Actualitate
Patru localități din Timiș beneficiază de investiții majore în infrastructura de apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim
Patru localități din Timiș beneficiază de investiții majore în infrastructura de apă și canalizare prin fonduri europene atrase de Aquatim
Aquatim a finalizat un nou contract de lucrări din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020 – etapa a II-a”, finanțat prin Programul Dezvoltare Durabilă (PDD). Investițiile realizate au contribuit la modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în patru localități din județul Timiș: Jebel, Liebling, Ciacova și Voiteg.
Valoarea finală a contractului „Execuție rețele de apă și canalizare Jebel, Liebling, Ciacova, Voiteg” s-a ridicat la 33,45 milioane de lei, fără TVA.
Investiții importante pentru locuitorii din Ciacova, Liebling, Voiteg și Jebel
În orașul Ciacova, lucrările au inclus extinderea rețelei de alimentare cu apă pe opt străzi, prin instalarea a peste 3 kilometri de conducte noi. De asemenea, rețeaua de canalizare a fost extinsă pe trei străzi, cu peste un kilometru de conducte noi, fiind construite și două stații de pompare a apelor uzate, precum și o conductă de refulare de aproximativ 30 de metri.
La Liebling, proiectul a vizat extinderea rețelei de apă pe două străzi, prin montarea a peste 800 de metri de conducte noi, contribuind la îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă pentru comunitate.
În comuna Voiteg a fost realizată o gospodărie de apă modernă, care include rezervor de apă, stație de clorinare și stație de pompare. Totodată, au fost construite conducte de transport a apei potabile cu o lungime de peste 12 kilometri, o rețea de distribuție de aproximativ 400 de metri și un cămin de monitorizare.
Cele mai ample lucrări au fost efectuate în Jebel, unde rețeaua de canalizare a fost extinsă pe 45 de străzi, prin instalarea a peste 24 de kilometri de conducte noi. Proiectul a inclus și realizarea a opt stații de pompare a apelor uzate, precum și o conductă de refulare cu o lungime de peste 5 kilometri.
Proiect european de aproape 240 de milioane de euro pentru județul Timiș
„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș” (Etapa I și Etapa a II-a) are o valoare totală de 239,5 milioane de euro. Din această sumă, 180,4 milioane de euro reprezintă fonduri nerambursabile acordate de Uniunea Europeană, 40,4 milioane de euro provin de la bugetul de stat, 4,3 milioane de euro de la bugetele locale, iar 14,4 milioane de euro reprezintă contribuția Aquatim.
Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea unor sisteme moderne și sustenabile de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Timișoara și în alte 81 de localități din județul Timiș, contribuind la creșterea calității vieții și la protejarea mediului.
Proiectul este cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (Etapa I) și din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027 (Etapa a II-a).
Actualitate
Evanghelia zilei 8 noiembrie: Nu te teme! Crede numai si se va izbavi
Actualitate
Au cărat gunoil cu steagul României! Primarul comunei este chiar de la partidul AUR! Ce amenzi riscă
Revoltă în comuna Bosanci, după ce un drapel al României a fost folosit pentru transportul gunoiului. Primarul și-a cerut scuze public
Un incident petrecut în comuna Bosanci, județul Suceava, a stârnit reacții puternice în mediul online, după ce patru persoane au fost fotografiate folosind un drapel al României pentru a transporta resturi vegetale din curtea primăriei. Imaginea a fost distribuită pe rețelele sociale și a atras numeroase critici din partea localnicilor și a altor utilizatori. În urma scandalului, primarul Neculai Miron (AUR) a prezentat scuze publice.
Edilul a explicat că incidentul a avut loc în contextul pregătirilor pentru Ziua Națională a României, când s-a decis înlocuirea drapelelor vechi cu unele noi.
„Regretăm profund incidentul în care drapelul României a fost folosit în mod necorespunzător pentru a transporta resturi vegetale”, a transmis primarul comunei Bosanci.
Potrivit explicațiilor oferite de acesta, viceprimarul ar fi dispus înlocuirea drapelelor, iar cele vechi au fost depozitate la un punct de colectare a textilelor. Ulterior, unul dintre acestea ar fi fost luat și folosit pentru transportul gunoiului.
„Ulterior, un drapel a fost luat de acolo și folosit impropriu. Cerem scuze publice pentru această situație și tratăm incidentul cu toată seriozitatea”, a mai precizat Neculai Miron.
Ce sancțiuni prevede legea pentru lipsa de respect față de drapelul național
Legislația din România prevede obligația cetățenilor de a manifesta respect față de drapelul și imnul național. Actele care aduc ofensă acestor simboluri sunt interzise și pot fi sancționate contravențional.
În cazul nerespectării acestor prevederi, amenzile pot ajunge la 20.000 de lei, intervalul menționat fiind cuprins între 10.000 și 20.000 de lei.
