stiriacum.ro

Suntem sociabili

Editorial

Pietele groazei !

Publicat

în

In Timisoara , pietele au fost dintodeauna puncte importante pentru cetatenii sai. Un oras comercial ca Timisoara traia prin aceste locuri unde se cumpara sau vindea absolut toate categoriile de produse.Prin industrializarea inceputa imediat dupa terminarea regularizarii canalului Bega ,numarul mare de muncitori a crescut intr-un ritm rapid.Populatia avea nevoie de produse alimentare si cele necesare traiului de zi cu zi , necesitati acoperite prin dezvoltarea pietelor ambulante sau fixe. Administrarea lor era una cu foarte mare grija si cu reguli respectate de vanzatori dar si de cumparatori.                                                                                                                                                              De un asemenea istoric administratorii contemporani cu noi nu au tinut cont nici pe vremea comunistilor dar mai ales dupa ’90 aceste piete au devenit  locurile comerciale avantajoase doar pentru cei care taxau pietarii .Au aparut in ultimii treizeci de ani comerciantii de „meserie”, producatorii incet ,incet fiind inghititi sau marginalizati. Toate vechile piete transformandu-se in locuri de imbogatire pentru sefii de la piete.Fara mari investitii in infrastructura necesara functionarii civilizate a unei piete , profiturile s-au adunat in buzunarele sefilor de piete si de acolo se strecurau in pungile functionarilor din primaria Timisoara.                                                                                                                  Prin anul 2000 un prieten imi spunea ca daca ajunge sef peste o piata va strange o avere ce va asigura o viata roz pentru cel putin doua generatii. Nenorocita de piata din Badea Cartan a fost de succes doar pentru arhitectul ce a proiectat-o .A fost una din primele tepe date de administratia Viorel Oancea (pentru V.Oancea ultima).Conditiile ce trebuiau sa le suporte  vanzatorii au fost si sunt si astazi ingrozitoare ,fie vara fie iarna .Aceasta este una din pietele unde toate lumea sufera .Trebuie doar sa treceti prin P-ta 700 sau Circumvaltiunii sa observati mizeria si imputitenia acestor locuri.In P-ta Balcescu sa nu va duceti ca-i nasol rau de tot.                                                           Ceva s-a schimbat totusi in ultima vreme.Marile magazine Kaufland ,Profi sau Lidl au preluat clientela pietelor,  si locurile altadata aglomerate de dimineata pana seara ,acum sunt pustii ,doar ceva comercianti se incapataneaza sa reziste in locurile respingatoare . Ca nu vorbesc prostii despre  coruptia din Societatea „Piete S.A.” trebuie sa va ganditi la faptul ca imediat dupa schimbarile de primar , lupta pentru functia de director sau membru in C.A. devenea una pe viata si pe moarte. Clientela politica ravnea aceste este posturi. Indiferent cine a administrat pietele Timisoarei ele au ramas intr-o stare jalnica .O idee buna pentru cetatenii Timisoarei a fost infintarea pietei volante de la stadion .Chiar putem spune un succes , insa cei de la piete doar incaseaza niste taxe dar nimic in favoarea vanzatorilor si cumparatorilor.Dezinteres total pentru noua gasca de la Piete.                                                                                                                                                                    Aspectul pietelor timisoarene este unul dezolant ,mizerie de sus pana jos. Am vazut turisti care dupa ce faceau un tur prin centru si P-ta Unirii au vrut sa vada si pietele de legume fructe .Dupa o plimbare prin aceste locuri au ramas doar cu niste poze sa le arate prietenilor din tarile lor cat de inapoiati suntem la capitolul comert in piete.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editorial

Primarul din Jimbolia, Postelnicu : Salariu de oraș, rezultate mai slabe decât la sat

Publicat

în

De către

 

Deși ocupă funcția de primar al orașului Jimbolia din 2012, Darius Postelnicu pare să fie mai preocupat de acumularea unei averi personale decât de bunăstarea comunității pe care o reprezintă. Cu un salariu anual de 143.204 RON (aproximativ 2.400 euro pe lună), primarul este plătit regește, dar orașul continuă să sufere de lipsa unor investiții esențiale și de o administrație eficientă.

Averea impresionantă a familiei Postelnicu

În timp ce orașul stagnează, familia Postelnicu prosperă. Primarul și soția sa, Carmen, au acumulat o avere impresionantă, incluzând:

  • Terenuri: 685 mp, 1.789 mp și un teren agricol de 5,2 hectare.
  • Două vile: una de 180 mp și alta de 290 mp, ambele impunătoare și simboluri ale luxului.

