stiriacum.ro

Suntem sociabili

Editorial

Primărie de aur DIN TATĂ ÎN FIU : Averea „modestă” a fostului primar Teodor Pavel explodează, iar fiul-devenit primar strălucește în bijuterii.

Publicat

în

Primărie de aur: Averea „modestă” a fostului primar Teodor Pavel explodează, iar fiul-devenit primar strălucește în bijuterii

Ăștia cred că PRIMĂRIA ESTE FIRMA LOR PROPRIE! DIN TATĂ ÎN FIU! 

Într-o perioadă în care majoritatea românilor se luptă să-și achite facturile, familia Pavel din Recaș pare să fi descoperit o rețetă proprie a prosperității fulminante – chiar din fruntea administrației locale.

Teodor Pavel, fostul primar al orașului Recaș, intrase în funcție în 2012 cu o avere decentă: o cotă de 1/2 dintr-un teren de 2.000 mp, două case în Recaș, un apartament în Timișoara și trei autoturisme modeste. Fără credite, fără conturi grase și fără colecții de lux. Dar după 12 ani de administrație, declarațiile sale de avere arată o creștere cel puțin triplu față de începuturile „modeste” din primărie.

Potrivit ultimei declarații, Pavel deține în prezent patru terenuri (două intravilane, două agricole), patru case, un apartament și a vândut recent alte două terenuri și o casă pentru suma de 145.000 euro.

Dar asta nu e tot.

Date obținute din surse oficiale arată că averea reală a fostului edil este, de fapt, mult mai mare decât cea declarată oficial. Pe lângă ce a trecut în formularele obligatorii, Teodor Pavel mai deține:

  • O casă de 148 mp și un depozit de 214 mp, împreună cu un teren de 542 mp

  • Terenuri intravilane de 493 mp, 679 mp și 998 mp – toate în Recaș

Ultimul teren, achiziționat în august 2023, nu apare în declarația de avere, probabil pe motiv că e „proaspăt”. Dar această „scăpare” ridică semne de întrebare: Câte alte proprietăți nu apar încă în declarații?


Fiul primarului – bijuteriile din umbră

Dacă averea tatălui a explodat în ritmul unui funcționar dintr-o țară utopică, fiul acestuia, Adrian Aurel Pavel – astăzi primar și candidat oficial la „moștenirea” administrativă – nu se lasă mai prejos.

Cu un salariu de doar 2.790 lei pe lună, Adrian a reușit „performanța” de a strânge, în doar 3 ani (2020 – 2023), bijuterii din aur în valoare de 240.975 lei, adică aproape 50.000 de euro.

Ghiuluri, lanțuri, piese de colecție? Se pare că moda aurului a prins bine în familia Pavel. Că e pasiune, investiție sau doar un mod de a ascunde o parte din avere, rămâne de văzut. Cert este că, în Recaș, nu orice tânăr de 30 de ani se poate mândri cu o colecție de lux în plină pandemie, pe un salariu sub 3.000 de lei.


Concluzia? Unde e transparența promisă?

Creșterea fulminantă a averii familiei Pavel ridică suspiciuni legitime. Cu o avere declarată care „nu încape în formular”, terenuri ascunse în spatele unor acte recente și un fiu colecționar de bijuterii scumpe cu venituri modeste, Recașul are toate ingredientele unui nou caz de îmbogățire la umbra funcției publice.

Întrebarea rămâne: cât din această avere este real câștigată și cât… pur și simplu, nedeclarată?
Și, mai ales, cine răspunde?

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editorial

Sǎ plece d…u acasǎ cǎ PǍCǍLICIUL ǎsta nu este în stare de nimic. Doar se vaită!

Publicat

în

De către

 

Nemulțumiri tot mai mari în Orțișoara. Localnicii cer mai multe proiecte și mai puține explicații

Tot mai mulți locuitori ai comunei Orțișoara își exprimă nemulțumirea față de ritmul în care se dezvoltă localitatea, susținând că, în ultimii ani, investițiile și proiectele vizibile au fost prea puține.

O parte dintre cetățeni afirmă că administrația actuală pune frecvent accentul pe problemele moștenite de la fosta conducere, însă consideră că, după o perioadă de mandat, accentul ar trebui mutat de la explicații la rezultate concrete.

Potrivit opiniilor exprimate de unii localnici, comuna pare să stagneze, iar proiectele importante de infrastructură și dezvoltare întârzie să apară. Oamenii spun că își doresc investiții, modernizarea localității și un plan clar pentru viitor, nu doar justificări privind situația preluată.

„Nu ne interesează doar ce a fost înainte. Vrem să vedem ce se face acum pentru comună”, este unul dintre mesajele transmise de cetățeni, care susțin că administrația ar trebui să fie mai prezentă și mai orientată spre soluții.

În același timp, există și voci care consideră că actualul primar nu a reușit până în prezent să răspundă așteptărilor comunității și că este nevoie de o schimbare de abordare, prin accelerarea proiectelor și o comunicare axată pe realizări.

Primarul unei comune are responsabilitatea de a reprezenta interesele tuturor locuitorilor, indiferent de opțiunile politice sau de situația moștenită. În orice administrație, cetățenii evaluează în primul rând rezultatele, investițiile și modul în care se dezvoltă localitatea.

