stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

De azi, toate persoanele care sosesc în România intră în izolare obligatorie!

Publicat

în

Toate persoanele care sosesc în România, indiferent din ce țară, vor fi izolate la domiciliu.

La cerere, se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate.

Persoanele care nu pot îndeplini condițiile pentru izolare la domiciliu pot solicita carantina instituţionalizată în spaţii special destinate, suportând costurile carantinei.

„Se instituie, începând cu data de 15 mai, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate măsura izolării la locuinţă, împreună cu familia sau aparţinătorii cu care locuiesc, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru măsura mai sus menţionată sau solicită acest lucru pentru a nu-şi expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate în spaţii special destinate, puse la dispoziţie de autorităţi.

Cu alte cuvinte, din această noapte, de la momentul publicării, cei care sosesc în ţară, indiferent de unde vin, se aplică pentru ei măsura de izolare la domiciliu”, a declarat Raed Arafat, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, cei care nu respectă măsura izolării la domiciliu vor fi preluați și duși în centrele instituționalizate de carantină.

Sunt exceptate următoarele categorii de persoane:
– conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

– membri ai Parlamentului European, parlamentari și personal aparținând sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională; piloții de aeronave şi personalul navigant; mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;

– personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, și care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

– lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina și Moldova nu prezintă simptome asociate COVID-19;

– angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național;

– reprezentanții companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanțe pe teritoriul național, dacă la intrarea pe teritoriul României nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu entitățile economice de pe teritoriul național;

– persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, precum și a echipamentelor din domeniile științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României;

– membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2;

– angajații sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională care se întorc în România din misiuni executate în afara țării, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2.

Continuă să citești
1 Comentariu

1 Comment

  1. Ana

    16 mai 2020 at 11:42

    Buna dimineata, daca vin din Barcelona in ziua 4 iunie, si am un bilet de intoarcere pentru ziua 9 iunie, pot sa ma intorc?Am nationalitate spaniola.Va rog ,un raspuns.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Au aparut demolatorii de statui!

Publicat

în

De către

Un bărbat care a sunat la poliție ca să reclame că a fost dat afară din incita Direcției pentru Cultură Timiș a fost amendat de polițiști pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Înainte de sosirea polițiștilor, acesta le-a spus celor prezenți la Direcția pentru Cultură că va dărma cu un baros statuile din Timișoara pentru că nu sunt românești, arătându-le și un afiș de la Teatrul Maghiar care considera că nu e legal și strigându-le că „românii sunt la putere”. „La data de 25 noiembrie, în jurul orei 12:46, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați de către un bărbat în vârstă de 47 de ani cu privire la faptul că personalul unei instituții situate pe strada Episcop Augustin Pacha din Timișoara i-ar fi solicitat să părăsească incinta.
Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit faptul că bărbatului i-ar fi fost solicitat să părăsească incinta instituției după ce acesta a provocat scandal și a tulburat ordinea și liniștea publică. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Timiș.

Continuă să citești

Actualitate

Marcele ,demisia!Vino Grindeanu ca nu se mai poate!

Publicat

în

De către

S-a schimbat ,modificarea.Pentru PSD ,vorba cantecului „numai NU , la adio Tu” s-a prabusit cerul ! Au ajuns sa o regrte pe Viorica Dancila. Dupa modelul antiPonta ,romanii au votat !Sa nu ne amagim ca Romania va deveni Elvetia sau macar Polonia cu Georgescu sau Lasconi! S-a iesit totusi dintr-o intelegere nefasta Iohannis-Ciolacu-Ciuca ! Daca ,asta e revin cu acest nenorocit daca ,in cei trei -patru ani tandemul Ciolacu-Ciuca at fi spus ceva despre nesimtirea lui Klaus Iohannis astazi nu si-ar fi cautat sa-si scrie demisiile. Nesimtirea maxima a celor de la PSD este ca l-au pus pe Victor Ponta sa explice dezastrul .Ma,voi sunteti  dusi cu capul ???Cum sa vina uratul-uratilor din PSD sa salveze imaginea PSD??? Borfasul , borfasilor din PSD sa dea cu cu vopsea pe obrazul pesedistilor???Frumos ar fi daca este sa se salveze ceva la PSD ca nesimtiutul de Ponta sa-si dea demisia de pe lista de pe parlamentare. Ne uitam putin inapoi ,aseara la anuntarea exit-polurilor ,trupa pesedista era catranita rau. Twodose ,Romascanu si Grindeanu aveau un bat in cur ,doar Ciolacu zambea dar nu era rasul lui. Pentru PSD este doar o solutie ,Sorin Grindeanu presedintele partidului !Sa se scape de mismasurile politice cu hotii de la Latrina 3 sanchi CNN si sa faca politica social democrata. La PNL este clar , generalul Ciuca a plecat sa bea una mica in vila de 9 milioane de euro impreuna cu Iohannis sa admire genunchii „ravasitoarei”.Rujatul Rares Bogdan si hotul de carti Roman sa fie facuti fedeles si pusi sa cante pana la adanci batranete ‘TU ARDEAL”.Ca tot le-a dat Ardealul in gura de i-a umplut de sange! De vorbit om mai vorbi ,acum e vremea muncii pentru parlamentare. Sa nu ma intind prea mult ,Grindeanu ia partidul ca-i groasa ! Sa vorbim si ” mumos” ,Felicitari Lenuta si Calin !!!Hai Romania!

Continuă să citești

Actualitate

Gabriel Cotabiță a încetat din viață

Publicat

în

De către

 

🖤 Gabriel Cotabiță a încetat din viață

România pierde astăzi o voce iconică a muzicii. Gabriel Cotabiță, artistul care a marcat generații întregi cu melodiile sale, s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.

Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au iubit. Odihnească-se în pace! 🙏

#GabrielCotabiță #InMemoriam #LegendeAleMuziciiRomânești

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și