stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Klaus Iohannis recomandă măsuri mai ferme

Publicat

în

Klaus Iohannis trage un semnal de alarma odata cu cele aproape 10.000 de cazuri covid.

„Domnule premier, onoraţi membri ai Guvernului, mulţumesc pentru invitaţie, mă bucur să vă revăd pe toţi aici, însă această bucurie e umbrită de evoluţia pandemiei de la noi şi cred că suntem, pe bună dreptate, cu toţii îngrijoraţi. Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut mulţi, prea mulţi care au decedat. Trebuie să fim foarte realişti – sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile luate până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan national precum şcolile să treacă toate în online. Angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil. Magazinele trebuie să fie închise seara cel târziu la ora 21.00. Circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată. Petrecerile, şi cele publice şi cele private, trebuie interzise. Târgurile şi pieţele trebuie închise. Portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indifferent dacă vorbim de locuri din interior, cum e aici în sala Guvernului sau în exterior. Portul măştii trebuie să fie generalizat şi obligatoriu, iar firmele trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând distanţarea între persoane”, a declarat preşedintele.

Actualitate

Calin Georgescu dezbina PSD-ul!Victor Ponta va fi dat afara din partid !Il sustine pe Calin Georgescu!

Publicat

în

De către

Conducerea PSD l-ar putea exclude pe Victor Pontadin partid ca urmare a pozițiilor avute în timpul scrutinului prezidențial anulat în final de CCR. Ponta și-a declarat susținerea pentru Călin Georgescu al doilea tur al alegerilor prezidențiale din România.

Social-democrații discută subiectul în ședința de partid, au precizat surse politice.Eliminarea din PSD a lui Victor Ponta ar duce la detonarea relatiei partidului cu ROMANIA TV ,televiziunea lui Sebastian Ghita.

 

Continuă să citești

Actualitate

Calin Georgescu s-a intalnit cu Horatiu Potra la ferma din Ciolpani!

Publicat

în

De către

Anchetatorii bănuiesc că, la ferma din Ciolpani, s-ar fi dus mai multe arme și articole explozive. De altfel, după mai multe ore de percheziții, s-ar fi ridicat mai multe obiecte, despre care nu s-au dat, până acum, mai multe detalii.Anchetatorii bănuiesc că, la ferma respectivă, s-ar fi dus mai multe arme și articole explozive. De altfel, după mai multe ore de percheziții, s-ar fi ridicat mai multe obiecte, despre care nu s-au dat, până acum, mai multe detalii.În plus, la această întâlnire, spun sursele noastre, s-ar fi discutat despre mișcările pe care oamenii apropiați lui Călin Georgescu le-ar fi făcut în momentul în care ar fi ajuns în București. Aceștia ar fi urmat să provoace scandaluri și atacuri în mai multe zona ale Capitalei, ajutați fiind, se pare, de mai multe ‘celule’ ale lor din sectoarele Bucureștiului.

Continuă să citești

Actualitate

Elena Lasconi ramane candidatul USR la viitoarele alegeri prezidentiale!

Publicat

în

De către

Elena Lasconi va rămâne candidatul USR la alegerile prezidențiale, a anunțat luni  deputatul Claudiu Năsui într-un interviu acordat RFI.Claudiu Năsui a subliniat importanța unității forțelor de dreapta pentru a o susține pe Lasconi, subliniind că rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale anulate de Curtea Constituțională a României (CCR) au evidențiat pericolele reprezentate de ascensiunea forțelor extremiste.Eu vă pot confirma că, potrivit forurilor statutare din USR, doamna Lasconi rămâne candidatul nostru. Ce vor face alți parteneri din coaliție, evident, nu știu să vă răspund. Depinde de calculele lor politice. Cred însă că trebuie să ne unim în spatele unui candidat care să reprezinte forțele, dacă nu europene, măcar pe cele de dreapta. Având în vedere cum arată rezultatul după primul tur, cred că este nevoie de ceva unitate ca să nu mai avem riscul unui tur doi în care să intre extremiști sau în care să fie pericolul acesta care să planeze asupra României, a spus Năsui la RFI.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și