Social
18 august: Moartea căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu, unul dintre așii aviației militare române din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu – 18 august: Moartea căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu, unul dintre așii aviației militare române din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
La data de 18 august 1944 în timpul unei lupte aeriene deasupra localității Viperești din județul Buzău, avionul pilotat de către căpitanul aviator Alexandru Șerbănescu, a fost doborât de inamic, fiind copleșit de Mustangurile americane ce escortau aeronavele de bombardament ce acționau asupra Ploieștiului. Amintesc că Alexandru Șerbănescu a fost un as al aviației de vânătoare române în timpul celui de Al Doilea Război Mondial , iar în momentul dobotârii sale era pilotul cu cel mai mare număr de victorii aeriene ( peste 50) din Forțele Aeriene Regale ale României. Cel ce avea să devină eroul aviator Alexandru Șerbănescu s-a născut în anul 1912 în Colonești, județul Olt, fiind al treilea copil din cei șase ai soților Alexandru și Maria Șerbănescu.
A urmat școala primară în satul natal, apoi gimnaziul la Iași, iar din 1927 devine elev la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, liceu pe care îl absolvă în anul 1931. În continuare se înscrie la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie „Principele Carol” din Sibiu. Termină această școală în anul 1935 cu gradul de sublocotenent și este repartizat la Batalionul 3 Vânători de Munte Brașov unde arată aptitudini militare deosebite, primind aprecierea comandanților săi.
În anul 1938 este avansat la gradul de locotenent, iar între anii 1939 și 1940 urmează cursurile teoretice de zbor la Școala de Ofițeri de Aviație „Regele Carol al II-lea” din București. Acumulând peste 250 ore de zbor și obținând brevetul de pilot de război, este repartizat ca instructor de zbor la Școala de Ofițeri pentru Aviație Ghimbav. La 22 iunie 1941 (data intrării României în cel de al Doilea Război Mondial), Alexandru Șerbănescu este mobilizat la Grupul 9 Vânătoare din cadrul Forțelor Aeriene Regale Române. În anul 1942, împreună cu Grupul 9 Vânătoare pleacă pe frontul de la Stalingrad unde va avea peste avea 25 de victorii omologate, fiind cel mai bun pilot român, fapt ce i-a adus recunoașterea și din partea aviației germane, fiind decorat cu ,,Crucea de Fier „de mareşalul von Richthofen, comandantul Flotilei a IV-a Aeriene germane . Având în vedere aprecierile elogioase ale Comandamentului Flotei IV Aeriană germană, privind vitejia în luptă a piloţilor români din Grupul 9 Vânătoare, comandantul flotilei aeriene germane va propune aviatorilor care luptau în acest grup, sa facă parte din cea mai de elită unitate a aviaţiei de vânătoare germane, Flotila 3 Udet. Germanii urmau să le pună la dispoziţie aviatorilor români un număr de 20 de avioane de vânătoare noi de tipul Me-109 G4, împteună cu întreaga dotare. Aviatorii români au fost primiţi cu respectul cuvenit de întreaga comandă a flotilei Udet, iar germani au adus pentru fiecare pilot român câte o ladă inscripționată cu gradul şi numele complet al fiecăruia, ladă ce conţinea numeroase lucruri, de la la costumul de zbor de iarnă încălzit electric, cască de zbor cu radio, până la set de hărţi şi uniforme militare. Însă toate erau uniforme militare germane, astfel ca a apărut o situaţie excepţională, deoarece aviatorii români trebuiau să poarte uniforma aviaţiei germane deși ei reprezentau aviatia de vânatoare româmă.
Alexandru Şerbănescu a fost cel care s-a opus, iar la îndemnul său, niciun aviator român nu a acceptat să îmbrace o altă uniformă decât aceea a Forţelor Aeriene Regale Române.
După două zile de aşteptare tensionată, prin dispoziţia specială venită de la Înaltul Comandament German, comandantul flotilei i-a anunţat pe aviatorii noştri că au primit aprobare să poarte uniformele româneşti. Imediat piloţii români s-au prezentat pe aerodrom, unde aşteptau cele 20 de avioane de tip Messerschmitt 109 G 4, dar cu însemnele armatei germane.
Piloţii români erau puşi iarăşi în faţa unei situații inacceptabile și din nou Şerbănescu s-a adresat comandantului Flotilei şi l-a informat că avioanele, chiar dacă fuseseră primite în dar de la germani, aparţineau armatei române şi în consecinţă, aparatele de zbor nu puteau să îndeplinească misiuni de luptă sub însemnele altei armate. După alte trei zile, comandantul flotilei le-a comunicat piloților românii: „Cu toată opoziţia forurilor de decizie ale Flotilei de Vânătoare , însuşi mareşalul Hermann Goring a ordonat ca pe avioanele românilor să se vopsească imediat însemnele şi culorile Aviaţiei Regale Române”.
