbe frumoase și fără predici pline de duh și putere se golesc de credin­cioși și nu pot vâna suflete pentru Hristos.

Sau cine nu știe cât de mult ajută și mănăstirile noastre prin slujbele lor atât de înălțătoare, prin predică și prin duhovnicii lor, la întărirea credinței ortodoxe și la creșterea evlaviei în satele și orașele noastre? Pelerinajele locale pe la mănăstiri, în sărbători, în posturi și mai ales la hramuri, sunt o dovadă destul de grăitoare. În felul acesta, mănăstirile și duhovnicii lor colaborează cu preoții de la sate și orașe la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, la mărturisirea cre­dinței ortodoxe și la mântuirea bunilor noștri credincioși.

Cu duminica de astăzi se încheie marile praznice ale Nașterii și Botezului Domnului

Am încheiat cu pace încă un an din viața noastră și am început un nou an, pentru care Îi mul­țumim lui Dumnezeu de toate darurile Sale și cerem să ne întărească cu har, cu milă și binecuvântare ca să trecem întreaga viață cu pocăință și fapte bune pe calea mântuirii.

Am vorbit azi despre datoria preotului de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu și condițiile principale care îl ajută să fie un preot vrednic și un bun predicator.

Cunoaștem câți preoți buni și predicatori vestiți sunt în parohiile noastre din Moldova, Transilvania și din alte părți ale țării. Însă și credincioșii sunt datori să-i ajute pe preoți, să-i asculte, să se roage pentru ei și să nu-i judece, că mare păcat fac credin­cioșii care gândesc și-i vorbesc de rău pe slujitorii lui Dumnezeu și pe părinții lor sufletești. Oare nu preoții vă botează, vă cunună și vă înmormântează? Oare nu preoții vă spovedesc și vă unesc cu Hristos prin Sfânta Împăr­tășanie? Oare nu săvârșesc ei Sfânta Liturghie în fiecare Biserică și se roagă lui Dumnezeu pentru pacea, sănătatea, iertarea și mântuirea sufletelor celor vii și ale celor adormiți? Oare nu ei învață dreapta credință pe credincioși?

Deci, să nu-i judecăm, ci mai degrabă să-i ajutăm în misiunea preoțească și să ne rugăm mult pentru ei. Este foarte bine și necesar ca fiecare preot să aibă și un mic grup de mireni credincioși, cunoscători ai Sfintei Scripturi și ai credinței ortodoxe. Ei îl ajută mult pe preot în desfășurarea activităților sale misionare, la combaterea și îngrădirea prozelitismului sectar, la vizitarea și ajutorarea credincioșilor bătrâni, orfani, bolnavi și a celor slabi în credință; la înfrumusețarea slujbelor și înnoirea sfintelor noastre biserici.

Și acum, frații mei, să ascultăm cuvântul Domnului cât mai avem timp de pocăință. Iată, Hristos Mântuitorul nostru a început să predice Evanghelia în Galileea. Sfântul Ioan Botezătorul propo­văduiește pocăința în pustiul Iordanului; sfinții toți ne vorbesc de Dumnezeu în scrierile lor; preoții, călugării și ierarhii Bisericii ne învață calea mântuirii și apără Ortodoxia din amvoanele bisericilor. Fiul lui Dumnezeu Se jertfește zilnic pe sfintele altare în timpul Sfintei Liturghii, iar Domnul ne cheamă acum la început de an la o viață nouă în Hristos, zicând: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor!” Deci să ne deșteptăm, să venim și să ne pocăim, ca să trăim cu Hristos în veci. Amin!

† Sfântul Cuvios Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria

Sursa textului Sfintei Evanghelii, tălmăcirile Sfinților Părinți și omilia Sfintei Duminici + foto: Ziarul Lumina – cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române și volumul SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE – tipărită la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2013; rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintei Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2025.

Cuvântul Domnului – realitatea cotidiană

FIECARE ZI, UN DAR AL LUI DUMNEZEU

12 ianuarie 2025

ÎL URMĂM OARE PE HRISTOS?

„lar Petru L-a urmat de departe” (Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 26, versetul 58)

Într-adevăr, Petru Îl urma, dar într-un chip care îl va face să-L renege pe Domnul, fiindcă Îl urma „de departe”. Îndepărtându-se de Hristos, punea început răului. Îl părăsea, făcea să apară între el şi Învățătorul său o considerabilă distanță. Continua să-L urmeze, simțind pentru El o anumită atracție, dar rămânea tot departe.

