Actualitate
Dominic Fritz, primar Timișoara: ”Pregătim un contract nou pentru o Timișoara curată. Atât în centru, cât și în cartiere”.
La Timișoara se pregătește un nou contract, în ceea ce privește curățenia orașului.
Firma care va veni, trebuie să fie pusă serios la treabă, în prezent probleme sunt o grămadă.
Dominic Fritz, a sesizat această problemă, zice el. Să vedem ce se va întâmpla!
Ne luăm POPCORN!
”Pregătim un contract nou pentru o Timișoara curată. Atât în centru, cât și în cartiere.
Am îmbunătățit, în limitele contractului din 2019, situația curățeniei în oraș. Gradul de satisfacție pentru curățenia a crescut, însă mai e mult de lucru. Mă aflu printre primii timișoreni care sunt încă nemulțumiți de situație. De aceea pregătim un contract nou, care să aducă o schimbare și să răspundă acestor așteptări de bun simț.
Includem în noul contract toate străzile asfaltate din oraș la nivel de carosabil, cerem monitorizarea GPS și video a operațiunilor, inclusiv cu camere la nivelul periilor și cerem mai mult măturat mecanizat decât manual.
Punem accent pe eficiență și economii, fără să facem rabat de la calitate. De aceea introducem mai multe automăturătoare mici pe trotuare, acolo unde e posibil, iar pentru trotuarele și pistele de bicicletă de pe malul Begăi cerem o echipă dedicată. În ceea ce privește coșurile de gunoi, prestatorul care va câștiga acest contract trebuie să cumpere 1400 de coșuri de gunoi, jumătate din primul an.
Pentru că la mijloc e vorba de taxele timișorenilor, suprafețele stradale pentru care vom plăti facturi nu sunt estimate în birou, ci măsurate pe teren. De la începutul anului acesta avem pentru prima oară, un set de date complete cu suprafața tuturor străzilor din Timișoara.
Dar monitorizarea și cerințele exigente nu sunt de-ajuns. Nu vrem o companie care doar prestează un serviciu și fușărește oriunde poate, ci una care va investi serios în utilaje, tehnologii și oameni și pentru care calitatea înseamnă parteneriat pe termen lung.
Vrem un oraș curat și vom porni cât mai curând licitația pentru noul contract”, a transmis primarul Timișoarei Dominic Fritz.
Actualitate
Restricții de trafic în Timișoara (27 aprilie – 1 iunie 2026): lucrări Delgaz și construcția stadionului din Calea Buziașului
Restricții de trafic în Timișoara (27 aprilie – 1 iunie 2026): lucrări Delgaz și construcția stadionului din Calea Buziașului
Primăria Municipiului Timișoara anunță noi restricții de circulație rutieră în mai multe zone din oraș, începând de luni, 27 aprilie 2026. Măsura a fost aprobată de Comisia de circulație, la solicitarea Delgaz, dar și pentru desfășurarea lucrărilor la stadionul „Arena Eroii Timișoarei”, situat pe Calea Buziașului.
Restricții pe strada Eternității (27.04 – 08.05.2026)
Circulația rutieră va fi restricționată pe strada Eternității în perioada 27 aprilie – 8 mai 2026. Lucrările vizează înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale cu presiune redusă, fiind necesare intervenții pe carosabil.
Restricții etapizate pe străzile Olarilor și Siemens
Pentru realizarea investiției „Amenajare terenuri de sport – Construire stadion pe structură metalică, Calea Buziașului, Timișoara”, traficul va fi afectat în două etape:
- Etapa I (27.04 – 04.05.2026): restricții pe strada Olarilor, pe tronsonul adiacent Stadionului Eroii Timișoarei.
- Etapa II (04.05 – 01.06.2026): restricții pe strada Siemens, între Calea Buziașului și strada Olarilor.
Recomandări pentru șoferi
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să utilizeze rute alternative și să respecte semnalizarea rutieră temporară instituită în zonele afectate.
Aceste lucrări fac parte din proiecte importante de modernizare a infrastructurii și dezvoltare urbană în Timișoara.
Actualitate
Salvare emoționantă în Timișoara: pompierii au intervenit pentru o pisică blocată între clădiri
Salvare emoționantă în Timișoara: pompierii au intervenit pentru o pisică blocată între clădiri
O nouă intervenție cu final fericit în Timișoara demonstrează încă o dată că salvatorii sunt pregătiți să intervină în orice situație, indiferent de dimensiunea misiunii. De această dată, eroul a fost un mic „explorator” cu blană, salvat la timp de pompieri.
Pisică salvată de pompieri pe strada Ștefan O. Iosif
Intervenția a avut loc pe strada Ștefan O. Iosif, unde o pisică rămăsese blocată într-un spațiu îngust, între o clădire și o anexă. Situația era complicată de faptul că accesul era blocat de o ușă încuiată cu lacăt, ceea ce a făcut intervenția mai dificilă.
