stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Primarul Fritz laudă AQUATIM! Rețele de apă și canalizare din fonduri europene.

Publicat

în

Joi, 7 octombrie 2021, s-a semnat contractul de lucrări „Execuție rețele de apă si canalizare Timișoara Sud”. Acesta face parte „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”(cod SMIS 2014+ 125651), parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Contractul presupune lucrări pe 48 de străzi din zona de sud a orașului, și este împărțit în trei loturi, pentru două dintre ele fiind semnate actele astăzi:

Lotul 2, semnat cu Asocierea ROMTIM INSTAL S.R.L. – EUSKADI S.R.L., în valoare de 24.589.369,27 lei,  pentru reabilitarea și extinderea a peste 9 km de rețele de apă și canalizare, pe 19 străzi;

Lotul 3, semnat cu Asocierea TUBULAR TEHNO SISTEM S.R.L. – TERMOPRO EDIL S.R.L., în valoare de 28.091.481,54 lei lei, pentru reabilitarea și extinderea a peste 8 km de rețele de apă și canalizare, pe 10 străzi.

Durata contractului, pentru toate cele trei loturi, este de 24 luni perioada de execuție, urmate de 60 de luni perioada de garanție.

„Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020” are o valoare totală de 180 milioane de euro, din care 135,6 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 30,4 milioane euro de la bugetul de stat, 3,2 milioane de la bugetul local și 10,8 milioane euro co-finanțare Aquatim.   Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în Timișoara și în 81 localități din județul Timiș.  

A fost prezent și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care a lăudat Aquatim.

Actualitate

Publicat

în

De către

Magistrații Curții de Apel Timișoara au judecat contestația formulată de Dumitru Andreșoi, „Regele Oilor”, la arestul preventiv din dosarul de fraudă cu fonduri europene. Vă reamintim că Andreșoi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar alte două persoane implicate, Veronica Topor și Marius Szabo, au primit arest la domiciliu pentru același interval de timp, într-un dosar de fraudă instrumentat de Parchetul European, prin biroul Timișoara.
Cei trei au contestat decizia la Curtea de Apel, care însă le-a respins contestațiile, astfel că Dumitru Andreșoi rămâne după gratii, iar ceilalți doi în arest la domiciliu.
Mesajul CAT „respinge ca nefondate contestaţiile formulate de Parchetul European – Biroul Timişoara, de inculpatul contestator Andreşoi Dumitru, şi inculpaţii contestatori-intimaţi Topor Veronica şi Szabo Marius-Lucian împotriva încheierii penale nr. 190/DL din data de 31.10.2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş în dosar nr. 5801/30/2024. În temeiul disp. art. 275 alin.(2) şi art. 274 alin.(2) Cod procedură penală, obligă pe fiecare contestator inculpat la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat, în contestaţie. Definitivă.”

Continuă să citești

Actualitate

La Arad , droguri si traficanti cat vezi cu ochii!

Publicat

în

De către

Polițiștii și procurorii DIICOT din Arad fac marți dimineața 53 de percheziții la persoane suspecte de trafic de droguri din județul Arad. Potrivit IPJ Arad, perchezițiile au loc într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive, toate în formă continuată.
Din cercetările făcute a rezultat că, în perioada martie – noiembrie 2024, 24 de persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat, specializat în procurarea, intermedierea și vânzarea de droguri și substanțe cu efect psihoactiv. De asemenea, 56 de persoane vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Arad.

Continuă să citești

Actualitate

Grindeanu va semna sa fie comisie de ancheta in cazul Nordis -Laura Vicol!

Publicat

în

De către

Sorin Grindeanu in calitate de deputat va semna pentru infiintarea comisiei parlamentare de ancheta in cazul escrocheriei Nordis-Laura Vicol!!”Eu semnez, nu pot să spun vizavi de alţii, dar eu semnez. Să vină, voi semna. V-am răspuns, semnez, ce să fac altceva, mai mult de atât ce să fac? Eu cred că faptul că am declarat că semnez înseamnă şi pentru alţi colegi de ai mei un semnal”, a declarat Grindeanu, întrebat, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, dacă va semna pentru înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă în cazul Nordis şi dacă la fel vor proceda şi colegii săi de partid din Parlament.

„Am semnat şi demarat azi procedura parlamentară pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare comune de investigare a tunului imobiliar Nordis-PSD. Marcel Ciolacu se opune aflării adevărului. El este cel care a susţinut-o pe Laura Vicol să ajungă în fruntea Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, unde a fost dosită legea PNL anti-ţepe. Mai mult, domnul Ciolacu nu a prezentat nici acum documentele solicitate de PNL care să lămurească dacă el sau familia Ciorbă – Vicol au plătit cheltuielile de deplasare, cazare şi şedere în Dubai. Se întâmpla chiar de Ziua Naţională a României. Având în vedere faptul că regulamentul comun impune, pentru înfiinţarea acestei comisii, un număr de 117 senatori şi deputaţi, lansăm un apel public către toate forţele politice care doresc aflarea adevărului să se alăture demersului nostru prin semnătură şi implicare. Nu, domnule Ciolacu! Nu veţi îngropa scandalul Nordis, aşa cum vă doriţi, pentru că, nu-i aşa, toate drumurile duc la PSD şi la dumneavoastră! Chiar dacă tăcerea lui Simion e de AUR pentru PSD”, a scris Roman, pe Facebook.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și