stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Cainii vagabonzi distrug masinile

Publicat

în

Un fenomen tot mai îngrijorător ia amploare la Arad, unde tot mai mulți șoferi își găsesc mașinile distruse peste noapte… nu de hoți, ci de haite de câini.

În ultimele luni, arădenii au reclamat zeci de cazuri în care animalele fără stăpân au mușcat elemente de caroserie, au smuls bare și au provocat pagube serioase autoturismelor parcate pe străzi.

Un nou incident a avut loc chiar în această dimineață, în zona Boul Roșu, unde un proprietar și-a găsit mașina efectiv „devorată”.

Cine plătește însă daunele și ce trebuie să facă șoferii în astfel de situații?

Scene greu de imaginat pentru proprietarul acestui autoturism din Arad, care și-a găsit mașina grav avariată după o singură noapte petrecută în parcare.

Elemente de caroserie rupte, cabluri distruse și urme evidente de mușcături — toate provocate, spun martorii, de o haită de câini care obișnuiește să circule în zonă. Incidentul s-a produs în cartierul Boul Roșu, însă nu este un caz izolat.

În ultimele luni, tot mai mulți arădeni au reclamat situații similare, iar mașinile distruse de câini par să devină un fenomen tot mai frecvent în oraș. Pagubele pot ajunge chiar și la câteva mii de euro, mai ales atunci când sunt afectate componente esențiale ale autoturismului.

În ceea ce privește despăgubirile, situația diferă de la caz la caz. Dacă autoturismul este asigurat CASCO, daunele provocate de animale pot fi acoperite relativ rapid.

Dacă însă câinii au proprietar, responsabilitatea legală revine acestuia, iar păgubitul poate depune plângere și solicita recuperarea prejudiciului în instanță.

În cazul câinilor fără stăpân, răspunderea aparține autorităților locale, însă recuperarea banilor presupune, de cele mai multe ori, un proces lung și complicat.

Specialiștii recomandă ca proprietarii să nu mute autoturismul imediat după incident, să fotografieze pagubele și să anunțe poliția pentru constatare oficială.

Până la găsirea unei soluții clare privind gestionarea câinilor fără stăpân, tot mai mulți șoferi spun că își parchează mașinile cu teamă, sperând ca dimineața să le găsească… întregi.

Continuă să citești
1 Comentariu

1 Comment

  1. Pingback: amlodipine besylate 2.5 mg

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Consilierul din Sepreus Mihai Parv ,nu vrea sa auda de demisie

Publicat

în

De către

Un consilier local din județul Arad, condamnat în primă instanță într-un dosar de corupție, spune că își va continua mandatul.

Este vorba despre Mihai Pârv, fost director executiv adjunct al Direcției Județene pentru Agricultură Arad, condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an de închisoare cu suspendare, într-un dosar privind folosirea unor informații nedestinate publicității.

Decizia nu este însă definitivă, iar Pârv a anunțat că va face apel.

Într-o postare pe rețelele sociale, acesta spune că mandatul său de consilier local în comuna Șepreuș continuă în condițiile legii, până la o decizie definitivă a instanței.

-Fostul director executiv adjunct al Direcției Județene pentru Agricultură Arad, Mihai Pârv, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la un an de închisoare cu suspendare, într-un dosar de corupție deschis de procurorii DNA în anul 2022.

Dosarul este cunoscut public drept cazul „subiectelor pentru angajare”, în care procurorii au investigat folosirea unor informații nedestinate publicității pentru obținerea de foloase necuvenite.

Potrivit sentinței, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de doi ani.

În acest interval, Mihai Pârv trebuie să respecte mai multe obligații stabilite de instanță: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Arad, să anunțe schimbarea locuinței sau a locului de muncă și să participe la un program de reintegrare socială.

De asemenea, instanța a stabilit ca acesta să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, fie la Spitalul Județean Arad, fie în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Judecătorii au dispus și confiscarea produsului infracțional, respectiv salariul net încasat în perioada în care a ocupat funcția de director executiv adjunct al Direcției pentru Agricultură Arad.

În plus, acesta trebuie să plătească 13.500 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Mihai Pârv spune că a depus apel împotriva deciziei și că hotărârea nu este definitivă.

Acesta afirmă că își va continua activitatea de consilier local în comuna Șepreuș, deoarece, potrivit legii, mandatul încetează doar în cazul unei hotărâri judecătorești definitive.