Cu toate acestea, pompierii au dat dovadă de răbdare și profesionalism, reușind să găsească o soluție rapidă pentru a ajunge la animalul speriat.
Intervenție rapidă și final fericit
După eforturi susținute, salvatorii au reușit să recupereze pisica în siguranță și să o redea familiei sale. Pentru proprietari, momentul a fost unul de mare ușurare, iar pentru echipaj, încă o misiune îndeplinită cu succes.
Astfel de intervenții arată că pompierii nu răspund doar la situații de urgență majore, ci sunt mereu pregătiți să ajute și cele mai vulnerabile suflete.
Pompierii, mereu aproape de comunitate
Dincolo de incendii sau accidente, salvatorii din Timișoara demonstrează zi de zi empatie și implicare. Fie că este vorba despre oameni sau animale, fiecare viață contează.
Această intervenție este încă o dovadă că dedicarea și profesionalismul merg mână în mână cu umanitatea.
Actualitate
Peste un milion de români își serbează onomastica de Sfântul Gheorghe
✝️ Peste un milion de români își serbează onomastica de Sfântul Gheorghe
Zi de mare sărbătoare în România: peste 1 milion de români își celebrează onomastica joi, 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, una dintre cele mai importante zile din calendarul ortodox.
Câți români poartă numele Sfântului Gheorghe
Potrivit datelor oficiale furnizate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor (DGEP), nu mai puțin de 1.016.589 de cetățeni români poartă numele Gheorghe sau derivate ale acestuia.
Statisticile arată preferințe clare în rândul românilor:
- „Gheorghe” este cel mai întâlnit nume masculin – 391.392 persoane
- „George” ocupă locul al doilea – 160.054 persoane
- „Georgiana” este cel mai popular nume feminin – 156.404 persoane
- „Georgeta” urmează cu 113.161 purtătoare
De asemenea, mii de români poartă variante precum Gheorghiță, Ghiță, Gigel, Geta sau Gina, nume derivate care păstrează tradiția vie.
Cine a fost Sfântul Gheorghe
Sfântul Gheorghe este una dintre cele mai importante figuri ale creștinătății. A trăit în perioada Imperiului Roman și a fost martirizat în anul 303, în timpul persecuțiilor ordonate de împăratul Dioclețian.
Cunoscut drept un simbol al curajului și al credinței, Sfântul Gheorghe este venerat în numeroase țări și considerat ocrotitor spiritual al unor state precum Anglia, Georgia și Grecia.
Orașe și comunități sub ocrotirea Sfântului Gheorghe
În România, Sfântul Gheorghe este protectorul mai multor orașe importante, printre care:
- Botoșani
- Tecuci
- Timișoara
Această zi este marcată prin slujbe religioase, tradiții locale și numeroase urări adresate celor care își sărbătoresc numele.
Tradiții și semnificații
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe simbolizează victoria binelui asupra răului și este asociată, în tradiția populară, cu renașterea naturii și începutul unui nou ciclu agricol. În multe zone ale țării, oamenii respectă obiceiuri vechi menite să aducă protecție și prosperitate.
Mesaj pentru sărbătoriți
Cu această ocazie specială, le transmitem tuturor celor care poartă numele Sfântului Gheorghe sau derivate ale acestuia un sincer:
La mulți ani, cu sănătate, bucurii și împliniri! 🎉🎊
-
Actualitateacum 3 aniO rachetă ce aparține forțelor rusești a căzut, luni dimineață, în Republica Moldova, după ce a fost doborâtă de de armata ucraineană
-
Actualitateacum 3 ani308.500.000 lei bani europeni pentru timișoreni! Asta înseamnă 8 troleibuze noi, 30 de autobuze electrice noi și 17 tramvaie noi.
-
Actualitateacum 6 aniAmenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care merg, de astăzi, în afara localității fără declarație sau care nu poartă mască în spațiile publice închise !
-
Actualitateacum 6 aniBĂUTURĂ SI ȚIGĂRI, asta arată GUVERNUL Orban!
-
Actualitateacum 6 aniCE SE ÎNTÂMPLĂ CU PERSOANELE CARE VIN DIN ALTE ȚĂRI DIN 15 IUNIE!?
-
Actualitateacum 6 aniDr.Virgil Musta, medicul care a făcut minuni la Timișoara, pentru pacienții cu COVID-19, vorbește despre controversatul medicament Hidroxiclorochină!
-
Actualitateacum 6 aniAccident sambata dupa-amiaza la Sannicolau Mare!
-
Actualitateacum 6 aniDe azi, toate persoanele care sosesc în România intră în izolare obligatorie!