În anul 1944 Alexandru Șerbănescu va deveni comandant al Grupului 9 Vânătoare și va fi decorat cu Ordinul Mihai Viteazul si cu alte numeroase ordine si medalii. În data de 5 aprilie 1944 au început bombardamentele aeriene executate de forțele aliate asupra obiectivelor strategice și economice românești. Primul raid de proporții, cunoscut sub numele de ,,Operațiunea Tidal Wave” a avut loc la 1 august 1943, când, în jur de 177 de bombardiere americane B-24 Liberator au participat la operațiunea de atacare a instalațiilor petroliere de pe Valea Prahovei. La data de 18 august are loc un nou raid de bombardament la care participă in număr de 370 de bombardiere, împreună cu escorta lor, în total în jur de 800 de avioane, iar piloții Grupului 9 Vânătoare se pregătesc pentru a riposta. În dreptul Brașovului piloții români dintr- o formație de 12 avioane întâlnesc o patrulă de 60 de avioane americane de vânatoare, cu care se angajează în luptă. Dar în scurt timp piloții români sunt copleșiți de numarul prea mare de inamici iar căpitanul Alexandru Șerbănescu este lovit și cade în dreptul localității Viperești de pe Valea Buzăului. Astfel, avea să se sfârșească unul dintre cei mai buni piloți de vânătoare români, unul dintre așii aviației românești, ce a avut cea mai frumoasă activitate de război, totalizând un numar de 590 de misiuni de luptă , participând la 235 de lupte aeriene si avănd la activ 50 de avioane inamice doborâte
Social
7 iunie 2026 – Duminica întâi după Rusalii.
Actualitate
Primăria Timișoara intensifică lupta împotriva ambroziei. Peste 100 de proprietari au fost notificați
Primăria Timișoara intensifică lupta împotriva ambroziei. Peste 100 de proprietari au fost notificați
Primăria Timișoara continuă acțiunile de combatere a ambroziei, una dintre cele mai problematice plante invazive din România, cunoscută pentru efectele sale asupra sănătății persoanelor alergice. În urma controalelor desfășurate în lunile aprilie și mai, autoritățile au identificat numeroase terenuri infestate și au transmis notificări proprietarilor pentru eliminarea plantei înainte de perioada de înflorire.
Potrivit municipalității, Poliția Locală Timișoara a identificat terenuri pe care crește ambrozia și a transmis nu mai puțin de 109 notificări către proprietarii și deținătorii acestora, reamintindu-le obligațiile legale privind combaterea plantei.
Termen-limită: 30 iunie
Autoritățile atrag atenția că lucrările de combatere a ambroziei trebuie efectuate până la data de 30 iunie, înainte ca planta să înflorească și să elibereze polenul care provoacă reacții alergice severe.
După expirarea acestui termen, reprezentanții Direcției Generale a Poliției Locale Timișoara vor efectua noi verificări în teren pentru a constata dacă proprietarii au luat măsurile necesare.
Amenzi de până la 20.000 de lei
Legislația în vigoare prevede sancțiuni pentru cei care nu combat ambrozia de pe terenurile pe care le dețin sau administrează.
Astfel, persoanele fizice riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, iar persoanele juridice pot fi sancționate cu sume între 10.000 și 20.000 de lei.
Pe lângă notificările transmise proprietarilor de terenuri, Primăria Timișoara a trimis și 26 de adrese către instituții publice, universități și societăți aflate în subordinea municipalității, prin care au fost reamintite obligațiile privind prevenirea și combaterea ambroziei.
De ce este ambrozia atât de periculoasă
Ambrozia se dezvoltă rapid pe terenuri virane, șantiere, spații verzi neîngrijite și în apropierea căilor de comunicație. Polenul produs de această plantă este considerat una dintre principalele cauze ale alergiilor sezoniere și poate provoca simptome precum strănut frecvent, iritații ale ochilor, dificultăți respiratorii și crize de astm.
Specialiștii atrag atenția că perioada de polenizare a ambroziei afectează anual un număr tot mai mare de persoane, motiv pentru care combaterea acesteia reprezintă o măsură importantă de sănătate publică.
Timișorenii pot sesiza prezența ambroziei
Primăria Timișoara face apel la responsabilitatea proprietarilor și administratorilor de terenuri pentru eliminarea ambroziei și menținerea unui mediu sănătos pentru comunitate.
Cetățenii care observă terenuri infestate pot transmite sesizări la adresa de e-mail primariatm@primariatm.ro sau pot contacta dispeceratul Poliției Locale Timișoara.
Prin aceste măsuri, autoritățile locale urmăresc reducerea efectelor negative ale ambroziei asupra sănătății populației și prevenirea răspândirii acestei plante invazive pe teritoriul municipiului.