Un proiect legislativ privind drapelul național, cu sancțiuni controversate
Incidentul din Bosanci readuce în atenție și o inițiativă legislativă a AUR privind proclamarea Zilei Drapelului Național al României. Proiectul, adoptat de Senat în 2023, a fost inclus la începutul lunii septembrie pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților, fără să fi avut anterior un raport al comisiilor de specialitate.
Propunerea prevedea sancțiuni pentru mai multe categorii de instituții și oficiali. Astfel, amenzile puteau ajunge la 10.000 de lei pentru oficialii care refuzau să sărute drapelul național și la 20.000 de lei pentru instituțiile media care nu alocau 30 de minute de emisie în ziua dedicată sărbătoririi acestuia.
De asemenea, proiectul prevedea amenzi de până la 30.000 de lei pentru autoritățile locale care nu amenajau, în termen de 45 de zile de la promulgarea legii, un spațiu public denumit „Piața Tricolorului”.
Fotografia din comuna Bosanci a generat reacții tocmai prin contrastul dintre simbolistica drapelului național și modul în care acesta a fost folosit. Primarul și-a cerut scuze public, iar incidentul a readus în discuție respectul față de simbolurile naționale și responsabilitatea celor care le gestionează.
Actualitate
Patru români, judecați în Spania pentru exploatarea muncitorilor români. Procurorii cer pedepse de 45 de ani de închisoare
Patru români, judecați în Spania pentru exploatarea muncitorilor români. Procurorii cer pedepse de 45 de ani de închisoare
Patru cetățeni români vor ajunge în fața instanței din Valladolid, Spania, fiind acuzați că ar fi organizat o rețea prin care conaționali vulnerabili erau recrutați și exploatați prin muncă în agricultură. Potrivit procurorilor spanioli, muncitorilor li se promiteau locuri de muncă și transport gratuit, însă, odată ajunși în Spania, aceștia erau obligați să suporte diferite costuri și ajungeau să muncească până la 12 ore pe zi, fără contracte și fără zile de odihnă.
Pentru cei patru inculpați, acuzarea solicită pedepse care însumează 45 de ani de închisoare. Procesul este programat în perioada 9-12 noiembrie 2026, la Tribunalul Provincial din Valladolid.
Cum ar fi fost recrutați muncitorii români pentru exploatarea în Spania
Potrivit actului de acuzare, citat de publicația spaniolă Europa Press, gruparea ar fi funcționat între sfârșitul anului 2017 și primul trimestru al anului 2020, în zona localității Medina del Campo.
Recrutarea ar fi vizat în special persoane din România aflate în dificultate financiară și cu un nivel redus de educație. Acestora li se promiteau locuri de muncă în agricultură, transportul până în Spania fiind prezentat inițial ca fiind gratuit.
Muncitorii erau transportați cu autocare regulate, iar costul călătoriei era achitat în avans de presupusul organizator al grupării. După sosire, însă, oamenilor li se comunica faptul că trebuie să restituie banii pentru transport.
În plus, aceștia ar fi fost obligați să plătească între 100 și 150 de euro lunar pentru cazare. În unele locuințe ar fi fost adăpostite chiar și 20 de persoane.
Pentru deplasarea zilnică de la locuințe la exploatațiile agricole, muncitorilor li s-ar fi reținut încă trei euro pentru fiecare transport cu duba.
Munceau până la 12 ore pe zi și nu primeau aproape niciun ban
Condițiile de muncă descrise de procurori indică un sistem în care muncitorii ar fi fost supuși unor programe de lucru de 9-12 ore pe zi, fără contracte și fără înregistrare în sistemul spaniol de asigurări sociale.
Potrivit acuzațiilor, aceștia nu beneficiau de repaus săptămânal sau de concediu plătit.
Remunerația teoretică era de 5,50 euro pentru fiecare oră lucrată. Cu toate acestea, presupusul coordonator al rețelei ar fi reținut aproape întreaga sumă, invocând cheltuieli pentru hrană, combustibil, transport și rambursarea unor datorii.
Procurorii susțin că muncitorii ajungeau astfel într-un cerc financiar din care nu puteau ieși: deși lucrau zilnic, banii pe care ar fi trebuit să îi primească erau folosiți pentru acoperirea unor costuri impuse de cei care îi recrutaseră.
În unele situații, cuplurile care ar fi solicitat plata sumelor restante ar fi fost evacuate din locuințele în care erau cazate.
Peste 80 de muncitori ar fi fost coordonați în campaniile agricole
Anchetatorii susțin că gruparea ar fi coordonat simultan peste 80 de zilieri în cadrul diferitelor campanii agricole.
