stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Şaisprezece persoane, între care foştii şefi din Jandarmerie Laurenţiu Cazan, Sebastian Cucoş şi Cătălin Sindile, trimise în judecată în Dosarul 10 August

Publicat

în

Procurorii miilitari au trimis în judecată 16 ofițeri, subofițeri și persoane din conducerea Jandarmeriei în „dosarul 10 august”, în rechizitoriu spunându-se că în noaptea zilei de 10 august 2018, la mitingul de protest care a avut loc în Piața Victoriei, comandantul acțiunii jandarmilor, Laurențiu Valentin Cazan, alături de coordonatorii Gheorghe Cucoș și Ionuț Sindile au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în fața Guvernului (aproximativ 30.000 persoane), care s-a soldat cu rănirea a 433 de persoane.

Procurorii Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a 16 inculpați, cercetați în stare de libertate:
– inculpatul col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, la data faptelor adjunct al directorului general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București (DGJMB), în prezent ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual;
– inculpatul col. (r) CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, la data faptelor inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
– inculpatul col. (r) SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, la data faptelor prim-adjunct al inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu;
– inculpatul col. (r) CIOBANU LAURENȚIU CRISTIAN, la data faptelor comandant de batalion în cadrul DGJMB, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă şi o infracţiune de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
– inculpatul col. POPESCU CĂTĂLIN RĂZVAN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă aflate în concurs real;
– inculpatul col. ZĂVOIANU MARIAN ION, ofițer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă;
– inculpatul lt.col. DUMITRU ADRIAN COSTEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă şi trei infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
– inculpatul mr. MOLDOVEANU LUCA FLORIN, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la purtare abuzivă, aflate în concurs real;
– inculpatul cpt. MIHAI MARIUS DANIEL, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
– inculpatul plt. adj. (r) BELECCIU ALIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
– inculpatul plt. maj. BÎRSAN MARIAN CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
– inculpatul plt. adj. BOLAT CRISTIAN, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
– inculpatul plt. adj. şef BUZATU GEORGE, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
– inculpatul plt. adj. CARMOCANU FLOREA, subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni de purtare abuzivă, aflate în concurs real;
– inculpatul plt. adj. şef (r) CUSTRIN BARDAHAN PAVEL, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă;
– inculpatul plt. maj. (r) ZAMFIR GEORGE CONSTANTIN, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.

Din probatoriul administrat de procurori a rezultat următoarea situație de fapt:

În data de 10 august 2018, la ora 23.11, cu ocazia mitingului de protest ce a avut loc în Piața Victoriei din municipiul București, col. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, în calitate de comandant al acțiunii, precum și inculpații CUCOȘ GHEORGHE SEBASTIAN, și SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, în calitate de coordonatori ai aceleiași acțiuni, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în Piața Victoriei (aproximativ 30.000 persoane), intervenție pe care ulterior au și condus-o. Faptele inculpaților au avut drept consecințe îngrădirea libertății de întrunire și a dreptului la integritate fizică și psihică a manifestanților prezenți în Piața Victoriei, drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), precum și provocarea de suferințe fizice sau leziuni ce au necesitat între 1 și 50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare unui număr de 433 de persoane.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că intervenția în forță a jandarmilor s-a făcut cu încălcarea principiilor necesității, gradualității și proporționalității, principii consacrate de reglementările legale în materie și reflectate în jurisprudența CEDO.

Astfel, s-a reținut că jandarmii au acționat nu doar împotriva împotriva persoanelor care se manifestau violent, în vederea izolării acestora și aplicării măsurilor legale, ci și împotriva manifestanților pașnici, care constituiau marea majoritate a protestatarilor.

În mod concret, cercetările efectuate au stabilit că militarii jandarmi au folosit cu ocazia executării misiunii respective un număr total de 63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen, 316 cartușe de calibru 38 mm. și 40 mm., de asemenea cu efect iritant lacrimogen, 8 pulverizatoare de capacitate mărită și 168 pulverizatoare de mână.

În ceea ce-l privește pe inculpatul col. CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, cercetările efectuate în cauză au stabilit că, la data de 11 august 2018, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a întocmit un raport de acțiune preliminar, în care a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a menționat că prefectul municipiului București ar fi aprobat intervenția în forță a militarilor jandarmi asupra demonstranților adunați în Piața Victoriei.