Social
Aquatim continuă instalarea contoarelor inteligente în Timișoara. Programul lucrărilor pentru perioada 3-5 iunie 2026
Aquatim continuă instalarea contoarelor inteligente în Timișoara. Programul lucrărilor pentru perioada 3-5 iunie 2026
Procesul de modernizare a infrastructurii de apă din Timișoara continuă și în această săptămână. În perioada 3 – 5 iunie 2026, Aquatim va desfășura noi lucrări de instalare a contoarelor inteligente de apă în mai multe zone ale orașului, ca parte a programului de digitalizare a sistemului de monitorizare a consumului.
Pe ce străzi vor fi montate contoarele inteligente
Potrivit informațiilor transmise de Aquatim, echipele unei firme specializate vor interveni pentru înlocuirea contoarelor de branșament pe mai multe străzi și piețe din Timișoara.
Printre zonele incluse în program se numără străzile Paris, Dr. Liviu Gabor, Aurel Cosma, Lucian Blaga, Alba Iulia, Proclamația de la Timișoara, Episcop Augustin Pacha, Palanca, Țepeș Vodă, General Traian Doda, Patriarh Miron Cristea, Maximilian Robespierre, Acad. Alexandru Borza, Michelangelo, Gheorghe Andrașiu, Regimentul 13 Călărași, Ion C. Brătianu, Colonel Enescu, Dinu Lipatti, Popa Laurențiu, Coriolan Brediceanu și Anton Seiler. De asemenea, lucrări sunt programate și în Piața Libertății și Piața Iancu Huniade.
Reprezentanții Aquatim precizează că lista străzilor poate suferi modificări în funcție de accesul echipelor la proprietăți și de disponibilitatea locuitorilor pentru efectuarea lucrărilor.
Întreruperi scurte ale alimentării cu apă
Pentru montarea noilor dispozitive este necesară întreruperea temporară a alimentării cu apă. Potrivit operatorului, durata medie a intervenției este de aproximativ 10 minute pentru fiecare branșament.
Clienții vor fi informați în prealabil pentru a permite accesul echipelor la căminele de apometru. În situațiile în care proprietarii nu sunt prezenți la data programată, echipele lasă notificări cu date de contact pentru reprogramarea intervenției.
Avantajele contoarelor inteligente
Noile contoare permit citirea automată și de la distanță a consumului de apă, eliminând necesitatea citirilor manuale și reducând riscul apariției erorilor.
Totodată, sistemul poate identifica mai rapid situațiile neobișnuite, precum consumurile excesive, posibilele pierderi de apă sau intervențiile neautorizate asupra contorului. Aceste informații contribuie la o monitorizare mai eficientă a consumului și la o gestionare mai bună a resurselor.
Peste 29.000 de contoare inteligente montate până acum
Programul de digitalizare implementat de Aquatim a avansat semnificativ în ultimii ani. Până în prezent, peste 29.000 de contoare inteligente au fost instalate în Timișoara, Ghiroda și Moșnița Nouă.
Prin extinderea acestui sistem, operatorul urmărește creșterea eficienței serviciilor furnizate, îmbunătățirea relației cu utilizatorii și dezvoltarea unei infrastructuri moderne pentru gestionarea consumului de apă.
Investiții în modernizarea serviciilor de apă
Implementarea contoarelor inteligente face parte din procesul de modernizare și digitalizare a serviciilor publice de apă și canalizare. Prin aceste investiții, Aquatim își propune să ofere clienților acces la informații mai precise despre consum și să contribuie la utilizarea responsabilă a resurselor de apă.
Locuitorii incluși în programul din perioada 3-5 iunie sunt încurajați să permită accesul echipelor de intervenție pentru ca lucrările să se desfășoare conform calendarului stabilit.
-
Actualitateacum 4 aniO rachetă ce aparține forțelor rusești a căzut, luni dimineață, în Republica Moldova, după ce a fost doborâtă de de armata ucraineană
-
Actualitateacum 4 ani308.500.000 lei bani europeni pentru timișoreni! Asta înseamnă 8 troleibuze noi, 30 de autobuze electrice noi și 17 tramvaie noi.
-
Actualitateacum 6 aniAmenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care merg, de astăzi, în afara localității fără declarație sau care nu poartă mască în spațiile publice închise !
-
Actualitateacum 6 aniBĂUTURĂ SI ȚIGĂRI, asta arată GUVERNUL Orban!
-
Actualitateacum 6 aniCE SE ÎNTÂMPLĂ CU PERSOANELE CARE VIN DIN ALTE ȚĂRI DIN 15 IUNIE!?
-
Actualitateacum 6 aniDr.Virgil Musta, medicul care a făcut minuni la Timișoara, pentru pacienții cu COVID-19, vorbește despre controversatul medicament Hidroxiclorochină!
-
Actualitateacum 6 aniAccident sambata dupa-amiaza la Sannicolau Mare!
-
Actualitateacum 6 aniDe azi, toate persoanele care sosesc în România intră în izolare obligatorie!
