Actualitate
UE schimbă regulile pentru șoferi. Toate mașinile noi vor fi pregătite pentru sistemul anti-alcool din iulie 2026
UE schimbă regulile pentru șoferi. Toate mașinile noi vor fi pregătite pentru sistemul anti-alcool din iulie 2026
Uniunea Europeană introduce noi măsuri pentru creșterea siguranței rutiere. Începând cu 7 iulie 2026, toate autoturismele noi înmatriculate în cele 27 de state membre vor trebui să fie pregătite tehnic pentru instalarea unui sistem anti-alcool de tip Alcolock.
Măsura face parte din ultima etapă a Regulamentului General de Siguranță 2 (GSR II), adoptat de UE pentru reducerea numărului de accidente rutiere și a victimelor din trafic.
Ce este sistemul Alcolock și cum funcționează
Sistemul Alcolock este un dispozitiv care împiedică pornirea mașinii dacă șoferul a consumat alcool peste limita admisă. Acesta este format din:
- un etilotest cu senzor electrochimic în care șoferul expiră aer;
- o unitate de control conectată la sistemul de pornire al mașinii.
Dacă nivelul de alcool detectat depășește pragul stabilit, motorul nu poate fi pornit.
Dispozitivele Alcolock trebuie să respecte standardul european EN 50436, fiind deja utilizate în mai multe state membre pentru șoferii recidiviști sau în transportul profesional.
Șoferii nu vor fi obligați să sufle în etilotest
Noile reguli nu înseamnă că toate mașinile vor fi dotate automat cu un sistem anti-alcool. Deocamdată, Uniunea Europeană impune doar existența unei interfețe standardizate, care să permită montarea ulterioară a dispozitivului.
Astfel, șoferii nu vor fi obligați să folosească un etilotest înainte de a porni mașina, decât dacă legislația națională sau o decizie a instanței va impune acest lucru.
De ce introduce UE această măsură
Introducerea sistemului Alcolock face parte din strategia europeană Vision Zero, prin care Uniunea Europeană își propune să reducă aproape complet numărul deceselor rutiere până în anul 2050.
Potrivit datelor oficiale, aproximativ 5.000 de persoane și-au pierdut viața în 2023 în accidente rutiere cauzate de consumul de alcool, reprezentând aproape un sfert din totalul victimelor din traficul european.
Țări precum Franța, Finlanda și Suedia folosesc deja pe scară largă sistemele Alcolock, în timp ce Spania și Italia le-au introdus pentru anumite categorii de șoferi.
Alte sisteme de siguranță care devin obligatorii
Interfața pentru sistemul anti-alcool este doar una dintre noile dotări impuse de UE pentru mașinile noi. Pachetul de siguranță include și:
- frânare automată de urgență cu detectarea pietonilor și bicicliștilor;
- sisteme de monitorizare a oboselii șoferului;
- asistent inteligent de viteză;
- sistemul de apel de urgență eCall de nouă generație;
- înregistratoare de date de eveniment, similare „cutiilor negre” din aviație.
Noile reguli marchează una dintre cele mai importante schimbări din industria auto europeană din ultimii ani și reprezintă un nou pas în direcția unui trafic mai sigur pe drumurile din Uniunea Europeană.
Actualitate
A început Bac-ul de toamnă!
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: peste 33.000 de candidați încep luni probele scrise. Calendarul examenului și regulile din săli
Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 începe luni, 10 august, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Peste 33.000 de candidați s-au înscris pentru a susține toate probele examenului sau doar probele pe care nu le-au promovat în sesiunile anterioare. Probele scrise se desfășoară până pe 13 august, iar rezultatele finale sunt programate pentru 24 august.
Potrivit datelor transmise de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), dintre cei peste 33.000 de candidați înscriși la sesiunea din august a Bacalaureatului 2026, peste 22.000 fac parte din promoția curentă, iar peste 11.000 provin din promoțiile anterioare.
Candidații pot susține toate probele examenului sau, după caz, numai probele nepromovate anterior, în condițiile în care rezultatele obținute la celelalte probe au fost recunoscute.
Calendar Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă
Probele scrise sunt organizate în 124 de centre de examen și se desfășoară în perioada 10-13 august.
Calendarul este următorul:
- 10 august 2026 – Limba și literatura română, proba E.a);
- 11 august 2026 – proba obligatorie a profilului, proba E.c);
- 12 august 2026 – proba la alegere a profilului și specializării, proba E.d);
- 13 august 2026 – Limba și literatura maternă, proba E.b).
Prima probă, cea la Limba și literatura română, începe luni, la ora 9:00.
