stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Sute de mii de clienți, dezamăgiți de băncile din România: incidentele dezastruoase din ultimele luni

Publicat

în

În România, BNR este instituția care se ocupă de monitorizare incidentelor neplăcute din domeniul bancar și, în cazul unor dezastre majore, notifică alte autorități ale statului. „Astfel, prestatorii de servicii de plată au obligația legală de a raporta apariția unor incidente operaționale sau de securitate majore care afectează instrumentele de plată și serviciile de plată pe care aceștia le oferă clienților”, spun oficialii băncii centrale.

În mod previzibil, ING Bank se află și pe ”lista neagră” a celor de BNR din cauza incindentelor recente. „Menționăm că în decursul acestui an au fost raportate Băncii Naționale a României un număr de 12 incidente majore, toate acestea fiind de natură operațională. Numărul de utilizatori de servicii de plată afectati a variat între 300 și 147.000 (cel mai sever incident)”, arată BNR.

Cazul dublării plăților cu cardul pentru o scurtă perioadă de timp la ING Bank este binecunoscut. De altfel, primul sistem inovator al ING Bank, Self Bank a fost testat întâi în România și apoi lansat în Benelux, ca să-ți dai seama că românii sunt destinația perfecte pentru teste care implică finanțele lor.

Oficialii ING Bank au avut o explicație pe marginea acelui incident pentru Economica.net: „ING a avut o eroare de dublare a plăților cauzate dintr-o eroare ING, evenimentul din 27 iulie 2020, cauzat dintr-o eroare de sistem. Sumele au fost returnate în aceeași zi. ING are un proces de administrare a incidentelor care presupune identificarea cauzelor structurale și adresarea lor prin controale suplimentare pentru a preîntâmpina repetarea unui incident în condiții similare (ex. automatizări, modificarea rutinelor de procesare în sisteme, modificări procedurale etc.)”

Banca Națională atrage atenția și că, printre serviciile de plată afectate, se numără incidentele care au vizat instrumentele de plată electronică de tip card (imposibilitatea utilizării acestora la POS/ATM), precum și cele de acces de la distanță de tip internet și mobile banking. Cauzele evenimentelor perturbatoare au avut surse multiple, de la erori umane sau de defecțiuni ale unor echipamente ITC, la supraîncărcarea serverelor etc.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Controverse în Comuna Ghizela: Primarul Mircea Mirean, Acuzat de Repoziționarea Terenurilor în Folosul unei Companii

Publicat

în

De către

 

O nouă controversă izbucnește în comuna Ghizela, iar primarul Mircea Mirean este în centrul atenției pentru o serie de acuzații privind manevrele sale în ceea ce privește terenurile din zonă.

O fotografie dezvăluie transformările neautorizate ale unor parcele, aducând în prim-plan suspiciuni de favorizare a unei societăți.

În prima imagine, trei parcele sunt prezentate în starea lor inițială, înregistrate sistematic în data de 24 octombrie 2022.

Parcela 514, aparținând comunei și folosită ca pășune, prezintă un stâlp de înaltă tensiune – un detaliu crucial în contextul planurilor ulterioare de construire a unui parc fotovoltaic.

Pe 7 iulie 2023, proprietara acestor parcele, o locuitoare din Ghizela, a vândut totalul de 12 hectare către societatea Laanalytics, pentru o sumă impresionantă de 450.000 de euro.

Această tranzacție ridică semne de întrebare, mai ales că pe 25 octombrie 2023, primarul Mircea Mirean a repoziționat și repartizat cele trei parcele fără a obține un acord oficial prin Hotărârea Consiliului Local și fără a prezenta un motiv întemeiat, sub semnătura privată.

Cu toate acestea, reconfigurarea terenurilor a avut un impact semnificativ, deplasând stâlpul de înaltă tensiune pe parcela 516, care acum beneficiază și de un acces rutier nou creat. Aceste schimbări ridica semne de întrebare cu privire la legalitatea acțiunilor primarului, sugerând o favorizare explicită a societății Laanalytics.

Deși prețurile terenurilor agricole în zonă se situează între 3500 și 5000 de euro pe hectar, firma a plătit o sumă considerabil mai mare – 37.500 de euro pe hectar.

