stiriacum.ro

Suntem sociabili

Social

Creștere alarmantă a cazurilor de hepatită A la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara: 19 pacienți internați de la începutul anului 2026

Publicat

în

Creștere alarmantă a cazurilor de hepatită A la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara: 19 pacienți internați de la începutul anului 2026

Numărul cazurilor de hepatită A este în creștere la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara. De la începutul anului 2026 și până în prezent, 19 pacienți au fost internați în Secția de Boli Infecțioase, semnalând o evoluție îngrijorătoare a acestei boli extrem de contagioase.

Pacienții provin din mai multe localități ale județului Timiș, iar printre persoanele afectate se numără atât copii, cât și adulți. Medicii atrag atenția asupra faptului că, spre deosebire de alți ani, transmiterea virusului nu mai este limitată la focare comunitare bine definite, ci apare tot mai frecvent în cadrul familiilor.

Transmitere extinsă în populația generală

„Vorbim despre o perioadă scurtă de timp, de doar câteva săptămâni, și despre un număr destul de ridicat de cazuri. În mod obișnuit, hepatita A apare în focare comunitare, însă de această dată observăm mai degrabă transmitere intrafamilială. Acesta este un semnal de alarmă, pentru că indică o circulație crescută a virusului în populația generală și un risc real de apariție a unor noi cazuri”, a explicat prof. dr. Voichița Lăzureanu, medic primar boli infecțioase și șef al Secției Boli Infecțioase II din cadrul spitalului.

Principala cauză a răspândirii virusului hepatitic A rămâne igiena deficitară. Spălarea insuficientă a mâinilor, consumul de alimente sau apă contaminate și lipsa unor măsuri minime de prevenție favorizează transmiterea rapidă a infecției.

Ce este hepatita A și cum se manifestă

Hepatita A, cunoscută popular drept „boala mâinilor murdare”, este o infecție virală a ficatului, extrem de contagioasă. Virusul se transmite prin contact direct cu o persoană infectată, prin alimente sau lichide contaminate, dar și prin suprafețe sau obiecte atinse de persoane bolnave.

Evoluția bolii poate varia de la forme ușoare până la forme medii sau severe, care necesită internare și monitorizare medicală. Printre cele mai frecvente simptome se numără icterul (îngălbenirea pielii și a ochilor), oboseala accentuată, greața, vărsăturile, febra moderată, tulburările digestive și urina de culoare închisă. În general, adulții prezintă simptome mai severe, în timp ce copiii pot avea forme ușoare sau chiar asimptomatice.

Evoluție favorabilă, dar risc crescut de noi îmbolnăviri

„Din fericire, pacienții internați în prezent nu evoluează spre forme severe de boală. Evoluția este favorabilă, însă simptomele pot persista câteva săptămâni. Tratamentul este unul simptomatic, iar pacienții sunt atent monitorizați”, a precizat prof. dr. Voichița Lăzureanu.

Medicul subliniază importanța prevenției, având în vedere că hepatita A este o boală care poate fi evitată. Respectarea regulilor de igienă este esențială: spălarea mâinilor după folosirea toaletei, înainte de masă sau de prepararea alimentelor, spălarea corectă a fructelor și legumelor și atenția la sursa alimentelor și a apei consumate.

Vaccinarea, o soluție de prevenție

Vaccinul împotriva hepatitei A există, însă nu este gratuit și nu face parte din calendarul național de vaccinare obligatorie. Acesta este considerat opțional, dar este recomandat în special copiilor înainte de intrarea în colectivitate, persoanelor cu afecțiuni asociate și celor care călătoresc în zone cu incidență crescută a bolii.

Specialiștii avertizează că, în lipsa unor măsuri ferme de igienă și prevenție, numărul cazurilor de hepatită A ar putea continua să crească în perioada următoare.

Social

Ionel, omul din spatele rețelelor de apă de la Aquatim Făget: „Nimic nu pică din cer și totul trebuie meritat”

Publicat

în

De către

Ionel, omul din spatele rețelelor de apă de la Aquatim Făget: „Nimic nu pică din cer și totul trebuie meritat”

Autor: Crenguța Radosav, Biroul de Comunicare Aquatim

La Aquatim, sunt oameni pe care poate nu îi vedem niciodată atunci când deschidem robinetul, dar care sunt acolo atunci când apare o avarie, când trebuie verificată o rețea sau când o problemă trebuie rezolvată indiferent de oră, vreme sau zi de sărbătoare.

Unul dintre ei este Ionel, operator circuite și rețele de apă la Sucursala Făget a Aquatim. Peste puțin timp va împlini 49 de ani și este din Belinț. Un om harnic, ambițios și obișnuit să se bazeze, înainte de toate, pe propriile puteri.

Un „băiat bun de la țară”, crescut cu o regulă simplă: „Ești om cu mine, sunt om cu tine”. A învățat de mic că nimic nu vine de-a gata și că lucrurile importante trebuie câștigate prin muncă.

Familia, cea mai importantă parte din povestea lui Ionel

Când vorbește despre viața lui, Ionel ajunge inevitabil la familie. Soția și fiica sa sunt centrul universului său.

Venirea pe lume a Mariei Alexandra, „mâța mică”, a fost o adevărată minune pentru cei doi părinți. După ani de speranțe, medici și tratamente, Ionel și soția lui ajunseseră să creadă că vor rămâne fără copii.

Maria le-a schimbat însă viața.

Astăzi, fetița are nouă ani, este serioasă și matură și, mai ales, îndrăgostită de școală. Îi plac materiile, temele, activitățile și proiectele. Este un copil senin, iar bucuria pe care o aduce în familie se simte în fiecare cuvânt al tatălui când vorbește despre ea.

Pentru Maria muncește Ionel fără să se plângă. Cu aceeași determinare cu care a făcut toate lucrurile importante din viața sa.

O zonă întinsă și o meserie care nu ține cont de calendar

La Aquatim Sucursala Făget, Ionel lucrează împreună cu alți doi colegi și au în grijă o zonă generoasă, care include localitățile Gruni, Chizătău, Belinț, Secaș și Crivobara.

Cei trei fac de toate: apometrie, tratare, operare, intervenții și remedierea avariilor.

Și sunt acolo ori de câte ori este nevoie.

Pentru că apa nu știe că este Paște, Crăciun sau Revelion, iar o avarie nu își alege niciodată momentul potrivit.

Meseria cere disponibilitate, experiență și, mai ales, oameni pe care să te poți baza.

Ionel, omul care știe să repare aproape orice

Pasiunea pentru mecanică și electromecanică nu este nouă. Dimpotrivă.

Ionel a fost dintotdeauna fascinat de lucrurile care pot fi desfăcute, înțelese și reparate. A făcut și desfăcut aparate, a lucrat la instalații, a construit, a repar

Continuă să citești

Social

Evanghelia zilei: 20 septembrie: urmați-mǎ!

Publicat

în

De către

 

Marcu 8:34-38; 9:1

Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?

Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.

Continuă să citești

Social

Evanghelia Duminicii 📖 Matei 21:33-44

Publicat

în

De către

 

Evanghelia Duminicii 📖 Matei 21:33-44

Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să ia partea lui de roade. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi au făcut acelora tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceștia răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la vremea lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri»? De aceea vă spun vouă că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel peste care va cădea ea, îl va zdrobi.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și