Până la data de 01.08.2023, dintre persoanele vătămate, 312 s-au constituit părți civile în cauză. Rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Militar București.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Nicușor Dan, întâlnire cu Friedrich Merz la Dublin. România și Germania discută despre securitatea NATO, bugetul UE și Republica Moldova

Publicat

în

De către

 

Nicușor Dan, întâlnire cu Friedrich Merz la Dublin. România și Germania discută despre securitatea NATO, bugetul UE și Republica Moldova

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că s-a întâlnit cu cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, în marja Summitului Comunității Politice Europene de la Dublin. Discuțiile dintre cei doi lideri au vizat cooperarea româno-germană, viitorul buget al Uniunii Europene, aderarea Republicii Moldova la UE și consolidarea securității pe Flancul Estic al NATO.

Nicușor Dan și Friedrich Merz au discutat despre relațiile dintre România și Germania

Președintele Nicușor Dan a transmis că întrevederea cu Friedrich Merz a reprezentat o oportunitate de a discuta despre colaborarea dintre România și Germania, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul instituțiilor europene.

Șeful statului român a subliniat importanța relațiilor dintre cele două țări și a dialogului privind principalele provocări cu care se confruntă Europa.

„M-am bucurat să mă întâlnesc, în marja Summitului Comunității Politice Europene de la Dublin, cu cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, și să discutăm despre excelenta cooperare dintre România și Germania, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul Uniunii Europene”, a declarat președintele Nicușor Dan.

Bugetul Uniunii Europene și aderarea Republicii Moldova, printre temele abordate

Un subiect important al întâlnirii a fost viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2035, potrivit declarației președintelui României.

Discuțiile au inclus și evoluția Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, un dosar de interes strategic pentru România și pentru regiune.

„Am abordat, de asemenea, teme de interes strategic comun, precum viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2035 și progresele Republicii Moldova în parcursul său de aderare la UE”, a precizat Nicușor Dan.

Securitatea Flancului Estic al NATO, pe agenda discuțiilor

Președintele României și cancelarul german au abordat și problemele de securitate europeană, în contextul amenințărilor hibride și al incursiunilor dronelor.

Un punct important al dialogului l-a reprezentat dezvoltarea pe termen lung a industriilor de apărare și a capacităților militare ale României și Germaniei.

Potrivit șefului statului, aceste obiective urmăresc consolidarea capacității de descurajare pe Flancul Estic al NATO, într-un context regional marcat de riscuri de securitate.

„Discuțiile au vizat și consolidarea securității europene precum și dezvoltarea pe termen lung a industriilor de apărare și a capacităților militare ale celor două țări. Aceste obiective sunt esențiale pentru asigurarea unei descurajări credibile pe Flancul Estic al NATO, în contextul intensificării incursiunilor dronelor și al amenințărilor hibride cu care se confruntă Europa”, a mai declarat Nicușor Dan.

România și Germania urmăresc consolidarea cooperării în domeniul apărării

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și Friedrich Merz a adus în discuție mai multe domenii de interes comun, de la politicile europene și extinderea Uniunii Europene până la apărare și securitate regională.

În condițiile provocărilor de securitate din Europa, cooperarea dintre statele membre NATO și dezvoltarea capacităților militare reprezintă teme importante pe agenda europeană.

Declarația președintelui României evidențiază interesul pentru continuarea dialogului cu Germania și pentru coordonarea celor două țări în privința principalelor obiective europene și de securitate.

 

Continuă să citești

Actualitate

Carnagiu pe o autostradă din Bulgaria: Cel puțin 10 oameni au murit într-un accident în lanț cu peste 50 de vehicule implicate

Publicat

în

De către

Carnagiu pe o autostradă din Bulgaria: Cel puțin 10 oameni au murit într-un accident în lanț cu peste 50 de vehicule implicate

Tragedie de proporții în Bulgaria, unde cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite în urma unor accidente în lanț produse marți dimineață, 10 noiembrie, pe autostrada Trakia. Peste 50 de autoturisme și camioane au fost implicate în coliziuni succesive, provocate, potrivit primelor informații, de vizibilitatea extrem de redusă din cauza ceții dense.

Accidentele s-au produs în apropierea localității Yambol, în sud-estul Bulgariei, pe autostrada care leagă capitala Sofia de orașul Burgas. Bilanțul victimelor a fost confirmat de guvernatorul regional Georgi Chalakov, potrivit agenției de presă bulgare BTA.

Peste 50 de mașini și camioane, implicate în accidentele în lanț

Primele coliziuni au fost raportate puțin după ora 7:00, în zona kilometrului 289, pe sensul de mers către Burgas, între nodurile rutiere Zimnitsa și Kabile.

Potrivit informațiilor difuzate de postul de televiziune NOVA, în scurt timp au urmat alte impacturi, iar accidentele s-au extins și pe sensul opus de circulație, către Sofia.

