sâmbătă, septembrie 19, 2020
Acasă Actualitate Se renunță la declarație doar dacă vor scădea numărul de cazuri!

Se renunță la declarație doar dacă vor scădea numărul de cazuri!

„Vor fi toate deplasarile in alta zona, in alta analiza si, probabil sau aproape sigur, nu vor avea nevoie de acele declaratii. Noi ne dorim sa nu aiba nimeni nevoie de declaratii, in ipoteza in care trendul va fi descendent al cazurilor inregistrate in statistica medicala si vom fi inca doua saptamani la fel de responsabili. Mai sunt doua saptamani pana la aceasta decizie si ne dorim toti, din tot sufletul, sa nu fie o explozie de cazuri care ar putea sa puna in pericol perspectiva optimista la care ne gandim cu totii: si domnul presedinte, si Guvernul, si toti cetatenii. Noi avem in analiza si dorim sa nu mai fie declaratii pe proprie raspundere decat in zonele carantinate”, a spus Vela, la un post TV.

Potrivit acestuia, deciziile vor fi luate de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, într-o ședință care va avea loc premergător expirării stării de urgență, în aceeasi zi sau cu o zi înainte, și va fi prezidată de premier.

„Starea de alerta nu este o masura exceptionala, ea se refera la punerea in aplicare de indata a planului de actiuni si masuri de prevenire si avertizare a populatiei si limitare pentru inlaturarea unor consecinte a starii de urgenta. Aceasta stare de alerta este un tranzit spre starea de normalitate”, a explicat Marcel Vela.

- Sponsorizat -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Sponsorizat -

În Ultima Perioada

Madonna va regiza şi va scrie scenariul unui film despre viaţa şi muzica sa

Madonna va regiza şi participa la scrierea scenariului unui film despre viaţa sa pentru Universal Pictures, au anunţat studiourile de producţie...

Turcia testează un vaccin de producție chineză

”Prima administrare a vaccinului companiei Sinovac a început cu trei lucrători din sectorul sănătăţi, la Universitatea Hacettepe, aceştia oferindu-se voluntari”, a declarat...

Fostul preşedinte al FRF Mircea Pascu a încetat din viaţă!

Mircea Pascu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, antrenor de tenis şi consilier al Federaţiei Române de Tenis, a încetat din...

Câștigătorii concursului foto Apa vieţii – viaţa apei organizat de AQUATIM

Compania de APA/CANAL AQUATIM TIMISOARA a organizat un concurs de fotografie unde au fost date premii in bani castigatorilor.

Comentarii Recente