stiriacum.ro

Suntem sociabili

Actualitate

Timișoara investește în educație!

Publicat

în

Primarul Timișoarei Dominic Fritz este pro educație și face eforturi pentru a ajuta acest domeniu.

 

„Timișoara așteaptă investiții în școli. Așa că, în educație investim.

 

Gimnazială 30 din Soarelui va avea două corpuri noi de clădire până la finalul anului viitor: 16 noi săli de clasă, o sală multifuncțională și reabilitarea termică a clădirilor existente. Aproape 2.000 de elevi și cadre didactice vor avea condiții bune de studiu. Proiectul este co-finanțat prin fonduri europene.

 

Ieri, Ministerul Dezvoltării a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea Grădiniței PP6 din zona Crișan-Ghiroda Nouă. Investiția este 3,3 milioane de lei, din care 2 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile. Așteptăm finalizarea evaluării și pentru proiectul de la Generală 15 de pe Chișodei pentru lucrări de reabilitare totală și etajare și începem lucrările.

 

Avem în lucru 82 de săli noi de clasă la 5 unități de învățământ și altele pregătite să înceapă. Am finalizat modernizarea unui cămin la Henri Coandă, unde va exista spațiu pentru 136 de elevi. De asemenea, creăm condiții mai bune în spațiile existente și degradate și lucrăm la eficientizarea energetică a școlilor.

 

De la începutul anului am investit peste 30 de milioane de lei în infrastructura de învățământ din Timișoara”, a scris primarul Dominic Fritz, pe facebook.

 

Cea mai bună investiție este în educație.

Actualitate

Celebrul Șahist Garry Kasparov a ajuns la Timișoara!

Publicat

în

De către

Garry Kasparov a fost primit în salonul oficial al AEROPORTULUI TIMIȘOARA, unde a SCRIS un mesaj în cartea de onoare A INSTITUȚIEI. A fost așteptat de Rectorul UPT Florin Drăgan. Șahistul va vorbi  la Tech Talks by UPT.

„Este prima mea vizită într-un oraș din România, în afară de București. E bine! Normal, cunosc puțin din istoria Timișoarei. Știu că de aici a început Revoluția. Îmi amintesc că, în 1989, am avut un fel de conferință a șahiștilor sovietici. În mijlocul întâlnirii, am primit informația că România s-a alăturat mișcării pentru libertate și a răsturnat regimul dictator. De aceea Timișoara rămâne în minte”, a spus Garry Kasparov.

 

 

Continuă să citești

Actualitate

Dezbateri Aprinse în CJ Timiș: Soluții Contestate și Acuze de Blocare a Votului

Publicat

în

De către

 

 

Astăzi, într-o ședință plenară tensionată, Consiliul Județean Timiș a adoptat soluția propusă de un grup de 19 consilieri județeni pentru deblocarea situației fondurilor destinate bugetelor locale. Cu toate acestea, decizia nu a fost lipsită de controverse, fiind marcată de voturile împotrivă ale grupului USR și al președintelui actual al CJ Timiș, Alin Nica, în special în ceea ce privește alocațiile către municipiul Timișoara.

Inițiativa adoptată are ca scop redistribuirea echitabilă a fondurilor, o corecție necesară față de alocările anterioare considerate nedrepte de către unii membri ai consiliului. Proiectul a fost elaborat în urma consultărilor cu primarii locali și are la bază criterii obiective, cum ar fi necesitățile comunităților și excedentul bugetar.

Cu toate acestea, procesul de votare a fost umbrit de incidente neașteptate. Proiectul de repartizare a sumelor defalcate din TVA pentru drumurile județene și comunale pe anul 2024 a fost respins în urma unei presupuse blocări a aplicației de vot, iar voturile a doi consilieri județeni nu au fost înregistrate. În plus, mai mulți consilieri au fost împiedicați să-și exprime opinia, iar unii li s-a blocat accesul la microfon și dreptul de a pune întrebări.

Aceste incidente au stârnit indignare și acuzații de atac asupra democrației și a dreptului de exprimare a votului. Liderul grupului consilierilor județeni ai PSD, Alexandru Iovescu, a convocat un plen extraordinar pentru a discuta aceste probleme și pentru a asigura că procesul democratic nu mai este împiedicat.

Într-un context marcat de tensiuni politice și acuzații reciproce, este clar că procesul decizional din CJ Timiș rămâne subiect de dezbatere și preocupare pentru toți cei implicați și pentru comunitatea locală în ansamblu.

Continuă să citești

Actualitate

S-a rezolvat conflictul de munca de la RETIM!

Publicat

în

De către

Administratorii firmei de salubritate RETIM anunta populatia de masurile luate pentru incheierea conflictului de munca deschis chiar in perioada Sarbatorilor de Paste  de angajatii firmei.                                                                                                                                                             Deși nu au fost respectate procedurile legale și exista un contract colectiv de muncă în
vigoare obligatoriu pentru societate și angajați, compania RETIM Ecologic Service S.A. a
invitat la dialog Sindicatul Liber RETIM Ecologic Service S.A. și angajații greviști, în
vederea detensionării situației. În urma acestor discuții, societatea RETIM Ecologic
Service S.A. comunică următoarele măsuri cu implementare imediată:
 Numirea unui nou Șef de Secție de Salubrizare 1 pentru coordonarea activității
personalului responsabil pentru serviciile de salubrizare din Zona 1 Timiș;
 Majorarea salariului șoferilor cu 1.000 de lei net;
 Majorarea salariului personalului deservent (încărcători) cu 246 lei net.
RETIM menționează că este, de asemenea în curs de a ajusta salariile în cadrul
companiei și pentru celelalte categorii de anagajați în vederea asigurării egalității de
tratament.
Compania îți cere scuze față de toți cetățeni afectați de disconfortul creat în ultima
săptămână și îi asigură că a întreprins măsurile necesare pentru reînceperea lucrului,
înțelegând împortanța prioritară a accesului cetățenilor la un serviciu de salubritate
derulat în parametrii optimi pentru activităţile de colectare a deșeurilor din Zona 1 Timiș,
inclusiv Municipiul Timișoara.
RETIM utilizează un sistem tehnologic de identificare, recunoaștere și contorizare a
rutelor parcurse de personalul de pe traseu, folosind un sistem de monitorizare
omologat, toți angajații fiind informați în acest sens, conform prevederilor legale în
vigoare.
Pentru remedierea situației creată, RETIM aduce la cunoștința publicului faptul că a
mobilizat echipaje suplimentare de colectare din alte zone de operare. Avem încredere
că personalul din Secția 1 de Salubrizare 1 va înțelege să reia de îndată activitatea de
colectare, desfășurată de ani de zile într-un mod responsabil.

Continuă să citești

Te-ar putea interesa și