stiriacum.ro

Suntem sociabili

Învățământ

A doua rundă de tăieri din educație, sub Guvernul Bolojan: documentul care poate lăsa profesori fără catedră din toamnă

Publicat

în

A doua rundă de tăieri din educație, sub Guvernul Bolojan: documentul care poate lăsa profesori fără catedră din toamnă

Un ordin publicat în luna decembrie în Monitorul Oficial, prin care Ministerul Educației și Cercetării stabilește metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027, provoacă îngrijorare în rândul profesorilor și reaprinde conflictul dintre Guvern și sindicatele din educație. Sindicatele susțin că, de această dată, reducerea cheltuielilor nu se face printr-o decizie directă, ci prin modificări administrative care vor produce efecte din toamnă, odată cu noul an școlar.
Potrivit ordinului, inspectoratele școlare sunt obligate să stabilească cifra de școlarizare în funcție de bugetul alocat și de numărul de posturi aprobate, folosind costul standard per elev ca element central de calcul.
Metodologia cere ca școlile să își organizeze clasele astfel încât să se încadreze strict în aceste limite, iar acolo unde există clase cu puțini elevi, acestea să fie analizate și, dacă este cazul, comasate.
Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Învățământ

USVT Timișoara a organizat la Londra un eveniment dedicat românilor din diaspora, sub sloganul „Uniți prin Educație”

Publicat

în

De către

USVT Timișoara a organizat la Londra un eveniment dedicat românilor din diaspora, sub sloganul „Uniți prin Educație”

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (USVT) a organizat, la Ambasada României din Londra, evenimentul „Uniți prin Educație”, dedicat dialogului cu comunitatea românească din Marea Britanie. Inițiativa s-a desfășurat în parteneriat cu InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor, prin platforma ProEduHub, și a avut ca temă oportunitățile pe care învățământul superior din România le oferă tinerilor din diaspora.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic, ai instituțiilor partenere și membri ai comunității românești din Regatul Unit, într-o discuție despre educație, internaționalizare și posibilitățile de formare profesională oferite de universitățile din România.

Dialog despre educație și legătura cu diaspora

Organizatorii au subliniat că întâlnirea și-a propus să creeze un spațiu de dialog între românii stabiliți în străinătate și reprezentanții unei universități românești, punând accent pe programele de studii, mobilitățile internaționale și oportunitățile de dezvoltare academică.

Evenimentul s-a desfășurat sub sloganul „Uniți prin Educație”, promovând ideea că educația poate reprezenta o punte între românii din țară și cei din diaspora și poate contribui la consolidarea legăturilor dintre aceștia.

Delegația USVT prezentă la Londra

Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara a fost reprezentată de o delegație formată din membri ai conducerii și ai structurilor academice și administrative, printre care:

  • prof. univ. dr. habil. Cosmin-Alin Popescu – rectorul USVT;
  • prof. univ. dr. habil. Adina Horablaga – director general administrativ;
  • prof. univ. dr. habil. Dorin-Dumitru Camen – prorector pentru relații internaționale și mediul de afaceri;
  • prof. univ. dr. habil. Florinel Imbrea – decanul Facultății de Agricultură;
  • prof. univ. dr. habil. Marius Moșoarcă – consilier al rectorului pentru probleme de internaționalizare;
  • conf. univ. dr. Raul Pașcalău – coordonator instituțional Erasmus+ și director al Direcției de Relații Internaționale;
  • Sorin Mierlea – președintele InfoCons;
  • Ioana Petrea – membru InfoCons;
  • drd. Carmen Avram – profesor asociat;
  • ing. Călin Costinaș – președintele Fundației Excelsior Alumni;
  • drd. Brianna-Naomi David – referent relații externe;
  • Roxana-Delia Prohap – expert relații externe;
  • dr. Ionuța-Natalia Munteanu-Iorga – referent relații externe în cadrul Școlii Doctorale USVT.

Continuarea proiectului „Uniți prin Educație”

Întâlnirea de la Londra vine în continuarea unui eveniment similar organizat anterior la Bruxelles și face parte din demersurile USVT de promovare a ofertei educaționale în rândul comunităților românești din afara țării.

Reprezentanții universității au prezentat programele de studii, oportunitățile de colaborare internațională și avantajele pe care le oferă o instituție de învățământ superior conectată la mediul academic european.

Prin aceste inițiative, USVT urmărește să consolideze relația cu românii din diaspora și să informeze tinerii despre posibilitățile de studiu și dezvoltare profesională disponibile în România, în cadrul unei universități orientate spre internaționalizare și excelență academică.

Continuă să citești

Învățământ

Un document de patrimoniu a intrat în colecția Universității Politehnica Timișoara. Carnetul de student al uneia dintre primele femei inginer din România, donat UPT

Publicat

în

De către

 

Un document de patrimoniu a intrat în colecția Universității Politehnica Timișoara. Carnetul de student al uneia dintre primele femei inginer din România, donat UPT

Un document cu o valoare istorică deosebită pentru învățământul tehnic românesc a intrat recent în patrimoniul Universității Politehnica Timișoara (UPT). Este vorba despre carnetul de student al Edit Magdalena Mihai, una dintre primele femei inginer din România și absolventă a fostei Școli Politehnice din Timișoara.

Documentul a fost donat universității de fiul său, Viktor Schramm, absolvent, la rândul său, al Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara, gest care contribuie la păstrarea și valorificarea istoriei instituției.

O elevă remarcabilă încă de la admitere

Edit Magdalena Mihai a fost admisă la Școala Politehnică din Timișoara în anul 1931, la doar 16 ani, obținând unul dintre cele mai bune rezultate la concursul de admitere. S-a clasat pe locul al treilea dintre cei 88 de candidați admiși.

A urmat specializarea Electromecanică, unde a avut rezultate academice remarcabile. În anul 1937, și-a susținut lucrarea de diplomă cu tema „Influența de sincronism a armonicelor superioare la motorul asincron în colivie”, demonstrând preocuparea pentru domeniul electrotehnicii într-o perioadă în care femeile erau rare în învățământul tehnic superior.

După absolvire, și-a început activitatea profesională chiar în cadrul instituției, devenind asistentă a profesorului Plautius Andronescu.

Carnetul de student va fi expus în muzeul UPT

Carnetul de student a fost înmânat președintelui Senatului Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. mat. Liviu Cădariu-Brăiloiu, și va fi păstrat în muzeul amenajat în Rectoratul UPT, alături de alte documente și obiecte care ilustrează evoluția și tradiția universității.

O donație care completează patrimoniul Universității Politehnica Timișoara

Reprezentanții UPT subliniază că această donație contribuie la îmbogățirea patrimoniului documentar al universității și la păstrarea memoriei instituționale. Totodată, documentul readuce în atenția publicului povestea uneia dintre femeile care au deschis drumul prezenței feminine în învățământul tehnic superior din România, reprezentând un reper important în istoria educației și a ingineriei românești.

Continuă să citești

Învățământ

Primele momente din cadrul ALUMNIVERSUM 2026🤍💜

Publicat

în

De către

Primele momente din cadrul ALUMNIVERSUM 2026🤍💜

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și