La ce oră trebuie să ajungă candidații la Bacalaureat
Accesul candidaților în centrele de examen este permis între orele 7:30 și 8:30, pe baza unui act de identitate valabil.
După intrarea în centrul de examen, candidații care au asupra lor obiecte sau materiale interzise trebuie să le lase în spațiul special amenajat pentru depozitare.
În această categorie intră, printre altele, telefoanele mobile, manualele, culegerile, notițele și însemnările, precum și mijloacele electronice de calcul sau comunicare. Și gențile sau poșetele trebuie lăsate în spațiul destinat obiectelor personale.
Candidații primesc o pungă sau un plic pentru depozitarea acestora și completează o declarație-tip în care sunt menționate numele și obiectele lăsate în spațiul respectiv. Cei care refuză să își depoziteze obiectele în locul stabilit nu pot susține examenul.
Probele scrise încep la ora 9:00 și durează trei ore
Candidații sunt conduși de asistenți în sălile de examen și sunt așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică și potrivit listelor afișate.
În intervalul 8:30-9:00, acestora le sunt prezentate regulile și modul de desfășurare a probei.
Examenul începe la ora 9:00, iar candidații au la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor și redactarea lucrării. Timpul este calculat din momentul în care distribuirea subiectelor în sala de examen s-a încheiat.
În anumite situații, poate fi acordat timp suplimentar de cel mult două ore candidaților pentru care a fost aprobată o astfel de solicitare de către comisiile județene, conform procedurii privind egalizarea șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare.
Subiectele și baremele vor fi publicate la ora 15:00
În fiecare zi de examen, subiectele și baremele de corectare aferente probei scrise vor fi publicate la ora 15:00, în secțiunea dedicată examenului național de Bacalaureat de pe platforma oficială.
Tot în zilele probelor scrise, Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziție linia TELVERDE 0800 801 100, disponibilă între orele 8:00 și 16:00.
Numărul poate fi utilizat exclusiv pentru sesizarea eventualelor probleme legate de organizarea sau desfășurarea examenului.
Când se afișează rezultatele la Bacalaureat 2026, sesiunea din august
Primele rezultate ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2026 vor fi publicate în 18 august, până la ora 12:00.
După afișarea acestora, candidații au posibilitatea de a solicita vizualizarea propriilor lucrări și de a depune contestații.
În 18 august, contestațiile pot fi formulate în intervalul 14:00-18:00, procedura continuând și în zilele de 19 și 20 august.
Vizualizarea lucrării nu este obligatorie pentru depunerea unei contestații. În același timp, un candidat care solicită să își vadă lucrarea nu este obligat ulterior să conteste nota. Ministerul precizează că vizualizarea are doar caracter informativ și nu presupune recorectarea lucrării.
În cazul candidaților minori, vizualizarea lucrării se face obligatoriu în prezența unui părinte sau a reprezentantului legal.
Nota poate crește sau scădea după contestație
Candidații care contestă nota primită inițial trebuie să completeze și să semneze o declarație-tip prin care confirmă că au luat la cunoștință faptul că rezultatul contestației poate modifica nota în ambele sensuri.
Prin urmare, în urma reevaluării, nota finală poate fi mai mare sau mai mică decât cea inițială.
Declarația poate fi depusă sau transmisă prin mijloace electronice, potrivit procedurilor stabilite pentru examen.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate luni, 24 august 2026.
Rezultatele Bacalaureatului sunt publicate anonimizat
Atât rezultatele inițiale, cât și cele finale sunt comunicate prin intermediul unor coduri individuale, fără publicarea numelor și prenumelor candidaților.
Codurile sunt distribuite candidaților, pe bază de semnătură, la prima probă pe care o susțin.
Rezultatele sunt publicate pe pagina dedicată examenului de Bacalaureat și pe site-urile inspectoratelor școlare și rămân disponibile online timp de doi ani.
Ce note sunt necesare pentru promovarea Bacalaureatului
Pentru a fi declarat promovat la examenul național de Bacalaureat, un candidat trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiții.
Acesta trebuie să fi susținut probele de evaluare a competențelor și toate probele scrise. La fiecare probă scrisă este necesară obținerea unei note de minimum 5.
În plus, media obținută la probele scrise trebuie să fie de cel puțin 6.
Astfel, obținerea notei 5 la fiecare probă nu este suficientă dacă media generală a probelor scrise rămâne sub 6.
Actualitate
Evanghelia Duminicii: Aduceti-l aici la Mine!
Evanghelia Duminicii 📖 Matei 17:14-23
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de diavoli nu iese decât numai cu rugăciune și cu post. Pe când străbăteau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorî, dar a treia zi va învia.
