stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

DEZASTRU la RECENSĂMÂNT! Timișoara a pierdut 68.440 de locuitori!

Publicat

în

Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu este speriat de datele oficiale ale recensământului.

Timișoara a pierdut aproape 22 la suta din locuitori, din 2011.

 

„Avem rezultatele finale ale recensământului de anul trecut.

Situația e sumbră. În decembrie s-au anunțat rezultatele naționale şi județene, iar atunci am aflat că Timişul a pierdut 33.007 locuitori, ajungând la o populație de 650.533.

Cea mai dramatică veste de azi ține de Timişoara. Oraşul a scăzut cu 68.440 de locuitori (21,4%) față de anul 2011. Din 319.279 persoane am ajuns 250.489.

Localitatea cea mai mică rămâne Bara (299 persoane), cea mai mare comună rămâne Girocul, cu o creştere de 265%, la 22.270 persoane.

Consider conducerea Primăriei Timişoara responsabilă de această scădere. Vă dau o singur indicator: recenzorii angajați de primărie aveau de recenzat 341 de zone. 80 dintre ele nu au fost recenzate, pentru că Primăria Timişoara nu a reuşit nici măcar să angajeze pe bani frumoşi aceşti recenzori. Aşadar, 23% din sectoarele Timişoarei nu au fost recenzate. Scăderea populației este de 21,4%. Faceți voi legătura.

Din păcate, asta înseamnă bani mai puțini de la buget, mai puțină Polițile Locală şi multe alte servicii ce se vor reduce. Îmi pare rău că demersurile şi solicitările mele publice de anul trecut, inclusiv pentru angajarea ca recenzori a elevilor sau profesorilor în vacanță, nu au fost ascultate”, a scris prefectul pe pagina sa de facebook.

Actualitate

Sorin Grindeanu, despre mersul trenurilor : „Se poate mai repede și în condiții decente!”

Publicat

în

De către

 

 

Sorin Grindeanu, într-o declarație recentă, a subliniat importanța continuării investițiilor în transportul feroviar pentru a îmbunătăți serviciile oferite cetățenilor. Acesta a călătorit cu trenul spre litoral pentru a evalua personal condițiile actuale.

„După cum am promis, am călătorit cu trenul spre litoral. Mai sunt multe de făcut pentru transportul feroviar și sunt foarte conștient de necesitatea continuării investițiilor. Este doar un pas spre o normalitate pe care ne-o dorim fiecare dintre noi cu privirile la serviciile de transport public”, a declarat Grindeanu.

El a călătorit într-un vagon din InterCity-ul spre Constanța, unul dintre cele șase vagoane recent modernizate de CFR Călători din fonduri proprii. Grindeanu a subliniat că investițiile actuale vizează creșterea confortului și siguranței în călătoriile pe calea ferată.

Aceste îmbunătățiri includ achiziționarea a 119 trenuri autopropulsate și 16 locomotive noi, finanțate prin fonduri europene (PNRR, PT, CEF). De asemenea, în proces de modernizare se află 139 de vagoane și 75 de locomotive, în baza unor contracte finanțate prin PNRR și încheiate de CFR Călători.

„Estimez că în această toamnă va fi dat în circulație primul tren modernizat, format dintr-o locomotivă și 12 vagoane. Până la sfârșitul anului, va circula cu călători și primul tren nou”, a adăugat Grindeanu.

Pentru a oferi o imagine completă a dezvoltării transportului feroviar în următorii ani, Grindeanu a clarificat că cele 119 trenuri autopropulsate au o configurație asemănătoare garniturilor de metrou și echivalează aproximativ 450 de vagoane și 119 locomotive.

 

Continuă să citești

Actualitate

La Aeroportul Timisoara mirosul groaznic de WC vine de sus !

Publicat

în

De către

Noul terminal al Aeroportului Timișoara a fost inaugurat la finalul lunii martie 2024, după o investiție de aproximativ 190 de milioane de lei, lucrările fiind realizate de firma Concelex . Dupa ce au dat 40 de milioane de euro pentru terminalul ultra modern administratorii aeroportului sau trezit ca pasagerii sunt intoxicati cu un miros de WC de nesuportat .Dupa verificari si cautari a sursei mirosului s-a ajuns la concluzia ca imputitenia vine de sus ,adica din tavan. Cu toate afirmatiile lui Sorin Grindeanu si Marcel Ciolacu despre calitatea lucrarii ,se dovedeste ca in realitate constructia este de „rahat”.Daniel Stamatovici susține că dacă trebuie înlocuit tavanul se va face in cel mai scurt timp.

Continuă să citești

Actualitate

Locuitorii din zona Lipovei se bucură de 150 de locuri noi de parcare

Publicat

în

De către

 

 

Primăria anunță finalizarea primei etape de amenajare a locurilor de parcare în zona Lipovei, unde au fost create 150 de noi spații pentru autoturisme, în locul vechilor garaje din cartiere.

Proiectul a inclus mai multe locații:
– **Intrarea Sunetului**: 44 locuri de parcare
– **Strada Silistra** (la intersecția cu Strada Verde): 32 locuri de parcare
– **Strada Verde**: 77 locuri de parcare

Pe lângă locurile de parcare, aceste spații au fost amenajate cu zone verzi, incluzând iarbă, plante perene și arbori, pentru a oferi umbră, răcoare și pentru a contribui la reducerea poluării.

Următoarele etape ale proiectului prevăd transformarea vechilor garaje dintre blocuri în locuri de parcare și în alte zone ale orașului, precum Aradului, Modern, Șagului și Martirilor.

Primăria mulțumește locuitorilor pentru susținerea și răbdarea manifestate pe durata acestor lucrări, subliniind importanța colaborării pentru îmbunătățirea spațiului urban.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și