SINAXAR

Sfânta Cuvioasă Sinclitichia; Sfântul Mucenic Teonas; Sfântul Mucenic Teopempt; Ajunul Botezului Domnului.

1. LITURGHIA DUMINICII DINAINTEA BOTEZULUI DOMNULUI

APOSTOLUL

Prochimen, glasul al 6-lea (Psalm 27: 12, 1)

Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta.

Stih: Către Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, nu mă trece cu vederea.

DIN EPISTOLA A DOUA CĂTRE TIMΟΤΕΙ A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(4: 5-8 )

„Fiule Timotei, fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de evanghelist, slujba ta fă-o deplin! Că eu de-acum mă jertfesc și vremea despărțirii mele s-a apropiat. Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.”

Aliluia, glasul al 4-lea (Psalm 66: 1, 2)

Stih 1: Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi și ne binecuvintează, arată fața Ta peste noi și ne miluieşte.
Stih 2: Să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta.

SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE

DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MARCU, CITIRE:
(1: 1-8 )

„Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris de proroci: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu înaintea feței Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui! Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Și ieșeau la el tot ținutul Iudeei și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele. Iar Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului și mânca lăcuste și miere sălbatică. Și propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălțămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt”.

2. VECERNIA PRAZNICULUI UNITĂ CU SLUJBA AGHIASMEI MARI

Prochimen, glasul al 3-lea (Psalm 26: 1, 2)

Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu; de cine mă voi teme?

Stih: Domnul este apărătorul vieții mele; de cine mă voi înfricoşa?

a. Vecernia

APOSTOLUL

DIN EPISTOLA ÎNTÂI CĂTRE CORINTENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(9: 19-27)

„Fraţilor, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi. Cu iudeii am fost ca un iudeu, ca să dobândesc pe iudei; cu cei de sub lege, ca unul de sub lege, deşi eu nu sunt sub lege, ca să dobândesc pe cei de sub lege. Cu cei ce n-au Legea, m-am făcut ca unul fără de lege, deşi nu sunt fără de Legea lui Dumnezeu, ci având Legea lui Hristos, ca să dobândesc pe cei ce nu au Legea. Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc, tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii. Dar toate le fac pentru Evanghelie, ca să fiu părtaş la ea. Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă. Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer, ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic.”

Aliluia, glasul al 6-lea (Psalm 44: 1, 3)

Stih 1: Cuvânt bun răspuns-a inima mea: grăi-voi cântarea mea Împăratului.
Stih 2: Împodobit ești cu frumusețea, mai mult decât fiii oamenilor.

SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE

DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ LUCA, CITIRE:
(3: 1-18) – Predica Sfântului Ioan Botezătorul

„În anul al cincisprezecelea al domniei cezarului Tiberiu, pe când Ponțiu Pilat era procuratorul Iudeei, Irod, tetrarh al Galileei, Filip, fratele său, tetrarh al Itureei și al ținutului Trahonitidei, iar Lisanias, tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna și Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Și a venit el în toată împrejurimea Iordanului, propovăduind botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor, precum este scris în cartea cuvintelor lui Isaia Prorocul: «Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui. Orice vale se va umple și orice munte și orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte și cele colțuroase, drumuri netede; și toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu». Deci, zicea Ioan mulțimilor care veneau să se boteze de către el: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți, dar, roade vrednice de pocăință și nu începeți a zice în voi înșivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată, securea stă la rădăcina pomilor; deci, orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc. Iar mulțimile îl întrebau, zicând: Ce să facem, deci? Răspunzând, Ioan le zicea: Cel ce are două haine să dea celui ce nu are și cel ce are bucate să facă asemenea. Și au venit și vameșii să se boteze și i-au spus: Învățătorule, noi ce să facem? El le-a răspuns: Nu luați de la nimeni nimic mai mult decât vă este rânduit. Și îl întrebau și ostașii, zicând: Dar noi ce să facem? Și le-a zis: Să nu asupriți pe nimeni, nici să învinuiți pe nedrept și să fiți mulțumiți cu solda voastră. Iar poporul fiind în așteptare și întrebându-se toți despre Ioan în cugetele lor: Nu cumva el este Hristos?, a răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc, a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să curețe aria și să adune grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde cu foc nestins. Acestea și alte multe îndemnând, Ioan propovăduia poporului vestea cea bună.”

b. Sfințirea cea Mare a Apei

APOSTOLUL

DIN EPISTOLA ÎNTÂI CĂTRE CORINTENI A SFÂNTULUI APOSTOL PAVEL, CITIRE:
(10: 1-4)

„Fraților, nu voiesc ca voi să nu știți că părinţii noştri au fost toți sub nor și că toți au trecut prin mare. Şi toți, întru Moise, au fost botezați în nor și în mare; şi toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească; şi toţi, aceeași băutură duhovnicească au băut, pentru că beau din piatra duhovnicească, ce îi urma. Iar piatra era Hristos.”

