Actualitate
Peste 1.300 de absolvenți de liceu din Timiș, înscriși la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat
Absolvenții de liceu care nu s-au prezentat încă la bac sau l-au picat intră sesiunea a doua de examene peste câteva zile. Inspectoratul Școlar Timiș informează că peste 1.300 de candidați s-au înscris în cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat.
Din nou emoții pentru unii absolvenți de liceu. În data de 16 august începe a doua sesiune a examenului de Bacalaureat. Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, sunt așteptați să susțină probele scrise din cadrul bacului 1.329 de candidați.
Dintre aceștia, 786 sunt absolvenți de liceu din promoția actuală, iar restul din promoții anterioare. În total, la nivelul județului Timiș vor fi deschise zece centre de examen.
La această sesiune a examenului de Bacalaureat s-au înscris cei care nu s-au putut prezenta sau nu au promovat bacul în sesiunea de vară și candidații din promoțiile anterioare care au picat.
Bacalaureatul de toamnă începe în data de 16 august cu proba scrisă la Limba română, urmează – în 17 august – proba obligatorie a profilului, în 18 august – proba la alegere a profilului și specializării, iar în 19 august – proba scrisă la Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi făcute publice în data de 31 august, în aceeași zi vor fi depuse contestațiile, iar rezultatele finale vor fi afișate în data de 3 septembrie.
Actualitate
Teatrul Merlin din Timișoara a câștigat Premiul UNITER 2026 pentru cel mai bun spectacol de teatru de animație
Teatrul Merlin din Timișoara a câștigat Premiul UNITER 2026 pentru cel mai bun spectacol de teatru de animație
O nouă recunoaștere importantă pentru cultura timișeană: Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara a câștigat Premiul UNITER 2026 la categoria „Cel mai bun spectacol de teatru de animație”, pentru producția „THE WINDOW”.
Spectacolul impresionează printr-o poveste sensibilă și profundă despre doi pacienți care împart salonul unui spital și relația lor cu lumea aflată dincolo de o fereastră ascunsă de o perdea grea. Între imaginație și realitate, „THE WINDOW” explorează teme precum speranța, percepția și nevoia umană de sens.
Premiul obținut la Gala UNITER confirmă încă o dată aprecierea de care se bucură teatrul timișorean la nivel național, dar și direcția artistică asumată de echipa Teatrului Merlin în ultimii ani.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a transmis un mesaj de felicitare echipei teatrului, subliniind importanța acestei distincții pentru cultura din județul Timiș.
„Premiul este acordat spectacolului THE WINDOW, însă recunoașterea publică vorbește și despre curajul artistic, consecvența și munca depusă pentru o întreagă serie de spectacole de calitate. Este o distincție importantă în palmaresul teatrului, care se adaugă multiplelor premii internaționale de care suntem mândri”, a declarat acesta.
Succesul producției este rezultatul muncii unei echipe artistice complexe. Regia spectacolului este semnată de David Zuazola, iar din distribuție și echipa de dramatizare fac parte Robert Copoț și Laurențiu Pleșa. Scenografia este cosemnată de Attila Bajko, muzica poartă semnătura lui Lazar Novkov, iar partea tehnică a fost coordonată de Dragoș Vladu pentru lumini și Alexandru Uncruțiu pentru sunet. Comunicarea și relațiile publice au fost gestionate de Iasmina Negru.
Premiul UNITER 2026 obținut de Teatrul Merlin reprezintă una dintre cele mai importante recunoașteri pentru teatrul de animație din România și consolidează poziția Timișoarei pe harta culturală națională.
Prin această reușită, Teatrul Merlin confirmă că spectacolele dedicate copiilor și tinerilor pot aborda teme profunde și actuale, reușind să atragă atât publicul tânăr, cât și spectatorii adulți.
Actualitate
Firma de turism Karpaten, de nerecomandat. Clienții acuză că sunt lăsați fără excursii după ce au plătit din timp la prețuri mai mici, iar locurile ar fi oferite ulterior unor turiști care achită sume mai mari.
