stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Un polițist l-a lovit pe un om direct în față, pe motiv că nu purta mască

Publicat

în

Incidentul a avut loc în cursul zilei de sâmbătă și a fost surprins de camera de bord a unui șofer. În imagini se poate vedea că polițistul local traversează strada, se îndreaptă către un om al străzii căruia îi reproșează ceva, după care îl trântește la pământ lovind-ul în zona gâtului.

 

”Polițistul i-a mai tras un pumn bărbatului aflat jos. Am oprit mașina și am coborât, să îl întreb ce literă a legii aplică în acel moment. Bărbatul pe care polițistul local l-a lovit era un om al străzii, cred că era și băut, deoarece după ce s-a ridicat iarăși s-a dus înspre polițist.

 

Eu i-am dat câteva măști de protecție, pentru că de la acestea a pornit scandalul și i-am spus să îl lase pe polițist în pace. Când au coborât din mașini și niște taximetriști, polițistul local a dispărut rapid din zonă, traversând strada către parcul Astra”, povestește martorul, conform Turnul Sfatului.

 

 

 

 

 

 

 

 

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din școli. Investiții pentru mii de elevi înainte de noul an școlar

Publicat

în

De către

Primăria Timișoara modernizează curțile și terenurile de sport din școli. Investiții pentru mii de elevi înainte de noul an școlar

Primăria Municipiului Timișoara accelerează investițiile în infrastructura școlară, prin modernizarea curților și terenurilor de sport din mai multe unități de învățământ. Proiectele, realizate prin Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT), au ca obiectiv încurajarea activității fizice în rândul elevilor și transformarea curților școlare în spații moderne, utilizate atât în timpul orelor, cât și după terminarea cursurilor.

Viceprimarul Paula Romocean a subliniat că municipalitatea dezvoltă mai multe programe dedicate promovării sportului și unui stil de viață activ în rândul copiilor.

„Încurajăm mișcarea în rândul copiilor prin proiecte desfășurate împreună cu SCM Timișoara. Aducem sportivi de performanță în școli pentru a transforma pauza mare în antrenament pentru elevi, iar la Baza Sportivă Deheleanu organizăm activități pentru copii. Avem și un program care sprijină atât mișcarea, cât și atenția și concentrarea elevilor – în curțile a 30 de școli gimnaziale și licee am montat mese de ping-pong. Acum modernizarea curților și terenurilor de sport completează aceste demersuri”, a declarat viceprimarul Paula Romocean.

Teren nou de sport la Liceul Energetic „Regele Ferdinand I”

Unul dintre cele mai avansate proiecte este cel de la Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I”, unde lucrările de reabilitare a terenului de sport sunt aproape finalizate. În această perioadă se execută ultimele intervenții la gardul de împrejmuire, astfel încât, odată cu debutul noului an școlar, peste 500 de elevi să beneficieze de un spațiu modern pentru orele de educație fizică și activitățile sportive desfășurate în aer liber.

Mai multe școli din Timișoara intră în programul de modernizare

Programul municipalității include și alte unități de învățământ importante din oraș. La Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” va fi amenajat un teren multisport, care va putea fi utilizat și în afara programului școlar prin proiectul „Deschidem Curtea Școlii”, destinat elevilor care doresc să facă mișcare după ore.

Totodată, sunt programate lucrări de modernizare și la:

  • Școala Gimnazială nr. 2;
  • Școala Gimnazială nr. 6;
  • Liceul cu Program Sportiv „Banatul”;
  • Colegiul Național Bănățean.

Prin aceste investiții, administrația locală urmărește să ofere elevilor condiții mai bune pentru practicarea sportului și desfășurarea activităților recreative.

Zone verzi și spații de relaxare în trei unități de învățământ

Pe lângă investițiile în infrastructura sportivă, Primăria Timișoara derulează, în parteneriat cu Fundația Alber, un proiect dedicat amenajării de zone verzi și spații de recreere în trei școli din municipiu:

  • Liceul Teoretic „Grigore Moisil”;
  • Liceul Tehnologic de Agricultură, Silvicultură și Științele Naturii;
  • Școala Gimnazială nr. 21 „Vicențiu Babeș”.