Aliluia, glasul al 2-lea (Psalm 28: 3, 10)

Stih 1: Glasul Domnului peste ape; Dumnezeul slavei a tunat; Domnul peste ape multe.
Stih 2: Domnul va împărăţi peste potop şi va şedea Domnul Împărat în veac.

SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE

DIN SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MARCU, CITIRE:
(1: 9-11) – Botezul Domnului

„În vremea aceea a venit Iisus din Nazaretul Galileii şi s-a botezat în Iordan, de către Ioan. Şi îndată, ieşind din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul ca un porumbel coborându-Se peste El. Şi glas s-a făcut din ceruri: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.”

Sursa textelor Apostolului – Platforma Doxologia aparținând Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și volumul „Apostol” – Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2014;

Sursa textelor Sfintelor Evanghelii: Ziarul Lumina – cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române și volumul SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA EVANGHELIE – tipărită la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București – 2013

Rânduiala pericopelor Apostolului și Sfintelor Evanghelii conform Anuarului liturgic și tipiconal – 2025.

Botezul pocăinței pregătește iertarea păcatelor

Pericopa Evangheliei din Duminica dinaintea praznicului Botezului Domnului ne duce în împrejurimile Iordanului, acolo unde, la capătul unei lumi în agonia păcatului, răsuna glasul de chemare al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, răscolind sufletul omenirii până în cele mai tainice profunzimi: „Gătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui” (Marcu 1, 3).

„Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinței spre iertarea păcatelor” (Ioan 1, 4). Dar care este motivul pentru care Ioan boteza la Iordan? Răspunde Sfântul Apostol Pavel: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, spunând poporului să creadă în Cel ce avea să vină după el, adică în Iisus Hristos. Şi auzind ei, s-au botezat în numele Domnului Iisus. Şi punându-şi Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor” (Faptele Sfinților Apostoli 19, 4-6). Deci, botezul pocăinței pregătește iertarea păcatelor, fiindcă harul nu vine asupra celui supus păcatului, după cum nu este „nici o părtășie între lumină și întuneric” (2 Corinteni 6, 14).

Fericită este pustia în care s-a auzit glasul celui care binevestește mântuirea lumii, așa cum prorocea Isaia: „Veseleşte-te pustiu însetat, să se bucure pustiul; ca şi crinul să înflorească. Şi va înflori şi se va bucura pustiul Iordanului […] și poporul meu va vedea slava Domnului, strălucirea Dumnezeului nostru” (Isaia 1, 2).

De ce se afla Sfântul Ioan acolo și nu în cetate? Ce știm noi este că Sfântul Ioan Botezătorul a trăit din fragedă tinerețe în pustie, într-o formă uimitoare de asceză, pentru a dobândi viața întru voia lui Dumnezeu şi pentru a-L căuta pe El în toate. Era fiu de arhiereu (Luca 1, 5) și a ales de bunăvoie o altă trăire, asceza și viața de pustie. Tăcerea, depărtarea de lume și privegherea aduc întotdeauna o regăsire lăuntrică, pe care au aflat-o prorocii și apoi trăitorii creștini doar în lumea pustiei, acolo unde sunt posibile pocăinţa şi întoarcerea. Vedem dar că pus­tiul este locul în care omul se poate apropia de Dumnezeu.

„Calea” pe care o pregătește Sfântul Proroc Ioan pentru cei „care au șchiopătat în cărările lor” (Psalmul 17, 49) este Legea Noului Testament. Prorocul Isaia ne lămurește din nou: „Toată valea să se umple şi tot muntele şi dealul să se plece; şi să fie cele strâmbe, drepte şi cele colţuroase, căi netede. Şi se va arăta slava Domnului” (Isaia 40, 4-5).

Mântuirea a venit în peștera din Betleem

Patriarhii și prorocii Vechiului Testament, între care se numără și Sfântul Ioan Botezătorul, au pregătit poporul pentru venirea Celui care aduce „pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Și iată că mântuirea a venit în peștera din Betleem, când Lumina a alungat pentru totdeauna întunericul și „poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16).

De atunci au trecut mai mult de 2.000 de ani și, tot de atâta vreme, Domnul Hristos bate la poarta inimilor noastre, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).