Aceste proprietăți ridică întrebări serioase despre sursele de finanțare, mai ales având în vedere salariile oficiale ale familiei. Carmen Postelnicu, angajată la Inspectoratul Județean Timiș, câștigă un salariu lunar de aproximativ 5.100 RON, o sumă modestă în comparație cu stilul de viață afișat.

Deși este primar de peste un deceniu, Darius Postelnicu este criticat pentru lipsa inițiativelor și proiectelor care să aducă beneficii reale locuitorilor. Criticii spun că „tace și nimic nu face”, dar salariul consistent îl încasează fără probleme.

Într-un oraș cu potențial de dezvoltare, administrația locală pare să fie blocată în incompetență, lipsă de transparență și dezinteres pentru nevoile comunității.

Familia Postelnicu nu este străină de sinecuri și beneficii obscure. Deși detaliile complete despre acestea vor fi prezentate într-o ediție viitoare, este clar că relațiile și influența joacă un rol important în menținerea pozițiilor lor.

Jimbolia merită mai mult decât un primar care se preocupă doar de propriile interese. În timp ce locuitorii se confruntă cu probleme reale, Darius Postelnicu și familia sa par să trăiască într-o bulă de prosperitate, deconectați de nevoile comunității. Rămâne de văzut dacă alegătorii vor continua să tolereze această situație sau vor cere o schimbare.

Continuă să citești

Editorial

Nemulțumiri la Jimbolia: Primarul Darius Postelnicu doarme în bocanci de mai bine de 10 ani

Publicat

în

De către

 

De ani buni, locuitorii orașului Jimbolia își exprimă nemulțumirea față de primarul Darius Postelnicu, pe care îl acuză că „doarme în bocanci” în loc să ia măsuri pentru dezvoltarea comunității.

Promisiuni fără rezultate

Cetățenii spun că sunt sătui de promisiuni deșarte și proiecte care rămân doar pe hârtie. În ciuda planurilor grandioase prezentate periodic, Jimbolia nu a cunoscut o schimbare semnificativă în ultimii ani, iar oamenii simt că orașul stagnează.

„Ne promite mereu câte ceva, dar nu vedem nimic concret. Totul e doar vorbărie,” spune unul dintre locuitorii orașului.

Nemulțumirea generală crește

Lipsa realizărilor și a inițiativei reale a început să erodeze încrederea oamenilor în administrația locală. Drumuri deteriorate, investiții întârziate și lipsa unor soluții pentru problemele de zi cu zi sunt doar câteva dintre reproșurile cetățenilor.

„Ne-a ajuns cuțitul la os. Orașul arată la fel ca acum 20 de ani, dacă nu mai rău,” adaugă un alt localnic.

Pe măsură ce nemulțumirea crește, tot mai mulți cetățeni cer o schimbare în conducerea orașului. Rămâne de văzut dacă Darius Postelnicu va reuși să recâștige încrederea comunității prin acțiuni concrete sau dacă dezamăgirea generală va determina alegătorii să îi întoarcă spatele la următoarele alegeri.

Jimbolia are nevoie de o administrație activă, care să răspundă nevoilor cetățenilor, iar răbdarea oamenilor pare să fi ajuns la limită.

Continuă să citești

Editorial

Dan Negru nu mai prezintă Revelioane cǎ este putred de bogat ! Sǎrbǎtorește Revelionul în Dubai!

Publicat

în

De către

 

Dan Negru, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți moderatori de televiziune din România, a luat o decizie care a surprins pe toată lumea: nu va mai prezenta tradiționalele Revelioane care l-au consacrat. Motivul? Se pare că succesul financiar l-a adus la un alt nivel de viață, iar acum își petrece timpul în Dubai, alături de cei bogați.

Cunoscut pentru stilul său inconfundabil și pentru faptul că ani la rând a fost liderul incontestabil al audiențelor de Anul Nou, Dan Negru a preferat să lase reflectoarele deoparte. „Normal că nu mai are chef să muncească să filmeze Revelioane,” spun mulți. Milionar în euro, acesta pare să fi ajuns într-o etapă în care prioritățile s-au schimbat.

Pe pagina sa de Facebook, Dan Negru a oferit explicații pentru decizia sa, dar internauții nu au ezitat să comenteze ironic.

„Ce mai la deal, la vale… ești bogat, Dane!”

 

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și