Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei încrezător în licitația cu numărul trei, pentru stadionul LEGO. „Pentru a treia oară la licitație stadionul de tip „lego”. Dacă primele două...
Dan Radosav, directorul Muzeul Satului Bănătean, și-a dat demisia după aproape 8 ani. Dan Radosav , a fost numit director de către fostul președinte de...
Potrivit canalului anti-Kremlin, Vladimir Putin se întorcea la reședința sa oficială, la o dată nespecificată, într-un convoi auto momeală sau „de rezervă”, pe fondul unor profunde temeri legate...
„Am semnat astăzi Autorizația de Construire pentru conducta de gaze naturale SRM Timisoara I – SRM Timișoara III, în cel mai scurt timp după ce Consiliul...
Toma era membru al PSD. Ocupa funcția de primar al comunei Giroc de 26 de ani. În ultima perioadă, atribuțiile sale au fost...
96 de ani de viață. 70 de ani și 214 zile în slujba Marii Britanii. Dumnezeu să o odihnească!
Blue Air anunță că are datorii de 230 de milioane de euro. Compania va rămâne cu doar cinci avioane, restul urmând să fie returnate firmelor de...
Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, va fi primită, miercuri, la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în România,...
Grecia va plăti un ”preţ ridicat” dacă va continua să încalce spaţiul aerian turc şi ”să hărţuiască” avioanele turce în Marea Egee, a atras atenţia sâmbătă preşedintele turc...
Primarul comunei Ghiroda Ionuț Stănușoiu își bate joc de cetățenii care locuiesc în comuna Giarmata VII, care este comuna care l-a făcut pe el primar. Acesta...
Dominic Fritz, primarul orașului Timișoara iară stă la mâna guvernului, în ceea ce privește mărirea impozitelor. Culmea el nu este de acord cu noile impozite mari,...
Primarul Timișoarei Dominic Fritz este pro educație și face eforturi pentru a ajuta acest domeniu. „Timișoara așteaptă investiții în școli. Așa că, în educație investim....
Cancelarul german Olaf Scholz a apreciat luni că Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la Spaţiul Schengen, transmite Reuters. În textul discursului pe care...
Termocentrala Mintia a fost cumpărată cu 91 milioane de euro de către un producător global de energie, Mass Global Energy Rom. Compania anunță că va investi...
Primarul Timișoarei s-a săturat de șmecherii, închide terasele din Timișoara, care funcționează fără autorizație. A și trecut la treabă! „Două terase, una lângă cealaltă, în aceeași...
Depozitele României de gaze naturale sunt pline în proporție de 70%, anunță Guvernul. Mult peste ținta care trebuia atinsă la această dată. Guvernanții dau asigurări că...
„Un nou pas important pentru construcția Autostrăzii Moldova (A7)! Încă 21 de km ai acestei autostrăzi (secțiunea din Muntenia) intră în lucru! CNAIR a predat...
Neînțelegerea din administrația Timișoarei continuă. Viceprimarul Lațcău îl face iresponsabil, pe colegul său, viceprimarul Tabără. Timișoara suferă, cum mult timp, nu a suferit. Timișorenii speră să...
‼️Cetățenii nu ai nicio problemă că Alin Petecel merge la a doua casă cu un ” pârci” de Audi‼️ Asta este problema românilor, sunt altele mai...