stiriacum.ro

Suntem sociabili

Social

✝ Duminica Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt

Publicat

în

 

29 decembrie 2024 – Duminica după Nașterea Domnului

✝ Duminica Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, ruda Domnului. Fuga în Egipt

SINAXAR

Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sfântul Cuvios Marcel; Sfântul Cuvios Tadeu

APOSTOLUL

1. Apostolul Duminicii după Nașterea Domnului

Prochimen, glasul al 4-lea (Psalm 67: 36, 3)

Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel.

Stih: Drepții să se bucure și să se veselească înaintea lui Dumnezeu, să se desfăteze întru veselie.

DIN EPISTOLA CĂTRE GALATENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(1: 11-19)

„Fraților, vă fac cunoscut că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om; pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învățat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos. Căci ați auzit despre purtarea mea de altădată în iudaism, că prigoneam peste măsură Biserica lui Dumnezeu și o pustiam și spoream în iudaism mai mult decât mulți dintre cei care erau de vârsta mea în neamul meu, fiind mult râvnitor al datinilor mele părintești. Dar, când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup și de la sânge, nici nu m-am suit la Ierusalim, la apostolii cei dinainte de mine, ci m-am dus în Arabia și m-am întors iarăși la Damasc. Apoi, după trei ani, m-am suit la Ierusalim, ca să-l cunosc pe Chefa și am rămas la el cincisprezece zile. Iar pe altul dintre apostoli n-am văzut, decât numai pe Iacov, fratele Domnului.”

Aliluia, glasul al 2-lea (Psalm 131: 1, 11)

Stih 1: Adu-Ți aminte, Doamne, de David şi de toate blândețile lui.
Stih 2: Juratu-S-a Domnul, lui David, adevărul şi nu-l va lepāda: «Din rodul pântecelui tău voi pune pe scaunul tău».

2. Apostolul Sfinților 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod

Prochimen, glasul al 6-lea (Psalm 112: 1, 9)

Lăudați, prunci, pe Domnul; lăudaţi numele Domnului.

Stih: El face să locuiască cea stearpă în casă, ca o mamă ce se bucură de fii.

DIN EPISTOLA A DOUA CĂTRE CORINTENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE: (5: 15-21)

„Fraților, Hristos a murit pentru toți, încât cei ce trăiesc să nu mai trăiescă pentru ei, ci pentru Acela Care, pentru ei, a murit și a înviat. De aceea, noi nu mai știm de acum pe nimeni după trup; chiar dacă am cunoscut pe Hristos după trup, acum nu-L mai cunoaștem. Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Și toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos și Care ne-a dat nouă slujirea împăcării; pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine Însuși, nesocotindu-le greșelile lor și punând în noi cuvântul împăcării. În numele lui Hristos, așadar, ne înfățișăm ca mijlocitori, ca și cum Însuși Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu! Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu.”

Aliluia, glasul al 5-lea (Psalm 78: 3, 14)

Stih 1: Vărsat-au sângele lor ca apa împrejurul lerusalimului.
Stih 2: lar noi, poporul Tău și oile pășunii Tale, ne vom marturisi Ție în veac, din neam în neam vom vesti lauda Ta.

Sursa textelor Apostolului – Platforma Doxologia aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și volumul „Apostol” – Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2014; rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintei Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2024.

SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE

Sfânta Evanghelie a Duminicii de după Nașterea Domnului este comună cu Sfânta Evanghelie a Sfinților 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod

DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MATEI, CITIRE:
(2: 13-23) – Fuga în Egipt

„După plecarea magilor, iată Îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu». Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt». După moartea lui Irod, iată că Îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Sa şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileei. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.”

