stiriacum.ro

Suntem sociabili

Social

Karim Benzema, prezentat oficial de clubul Al-Ittihad

Publicat

în

Francezul Karim Benzema, fostul căpitan al echipei spaniole de fotbal Real Madrid, a fost prezentat oficial marţi seara de Al-Ittihad, noul său club din Arabia Saudită, cu care a semnat un contract pe trei ani, până în 2026, informează Reuters.

„Sunt nerăbdător să vă văd la Jeddah”, a spus Benzema în limba arabă, într-o înregistrare video difuzată de Al-Ittihad, care a cucerit în acest sezon titlul de campioană în liga saudită.

„Sunt încântat să descopăr o nouă ligă de fotbal, într-o altă ţară. Am fost norocos să realizez lucruri incredibile în cariera mea şi să realizez tot ce pot în Spania şi Europa. Acum simt că este momentul potrivit pentru o nou provocare şi un nou proiect”, a precizat fotbalistul francez într-un comunicat difuzat de noul său club.

Salariul va fi de  100 de milioane/ euro pe an.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Mafiotii din comertul cu legume fructe i-au dat foc masinii directorului Mirel Pop de la Piete S.A.!!!

Publicat

în

De către

Comertul din piata de gros de la Mehala ascunde afaceri cu legume fructe scapate de sub controlul ANAF-ului.

Evaziunea practicata  produce statului pierderi apreciabile de zeci de mii de euro.Actualul director Mirel Pop s-a apucat sa aduca organe control in piata de gros.S-au dat si amenzi dupa cateva controale.

Raspunsul mafiotilor din acest domeniu a fost incendierea masinii lui Mirel Pop.

Politia cauta pe posibilii autori.Mari sperante nu sunt dar nu se stie ,noi am dori sa aflam cine sunt autorii.

Continuă să citești

Editorial

DNA,DNA sa vina sa va ia!Dupa Catu-Voiculescu vine echipa Dominic Fritz-Alexandra Rigler-Camelia Mingasson!

Publicat

în

De către

Asa cum a fost in pandemie cand laudele curgeau pe centurile de socializare la adresa lui Catu si Voiculescu ca ne scapa ,ne apara de SARS – CoV – 2 (COVID – 19) cam tot asa am fost inebuniti de momentele culturale de exceptie (muia ,penisul,scene porno) aduse in fata timisorenilor si putinilor turisti de gasca Dominic Fritz-Alexandra Rigler-Camelia Mingasson.

 

Timisoara Capitala Culturala Europeana 2023 a insemnat in primul rand bani ,in al doilea rand bani si printre altele cateva momente culturale artistice si ceva patrimoniu.Asa sa gandit si actionat de cei responsabili pentru organizarea evenimentului ratat de Timisoara noastra.

 

Asediul la banii asociatiei a inceput prin 2019-2020 cand a aparut (cum tot asa a disparut prin 1998) ca magarul in ceata celebrul ambasador a lui Ion Iliescu ,al ciumei rosii ,nu-i asa Basiiiiiil Popovici.Devenit din diplomat „nastasician-iliescian , propta lui Dominic Fritz userist ajuns chiar Primar. Si daca tot i-am scris numele ,vreau sa sustin si eu ca Basiiiiiil Popovici nu este fascist ,el este un  „trepadus politic”pur sange.Preluarea banilor din fondul ce era dedicat evenimentului devenise obiectivul zero a gastii lui Fritz.La o sedinta din Primaria Timisoara trupetii s-au pornit cu invective si grosolanii la adresa asociatiei ce obtinuse pentru Timisoara titlulde Capiatala Culturala Europeana.Nu s-a dezmintit „micutul diplomat” Popovici printr-o afirmatie ce-mi suna si acum in minte de un misoginism cras venita de la un „sanchi”om de cultura ,”doamna Simona in capul tau este numai varza”.Cred ca se gandea la varza de Bruxelles  acolo unde si-a aranjat progenitura ,Alexandru Popovici pe un post.Beizadelele politicienilor ,dracu stie dar toate au succes in viata.