Pentru aceasta a rostit Sfântul Proroc Ioan predica pe care o auzim citindu-se la Sfânta Liturghie și care, cu multă înțelep­ciune, a fost așezată de Părinții Bisericii înaintea Botezului Domnului.

Într-o lume căzută, în care stăpâneau minciuna și păcatul, într-o lume plină de gârbovi cu sufletul, în care fățărnicia era model de viață, „Prorocul Pus­tiei”, îmbrăcat în haină aspră din păr de cămilă, încins cu o curea și hrănindu-se cu acride și miere sălbatică, vine și, în glas de „trâmbiță duhovnicească”, înfierează patimile oamenilor din acele vremuri.

„Glasul celui ce strigă în pus­tie” (Marcu 1, 3) vorbea despre pustiirea sufletelor oamenilor, pe care prorocul le pregătește să devină „livadă roditoare”. El nu se adresa doar iudeilor, ci și păgânilor și soldaților romani. Cunoaşterea sa nu a venit din cărţi, ci era de la Dumnezeu, prin descoperire. Nu a scris niciodată nimic, nu a întemeiat vreo comunitate, nu a avut nici o altă motivație decât aceasta: schimbarea vieții și renunțarea la păcat. El transforma lumea, tocmai renunțând la ea. Îndrăznea să spună: „Așa grăiește Domnul” și avea curajul să o spună oricui, inclusiv regelui Irod, căzut în adulter.

Glasul său despica pustia

Glasul său despica pustia, sabie de foc pentru toți cei care se abătuseră de la căile Domnului. „Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3, 10). Puterea cuvântului acestui proroc este atestată de efortul ucenicilor de a călători prin deșert, chiar dacă atunci când îl aflau, pe mulți dintre ei, Sfântul Ioan îi întâmpina prin cuvintele „Pui de vipere” (Matei 3, 7). Completează istoricul Iosif Flavius, referindu-se la puterea predicii Sfântului Ioan Botezătorul, că entuziasmul ascultătorilor lui atingea „punctul de fierbere”, atunci când ei intrau în ape, mărturisindu-și păcatele (Ierom. Calinic Berger, Provocări ale gândirii și vieții ortodoxe astăzi, Ed. Deisis, 2012, p. 102).

Vedem la hotarul Vechiului Testament un om simplu, dar exigent, care nu propovăduia pocăința ca pe un scop în sine, ci aducea o „inimă” nouă și o înnoire a minții (metanoia), o pregătire pentru ceva mult mai însemnat, venirea lui Mesia și a Împărăției lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Ioan practica un botez al curățirii sufletești, fără primirea Duhului Sfânt: „Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt” (Marcu 1, 8 ).

Și, în această stare de aștep­tare, a apărut „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16). Lucrarea Înaintemergătorului Ioan „s-a micșorat” și apoi a luat sfârșit tocmai când apărea și „creștea” Iisus. Aceasta reprezintă rostul și esența propovăduirii Sfântului Ioan Botezătorul în pustie: punerea în acord a trăirii și a faptelor omenești cu legea lui Dumnezeu, ca apoi, prin pocăință (părăsirea păcatului și avântul către Dumnezeu) și cuget curat, să ajungem la Hristos.

Taina Sfintei Spovedanii ne înnoiește și pregătește sufletul spre cunoașterea și trăirea vieții în Hristos

Pentru a ajunge cu adevărat la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, trebuie să primim și noi, cei botezați în Biserică, „botezul pocăinței” prin Taina Sfintei Spovedanii, care ne înnoiește și pregătește sufletul spre cunoaș­terea și trăirea vieții în Hristos. La acestea se referă Sfântul Apostol Pavel când zice: „De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă îna­inte. Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei” (Evrei 12, 1-2).

Știm că nu slava acestei lumi îndreptățește pe cineva la mântuire, ci „roadele vrednice de pocăință” (Matei 3, 8; Luca 3, 8 ). Câteva dintre acestea ni le arată însuși Sfântul Proroc Ioan: Nu vă mândriți cu privilegiile pe care le aveți în această lume, nu luați de la nimeni mai mult decât este hotărât să luați; nu asupriți pe nimeni și mulțumiți-vă cu plata voastră; cel ce are două haine, să dea una celui ce nu are și cel ce are de mâncare să facă asemenea (Luca 3, 8-14).

Glasul prorocului nu mai strigă astăzi în pustiu, dar ne cheamă necontenit din paginile Sfintei Scripturi, pentru a-L primi pe Hristos în inimile noastre, spre moștenirea Împărăţiei cerurilor, care „nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 20-21).