Împărăția lui Dumnezeu

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Moise, Cap. XIII, 3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 316

„Cum este Împărăția Acestuia arată Apostolul zicând astfel: «Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt». Așadar, dacă Împărăția lui Dumnezeu este în noi și dacă această Împărăție a lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie, înseamnă că acela care trăiește în acestea este în Împărăția lui Dumnezeu și, dimpotrivă, cei ce trăiesc în nedreptate, dezbinare și tristețea aducătoare de moarte, se găsesc în împărăția diavolului și în iadul morții. Prin aceste arătări se deosebește Împărăția lui Dumnezeu de cea a diavolului. Și la drept vorbind, dacă luăm în considerare acea stare de contemplație, prin care se obțin virtuțile trebuitoare pentru Împărăția lui Dumnezeu, în ce altceva să ne încredem, dacă nu într-o stare de bucurie fără de sfârșit? Ce altceva se potrivește cu adevărata fericire, decât liniștea neîncetată și bucuria veșnică?”

Sfântul Clement Romanul, Omilie, numită a doua Epistolă către Corinteni, cap. VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 115

„Deci, fraților, vom dobândi viața veșnică dacă facem voia Tatălui, dacă ne păstrăm curat trupul și dacă păzim poruncile Domnului. Că zice Domnul în Evanghelie: Dacă n-ați păstrat ce este mic, cine vă va da ce este mare? Că vă spun vouă: Cel ce este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari (Luca 16, 10-12).”

Cuvânt patristic, Preot Narcis Stupcanu

„Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”

Cuvintele din titlu ne amintesc de episodul fugii în Egipt pentru ca Mântuitorul nostru Iisus Hristos să nu fie ucis de către regele Irod. Acest idumeu ajuns rege în Israel era disperat să-și păstreze puterea. Vestea pe care a primit-o de la magi că în regatul său S-a născut un „nou rege” îl determină să consulte profețiile mesianice pentru a identifica locul nașterii lui Mesia. Aflând că acest loc este Betleem, îi trimite pe magi aici și le cere să-i spună și lui unde Se află Pruncul Sfânt.

Magii pleacă fără să mai treacă pe la Irod și să-i spună unde Se află Mesia. După plecarea lor, un înger al Domnului s-a arătat în vis Dreptului Iosif și i-a spus să ia Pruncul Sfânt și pe Sfânta Fecioară Maria și să plece pentru a-L scăpa pe Domnul nostru Iisus Hristos de mânia regelui Irod.

Acesta, aflând că magii au plecat fără să treacă pe la el, a poruncit ca toți copiii de la doi ani în jos din ținutul Betleemului să fie omorâți.

Avertizarea angelică i-a permis lui Iosif să Îl salveze pe Hristos Domnul refugiindu-se în Egiptul din care cu 14 veacuri înainte ie­și­seră înaintașii săi după patru secole de robie. Acest tărâm este văzut de către Părinții Bisericii ca un simbol al păcatului.

Hristos vine în această țară pentru a arăta că El S-a întrupat pentru a izbăvi lumea de sub povara păcatului. Astfel, împlinește pr­o­fe­­ția de la Osea (11, 1): „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.

Pe marginea împlinirii acestei profeții mesianice, părintele profesor Vasile Mihoc precizează: „Dumnezeu a chemat din Egipt mai întâi pe poporul lui Israel «fiu» alegerii Sale. Dar, iată, Iisus-Mesia urmează El Însuși același traseu. Și pe El Îl va chema Dumnezeu din Egipt. Pe El Care este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu”.

Din texte apocrife aflăm că natura Îl recunoaște pe Dumnezeu în Pruncul Sfânt Care fuge de mânia regelui Irod în Egipt.

Dreptul Iosif și Preasfânta Fecioară Maria sunt însoțiți în refugiul lor cu Pruncul Sfânt din Egipt de lei și de animalele domestice pe care le luaseră cu ei. Se împli­nește profeția de la Isaia capitolul 65 versetul 25: „Lupul va paște la un loc cu mielul, leul va mânca paie ca boul”.

După ce au stat câțiva ani în Egipt aflând de moartea regelui Irod, s-au întors în Țara Sfântă, însă nu s-au stabilit în Iudeea deoarece acolo stăpânea Arhelau și au ales să meargă în Galileea.