Milioanele de euro revarsate asupra Timisoarei pentru actiunilor din anul 2023 i-au inebunit pe noii casieri. Primarul Dominic Fritz venea cu o armata de aplaudaci politici ce asteptau frecandu-si maiinile.Prin scheme licentiate de predecesorii administratori ai culturii timisorene ce cheltuiau ,nu-i asa ,banii nostri , au infintat Centrul de Proiecte si alte entitati cu nume ce-mi scapa dar care scapa si de controlul public.

 

Cazul Catu-Voiculescu , oameni politici ce nici in cele mai negre vise nu s-au gandit ca vor ajunge in catuse ,a uimit o tara intrega.

I-am aplaudat atunci cand tipau „Jos ciuma rosie”,”fara penali”,”dna,dna sa vina sa va ia”,sperand ca in sfarsit s-a pogorat asupra romanilor apostolii cinstei si corectitudinii.

 

Dar vorba cantecului „noi suntem romani” si cum au ajuns la visteria statului au dat iama in bani.Momentul a venit rapid ,pandemia de COVID-19.Milioanele de euro au fost sparte de anticorupti ,chiar un miliard..

 

Cu incredere ca omul vine din Germania ,acolo unde guvernul sustine presa scrisa domnul Fritz a daramat chioschiurile de ziare (revistele,ziarele inseamna si ele cultura) lasandu-ne cu gura cascata.Unde erau consilierii din umbra Brandusa Armanca si Basiiiiiil Popovici ce au mancat o paine buna ca ziaristi ,de ce nu l-au tras de maneca??? Faptul amintit este la ..si altele ,daca tot spunem ca am fost Capitala Culturala Europena.

 

Privind la televizor ,la „justitia televizata”asa cum reclama ieri ,alaltaieri „boul” de Vlad Voiculecu pe la Bruxelles declar ca suta la suta ii vom vedea si pe responsabilii cheltuirii banului public pentru Capitala Europeana cu aceleasi catuse.

 

Vor ramane in urma momentele culturale-artistice mai mult sau mai putin reusite petrecute in 2023.

 

Problema in viitor va fi pentru cei din echipa Fritz .Pentru Alexandra Rigler sefa Centrului de Proiecte ,raschitoare de euroi in directia gastii lui Fritz sau prietenilor sai.Directoarea Casei de Cultura Timisoara Camelia Mingasson prin mainile sale trecand ceva fonduri babane.

 

Atentie la ce vom asista ,si sunt sigur ca va fi asa ,cum dupa noapte vine zi si tot asa !Pe milioanele de euro cheltuite pe actiuni de doi lei , in principal , tripleta Fritz-Rigler-Mingasson va fi in situatia lui Catu-Voiculescu.

 

Institutia DNA prin actiunea din zilele acestea castiga increderea romanilor si dovedeste ca nimeni nu este mai presu de lege.Nici cei care mai alaltaieri se dadeau ca trimisi ai occidentului sa faca ordine in Romania.

 

Luminile se sting ,ramanem noi de noi in Timisoara si asa cum v-au mai atentionat si altii , voi din mafia Fritz-Rigler-Mingasson aveti de ce sa va fie frica.Latul se apropie de par.

Continuă să citești

Actualitate

✝) Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon) 3 Decembrie 2023

Publicat

în

De către

 

DUMINICA
A TREIZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH
Evanghelia de la Luca
(XVIII, 35-43)
n vremea aceea, în timp ce Se apropia Iisus de Ierihon, un orb şedea cerşind la marginea drumului. Şi auzind el mulţimea trecând, întreba ce este aceasta. Şi i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Şi el a strigat, zicând: „Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!“ Şi cei ce mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu atât mai mult striga: „Fiule al lui David, miluieşte-mă!“ Şi, apropiindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; şi când acela I-a fost aproape, l-a întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac?“ Iar el a zis: „Doamne, să-mi capăt vederea“. Şi Iisus i-a zis: „Capătă-ţi vederea! Credinţa ta te-a mântuit“. Şi îndată şi-a căpătat vederea şi-L urma slăvind pe Dumnezeu. Şi tot poporul, văzând aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și