Mihai Șora a murit la 106 ani, astăzi 25 februarie.

Mihai Şora, eseist şi filosof, s-a născut la 7 noiembrie 1916, la Timişoara, în familia preotului ortodox, Melentie Şora.

„M-am născut în credinţă, fiind băiat de preot ortodox din Ardeal. În perioada pubertăţii şi a adolescenţei, am trecut şi eu, ca şi alţii, printr-o perioadă de bravură şi de revizuire completă a valorilor moştenite. Această perioadă s-a făcut simţită mai ales în relaţiile mele cu tata, printr-o agresivitate negativistă în raport cu valorile stabilite de el. Dar tata, un om foarte înţelept, m-a lăsat să mă lămuresc singur, nu a încercat să-mi impună ceva”, declara filosoful într-un interviu, în 2008, pentru Formula AS.

A urmat cursurile Liceului „Constantin Diancovici-Loga” din Timişoara, pe care l-a absolvit în 1934.

A urmat Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucureşti (1934-1938), unde i-a avut ca profesori pe Nae lonescu, Mircea Vulcănescu şi Mircea Eliade.

„La cursurile lui (Nae Ionescu, n.r) de logică nu prea vorbea despre Dumnezeu. El discuta problemele teologice în presă. Dar într-un fel, m-a influenţat. Eu am venit pentru el la facultate în Bucureşti; puteam foarte bine să mă duc la Cluj. Sigur, mai erau şi alte persoane care îmi suscitau interesul, printre care Mircea Eliade. La diferenţa de vârstă care era între mine şi Eliade, el reprezenta un model, care la rândul său îl avusese drept model pe Nae lonescu, pe care şi eu îl voisem cândva model”, a mărturisit Mihai Şora în interviul acordat Formula AS.

Între 1939 şi 1948, a locuit în Franţa şi a fost cercetător la „Centre National de la Recherche Scientifîque” din Paris, din 1946 până în august 1948. A debutat cu volumul „Du dialogue interieur/ Despre dialogul interior”, la Gallimard, în 1947.

După revenirea în ţară, din toamna anului 1948, până în decembrie 1950, a fost referent de specialitate III, la Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul Serviciului de presă. În decembrie 1950 a fost „eliberat din funcţie” pentru „origine socială nesănătoasă”.

În perioada ianuarie 1951- mai 1954 a fost angajat la Editura în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (IRRCS), la redacţia publicaţiilor literare.

Din iunie 1954 până în toamna anului 1957 a fost redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA).

A fost numit apoi, director al producţiei editoriale, în cadrul Direcţiei Generale a Editurilor, funcţie pe care a îndeplinit-o până în primăvara anului 1959.

Ca redactor-şef al ESPLA (compartimentul „Moştenirea literară”), a iniţiat multiple proiecte editoriale, între care a regândit din temelii colecţia „Biblioteca pentru toţi'”(BPT). Mihai Şora a înfiinţat colecţiile „Scriitori români” şi seria de opere complete a scriitorilor Tudor Arghezi şi Mihail Sadoveanu.

În perioada noiembrie 1969-mai 1970 a fost redactor la Editura Enciclopedică, după care, până în vara anului 1977, a îndeplinit, în cadrul Ministerului Învăţământului, funcţia de director al bibliotecilor de învăţământ.

A fost ministru al Învăţământului, în primul guvern democratic provizoriu, o lună. A demisionat din guvern după ce a protestat public faţă de mineriada din 13-15 iunie 1990.

A fost membru al Grupului pentru Dialog Social (GDS), de la înfiinţarea acestuia, din 30 decembrie 1989, dar şi membru fondator al „Solidarităţii universitare” şi al Asociaţiei „România viitoare” şi al „Alianţei Civice”, al cărui preşedinte a fost între 1990-1991. În mai 1992 a devenit membru al Partidului Alianţei Civice (PAC). A fost ales vicepreşedinte al Partidului Alianţei Civice (1992-1993) şi preşedinte al Curţii de onoare şi demnităţi a PAC.

Mihai Şora a publicat „Sarea pământului” (1978, 2006), „A fi, a face, a avea” (1985, 2006), „Eu şi tu şi el şi ea… sau dialogul generalizat” (1990, 2007), „Despre dialogul interior” (1995), „Firul ierbii” (1998), „Filosoficale. Filosofia ca viaţă” şi „Câteva crochiuri şi evocări” (2000), „Mai avem un viitor? România la început de mileniu” (în dialog cu Sorin Antohi, 2001), „Locuri comune” (2004), „Clipa şi timpul” (2005), „Despre toate şi ceva în plus. De vorbă cu Leonid Dragomir” (2005, 2006 – ediţie revăzută şi adăugită).

Mihai Şora este autorul a numeroase articole şi studii publicate în reviste social-culturale. A tradus din Jean-Jacques Rousseau, „Visările unui hoinar sălbatic”, şi din Jean-Paul Sartre – „Cu uşile închise”.

A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumele „Sarea pământului” din 1978 şi „Firul ierbii” (1998). În decembrie 2008 a primit Premiul de Excelenţă al revistei Viaţa Românească.

În 2008, vorbea despre “marea trecere” şi spunea: “Sunt prin preajma ei. N-aş putea spune că o aştept. Ştiu că va veni, trag nădejde să nu mă îmbolnăvesc grav şi să o aştept ca pe o salvare. Dar nu mă gândesc la ea. Am o totală încredere că totul va fi bine”.

Mihai Şora a fost căsătorit, timp de 72 de ani, cu scriitoarea Mariana Şora. Aceasta a murit în 2011, la vârsta de 94 de ani. Din prima căsnicie, filosoful Mihai Şora are trei copii: Sanda, Andrei şi Tom. Din 2014, Mihai Şora a fost căsătorit cu poeta, eseista şi traducătoarea Luiza Palanciuc

La vârsta de 100 de ani, Mihai Şora a fost prezent în pieţe, cu propria pancartă: „Biblioteca pentru toţi nu îi publică pe hoţi”, iar în februarie 2017 Mihai Şora publica şi o înregistrare de la manifestaţia din Piaţa Victoriei, în care spunea: „Să te foloseşti de întunericul nopţii ca să strecori o lege aşa, e o ticăloşie. Lumea a ieşit în stradă ca să protesteze. Locul hoţului e la puşcărie. Nu în fruntea mesei şi nu în capul ţării”, amintește News.ro