Sfântul Evanghelist Matei precizează că astfel s-a împlinit pro­feția „că Nazarinean Se va chema” (Matei 2, 23).

Dumnezeu a rânduit ca Domnul Iisus Hristos să fie adus în Galileea și să Se așeze împreună cu Dreptul Iosif și Sfânta Fecioară Maria în Nazaret. Aici primise Buna Vestire Preasfânta Sa Maică. Crescând în acest oraș, Hristos Domnul va fi identificat de contemporanii săi ca „Nazarineanul”.

Preot Ciprian Florin Apetrei

Sursa textului Sfintei Evanghelii, tălmăcirile Sfinților Părinți și omilia Sfintei Duminici + foto: Ziarul Lumina – cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române și volumul SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE – tipărită la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2013; rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintei Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2024.

Cuvântul Domnului – realitatea cotidiană

FIECARE ZI, UN DAR AL LUI DUMNEZEU

29 decembrie 2024

RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE

„Și S-a făcut Domnul scăpare sărmanului, ajutor la vreme de necaz” (Psalmul 9, versetul 9)

Încotro ne ducem, la vreme de necaz? Nu există om care să nu fi trecut printr-o mare suferință și, de aceea, întrebarea ne privește pe toți. Domnul și Învățătorul Nostru pe Care vrem să-L urmăm, ne-a arătat drumul către un „refugiu” la vreme de suferință: „Și-n luptă cu moartea fiind, cu mare stăruință se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 22, versetul 44). Apropiindu-ne cu mintea de Grădina Ghetsimani, să învățăm de la El o asemenea rugăciune. Sufletul îi era cuprins de o asemenea întristare de moarte și Se ruga Tatălui să treacă de la El acea suferință. Exemplul Mântuitorului ne dă dreptul să ne rugăm pentru ca Domnul să ne izbăvească de un necaz sau de o primejdie care stă să ne amenințe.

Dar rugăciunea Fiului lui Dumnezeu pornea din sentimentul unei desăvârșite supuneri față de voința Tatălui. „Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 22, versetul 42). Adevărata rugăciune, cea bineplăcută lui Dumnezeu, trebuie să fie făcută numai în acest duh.

Nu știm ce este mai bine pentru noi. Nu știm ce folos ne poate aduce o suferință sau alta, de ce anume ne-am fi lipsit dacă ea ne-ar fi ocolit. De aceea, să spunem și noi: „Nu voia mea, ci voia Ta să se facă”!

Rugăciunea Mântuitorului n-a rămas fără răspuns. El a primit întărire și ajutor. Deși paharul amărăciunii nu s-a îndepărtat de la El, deși a trebuit să-l bea până la ultima picătură, răspunsul l-a primit sub altă formă. Rugăciunea I-a dat tărie dumnezeiescului Pătimitor, I-a dat puterea de a lua asupra Sa o cruce grea, pe care a dus-o până la capăt. Nu este acesta cel mai bun răspuns la orice suferință?

De trei ori S-a retras Mântuitorul în adâncul Grădinii Ghetsimani, și de fiecare dată întristarea de moarte scădea și în cele din urmă lupta Sa a luat sfârșit. A ieșit biruitor, lumea întreagă s-a sălășluit în sufletul Său.

Domnul nu lasă nicio rugăciune fără răspuns. Răspunsul vine fie direct, dându-ne ce am cerut, fie că se exprimă prin posibilitatea de a ne supune cu bucurie voinței lui Dumnezeu. Retrăgându-ne pentru rugăciune, vom afla întotdeauna liniște și pace. În singurătate va veni la noi îngerul Domnului, care ne va da tărie, când vom fi cuprinși de întristare de moarte. Vom căpăta puterea de a îndura orice încercare.

