Social
Incident grav la un liceu din Timișoara: elevă de 14 ani, transportată de urgență la spital după ce ar fi înghițit mai multe pastile
Incident grav la un liceu din Timișoara: elevă de 14 ani, transportată de urgență la spital după ce ar fi înghițit mai multe pastile
Un incident îngrijorător a avut loc luni dimineață, 23 februarie 2026, la Liceul Sportiv „Banatul” din Timișoara, unde o elevă în vârstă de 14 ani a ajuns la spital după ce ar fi ingerat mai multe comprimate medicamentoase în timpul orelor de curs. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul.
Incidentul s-a petrecut în timpul orelor de curs
Potrivit primelor informații, evenimentul s-a produs înainte de ora 11, în incinta unității de învățământ situate pe strada FC Ripensia din Timișoara. Colegii sau cadrele didactice au alertat autoritățile după ce au observat starea elevei.
La fața locului au intervenit de urgență polițiștii și un echipaj medical, care i-au acordat primul ajutor.
Minora a fost transportată la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Timiș au transmis un comunicat oficial privind incidentul:
„La data de 23 februarie 2026, în jurul orei 10:48, polițiștii Secției 2 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 14 ani, ar fi ingerat, la un liceu situat pe strada FC Ripensia, mai multe comprimate medicamentoase. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde se afla și un echipaj medical, minora fiind transportată la Spitalul de Copii Louis Țurcanu, în vederea investigațiilor medicale.”
Starea de sănătate a elevei urmează să fie evaluată de medici.
Poliția a deschis o anchetă
Oamenii legii au demarat verificări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat, ce tip de medicamente au fost ingerate și ce anume a determinat gestul minorei. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile vor analiza toate circumstanțele producerii incidentului.
Deocamdată, nu au fost oferite informații suplimentare despre motivele care ar fi stat la baza acestui gest.
Context sensibil și apel la responsabilitate
Cazul readuce în atenție importanța sprijinului psihologic pentru adolescenți, precum și rolul esențial al familiei, școlii și comunității în identificarea timpurie a situațiilor de risc.
Specialiștii atrag atenția că orice semn de suferință emoțională în rândul copiilor și adolescenților trebuie tratat cu maximă seriozitate.
Social
Ionel, omul din spatele rețelelor de apă de la Aquatim Făget: „Nimic nu pică din cer și totul trebuie meritat”
Ionel, omul din spatele rețelelor de apă de la Aquatim Făget: „Nimic nu pică din cer și totul trebuie meritat”
Autor: Crenguța Radosav, Biroul de Comunicare Aquatim
La Aquatim, sunt oameni pe care poate nu îi vedem niciodată atunci când deschidem robinetul, dar care sunt acolo atunci când apare o avarie, când trebuie verificată o rețea sau când o problemă trebuie rezolvată indiferent de oră, vreme sau zi de sărbătoare.
Unul dintre ei este Ionel, operator circuite și rețele de apă la Sucursala Făget a Aquatim. Peste puțin timp va împlini 49 de ani și este din Belinț. Un om harnic, ambițios și obișnuit să se bazeze, înainte de toate, pe propriile puteri.
Un „băiat bun de la țară”, crescut cu o regulă simplă: „Ești om cu mine, sunt om cu tine”. A învățat de mic că nimic nu vine de-a gata și că lucrurile importante trebuie câștigate prin muncă.
Familia, cea mai importantă parte din povestea lui Ionel
Când vorbește despre viața lui, Ionel ajunge inevitabil la familie. Soția și fiica sa sunt centrul universului său.
Venirea pe lume a Mariei Alexandra, „mâța mică”, a fost o adevărată minune pentru cei doi părinți. După ani de speranțe, medici și tratamente, Ionel și soția lui ajunseseră să creadă că vor rămâne fără copii.
Maria le-a schimbat însă viața.
Astăzi, fetița are nouă ani, este serioasă și matură și, mai ales, îndrăgostită de școală. Îi plac materiile, temele, activitățile și proiectele. Este un copil senin, iar bucuria pe care o aduce în familie se simte în fiecare cuvânt al tatălui când vorbește despre ea.
Pentru Maria muncește Ionel fără să se plângă. Cu aceeași determinare cu care a făcut toate lucrurile importante din viața sa.
O zonă întinsă și o meserie care nu ține cont de calendar
La Aquatim Sucursala Făget, Ionel lucrează împreună cu alți doi colegi și au în grijă o zonă generoasă, care include localitățile Gruni, Chizătău, Belinț, Secaș și Crivobara.
Cei trei fac de toate: apometrie, tratare, operare, intervenții și remedierea avariilor.
Și sunt acolo ori de câte ori este nevoie.
Pentru că apa nu știe că este Paște, Crăciun sau Revelion, iar o avarie nu își alege niciodată momentul potrivit.
Meseria cere disponibilitate, experiență și, mai ales, oameni pe care să te poți baza.
Ionel, omul care știe să repare aproape orice
Pasiunea pentru mecanică și electromecanică nu este nouă. Dimpotrivă.
Ionel a fost dintotdeauna fascinat de lucrurile care pot fi desfăcute, înțelese și reparate. A făcut și desfăcut aparate, a lucrat la instalații, a construit, a repar
Social
Evanghelia zilei: 20 septembrie: urmați-mǎ!
Marcu 8:34-38; 9:1
Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?
Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere.
Social
Evanghelia Duminicii 📖 Matei 21:33-44
Evanghelia Duminicii 📖 Matei 21:33-44
Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie; a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el a plecat departe. Când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slujitorii săi la lucrători ca să ia partea lui de roade. Dar lucrătorii, punând mâna pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi au făcut acelora tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său, zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceștia răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la vremea lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri»? De aceea vă spun vouă că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel peste care va cădea ea, îl va zdrobi.
-
Actualitateacum 4 aniO rachetă ce aparține forțelor rusești a căzut, luni dimineață, în Republica Moldova, după ce a fost doborâtă de de armata ucraineană
-
Actualitateacum 4 ani308.500.000 lei bani europeni pentru timișoreni! Asta înseamnă 8 troleibuze noi, 30 de autobuze electrice noi și 17 tramvaie noi.
-
Actualitateacum 6 aniAmenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care merg, de astăzi, în afara localității fără declarație sau care nu poartă mască în spațiile publice închise !
-
Actualitateacum 6 aniBĂUTURĂ SI ȚIGĂRI, asta arată GUVERNUL Orban!
-
Actualitateacum 6 aniCE SE ÎNTÂMPLĂ CU PERSOANELE CARE VIN DIN ALTE ȚĂRI DIN 15 IUNIE!?
-
Actualitateacum 6 aniDr.Virgil Musta, medicul care a făcut minuni la Timișoara, pentru pacienții cu COVID-19, vorbește despre controversatul medicament Hidroxiclorochină!
-
Actualitateacum 6 aniAccident sambata dupa-amiaza la Sannicolau Mare!
-
Actualitateacum 6 aniDe azi, toate persoanele care sosesc în România intră în izolare obligatorie!