Actualitate
Ambulanță cu un adolescent înjunghiat, deviată din centrul Ploieștiului în timpul restricțiilor pentru Zilele Orașului
Ambulanță cu un adolescent înjunghiat, deviată din centrul Ploieștiului în timpul restricțiilor pentru Zilele Orașului
O ambulanță care transporta un adolescent de 15 ani la Spitalul de Pediatrie din Ploiești a fost redirecționată, sâmbătă dimineață, din zona centrală a municipiului, unde erau în vigoare restricții de circulație pentru organizarea Zilelor Orașului. Autospeciala avea semnalele luminoase și acustice în funcțiune, iar momentul devierii a fost surprins într-o înregistrare video distribuită ulterior în mediul online.
Incidentul s-a produs sâmbătă, 8 august 2026, în jurul orei 07:00, în intersecția Bulevardului Republicii cu strada General Vasile Milea.
Potrivit informațiilor oficiale, echipajul medical transporta un minor în vârstă de 15 ani, victimă a unei înjunghieri, de la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte către Spitalul de Pediatrie din Ploiești.
Unitatea medicală din Ploiești este singurul spital de pediatrie din județul Prahova, motiv pentru care adolescentul a fost transferat aici de la Vălenii de Munte, localitate aflată la aproximativ 30 de kilometri distanță.
Ambulanța a fost redirecționată pe strada Emil Zola
În momentul în care ambulanța a ajuns în intersecția Bulevardului Republicii cu strada General Vasile Milea, un echipaj al Poliției Locale Ploiești a dispus devierea acesteia pe strada Emil Zola.
Măsura a fost justificată prin restricțiile de circulație instituite în centrul municipiului pentru desfășurarea evenimentelor organizate cu ocazia Zilelor Orașului Ploiești.
Sectorul Bulevardului Republicii cuprins între străzile General Vasile Milea și Constantin Dobrogeanu-Gherea era blocat circulației. Deși, în momentul surprins de imaginile video, tronsonul respectiv nu apare efectiv ocupat de activități sau participanți, ambulanței nu i-a fost permisă continuarea deplasării pe traseul respectiv.
Autospeciala a fost astfel redirecționată pe o rută ocolitoare.
SAJ Prahova: Ambulanța avea semnalele de urgență activate
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Prahova au confirmat că echipajul medical a folosit semnalele luminoase și acustice pe parcursul deplasării către spital.
Acest lucru poate fi observat și în imaginile video care au circulat în mediul online după incident.
În ciuda devierii din zona centrală, reprezentanții SAJ Prahova au precizat că starea pacientului nu a fost una care să îi pună viața în pericol.
Adolescentul fusese diagnosticat cu o plagă înjunghiată superficială la nivelul toracelui superior și era stabil din punct de vedere hemodinamic.
Adolescentul a fost monitorizat permanent până la spital
Potrivit SAJ Prahova, minorul a beneficiat de evaluare și monitorizare medicală pe întreaga durată a transportului către Spitalul de Pediatrie din Ploiești.
Reprezentanții instituției au dat asigurări că viața adolescentului nu a fost pusă în pericol în niciun moment.
Cazul a atras atenția în mediul online după apariția imaginilor în care ambulanța, aflată în misiune și cu semnalele de urgență activate, este redirecționată din zona în care fuseseră instituite restricții de trafic pentru Zilele Orașului.
-
Actualitateacum 4 aniO rachetă ce aparține forțelor rusești a căzut, luni dimineață, în Republica Moldova, după ce a fost doborâtă de de armata ucraineană
-
Actualitateacum 4 ani308.500.000 lei bani europeni pentru timișoreni! Asta înseamnă 8 troleibuze noi, 30 de autobuze electrice noi și 17 tramvaie noi.
-
Actualitateacum 6 aniAmenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care merg, de astăzi, în afara localității fără declarație sau care nu poartă mască în spațiile publice închise !
-
Actualitateacum 6 aniBĂUTURĂ SI ȚIGĂRI, asta arată GUVERNUL Orban!
-
Actualitateacum 6 aniCE SE ÎNTÂMPLĂ CU PERSOANELE CARE VIN DIN ALTE ȚĂRI DIN 15 IUNIE!?
-
Actualitateacum 6 aniDr.Virgil Musta, medicul care a făcut minuni la Timișoara, pentru pacienții cu COVID-19, vorbește despre controversatul medicament Hidroxiclorochină!
-
Actualitateacum 6 aniAccident sambata dupa-amiaza la Sannicolau Mare!
-
Actualitateacum 6 aniDe azi, toate persoanele care sosesc în România intră în izolare obligatorie!
