Personalitățile propuse și votate prin proiectele de hotărâre aflate pe ordinea de zi sunt actrița Ida Jarcsek-Gaza, scriitorul Mircea Mihăieș, regizorul Andrei Ujică și membrii formației...
Primarul comunei Pișchia Ioan Sas, face ce dorește în primărie, nu respectă regulile administrative deloc. Pe site-ul primăriei are obligația să încarce raportul de activitate al...
Un bărbatul în vârstă de 48 de ani, din Bragadiru, a sunat la 112 și a reclamat că soacra sa a otrăvit mâncarea din care urma să mănânce întreaga...
DUMINICA A DOUĂZECI ŞI OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH şi pomenirea Sfinţilor strămoşi ai MântuitoruluiEvanghelia de la Luca (XIV, 16-24) is-a Domnul această parabolă: „Un...
Așa arată Piața din comuna Biled, parcă suntem în evul mediu. Recent, piața din comuna Biled s-a confruntat cu o problemă persistentă – noroiul care s-a...
Universitatea Politehnica Timișoara continuă să strălucească în lumea academică, reconfirmând angajamentul său față de excelență prin acordarea Galei Premiilor de Excelență UPT 2023. Într-un...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat astăzi ultimul contract din cele patru necesare pentru modernizarea tronsonului de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad, ce acoperă o distanță de...
Conform declarației de avere primarul orașului Oravița Dumitru Ursu, are un salariu anual de 109.631 RON, asta înseamnă arox 2000 de euro/lunar. În declarația de avere...
Repartizarea fondurilor către primăriile din județul Timiș, realizată în cadrul ședinței plenului Consiliului Județean, a stârnit nemulțumiri semnificative, în special în rândurile celor afiliați la...