Criminalul care, a șocat o lume întreagă, a fost prins de polițiști. Luni dimineață el a fost oprit la un un control de rutină, la ora...
Kylian Mbappe a acceptat salariul de la Real Madrid în valoare de 38 de milioane de euro pe an. Jucătorul vine liber de contract, asta a...
Doi polițiști de 24 și 29 de ani au fost împușcați mortal, în Germania la un control de rutină Criminali nu au fost prinși Poliția recomandă...
Cei doi șefi de stat au vorbit în cadrul unei videoconferințe, în această după-amiază, continuând seria de convorbiri între reprezentanții ruși și cei ai SUA, NATO...
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat vineri că Moscova nu vrea război, chiar dacă președintele american Joe Biden a avertizat că există o...
Un soldat al Gărzii Naţionale a Ucrainei a deschis focul asupra camarazilor săi din motive necunoscute într-o fabrică de rachete, ucigând cinci dintre ei şi rănind...
Ninsorile au ajuns şi în insulele din Egee, spre bucuria celor mici. A nins abundent şi la Istanbul, iar localnicii au fost sfătuiţi să evite deplasările...
O pătură groasă de zăpadă s-a aşternut luni peste Grecia, de la Acropola din Atena până la insulele din sud, perturbând transporturile şi vaccinările împotriva COVID-19...
Potrivit poliției, un bărbat a deschis focul într-o sală de curs și a rănit mai multe persoane. Suspectul a murit, însă nu este clar dacă...
“Aliații NATO își pregătesc efectivele și trimit forțe militare suplimentare, printre care nave și avioane de război, pentru a se alătura efectivelor NATO deja stabilite în...
Un sondaj Avangarde arată că 42% dintre respondenți cred că Rusia va invada Ucraina, doar 29% fiind de părere că invazia nu va avea loc. 64%...
La ora 11 a început un marș care se dorea a fi cel mai mare proteste din ultimii ani, fiind anunțată participarea unor manifestanți din mai...
Marea Britanie acuză rușii că încearcă să instaleze un lider pro-rus în Ucraina. Ofiţerii de informaţii ruşi s-ar afla în spatele unui complot alături de o...
Louie Anderson fusese spitalizat în Las Vegas, fiind diagnosticat cu o formă de cancer. Zilele trecute, purtătorul său de cuvânt anunțase că primește tratament pentru limfom...
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că interdicţiile generale de călătorie şi obligativitatea vaccinării pentru cei care trec frontierele nu au eficienţă în “suprimarea propagării internaţionale”...
Decizia urmărește soluții atât pentru penuria de forță de muncă în sectoare cheie, care riscă să submineze redresarea după pandemie, cât și dezechilibrul demografic, cauzat de îmbătrânirea...
Președintele Joe Biden a vorbit miercuri seară aproape două ore cu reporterii acreditați la Casa Albă, prezicând că “Rusia va intra în Ucraina”, dar arătând că...
The New York Times citează surse de securitate ucrainene, care spun că evacuarea personalului a început încă din 5 ianuarie, când, de la Kiev au plecat...
Novak Djokovic a părăsit Australia la bordul unui avion Emirates, cu destinația Dubai. Plecarea acestuia survine la 11 zile de la izbucnirea scandalului privind viza sa...
Trei judecători de la Curtea Federală a Australiei au analizat contestația lui Novak Djokovic împotriva anulării vizei sale de către guvern și au decis că autoritățile...