Să pregătim așadar în inimile noastre calea Domnului! Să ținem dreaptă calea vieții și să lucrăm pocăința cea adevărată, pe care ne-o arată Sfântul Ioan Botezătorul. Iată, Hristos vine! Hristos Se apropie de Iordan să primească Botezul. Să mergem cu toții la Iordan, acolo unde „Glasul Cuvântului, sfeşnicul Luminii, luceafărul mergător înaintea Soarelui, în pustiu strigă tuturor popoarelor: «Pocăiţi-vă şi mai înainte vă curăţiţi, că de faţă stă Hristos, mântuind lumea din stricăciune»” (Catavasiile Botezului Domnului, Cântarea a șasea).

† Prea Sfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei

Omilia Sfintei Duminici + foto: Ziarul Lumina – cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române

Cuvântul Domnului – realitatea cotidiană

FIECARE ZI, UN DAR AL LUI DUMNEZEU

5 ianuarie 2025

O MINUNATĂ PILDĂ DE RĂBDARE

„lar Domnul vă va îndrepta inimile spre iubirea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos” (Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 3, versetul 5)

Toți ar trebui să venim înaintea lui Dumnezeu cu o asemenea rugăciune, fiindcă toți ducem lipsă de răbdare. În lisus Hristos răbdarea, ca de altfel toate calitățile Sale, sunt de o absolută perfecțiune. „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 1, versetul 11). Mântuitorul nu a dat niciodată semne de nerăbdare, n-a încetat niciodată să iubească, să binecuvânteze, să facă bine tuturor şi fiecăruia în parte, S-a arătat întotdeauna gata să reverse darurile iubirii Sale, deşi știa că oamenii, cu inima lor învârtoșată, le respingeau, neprimindu-le.

El Şi-a întins mâinile către popor, a dorit să-l cuprindă în brațele Sale, iar acest popor L-a pironit pe cruce. Dar sfintele Sale mâini țintuite pe cruce ne-au dat răscumpărare și viață. Deseori nici măcar ucenicii nu L-au înțeles, L-au întristat cu necredința lor, iar El nu Şi-a ieşit din fire niciodată, n-a încetat să-i învețe, n-a slăbit în iubirea pe care le-o purta. Câtă răbdare trebuia să aibă ca să Se afle, în fiecare zi, în mulțimea copleşită de necazuri şi suferințe, dar care putea fi violentă și furioasă, care nu-L slăbea din ochi, cerându-I vindecări şi ajutorare! Şi totuşi, El Se dăruia acestei mulțimi cu blândețe, istovindu-şi puterea, mereu în slujba omenirii căzute şi suferinde.

Când S-a aflat față-n față cu vrăjmaşii Săi, ce minunată pildă de smerenie le-a dat! A răspuns cuvintelor de ocară, amenințărilor, învinuirilor grosolane cu dragoste, rugându-Se pentru cei porniți să-L ucidă. A plătit cu prețul vieții răutatea omenească.

Rămânem uimiți în fața acestei statornicii şi a acestei răbdări fără seamăn a Mântuitorului în timpul lucrării Sale, atât de grea şi care, la o primă şi grăbită vedere, poate părea lipsită de rezultate vizibile. El însuşi părea să nu fi văzut efectele binefăcătoare ale învăţăturii Sale asupra mulțimilor care Îl urmau, în rândul cărora erau prea puţini cei ce credeau în El. Dar Mântuitorul avea să fie Semănătorul: secerişul se va arăta mai târziu!

Astfel, în toate împrejurările vieții Sale pământeşti, Domnul ne-a dat un exemplu de dumnezeiască răbdare. Să ne rugăm: Să ne îndrepte Domnul inimile către iubirea lui Dumnezeu şi spre răbdarea lui Hristos! Să învăţăm să suportăm neîmplinirile în munca noastră, păstrându-ne speranța; să aşteptăm timpul prielnic pentru fapta cea bună, având grijă să nu facem, grăbindu-ne, mai mult rău decât bine. Un rod rupt înainte de vreme, care n-a ajuns să se coacă, n-are nici gust, nici valoare.