Noile spații vor contribui la crearea unui mediu mai atractiv pentru elevi și la dezvoltarea unor activități educaționale și recreative în aer liber.

Timișoara investește în școli și în sportul pentru elevi

Modernizarea curților și terenurilor sportive face parte din strategia Primăriei Timișoara și a ASEMT de a dezvolta o infrastructură școlară modernă și accesibilă. Prin proiecte precum „Deschidem Curtea Școlii”, municipalitatea urmărește ca terenurile de sport să rămână deschise și după încheierea cursurilor, oferind elevilor oportunități suplimentare pentru mișcare, socializare și un stil de viață sănătos.

Investițiile vin în contextul unui program mai amplu prin care administrația locală încearcă să transforme școlile din Timișoara în spații moderne, prietenoase și adaptate nevoilor actuale ale elevilor, punând accent atât pe educație, cât și pe sănătate și dezvoltare prin sport.

Continuă să citești

Actualitate

Cerere în căsătorie spectaculoasă la Brașov. Jandarmii au simulat un control pentru un „bagaj suspect”, iar finalul a fost un emoționant „DA”

Publicat

în

De către

 

Cerere în căsătorie spectaculoasă la Brașov. Jandarmii au simulat un control pentru un „bagaj suspect”, iar finalul a fost un emoționant „DA”

O cerere în căsătorie neobișnuită a avut loc în cartierul Șcheii Brașovului, unde un tânăr a transformat o simplă plimbare într-un moment de neuitat cu ajutorul jandarmilor. Ceea ce părea inițial un control de rutină pentru un presupus „bagaj suspect” s-a încheiat cu un inel, multe emoții și un răspuns mult așteptat: „Da!”.

Întreaga poveste a fost făcută publică de Jandarmeria Brașov, care a prezentat pe pagina oficială de Facebook modul inedit în care Manu a ales să o ceară în căsătorie pe iubita sa, Alina.

Un control care a ascuns o mare surpriză

Scenariul a fost pregătit în detaliu. Cei doi tineri se plimbau prin Șcheii Brașovului când au fost opriți de un echipaj de jandarmi. Oamenii legii au simulat verificarea unui bagaj suspect și au trecut la legitimarea celor doi, fără ca Alina să bănuiască adevăratul motiv al intervenției.

În doar câteva clipe, atmosfera tensionată s-a transformat într-un moment plin de emoție. Manu a îngenuncheat și a scos inelul, cerând-o în căsătorie chiar în fața jandarmilor, care au devenit martori ai unuia dintre cele mai importante momente din viața cuplului.

Răspunsul a fost un categoric „DA”

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Brașov, întreaga acțiune a fost gândită chiar de viitorul mire.

„Acesta este scenariul unei cereri în căsătorie pe care un tânăr l-a imaginat pentru una dintre cele mai importante zile din viața sa și al cărui deznodământ a fost un «DA» rostit cu o voce plină de emoție”, au transmis jandarmii.

Pentru Alina, surpriza a avut o dublă semnificație, deoarece cererea în căsătorie a venit chiar de ziua ei, transformând aniversarea într-o amintire pe care nu o va uita niciodată.

Mesajul transmis de Jandarmeria Brașov

La finalul postării, reprezentanții Jandarmeriei Brașov i-au felicitat pe cei doi viitori soți și le-au urat o viață plină de bucurii, sănătate și iubire.

Povestea a stârnit numeroase reacții în mediul online, unde internauții au apreciat originalitatea momentului și implicarea jandarmilor în organizarea unei surprize care s-a încheiat cu un final fericit.

Continuă să citești

Actualitate

Evanghelia Duminicii 📖 Matei 14:14-22

Publicat

în

De către

 

Evanghelia Duminicii 📖 Matei 14:14-22

În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni și I s-a făcut milă de ei și a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El și I-au zis: Locul este pustiu și vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-și cumpere mâncare. Iisus, însă, le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini și doi pești. Și El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești, și privind la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. Și îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și