Această diferență semnificativă stârnește speculații cu privire la faptul că Laanalytics ar fi avut cunoștință prealabilă despre repoziționarea stâlpului de înaltă tensiune și că primarul Mirean ar fi intervenit în favoarea acestei societăți.

Întregul incident ridică întrebări cu privire la transparența și corectitudinea deciziilor luate de primarul Mircea Mirean și impune o cercetare imparțială pentru a clarifica legalitatea acțiunilor întreprinse în ceea ce pare a fi un tun de afacere.

Continuă să citești

Actualitate

Cadre Didactice de Excepție de la Universitatea Politehnica Timișoara, Laureate ale Premiilor Academiei Române

Publicat

în

De către

 

Titlu: „Cadre Didactice de Excepție de la Universitatea Politehnica Timișoara, Laureate ale Premiilor Academiei Române”

Universitatea Politehnica Timișoara își sărbătorește performanța în domeniul științei și artei, având mai multe cadre didactice printre laureații prestigioaselor Premii Academiei Române pentru Anul 2021. Gala festivă de înaltă ținută a avut loc în Aula Academiei Române, unde s-au decernat premii oamenilor de știință, artiștilor și literaților români care au contribuit semnificativ la dezvoltarea culturii și științei în anul precedent.

Grupul de lucrări intitulat „Studii teoretice și experimentale privind comportarea seismică a pereților beton armat și hibrizi/compoziți oțel beton / The seismic behavior of reinforced concrete and hybrid/composite shear walls – Theoretical and experimental approaches” a obținut prestigiosul Premiu „Anghelescu”. Autorii, prof.univ.dr.ing. Daniel Dan, prorector al UPT, și prof.univ.dr.ing. Valeriu-Augustin Stoian, cadru didactic la Facultatea de Construcții din Timișoara, au fost recunoscuți pentru contribuțiile lor semnificative în domeniul comportării seismică.

Premiul „Tudor Tănăsescu” a fost acordat grupului de lucrări intitulat „Modele şi regulatoare prin transformarea modelelor bazate pe produs tensorial”, avându-l ca autor principal pe lect.univ.dr.ing. Elena-Lorena Hedrea, cadru didactic la Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPT. Această recunoaștere vine ca o validare a cercetărilor și contribuțiilor de vârf în domeniul modelelor și regulatoarelor.

Prof.univ.dr.ing. Radu-Emil Precup, directorul Școlii Doctorale a Universității Politehnica Timișoara, a ridicat Diploma „Meritul Academic“, marcând poziția de frunte a revistei „Romanian Journal of Information Science and Technology“ în evaluarea internațională Clarivate.

Aceste distincții nu doar recunosc excelența academică a cadrelor didactice, dar și contribuie la consolidarea poziției Universității Politehnica Timișoara în peisajul academic și științific național și internațional. Recunoașterea acestor realizări de către Academia Română reprezintă o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate academică și subliniază importanța cercetării și excelenței în educație. #Recunoaștere #AcademiaRomână #PremiileAcademiei #UPT #Excelență #Cercetare #Politehnica #Timișoara

Continuă să citești

Actualitate

Primarul cu salar de 7000 de lei și are patru case!

Publicat

în

De către

Pavel Teodor primarul orașului Recaș a fost cam strângăreț în calitate de primar.

Acest edil, neserios  cu o mulțime de cetățeni, și-a cam consumat voturile.

Primarul Pavel Teodor conform declarației de avere are un salariu de 7000 RON/ LUNAR, dar are o avere cu multe semne de întrebare.

Deține un Teren în Bazoș de 2000mp, are terenuri agricole de aprox. 4 ha, un teren intravilan în Recaș de 647mp, un apartament în Timișoara de 56mp. Și acum urmează partea interesantă.

Edilul din Recaș deține patru case de locuit:

  • o casă de locuit de 800mp
  • casă de locuit de 880mp
  • casă de locuit de 1439mp
  • casă de locuit 540mp.

Dragi cetățeni și stimați cititori acest primar este milionar în euro, dacă vinde aceste proprietăți.

Cum se poate să dețină o asemenea un primar, cu un salar de doar 7000 RON/LUNAR?!

NU ne mai luați de PROȘTI…..că nu mai merge….

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și