stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Deutsche Welle: „De ce, mereu când vine în Europa, Biden alege Polonia și nu România

Publicat

în

 

Deutsche Welle: „De ce, mereu când vine în Europa, Biden alege Polonia și nu România”

„România a ajutat cât a putut Ucraina în cele 12 luni de război, dar la nivel oficial nu s-a văzut neapărat entuziasmul, ci mai curând teama și dorința de a rămâne în rândul lumii.

Mobilizarea adevărată și plină de emoție a avut loc spontan, coordonată de organizații neguvernamentale și de inițiative locale.

Potrivit datelor oficiale, aproape 3 milioane de refugiați ucraineni au intrat în România anul trecut, dar numai 86.500 au decis să rămână aici, față de 1,5 milioane câți se află încă în Polonia. Abia la sfârșitul lunii iulie, guvernul român a lansat un Plan de Integrare a refugiaților, oferindu-le acces gratuit la servicii medicale, sprijin pentru a intra pe piața muncii autohtone, clase speciale pentru copiii. Până atunci, dar și după aceea, ucrainenii care au poposit în România au fost ajutați mai mult prin asociații profesionale, prin rețele informale, prin organizații caritabile care-și continuă și azi munca în sprijinul lor sau al celor rămași în Ucraina, ducând în țara vecină medicamente, alimente, pături, și haine groase.

Oficialii români nu au fost nici entuziaști, nici empatici cu nenorocirea ucrainenilor. În discursul său de ieri de la Varșovia, Joe Biden a lăudat-o pe prima doamnă a Poloniei pentru implicarea ei în sprijinul refugiaților și felul exemplar în care s-a dedicat în tot acest an. România nu are la vârful statului modele similare. Familiile înalților demnitari autohtoni oscilează între discreție și opulență, fără să-și asume responsabilități sociale sau caritabile.

A existat însă un sprijin militar imediat dat de statul român iar ministrul de Externe ucrainean, Dimitro Kuleba, a spus încă în primele luni după invazia rusă că „Războiul este momentul adevărului și atunci vezi adevărata faţă a cuiva, iar România şi-a arătat adevărata faţă, o faţă de prieten. Nu doar a vorbit, ci a şi acţionat”. O parte semnificativă din muniția și armele folosite de armata ucraineană au fost transportate prin România cu grijă, dar în tăcere. La fel ca bulgarii, guvernul român a pus umărul direct și indirect pentru sprijinirea efortului de război occidental, fără să se laude în vreun fel, fără să intre în competiția pentru clasamentele internaționale, fără pasiune, dar în mod consecvent.

La fel, când a venit vorba despre exportul cerealelor ucrainene, România și-a deschis silozurile și porturile în sprijinul Ucrainei, uneori chiar în detrimentul producătorilor autohtoni. A refăcut rapid linii ferate abandonate, pentru ca grâul și porumbul din țara vecină să fie urcate imediat pe șlepuri și vapoare.

Conform datelor Autorității Vamale Române, în 2022, volumul de cereale ucrainene exportate în alte țări prin România a fost de aproximativ 23 de milioane de tone și a crescut de 68 de ori față de 2021, iar volumul exportat în România a crescut de peste 800 de ori.

România se află, de asemenea, în fruntea listei de țări furnizoare de combustibil pentru armata ucraineană. Exporturile de motorină și benzină către Ucraina au crescut anul trecut de 30 de ori și au ajuns la aproape 1 milion de tone, iar alte peste 250.000 de tone de combustibili necesare frontului au trecut prin spațiul autohton, potrivit Profit.ro.

Cele două mari căi de aprovizionare a armatei ucrainene trec prin Polonia și România, cu marea diferență că Varșovia își asumă cu voce tare susținerea militară a Ucrainei, în vreme ce Bucureștiul face tot ceea ce-i cer aliații cu un fel de resemnare și teamă, ca și cum n-ar fi sigură că e pe calea cea bună.

Președintele Joe Biden a mers de două ori la Varșovia în acest an care s-a scurs de la invadarea Ucrainei, pentru a celebra curajul și devotamentul polonez. În schimb, Bucureștiul nu știe cum să le explice propriilor cetățeni că problemele cu Legea minorităților din Ucraina se pot rezolva după terminarea războiului, fiindcă această lege este îndreptată în special împotriva rușilor, nu a românilor. Că decolmatările de pe brațul Chilia și adâncirea canalului Bîstroe s-au făcut cu acceptul tacit al României, fiindcă Ucraina are nevoie în această perioadă să folosească cele două căi navigabile pentru a subzista. Că toate aceste subiecte care alimentează naționalismul gregar și propaganda rusă trebuie puse pe tapet după ce se face pace, după ce Ucraina scapă de agresiunea rusă.

Oficialii români preferă să nu discute clar și transparent temele incomode, mizând pe lașitatea tăcerii, fără să-și asume poziția intransigentă a polonezilor. De aceea, Biden a preferat deocamdată Varșovia, în locul Bucureștiului.”, scrie DW, în ediția sa de astăzi.

Continuă să citești
Scrie o opinie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Carnagiu pe o autostradă din Bulgaria: Cel puțin 10 oameni au murit într-un accident în lanț cu peste 50 de vehicule implicate

Publicat

în

De către

Carnagiu pe o autostradă din Bulgaria: Cel puțin 10 oameni au murit într-un accident în lanț cu peste 50 de vehicule implicate

Tragedie de proporții în Bulgaria, unde cel puțin 10 persoane și-au pierdut viața, iar alte zeci au fost rănite în urma unor accidente în lanț produse marți dimineață, 10 noiembrie, pe autostrada Trakia. Peste 50 de autoturisme și camioane au fost implicate în coliziuni succesive, provocate, potrivit primelor informații, de vizibilitatea extrem de redusă din cauza ceții dense.

