stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

✝️Ziua de 2 februarie vestește Întâmpinarea Domnului

Publicat

în

Simeon i-a binecuvântat pe Părinții Pruncului și i-a spus Maicii Domnului înfricoșătoarea profeție că „Acesta este spre căderea și înălțarea multora din Israel, și ca semn de împotrivire”, apoi că „prin inima Maicii Domnului va trece sabie”, adică suferință înfricoșătoare (Luca 2, 34-35) pentru că va vedea, așa cum s-a și întâmplat, pe Fiul ei răstignit.

Acolo lângă ei era și prorocița Ana, văduvă în vârstă de optzeci și opt de ani, femeie temătoare de Dumnezeu. Fiind și aceasta inspirată de Duhul Sfânt, a început să prorocească și să propovăduiască tuturor celor care veneau la Templu că Hristos este Mântuitorul lumii și va izbăvi lumea de păcate.

Este adevărat că nu știe cineva de ce să se minuneze mai întâi dintre toate aceste întâmplări! Sunt atât de revelatoare, că numai un „netăiat împrejur la inimă”, adică un insensibil nu primește adevărurile Evangheliei despre Născătoarea de Dumnezeu și despre Fiul ei, Mântuitorul lumii. De asemenea, este adevărat și faptul că pentru a simți cineva aceste sentimente trebuie să pătrundă în profunzimea lor, să le primească nu doar ca evenimente istorice, ci și metafizice, pentru că în ceea ce-L privește pe Hristos și lucrarea Lui nu este suficient doar sensul istoric, ci mai ales cel metafizic.

(Arhimandritul Timotei KilifisHristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, 2007, pp. 51-52)

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Actualitate

Rusia și-a retras trupele militare din Insula Șerpilor. Ministrul Apărării rus: „O mișcare de bunăvoință”

Publicat

în

De către

Rusia confirmă că și-a retras trupele militare din Insula Șerpilor. Ministrul Apărării din Rusia a confirmat că decizia a fost „un pas de bunăvoință” pentru a facilita transporturile de cereale.

„La 30 iunie, ca un pas de bunăvoință, forțele armate le Federației Ruse au finaizat sarcinile atribuite pe Insula Șerpilor și au retras garnizoana staționată acolo”, a declarat ministrul Apărării din Rusia.

„Astfel, s-a demonstrat comunității mondiale că Federația Rusă nu interferează cu eforturile ONU de a organiza un cordon umanitar pentru exportul de produse agricole din Ucraina”, a adăugat acesta, citat de The Guardian.

Continuă să citești

Actualitate

BREAKING. Președintele Biden anunță creșterea prezenței militare a SUA în România

Publicat

în

De către

Președintele Biden a anunțat miercuri la Madrid, înaintea summit-ului NATO, că SUA își vor crește prezența militară în România. E vorba despre o nouă forță de luptă, o brigadă rotativă cu 3.000 de militari și 2.000 de angajați.

„Statele Unite își vor îmbunătăți poziția de apărare în Europa pentru a răspunde provocărilor și mediului de securitate și vor servi, de asemenea, la consolidarea securității noastre colective. La începutul acestui an, am trimis încă 20.000 de soldați în Europa pentru a întări Alianța și pentru a răspunde mișcărilor Rusiei, ceea ce duce forțele militare în Europa la 100.000 de trupe”, a spus Biden într-o scurtă declarație de presă împreună cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

Continuă să citești

Actualitate

Florin Cîţu şi-a dat demisia de la şefia Senatului

Publicat

în

De către

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, a anunţat miercuri că Florin Cîţu şi-a dat demisia de la şefia Senatului.

Potrivit acestuia, Alina Gorghiu va prelua interimar conducerea Camerei superioare a Parlamentului.

„Ţinând cont de activitatea guvernamentală şi parlamentară, de responsabilitatea PNL şi de nevoia de coerenţă care trebuie luate la nivelul Guvernului şi în deplină concordanţă cu deciziile luate politic la nivelul Coaliţiei, au avut loc discuţii, au avut loc dezbateri şi în urma acestora preşedintele Senatului, Florin Cîţu, şi-a anunţat demisia, urmând ca funcţia de preşedinte al Senatului, cu delegare de atribuţii, să fie exercitată de dna senator Alina Gorghiu”, a spus Ciucă

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și