Avram Popa are 74 de ani și este cunoscut de timișorenii care vin și se plimbă prin centrul orașului. El nu cerșește și nu acceptă bani...
Duminica a 10-a după Rusalii ne prezintă minunea vindecării lunaticului, minune săvârșită de Domnul Iisus Hristos după Schimbarea la Față. (Ev. Matei 17, 14-23) Cu...
Neînțelegerea din administrația Timișoarei continuă. Viceprimarul Lațcău îl face iresponsabil, pe colegul său, viceprimarul Tabără. Timișoara suferă, cum mult timp, nu a suferit. Timișorenii speră să...
‼️Cetățenii nu ai nicio problemă că Alin Petecel merge la a doua casă cu un ” pârci” de Audi‼️ Asta este problema românilor, sunt altele mai...
Trenul ucrainean, care are 20 de vagoane pline cu peste 6.000 de tone de cereale, se află deja la granița dintre Republica Moldova și România, unde...
„În vremea aceea Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce va da drumul...
Accidentul s-a produs în parcul de distracții Legoland aflat în sudul Germaniei, în apropiere de Günzburg. Potrivit agenției germane de știri DPA, un tren rollercoaster a...
Astfel, în cursul după-amiezei de sâmbătă, 13 august, şi pe parcursul zilei de duminică, 14 august, vremea va fi în general închisă. Va ploua în reprize,...
Percheziții joi dimineață, la Timișoara, într-un dosar de trafic de droguri. Polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate și Antidrog din Timiș au descins la 3 adrese...
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, până în acest moment, Guvernul nu are date care să justifice îngrijorarea privind situaţia de la centrala nucleară de la...
Şapte zboruri care erau programate, miercuri dimineaţa, pe Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) „Traian Vuia” au avut mici întârzieri la decolare, iar procesarea a 892 pasageri s-a...
În Duminica a 8-a după Rusalii, Sfânta Evanghelie ne prezintă minunea Înmulțirii pâinilor, prin care Domnul Hristos a săturat mii de oameni cu cinci pâini...
Ungaria a confirmat până în prezent 42 de cazuri de variola maimuţei, dintre care nouă au fost înregistrate în ultimele zile, a anunţat joi Autoritatea naţională...
Timișoara se pregătește pentru Capital Cultural Europeană 2023. Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău este optimist că va reuși. „Pregătim infrastructura culturală pentru 2023. Am cerut azi constructorului...
În Duminica a 7-a după Rusalii, Sfânta Evanghelie ne istorisește despre vindecarea de către Mântuitorului Hristos a doi orbi și a unui mut din orașul...
Ziua imnului naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care,...
Consiliul Concurenţei a sancţionat Mega Image cu amendă în valoare de 10,08 milioane lei (aproximativ două milioane euro) pentru furnizarea de informaţii inexacte privind preţurile unor...
Echipa de fotbal a României va disputa două meciuri amicale în luna noiembrie cu Slovenia şi Republica Moldova, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal....
Finanţatorul clubului de fotbal FCSB, Gigi Becali, a anunţat, miercuri, transferul jucătorului Florin Tănase pentru 3 milioane de euro la Shanghai Port, campioana Chinei din 2018....
Actorul american Paul Sorvino, devenit celebru datorită rolurilor interpretate în filmul „Goodfellas” şi în serialul TV „Law & Order”, a murit luni la vârsta de 83...