Pentru gestionarea activității financiare și evitarea controalelor, ar fi fost folosite societăți comerciale fără activitate economică reală și persoane interpuse. Printre firmele menționate în dosar se află Servicios Agrícolas Liliana SL.
De asemenea, unii dintre muncitori ar fi fost înregistrați în mod fraudulos ca persoane fizice autorizate sau lucrători independenți. În loc să beneficieze de protecția oferită de un contract de muncă, aceștia ar fi acumulat datorii către sistemul spaniol de asigurări sociale.
Bani transferați în România și peste 160.000 de euro în vehicule indisponibilizate
Ancheta financiară a identificat un mecanism prin care ar fi fost spălați cel puțin 136.324,70 euro. Totodată, au fost identificate transferuri de bani către România în valoare de peste 28.000 de euro.
În urma perchezițiilor efectuate în martie 2020, autoritățile au descoperit 20.100 de euro în numerar, precum și documente considerate relevante pentru anchetă.
De asemenea, au fost indisponibilizate mai multe vehicule, evaluate la aproximativ 160.376 de euro.
Investigația a început după o sesizare transmisă în noiembrie 2019 către unitatea specializată UCRIF din Madrid, responsabilă de investigarea rețelelor implicate în imigrație ilegală și trafic de persoane.
Ce pedepse solicită procurorii pentru cei patru români
Cea mai mare pedeapsă solicitată de acuzare îl vizează pe Vasile C.U., indicat drept coordonator al grupării. Procurorii cer 36 de ani de închisoare pentru acuzații care includ traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă, impunerea unor condiții ilegale de muncă, spălarea banilor și apartenența la un grup infracțional.
Pentru soția acestuia, Liliana G.U., acuzarea solicită o pedeapsă de șapte ani de închisoare.
Ceilalți doi inculpați, Constantin U. și Gheorghe U., despre care anchetatorii susțin că ar fi supravegheat echipele de muncitori și ar fi asigurat transportul acestora, riscă pedepse de câte un an de închisoare.
În total, solicitările procurorilor ajung la 45 de ani de închisoare.
Parchetul mai cere acordarea unor daune morale de 80.000 de euro pentru fiecare victimă identificată în dosar. Acestea reprezintă pretențiile formulate de acuzare și nu despăgubiri stabilite definitiv de instanță.
Un alt caz de exploatare a muncitorilor români, descoperit în Spania în 2026
Cazul de la Valladolid nu este singurul în care autoritățile spaniole au investigat exploatarea unor români recrutați pentru activități agricole.
La 23 iunie 2026, Ministerul spaniol de Interne a anunțat destructurarea unei alte presupuse rețele, în localitatea Caspe, din provincia Zaragoza.
În cadrul acelei anchete, șapte persoane au fost eliberate, iar patru suspecți au fost reținuți. Potrivit autorităților, muncitorilor li se promisese transport gratuit din România, însă, după sosire, li s-ar fi cerut să lucreze două zile fără plată pentru a acoperi costul călătoriei.
Polițiștii au identificat 91 de muncitori români cazați în containere prefabricate, în condiții considerate precare.
Procesul de la Valladolid începe în 9 noiembrie
Cei patru inculpați din dosarul de la Valladolid urmează să fie judecați în perioada 9-12 noiembrie 2026. Instanța va analiza acuzațiile privind recrutarea, exploatarea prin muncă și activitățile financiare atribuite grupării.
Procurorii solicită pedepse totale de 45 de ani de închisoare, însă vinovăția persoanelor trimise în judecată urmează să fie stabilită de instanță.
Toți inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
-
Actualitateacum 4 aniO rachetă ce aparține forțelor rusești a căzut, luni dimineață, în Republica Moldova, după ce a fost doborâtă de de armata ucraineană
-
Actualitateacum 6 aniAmenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care merg, de astăzi, în afara localității fără declarație sau care nu poartă mască în spațiile publice închise !
-
Actualitateacum 4 ani308.500.000 lei bani europeni pentru timișoreni! Asta înseamnă 8 troleibuze noi, 30 de autobuze electrice noi și 17 tramvaie noi.
-
Actualitateacum 6 aniBĂUTURĂ SI ȚIGĂRI, asta arată GUVERNUL Orban!
-
Actualitateacum 6 aniCE SE ÎNTÂMPLĂ CU PERSOANELE CARE VIN DIN ALTE ȚĂRI DIN 15 IUNIE!?
-
Actualitateacum 6 aniDr.Virgil Musta, medicul care a făcut minuni la Timișoara, pentru pacienții cu COVID-19, vorbește despre controversatul medicament Hidroxiclorochină!
-
Actualitateacum 7 aniAccident sambata dupa-amiaza la Sannicolau Mare!
-
Actualitateacum 6 aniDe azi, toate persoanele care sosesc în România intră în izolare obligatorie!