Accidentele s-au produs în apropierea localității Yambol, în sud-estul Bulgariei, pe autostrada care leagă capitala Sofia de orașul Burgas. Bilanțul victimelor a fost confirmat de guvernatorul regional Georgi Chalakov, potrivit agenției de presă bulgare BTA.

Peste 50 de mașini și camioane, implicate în accidentele în lanț

Primele coliziuni au fost raportate puțin după ora 7:00, în zona kilometrului 289, pe sensul de mers către Burgas, între nodurile rutiere Zimnitsa și Kabile.

Potrivit informațiilor difuzate de postul de televiziune NOVA, în scurt timp au urmat alte impacturi, iar accidentele s-au extins și pe sensul opus de circulație, către Sofia.

Imaginile de la fața locului arată amploarea dezastrului: vehicule grav avariate, autoturisme răsturnate și mașini proiectate în afara carosabilului. În unele cazuri, impacturile au fost atât de puternice încât oamenii au rămas prinși între fiarele contorsionate.

Todor Mishinev, coordonatorul echipelor de intervenție, a precizat că salvatorii se concentrează în primul rând pe scoaterea persoanelor blocate în interiorul vehiculelor distruse.

Zeci de răniți, transportați la spitalele din regiune

Intervenția autorităților a fost una de amploare. La locul accidentelor au fost trimise echipaje de pompieri, polițiști și ambulanțe din localitățile învecinate.

Potrivit agenției BTA, cel puțin 27 de persoane rănite au fost transportate la spitalele din regiune. Unele dintre victime se află în stare gravă, iar medicii încearcă să le acorde îngrijirile necesare.

Autoritățile nu exclud ca numărul persoanelor decedate să crească, în condițiile în care operațiunile de salvare continuă, iar mai multe victime au fost surprinse în interiorul mașinilor grav avariate.

Autostrada Trakia, închisă pe ambele sensuri. Șoferii, avertizați prin BG-ALERT

Ca urmare a gravității accidentelor, autoritățile bulgare au decis închiderea circulației pe ambele sensuri ale autostrăzii Trakia, în zona afectată.

Traficul a fost deviat pe rute alternative, iar șoferii au fost avertizați prin intermediul sistemului național BG-ALERT cu privire la accidente și la condițiile extrem de dificile de circulație.

O celulă de criză a fost activată pentru coordonarea intervenției și gestionarea situației.

Ceața densă, printre posibilele cauze ale tragediei

Primele informații indică faptul că ceața densă ar fi redus considerabil vizibilitatea pe autostradă, favorizând producerea coliziunilor succesive. Carosabilul umed și viteza neadaptată condițiilor meteo sunt, de asemenea, luate în calcul de autorități.

Ancheta urmează să stabilească exact cum s-au produs accidentele și dacă au existat și alte cauze care au contribuit la tragedie.

Operațiunile de salvare și verificare a vehiculelor continuă, în timp ce autoritățile încearcă să stabilească bilanțul final al uneia dintre cele mai grave tragedii rutiere raportate în Bulgaria în ultima perioadă.

Continuă să citești

Actualitate

Tragedie în Spania: Un polițist a murit, iar un altul a fost rănit după explozia unui rucsac suspect

Publicat

în

De către

Tragedie în Spania: Un polițist a murit, iar un altul a fost rănit după explozia unui rucsac suspect

Un polițist a murit, iar un altul a fost rănit, marți dimineață, în orașul Oviedo, din nordul Spaniei, după ce un rucsac suspect a explodat în momentul în care oamenii legii încercau să îl examineze. Incidentul s-a produs în timpul unei intervenții a Unității Canine Speciale a poliției spaniole.

Potrivit informațiilor transmise de poliție și citate de BBC, agenții au ajuns la fața locului pentru a verifica un rucsac considerat suspect. În momentul în care polițiștii au început operațiunea de examinare, obiectul a explodat, provocând moartea unuia dintre agenți și rănirea unui coleg.

Poliția spaniolă, în doliu după moartea agentului Juan José

Polițistul care și-a pierdut viața a fost identificat drept Juan José. Moartea sa a fost confirmată de reprezentanții poliției spaniole, care au transmis un mesaj de condoleanțe prin intermediul platformei X.

„Gândurile noastre sunt alături de familia, prietenii, colegii și cei dragi ai săi”, au transmis reprezentanții instituției, aducându-i un omagiu agentului decedat.

Celălalt polițist implicat în explozie a fost rănit, însă informațiile disponibile nu oferă, deocamdată, detalii complete despre starea sa de sănătate.

Cum a fost descoperit rucsacul suspect

Potrivit presei locale, polițiștii au ajuns la locul incidentului după ce fuseseră solicitați să intervină în urma unui alt eveniment. În timpul verificărilor, aceștia au descoperit rucsacul care a declanșat ulterior explozia.

Pentru examinarea obiectului a fost solicitată intervenția Unității Canine Speciale, însă operațiunea s-a transformat într-o tragedie.

Autoritățile spaniole urmează să stabilească în ce condiții s-a produs explozia, ce conținea rucsacul și dacă acesta fusese amplasat intenționat în zonă.

Incidentul din Oviedo readuce în atenție riscurile la care sunt expuși polițiștii și echipele de intervenție atunci când trebuie să verifice obiecte suspecte. Ancheta este esențială pentru clarificarea circumstanțelor în care un agent și-a pierdut viața în timpul unei misiuni.

Continuă să citești

Actualitate

Evanghelia zilei 8 noiembrie: Nu te teme! Crede numai si se va izbavi

Publicat

în

De către

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și