Extras din volumul „Fiecare zi, un dar de la Dumnezeu – 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului – în românește de Boris Buzilă – București, Editura Sofia; Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2008

VIEȚILE SFINȚILOR

† Viața Sfinților 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod; Sfântul Cuvios Marcel

Irod, împăratul iudeilor, văzând că a fost înşelat de magii care s-au întors în ţara lor pe altă cale, s-a mâniat foarte tare şi, cercetând cu de-amănuntul vremea când s-a arătat steaua, a trimis ostaşi ca să-i omoare pe toţi pruncii din Betleem şi din împrejurimi, de doi ani în jos. El se gândea că dacă îi va ucide pe toţi pruncii, negreşit Îl va ucide şi pe Pruncul Iisus, Împăratul Hristos, neştiind că Împărăţia Mântuitorului nu este din lumea aceasta. Însă pe Pruncul Iisus nu l-a prins, deoarece El se găsea împreună cu Maica Sa şi cu Dreptul Iosif departe de locul măcelului, în Egipt. De aceea, astăzi facem prăznuirea celor 14.000 de prunci nevinovaţi, ucişi din porunca lui Irod.

Tot astăzi îl pomenim pe Sfântul Cuvios Marcel (†485), care era din cetatea Apamia, din Siria, dintr-un neam cinstit şi vestit. Cu toate că avea nenumărate averi, nu s-a lăsat furat de ispitele lumii, ci a plecat la Efes, unde a intrat într-o mănăstire, ducând viaţă îmbunătăţită de nevoinţă. Aflând de vieţuirea dumnezeiască a Sfântului Alexandru, care întemeiase Mănăstirea Neadormiţilor, Cuviosul Marcel a mers şi a rămas acolo. În acea mănăstire îi întrecea pe toţi fraţii prin sporul său de fiecare zi în virtute. Iar după moartea stareţilor Alexandru şi Ioan, a fost rânduit stareţ al sfântului aşezământ monahal. A luat parte la lucrările Sinodului al 4-lea Ecumenic, de la Calcedon, din anul 451. După ce a vieţuit în Mănăstirea Neadormiţilor, s-a mutat în pace la Domnul.

Preot Ștefan Sfarghie

Sursa textelor din rubrica Viețile Sfinților – Ziarul Lumina – cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române

Sursa foto – Platforma Doxologia aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Canicula revine în Timișoara. DAS reia programul de sprijin pentru persoanele vulnerabile din 29 iunie

Publicat

în

De către

Canicula revine în Timișoara. DAS reia programul de sprijin pentru persoanele vulnerabile din 29 iunie

Persoanele vârstnice, cele cu dizabilități și bolnavii pot solicita ajutor gratuit în perioadele cu temperaturi extreme

Direcția de Asistență Socială (DAS) Timișoara reia, începând de luni, 29 iunie, programul de intervenție comunitară destinat persoanelor vulnerabile afectate de caniculă. Pe parcursul lunilor iulie și august, echipe formate din angajați ai instituției, voluntari și organizații neguvernamentale vor oferi sprijin direct celor care nu se pot descurca singuri în perioadele cu temperaturi extreme.

Măsura vine în contextul avertizărilor privind valurile de căldură care afectează vestul țării în fiecare vară și are scopul de a proteja categoriile cele mai expuse riscurilor.

Ce ajutor oferă DAS Timișoara în timpul caniculei

Intervențiile se desfășoară de luni până vineri, între orele 08:00 și 16:00, iar beneficiarii pot primi sprijin în funcție de nevoile fiecăruia.

Printre serviciile oferite se numără:

  • cumpărături de produse alimentare de la magazinele din apropierea locuinței (în limita a 10 litri de lichide și 10 kilograme de produse alimentare);
  • plata facturilor la utilități;
  • însoțirea la medicul de familie pentru ridicarea rețetei lunare;
  • deplasarea la farmacie pentru achiziționarea medicamentelor prescrise.

Cine poate beneficia de acest program

Programul se adresează persoanelor care sunt cele mai afectate de temperaturile ridicate, respectiv:

  • persoane vârstnice fără aparținători;
  • persoane cu dizabilități;
  • femei însărcinate care nu beneficiază de sprijin familial;
  • persoane care suferă de afecțiuni grave și au nevoie de ajutor în perioadele caniculare.