Imaginile de la fața locului arată amploarea dezastrului: vehicule grav avariate, autoturisme răsturnate și mașini proiectate în afara carosabilului. În unele cazuri, impacturile au fost atât de puternice încât oamenii au rămas prinși între fiarele contorsionate.

Todor Mishinev, coordonatorul echipelor de intervenție, a precizat că salvatorii se concentrează în primul rând pe scoaterea persoanelor blocate în interiorul vehiculelor distruse.

Zeci de răniți, transportați la spitalele din regiune

Intervenția autorităților a fost una de amploare. La locul accidentelor au fost trimise echipaje de pompieri, polițiști și ambulanțe din localitățile învecinate.

Potrivit agenției BTA, cel puțin 27 de persoane rănite au fost transportate la spitalele din regiune. Unele dintre victime se află în stare gravă, iar medicii încearcă să le acorde îngrijirile necesare.

Autoritățile nu exclud ca numărul persoanelor decedate să crească, în condițiile în care operațiunile de salvare continuă, iar mai multe victime au fost surprinse în interiorul mașinilor grav avariate.

Autostrada Trakia, închisă pe ambele sensuri. Șoferii, avertizați prin BG-ALERT

Ca urmare a gravității accidentelor, autoritățile bulgare au decis închiderea circulației pe ambele sensuri ale autostrăzii Trakia, în zona afectată.

Traficul a fost deviat pe rute alternative, iar șoferii au fost avertizați prin intermediul sistemului național BG-ALERT cu privire la accidente și la condițiile extrem de dificile de circulație.

O celulă de criză a fost activată pentru coordonarea intervenției și gestionarea situației.

Ceața densă, printre posibilele cauze ale tragediei

Primele informații indică faptul că ceața densă ar fi redus considerabil vizibilitatea pe autostradă, favorizând producerea coliziunilor succesive. Carosabilul umed și viteza neadaptată condițiilor meteo sunt, de asemenea, luate în calcul de autorități.

Ancheta urmează să stabilească exact cum s-au produs accidentele și dacă au existat și alte cauze care au contribuit la tragedie.

Operațiunile de salvare și verificare a vehiculelor continuă, în timp ce autoritățile încearcă să stabilească bilanțul final al uneia dintre cele mai grave tragedii rutiere raportate în Bulgaria în ultima perioadă.

Continuă să citești

Actualitate

Tragedie în Spania: Un polițist a murit, iar un altul a fost rănit după explozia unui rucsac suspect

Publicat

în

De către

Tragedie în Spania: Un polițist a murit, iar un altul a fost rănit după explozia unui rucsac suspect

Un polițist a murit, iar un altul a fost rănit, marți dimineață, în orașul Oviedo, din nordul Spaniei, după ce un rucsac suspect a explodat în momentul în care oamenii legii încercau să îl examineze. Incidentul s-a produs în timpul unei intervenții a Unității Canine Speciale a poliției spaniole.

Potrivit informațiilor transmise de poliție și citate de BBC, agenții au ajuns la fața locului pentru a verifica un rucsac considerat suspect. În momentul în care polițiștii au început operațiunea de examinare, obiectul a explodat, provocând moartea unuia dintre agenți și rănirea unui coleg.

Poliția spaniolă, în doliu după moartea agentului Juan José

Polițistul care și-a pierdut viața a fost identificat drept Juan José. Moartea sa a fost confirmată de reprezentanții poliției spaniole, care au transmis un mesaj de condoleanțe prin intermediul platformei X.

„Gândurile noastre sunt alături de familia, prietenii, colegii și cei dragi ai săi”, au transmis reprezentanții instituției, aducându-i un omagiu agentului decedat.

Celălalt polițist implicat în explozie a fost rănit, însă informațiile disponibile nu oferă, deocamdată, detalii complete despre starea sa de sănătate.

Cum a fost descoperit rucsacul suspect

Potrivit presei locale, polițiștii au ajuns la locul incidentului după ce fuseseră solicitați să intervină în urma unui alt eveniment. În timpul verificărilor, aceștia au descoperit rucsacul care a declanșat ulterior explozia.

Pentru examinarea obiectului a fost solicitată intervenția Unității Canine Speciale, însă operațiunea s-a transformat într-o tragedie.

Autoritățile spaniole urmează să stabilească în ce condiții s-a produs explozia, ce conținea rucsacul și dacă acesta fusese amplasat intenționat în zonă.

Incidentul din Oviedo readuce în atenție riscurile la care sunt expuși polițiștii și echipele de intervenție atunci când trebuie să verifice obiecte suspecte. Ancheta este esențială pentru clarificarea circumstanțelor în care un agent și-a pierdut viața în timpul unei misiuni.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și