Continuă să citești

Actualitate

In judetul Arad Nicusor Petrean fura lemne de rupe

Publicat

în

De către

Un lider religios din județul Arad a fost reținut de polițiști într-un nou dosar de furt de lemne, la doar câteva săptămâni după ce fusese condamnat în primă instanță pentru infracțiuni similare.

Este vorba despre Nicușor Adrian Petrean, lider al comunității penticostale din comuna Bârzava și administrator al unei firme de exploatare forestieră.

Potrivit anchetatorilor, acesta este suspectat că ar fi fost implicat într-un nou caz de tăieri ilegale din pădurile de pe Valea Mureșului.

Polițiștii au descoperit zeci de cioate provenite din arbori tăiați ilegal, iar în dosar sunt cercetate mai multe persoane.

Un nou dosar de furt de material lemnos zguduie comunitatea din Bârzava, județul Arad.

Liderul comunității penticostale din localitate, Nicușor Adrian Petrean, a fost reținut de polițiști după ce oamenii legii au descoperit zeci de arbori tăiați ilegal din pădurile de pe Valea Mureșului.

Potrivit informațiilor din anchetă, polițiștii au fost sesizați la începutul lunii martie cu privire la existența unor cioate provenite din tăieri ilegale de gorun și fag.

În urma verificărilor, anchetatorii ar fi identificat persoanele implicate, iar printre suspecți se află chiar administratorul firmei de exploatare forestieră care ar fi efectuat lucrările.

Surse din anchetă susțin că angajații firmei ar fi fost cei care au efectuat tăierile, iar Nicușor Adrian Petrean este cercetat pentru complicitate la furt de material lemnos.

În dosar ar putea fi implicat și un pădurar de la Ocolul Silvic Bârzava, însă această informație este încă verificată de anchetatori.

Cazul este cu atât mai grav cu cât, în luna februarie, Judecătoria Lipova l-a condamnat pe Petrean într-un alt dosar legat de transportul ilegal de lemne și fals informatic.

Instanța a stabilit atunci o pedeapsă de 1 an și 11 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de trei ani.

Dacă va fi găsit vinovat și în noul dosar, acesta ar putea risca o pedeapsă cu executare, având în vedere că faptele ar fi fost comise în perioada de supraveghere stabilită de instanță.

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională și persoanele implicate.

Continuă să citești

Actualitate

Cetățenii din comuna Sânandrei: Claudiu Coman trebuie să plece din 2028!

Publicat

în

De către

Controverse în Sânandrei: acuzații de lipsă de transparență în atribuirea terenurilor. Cetățenii cer explicații primarului Claudiu Coman

În comuna Sânandrei apar noi nemulțumiri legate de modul în care au fost atribuite unele terenuri, iar mai mulți locuitori susțin că procedurile nu ar fi fost transparente. În spațiul public au apărut comentarii critice la adresa administrației locale conduse de primarul Claudiu Coman.

Un cetățean din comună, Belbe Florin, ridică semne de întrebare cu privire la criteriile după care ar fi fost acordate anumite terenuri.

„Ar fi interesant de văzut criteriile de atribuire pentru unele terenuri. Cum se face că beneficiarii sunt exact rudele și consilierii, iar restul cetățenilor nu au avut acces la aceleași oportunități? Transparența pare să lipsească cu desăvârșire”, a comentat acesta.

Suspiciuni privind accesul la terenuri în Sânandrei

Comentariul a stârnit discuții în rândul locuitorilor, unii dintre ei afirmând că informațiile despre atribuirea terenurilor nu ar fi fost suficient de clare sau accesibile publicului.

În lipsa unor explicații oficiale detaliate, o parte dintre cetățeni cer mai multă transparență din partea Primăriei Sânandrei, inclusiv publicarea criteriilor și procedurilor prin care au fost făcute aceste atribuiri.

Cetățenii cer clarificări de la administrația locală

În opinia celor care au ridicat această problemă, autoritățile locale ar trebui să explice:

  • care au fost criteriile de selecție pentru atribuirea terenurilor

  • cine au fost beneficiarii și în ce condiții au primit aceste terenuri

  • dacă procedura a fost deschisă tuturor locuitorilor comunei

„Știe domnul primar la ce mă refer”, a mai adăugat Belbe Florin în mesajul său.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și