Extras din volumul „Fiecare zi, un dar de la Dumnezeu – 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului – în românește de Boris Buzilă – București, Editura Sofia; Alexandria, Editura Cartea Ortodoxă, 2008

VIEȚILE SFINȚILOR

† Viața Sfinților Mucenici Teopempt şi Teonas; Sfânta Cuvioasă Sinclitichia

Sfântul Teopempt era episcop în zilele lui Diocleţian (284-305), şi ridicând acest împărat păgân prigoană împotriva creştinilor, a dat poruncă aspră ca pretutindeni cei ce mărturisesc pe Hristos Domnul să fie siliţi să aducă jertfe idolilor, iar dacă nu vor voi să jertfească, să fie aspru chinuiţi. Printre primii creştini care au fost prinşi a fost Teopempt episcopul, care mărturisind cu mult curaj credinţa creştină a fost aruncat într-un cuptor cu foc din care a ieşit nevătămat. Apoi, după ce i s-a scos un ochi, vrăjitorul Teonas l-a silit să bea otravă, dar episcopul Teopempt nici de această dată nu a păţit nimic. Văzând acestea, Teonas a mărturisit şi el pe Hristos şi a fost aruncat cu capul în jos într-o groapă, după care a fost acoperit de viu cu pământ. Sfântului Teopempt i s-a tăiat capul, primind astfel cununa muceniciei.

Astăzi, pomenim şi pe Sfânta Cuvioasă Sinclitichia (†350). Aceasta s-a născut în Alexandria şi avea foarte multe bogăţii. Era foarte credincioasă şi temătoare de Dumnezeu. Mulţi doreau s-o ia de soţie pentru frumuseţea ei, însă ea nu dorea să se mărite, ci îşi dedica viaţa lui Hristos. Şi i s-a dat ei să părăsească cu totul grijile lumeşti luând asupra sa toată nevoinţa pentru a creşte în credinţă şi în înţelegerea cea duhovnicească. După multe înfrânări şi fapte bune, aproape de sfârşitul vieţii a fost ispitită de diavolul ca oarecând Iov, fiind vătămată cu bube, care i-au mâncat tot trupul. Ajungând la 80 de ani, o boală grea i-a luat darul vorbirii, apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

Preot Ștefan Sfarghie

Sursa textelor din rubrica Viețile Sfinților – Ziarul Lumina – cotidianul oficial al Bisericii Ortodoxe Române

Am pășit în anul 2025, dar sistemul medical din România continuă să dezamăgească prin lipsa de resurse, organizare și empatie. Cazul unei familii care a fost nevoită să-și întrerupă vacanța de sărbători în stațiunea Arieșeni-Vârtop, din județul Bihor, subliniază încă o dată problemele grave din sistemul de sănătate.

Băiatul de doar 5 ani al familiei a avut nevoie urgentă de o consultație ORL (otorinolaringologie), însă orașele din apropiere, Ștei și Beiuș, nu dispun de un medic specialist disponibil pentru astfel de cazuri. Într-o încercare disperată de a găsi ajutor, mama copilului a sunat la Spitalul Municipal din Ștei. Acolo, însă, răspunsul primit de la o asistentă a fost că „doctorul nu poate fi deranjat.”

Fără alternative, familia a fost obligată să se întoarcă în Timișoara, un oraș mare unde există gărzi de specialitate. Este important de menționat că băiețelul plecase deja din Timișoara sub tratament, dar complicațiile au apărut pe parcursul vacanței.

Un sistem medical ineficient

Acest caz scoate în evidență multiple deficiențe ale sistemului medical din România:

•Lipsa specialiștilor: Orașele mici și zonele turistice sunt frecvent lipsite de medici specializați, ceea ce lasă populația locală și turiștii într-o situație vulnerabilă.

•Indiferența personalului medical: Refuzul unui cadru medical de a oferi soluții sau de a deranja un medic în caz de urgență denotă o atitudine inacceptabilă față de pacienți.

•Accesul limitat la servicii de urgență: În loc să se poată baza pe infrastructura locală, pacienții sunt forțați să călătorească sute de kilometri pentru tratamente de bază.

Acest incident ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru autorități. România are nevoie urgentă de:

•Investiții în infrastructura medicală din orașele mici.

•Crearea unui sistem de rotație a medicilor specialiști pentru a acoperi nevoile în zonele rurale și turistice.

•Schimbări în mentalitatea și atitudinea personalului medical, prin traininguri și politici care să pună pacienții pe primul loc.

Lipsa unor soluții imediate și concrete va continua să ducă la situații precum aceasta, în care viețile pacienților sunt puse în pericol, iar încrederea publicului în sistemul medical este erodată.

România trebuie să se trezească din această „noapte a minții” și să înceapă să ofere servicii medicale demne de anul 2025.

Vezi Video>>>https://www.facebook.com/share/v/14qvEuuRCL/?mibextid=wwXIfr

Prefectul Mihai Ritivoiu este primul timișorean care a intrat oficial în spațiul Schengen! A sǎrbǎtorit Noaptea dintre ani în vamǎ!

#Timisoara #tele9tv #tele8tv