Firma de turism Karpaten, de nerecomandat. Clienții acuză că sunt lăsați fără excursii după ce au plătit din timp la prețuri mai mici, iar locurile ar fi oferite ulterior unor turiști care achită sume mai mari.
Bătaie de joc din partea firmei de turism la adresa unei familii, care a fost lăsată acasă cu o lună inainte de plecare.
Citeste tot aici : https://www.tele8tv.ro/2026/05/26/scandal-in-turism-la-timisoara-familie-lasata-fara-vacanta-in-tunisia-cu-o-luna-inainte-de-plecare-acuzatii-grave-la-adresa-karpaten/
Actualitate
Studenții UMF Timișoara au participat la Campionatul Național Universitar de Baschet 3×3 de la București
Studenții UMF Timișoara au participat la Campionatul Național Universitar de Baschet 3×3 de la București

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a participat în perioada 15–17 mai 2026 la Campionatul Național Universitar de Baschet 3×3 desfășurat la București, competiție care a reunit zeci de echipe universitare din întreaga țară.
Evenimentul sportiv a adunat 27 de echipe masculine și 17 echipe feminine din centre universitare din România, oferind studenților oportunitatea de a concura într-un cadru competitiv și de a reprezenta instituțiile de învățământ din care fac parte.
Patru echipe ale UMF Timișoara, prezente la competiția universitară
Universitatea timișoreană a fost reprezentată de patru echipe, studenții participanți demonstrând spirit de echipă, implicare și fair-play pe terenul de joc.
Participarea la competiție face parte din activitățile sportive și extracurriculare susținute de universitate, prin care studenții sunt încurajați să îmbine performanța academică cu activitatea fizică și competițiile sportive universitare.
Reprezentanții universității au transmis mulțumiri doamnei profesor Doina Mircioagă pentru sprijinul și implicarea acordate echipelor pe durata competiției.
Studenții care au reprezentat UMF Timișoara la București
Din delegația universității au făcut parte:
- Bîcu Cosmina
- Bobic Sabina
- Mărginean Andreea
- Zoldos Laura
- Dodiu Maria
- Iancu Teodora
- Mita Denisa
- Voicu Alexandra
- Bădiță Mihai
- Gennari Giulio
- Sefolar Ayhan
- Tall Alioune Badara
- Nagy Norbert
- Nilă Matei
- Pigui Luca
- Zgriba Darius
Competițiile universitare, tot mai importante pentru studenți
Campionatele universitare reprezintă un spațiu important pentru promovarea sportului în mediul academic și pentru dezvoltarea relațiilor dintre studenți din diferite centre universitare.
Baschetul 3×3 a devenit în ultimii ani una dintre cele mai populare discipline sportive universitare, formatul rapid și dinamic al jocului atrăgând tot mai mulți participanți și susținători în competițiile naționale și internaționale.
-
Actualitateacum 4 aniO rachetă ce aparține forțelor rusești a căzut, luni dimineață, în Republica Moldova, după ce a fost doborâtă de de armata ucraineană
-
Actualitateacum 4 ani308.500.000 lei bani europeni pentru timișoreni! Asta înseamnă 8 troleibuze noi, 30 de autobuze electrice noi și 17 tramvaie noi.
-
Actualitateacum 6 aniAmenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care merg, de astăzi, în afara localității fără declarație sau care nu poartă mască în spațiile publice închise !
-
Actualitateacum 6 aniBĂUTURĂ SI ȚIGĂRI, asta arată GUVERNUL Orban!
-
Actualitateacum 6 aniCE SE ÎNTÂMPLĂ CU PERSOANELE CARE VIN DIN ALTE ȚĂRI DIN 15 IUNIE!?
-
Actualitateacum 6 aniDr.Virgil Musta, medicul care a făcut minuni la Timișoara, pentru pacienții cu COVID-19, vorbește despre controversatul medicament Hidroxiclorochină!
-
Actualitateacum 6 aniAccident sambata dupa-amiaza la Sannicolau Mare!
-
Actualitateacum 6 aniDe azi, toate persoanele care sosesc în România intră în izolare obligatorie!