Astăzi, mulți dintre noi Îl urmează pe Hristos într-un mod care nu se deosebeşte deloc de ceea ce făcea Petru atunci: nu-L părăsesc definitiv, nu trec în tabăra necredincioşilor, dar nu mai sunt strâns legați de El, Îl urmează „de departe”. Câți oameni copleșiți de griji şi de desfătări lumeşti pierd relația cu Hristos, preocupați de tot felul de treburi. Se apropie de Hristos, în virtutea inerției, doar duminica, pierzându-L din vedere în celelalte zile ale săptămânii.

Rugăciunile lor devin tot mai reci şi mai scurte; încetează să mai învețe cuvântul lui Dumnezeu, credința li se atrofiază, orice urmă de spiritualitate se transformă în literă moartă. Îl urmează pe Hristos numai în aparență, de fapt sunt foarte departe de El, dar foarte aproape de a-L tăgădui.

Să ne întrebăm, fraţilor, cum Îl urmăm pe Hristos, în ce chip? Cu râvnă, cu dragoste, sau căutând să rămânem în urma Lui, precum Petru, ocupându-ne de alte lucruri? O asemenea „tactică” este întotdeauna primejdioasă. Asupra celui ce se îndepărtează astăzi de Hristos planează amenințarea ca mâine să „renunțe” definitiv la Mântuitorul. Îşi va da seama, oare, cu câte lacrimi va plăti aceasta și cât rău va aduce sieşi şi altora?

Extras din volumul „Fiecare zi, un dar de la Dumnezeu – 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului – în românește de Boris Buzilă – București, Editura Sofia; Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2008

VIEȚILE SFINȚILOR

† Viața Sfintei Mucenițe Tatiana, diaconița

Sfânta Muceniţă Tatiana (†230) era din vechea Romă şi a trăit pe vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). S-a născut din părinţi credincioşi, iar tatăl ei era consul, bucurându-se de multă cinste în senatul roman, neştiindu-se că este creştin. Şi a crescut Tatiana în casa părinţilor ei cu bunăcuviinţă şi cu frică de Dumnezeu, învăţând tainele credinţei creştine. Ajungând la vârsta maturităţii, fericita nu a voit să se mărite, ci îşi petrecea viaţa în curăţie şi în dragoste faţă de Hristos, dorind din tot sufletul să fie mireasa Lui. Sfânta Muceniţă Tatiana şi-a dedicat întreaga viaţă lui Dumnezeu, Căruia Îi slujea ziua şi noaptea, împodobindu-se cu fapte bune. Aceasta s-a învrednicit de cinstea de a fi diaconiţă a Bisericii din Roma, după rânduielile de atunci ale Bisericii. În acea vreme, deşi împăratul nu prigonea el însuşi pe creştini, totuşi îi lăsa pe dregătorii mai mici să facă ce vor cu aceştia. Deci, pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Tatiana a fost prinsă şi dusă în templul zeului Apolo, dar sfânta s-a rugat lui Dumnezeu şi idolul a căzut la pământ, sfărâmându-se. Atunci, din porunca mai-marilor cetăţii, a fost supusă unor chinuri cumplite: bătăi, scoaterea ochilor, golătatea trupului, scrijelirea pe trup cu unghii mari de fier, aruncarea la fiare salbatice, aruncarea în foc, spânzurarea şi strujirea trupului la stâlp şi multe altele. Pe toate le-a îndurat cu putere de sus, de parcă nu simţea nici o durere, propovăduind neîncetat pe Hristos, încât mulţi necredincioşi veneau la adevărata credinţă. Atunci, au poruncit să i se taie capul, atât ei, cât şi tatălui ei. Capul sfintei se află astăzi în Catedrala Mitropoliei Olteniei din Craiova, fiind adus în ţară de Sfântul Voievod Neagoe Basarab (1512-1521).

Preot Ștefan Sfarghie

Sursa textelor din rubrica Viețile Sfinților + foto – Ziarul Lumina – cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române

Locuitorii Timișoarei au ocazia să scape de brazii naturali de Crăciun în mod legal și fără efort. În perioada 13 ianuarie – 24 ianuarie 2025, compania RETIM va organiza o campanie gratuită de colectare a brazilor din fiecare cartier al orașului.

Condiția este ca brazii să fie așezați lângă pubela neagră în ziua dedicată colectării din zona respectivă.

📅 Graficul exact al colectării, pe cartiere și zile, poate fi consultat accesând linkul oficial:

Grafic Colectare Brazi Timișoara

Aceasta este o soluție simplă și practică pentru a menține orașul curat și a sprijini reciclarea responsabilă. Nu ratați ocazia de a scăpa de brazi într-un mod ecologic și organizat! 🌲♻️

#Timișoara #ColectareBrazi #RETIM #Reciclare #OrașCurat