Solicitările pot fi făcute la orice oră prin Dispeceratul DAS Timișoara, la numărul de telefon 0356.981, iar intervențiile sunt programate în funcție de urgența și nevoile fiecărui beneficiar.

Centrele DAS devin puncte de refugiu în zilele caniculare

Pe lângă intervențiile la domiciliu, toate sediile și centrele Direcției de Asistență Socială din Timișoara vor funcționa și ca puncte de refugiu pentru persoanele afectate de căldura excesivă.

Cei care au nevoie se pot adăposti temporar în spații răcoroase și umbrite, unde vor avea acces la apă potabilă și la personal instruit pentru acordarea primului ajutor. Dacă situația o impune, angajații vor solicita intervenția serviciilor medicale de specialitate.

Apel la solidaritate în perioadele cu temperaturi extreme

Directorul general al DAS Timișoara, Emese Esztero, spune că programul este posibil datorită colaborării dintre instituție, voluntari și organizațiile partenere.

„Ne pregătim în fiecare an pentru perioadele de caniculă, deoarece știm că temperaturile extreme îi afectează în primul rând pe cei mai vulnerabili membri ai comunității. Continuăm colaborarea cu voluntarii și organizațiile partenere care, și anul trecut, au demonstrat cât de importantă este solidaritatea comunitară. Împreună reușim să ajungem acolo unde este nevoie și să oferim sprijin concret persoanelor care nu se pot descurca singure”, a declarat aceasta.

Unde sunt amplasate punctele de refugiu din Timișoara

În perioadele cu temperaturi extreme, timișorenii se pot adăposti în următoarele sedii ale Direcției de Asistență Socială:

  • Str. I. Plavoșin nr. 21 – Complex Dr. Aurora Heim;
  • Bd. Regele Carol I nr. 10 – Servicii și Beneficii Sociale;
  • Str. Telegrafului nr. 8 – Centrul pentru Persoane fără Adăpost;
  • Str. Inocențiu Micu Klein nr. 29 – Căminul pentru Persoane Vârstnice;
  • Str. C. Sălceanu nr. 17 – Complex Podul Lung;
  • Calea Sever Bocu nr. 44A – Centrul pentru Seniori „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”;
  • Str. Simion Bărnuțiu nr. 11A – Complexul de Servicii pentru Victimele Violenței Domestice și Agresori;
  • Str. Satu Mare nr. 1A – Centrul Kuncz;
  • Bd. General Ion Dragalina nr. 38-42 – Serviciul Reziliență Comunitară;
  • Bd. General Ion Dragalina nr. 38-42 – Clubul Pensionarilor.

Autoritățile îi îndeamnă pe cetățeni să nu ignore efectele caniculei și să solicite sprijin înainte ca starea de sănătate să se agraveze. Un simplu apel telefonic poate face diferența pentru persoanele care locuiesc singure și nu au posibilitatea de a se deplasa în siguranță în zilele cu temperaturi foarte ridicate.

Continuă să citești

Actualitate

Vaticanul vrea să devină independent energetic. Proiectul uriaș pregătit pe un teren de zece ori mai mare decât statul papal

Publicat

în

De către

Vaticanul vrea să devină independent energetic. Proiectul uriaș pregătit pe un teren de zece ori mai mare decât statul papal

Cel mai mic stat din lume investește în energie regenerabilă pentru a-și asigura propriul consum de electricitate

Vaticanul a făcut un pas important către independența energetică, prin lansarea unui proiect care ar putea transforma statul papal într-unul dintre puținele state din lume capabile să își producă integral energia electrică din surse regenerabile.

Planul prevede construirea unui parc agrivoltaic în zona Santa Maria di Galeria, situată la aproximativ 40 de kilometri de Roma. Terenul ales pentru investiție are o suprafață de aproximativ 4,2 kilometri pătrați, fiind de aproape zece ori mai mare decât întreg teritoriul Vaticanului.