Rămâne de văzut dacă administrația din Orțișoara va reuși, în perioada următoare, să răspundă acestor critici prin proiecte și investiții care să demonstreze că localitatea poate recupera timpul pierdut și poate intra pe un drum al dezvoltării.

Continuă să citești

Editorial

Bacalaureat 2026: 45 de elevi au obținut media 10. București, Cluj și Iași conduc clasamentul performanței

Publicat

în

De către

 

Bacalaureat 2026: 45 de elevi au obținut media 10. București, Cluj și Iași conduc clasamentul performanței

Rezultatele examenului național de Bacalaureat 2026, înainte de soluționarea contestațiilor, aduc un motiv de bucurie pentru sistemul de învățământ. La nivel național, 45 de absolvenți de liceu au obținut media generală 10, aproape dublu față de anul trecut, când au fost înregistrate doar 23 de medii maxime.  

Bucureștiul are cele mai multe medii de 10

Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației, cele mai multe medii de 10 au fost obținute în București, unde 12 elevi au încheiat examenul cu media maximă.

Clasamentul continuă cu:

  • Cluj – 4 medii de 10;
  • Iași – 3 medii de 10;
  • câte două medii de 10 în județele Suceava, Bacău, Vrancea, Galați, Dâmbovița, Hunedoara, Buzău și Dolj;
  • câte o medie de 10 în județele Sibiu, Mureș, Argeș, Prahova, Arad, Timiș, Gorj, Constanța și Olt. În schimb, în 22 de județe nu a fost înregistrată nicio medie maximă.  

Rezultate foarte bune și la probele de examen

Pe lângă cele 45 de medii maxime, examenul din acest an a adus și un număr ridicat de note de 10 la disciplinele susținute:

  • 454 note de 10 la Limba și literatura română;
  • 34 note de 10 la Limba și literatura maternă;
  • 3.548 note de 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică și Istorie);
  • 3.158 note de 10 la proba la alegere, cele mai multe fiind obținute la disciplina Logică și argumentare.  

Liceele care au dat cei mai mulți absolvenți de nota 10

În topul unităților de învățământ se află:

  • Colegiul Național „Sfântul Sava” din București – 4 absolvenți cu media 10;
  • Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București – 3 absolvenți;
  • Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca – 3 absolvenți.

Un aspect remarcat în acest an este faptul că două licee tehnologice au avut elevi care au încheiat examenul cu media 10, demonstrând că performanța poate fi atinsă indiferent de profilul unității de învățământ.  

Urmează contestațiile

Rezultatele publicate reprezintă situația înainte de contestații. Candidații au posibilitatea să își vizualizeze lucrările și să depună contestații conform calendarului stabilit de Ministerul Educației. După finalizarea acestei etape, rezultatele finale ar putea aduce modificări atât în privința mediilor, cât și a numărului total de absolvenți care vor încheia examenul cu media 10.  

Creșterea numărului de medii maxime față de anul trecut este un semnal pozitiv și confirmă că, în ciuda provocărilor din sistemul de educație, există în continuare elevi care reușesc să atingă excelența prin muncă, perseverență și pregătire constantă.

Continuă să citești

Editorial

Câteodată, și cei considerați mai slabi pot ajunge printre cei mai buni!

Publicat

în

De către

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 – Povestea care a inspirat o lume întreagă

Campionatul Mondial de Fotbal 2026, organizat în America de Nord, este o competiție care ne-a oferit numeroase momente spectaculoase, dar și povești pozitive și inspiraționale.

La fiecare Campionat Mondial sau European există echipe care ies în evidență mai mult sau mai puțin. La acest CM 2026, cred că putem spune cu toții că Insula Capului Verde este echipa care a atras atenția întregii lumi.

Jucătorul aflat pe buzele tuturor este portarul Voyinha, care a impresionat încă din primul meci, împotriva campioanei europene, Spania. Atunci, a „închis poarta” la propriu, reușind să oprească toate atacurile unei echipe evaluate la sute de milioane de euro.

Povestea Capului Verde a continuat spectaculos. Cu trei rezultate de egalitate, echipa a reușit să se califice în faza eliminatorie de pe locul al doilea al grupei, lăsând acasă formații puternice precum Uruguay.

A urmat confruntarea cu Argentina, în șaisprezecimile de finală, un meci de foc în care Lionel Messi s-a aflat pe teren. Voyinha, portar care evoluează în liga a doua din Portugalia, a fost din nou omul meciului, reușind mai multe parade spectaculoase. Chiar și Messi a părut impresionat de prestația sa.

După cele 90 de minute regulamentare, scorul era 1–1. În prelungiri, Argentina a trecut în avantaj, 2–1, însă Capul Verde a egalat prin ceea ce mulți consideră a fi cel mai frumos gol al campionatului, stabilind scorul de 2–2. Din păcate, un autogol în prelungiri a pus capăt visului acestei echipe, care a părăsit competiția cu fruntea sus.

Se poate spune că Insula Capului Verde este echipa care nu a pierdut niciun meci în timpul regulamentar la Campionatul Mondial 2026.

La finalul partidei, Voyinha a primit tricoul lui Lionel Messi, un gest de respect pentru prestația extraordinară a portarului.

Fotbalul demonstrează încă o dată că valoarea nu este dată doar de nume, bugete sau palmares. Curajul, munca și credința în propriile forțe pot transforma o echipă mică într-o inspirație pentru întreaga lume.

Așadar, oricine poate reuși atunci când are curajul să își arate adevărata valoare.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și