Ce este parcul agrivoltaic pregătit de Vatican

Proiectul propus nu este un parc solar obișnuit. Sistemul va utiliza tehnologia agrivoltaică, o soluție tot mai populară în Europa, care permite producerea energiei electrice și desfășurarea activităților agricole pe aceeași suprafață de teren.

Panourile fotovoltaice vor fi amplasate pe structuri ridicate, astfel încât terenul de sub acestea să poată fi folosit în continuare pentru agricultură. Modelul este considerat unul dintre cele mai eficiente în contextul tranziției către energia verde, deoarece reduce presiunea asupra terenurilor agricole.

Specialiștii consideră că astfel de proiecte reprezintă o alternativă sustenabilă pentru statele și comunitățile care doresc să crească producția de energie regenerabilă fără a afecta semnificativ activitățile agricole.

Inițiativa lansată de Papa Francisc

Ideea construirii unui sistem propriu de producere a energiei electrice a fost promovată de Papa Francisc, cunoscut pentru preocuparea sa față de protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice.

În anul 2024, Suveranul Pontif a cerut dezvoltarea proiectului prin scrisoarea apostolică „Fratello Sole” („Fratele Soare”), document inspirat de valorile ecologice și de necesitatea reducerii impactului asupra mediului.

Un an mai târziu, Vaticanul și Italia au semnat un acord care stabilește cadrul legal și tehnic necesar pentru construirea instalației și conectarea acesteia la infrastructura energetică italiană.

Papa Leon al XIV-lea continuă proiectul

După lansarea inițiativei, proiectul a fost preluat și dezvoltat de actualul Suveran Pontif, Papa Leon al XIV-lea. La începutul lunii iunie 2026, acesta a înființat Fundația „Fratello Sole”, organizație care va coordona implementarea investiției.

Tot în această perioadă a fost semnat un acord de colaborare cu compania italiană Acea, unul dintre principalii operatori de servicii de apă și energie din Roma. Compania va participa la proiectarea și dezvoltarea viitoarei infrastructuri energetice.

De ce este importantă zona Santa Maria di Galeria

Terenul ales pentru noua investiție găzduiește deja instalațiile Radio Vatican și beneficiază de un statut juridic special. Deși se află pe teritoriul Italiei, Santa Maria di Galeria este considerată zonă extraterritorială a Sfântului Scaun.

Acest regim oferă Vaticanului autonomie administrativă și operațională asupra terenului, facilitând dezvoltarea proiectului fără proceduri suplimentare complexe.

Poziționarea și dimensiunea terenului au fost considerate ideale pentru realizarea unui sistem energetic capabil să acopere necesarul întregului stat papal.

Vaticanul ar putea deveni un model de sustenabilitate

Potrivit estimărilor actuale, energia produsă de viitorul parc agrivoltaic va alimenta atât infrastructura Radio Vatican, cât și consumul energetic al statului papal.

Dacă proiectul va fi finalizat conform planului, Vaticanul ar putea deveni unul dintre cele mai mici state din lume care își asigură integral electricitatea din surse regenerabile proprii. Inițiativa este privită ca un exemplu de tranziție energetică și de utilizare eficientă a resurselor disponibile.

În contextul în care tot mai multe țări investesc în energie verde și reducerea emisiilor de carbon, proiectul Vaticanului demonstrează că sustenabilitatea poate deveni o prioritate indiferent de dimensiunea unui stat.

 

Continuă să citești

Social

Evanghelia Duminicii 📖 Matei 6:22–33

Publicat

în

De către

 

Evanghelia Duminicii 📖 Matei 6:22–33

Zis-a Domnul: Luminătorul trupului este ochiul; dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul, cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este sufletul mai mult decât hrana și trupul decât haina? Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi, îngrijindu-se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți? Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, și vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Pentru că după toate acestea se străduiesc păgânii; doar știe Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și